26/03/2026
Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu” anunță cu profundă durere dispariția Ioanei Vlasiu (1943–2026), personalitate remarcabilă a vieții culturale românești și eminent istoric de artă.
Nobilă și generoasă, doamna Ioana Vlasiu a coordonat timp de peste două decenii, cu tact și profesionalism, Secția de Artă și Arhitectură Modernă din cadrul Institutului, contribuind semnificativ la realizarea unor proiecte de cercetare colectivă. Criticul și istoricul de artă Ioana Vlasiu a reprezentat o combinație specială de rațiune și sensibilitate, o personalitate cu o prezență discretă și o ținută profesională devenite model pentru cercetătorii mai tineri și nu numai.
Contribuția sa la istoriografia de artă din România este marcată de rigoare și o profundă înțelegere a fenomenului plastic, fiind autoarea unor lucrări de referință precum „Anii '20. Tradiție și modernitate” (2005), „Boema. Tânăra artă clujeană interbelică" (2011), „Călătoriile formației. Pictori din România la München în jur de 1900" (2017); monografiile dedicate artiștilor Vasile Popescu (1971), Dimitrie Ghiață (1985), Milița Petrașcu (2004) și sculptorului Ion Vlasiu, tatăl său (2015). De asemenea, sub coordonarea sa a fost elaborat și publicat „Dicționarul sculptorilor din România. Secolele XIX–XX” (în două volume apărute sub egida Academiei Române).
A iniţiat şi coordonat numeroase colocvii şi conferinţe internaţionale majore, între care „Artă şi ideologie în Europa Centrală și de Est” (Bucureşti, 1992), „Brâncuşi at his Zenith. And what next?” (Bucureşti, 2001), „Mémoire sculptée de l'Europe” (Strasbourg, 2001), „Ultimul clasic. Centenarul lui Gheorghe Anghel” (2004), „Symbolist Themes and Motifs in European Art around 1900” (2007) şi „Arta viitorului în România la început de secol XX” (2010). În 2005, a coordonat numărul „Brâncuși et la sculpture moderne” al revistei Ligeia din Paris.
A fondat în 2008, în cadrul Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu”, Centrul de Studii Brâncușiene „Barbu Brezianu”, dezvoltând ulterior proiectul de cercetare „Sfântul din Montparnasse. De la document la mit: o sută de ani de exegeză brâncușiană”, pe care l-a coordonat între anii 2011 și 2014, și a organizat conferinţa internaţională „After Brancusi” (2013).
Pentru contribuțiile sale remarcabile în domeniul istoriei artei, a fost distinsă cu Premiul pentru critică al Uniunii Artiștilor Plastici (1990) și cu Premiul „George Oprescu” al Academiei Române (2015).
Amintirea personalității sale luminoase și a operei sale vaste vor rămâne veșnice în memoria tuturor celor care au cunoscut-o și în paginile istoriei artei pe care a servit-o cu atâta devotament.
