13/06/2024
M-a sunat azi o mămică spunându-mi că își dorește grup pentru copilul său cu autism înalt funcțional, în vârstă de 11 ani. Și îmi explica ce comportamente are: că țipă, că lovește, că vrea să doarmă doar cu mama, că se dezbracă de față cu ceilați etc. Am întrebat dacă face terapie, dacă are un plan de intervenție lucrează și acasă. Mi-a răspuns că da, că a încercat să facă și acasă, dar așa e autismul, așa sunt copiii cu autism.
Uneori ajungem să ne uităm la copilul cu autism doar prin ”ochelarii” autismului. Și nu mai reușim să vedem că unele comportamente nu sunt datorită autismului.
Nu autismul este de vină pentru tot ce se întâmplă. Și doar pentru că un copil este autist (sau are autism, oricum am vrea să folosim ca sintagmă) nu înseamnă că nu poate învăța sau că e nevoie să îi permite tot felul de comportamente și obiceiuri neadecvate.
Și când spun neadecvate, mă refer la comportamente pe care dacă le-ar face un copil neurotipic de aceeași vârstă, le-am taxa.
Să luăm un exemplu. Să spunem că un adolescent cu autism de 14 ani face p**i la gard sau la copac, în fața centrului unde așteaptă să intre la terapie (evident că centrul are toaletă și că accesul este permis). Această situație este reală și se întâmplă. ȘI i se permite pentru că are autism. Deși este perfect capabil să se abțină 3 minute până intră în baia din centru. Ne punem întrebarea: dacă un adolescenet neurotipic de 14 ani ar face p**i în fața școlii sau pe gardul din fața cabinetului medical, tu ca părinte ai permite asta? Și cm ar fi pentru copiii mai mici (în special fete) care ar asista la aceasta acțiune? Dacă ai fi părinte de fată cm te-ar simți dacă ai vedea un adolescent de 14 ani că își face nevoile așa în văzul lumii?
Sau un alt exemplu. Un adolescent de 16 ani cu autism vrea să ia în brațe persoanele pe care le întâlnește. Pentru că așa este el afectuos și îi place. Iar celelalt persoane, care nici nu îl cunosc uneori, trebuie să accepte, să nu fie sălbatice. Că doar le ia în brațe. Dar dacă ar fi un adolescent neurotipic de 16 ani care își dorește să ia în brațe toate persoanele pe care le întâlnește tot pentru că este el afectuos și îi place, ai accepta? Ai accepta ca atunci când mergi pe stradă să vină deodată un adolescent de 16 ani să te ia în brațe? Ai accepta ca fata ta să fie atinsă așa?
E timpul să ne uităm la copilul cu autism din perspectiva pubertății. Care va veni oricât am vrea noi să o amânăm.
E timpul să privim comportamentele copilului cu autism din perspectiva mediului în care trăiește, din perspectiva grupului social și a regulilor acestui grup. Și să ne punem întrebarea: ce se așteaptă ca și comportament adaptativ de la un copil de vârsta aceasta (14 ani sau 16 ani sau oricare vârstă)?
Veți spune că are autism și că nu e ca ceilalți și nu poate înțelege la fel ca ceilalți. Corect! Tocmai, pentru că nu înțelege la fel ca ceilalți, nu înțelege regulile sociale la fel ca ceilalți, tocmai din acest motiv este necesar să avem în vedere unde se poate ajunge dacă nu îl ajutăm încă de mic să dobândească acele comportamente adecvate.
Adolescentul de 14 ani care face p**i la gard nu a învățat la 14 ani să facă asta și nu face asta pentru că are autism și nu poate învăța să meragă la toaletă. Ci a tot exersat de-a lungul vieții lui. I s-a permis să facă asta.
Adolescentul cu autism care ia în brațe toate persoanele, fără a le cere acordul, nu a învățat acum la 16 ani să facă asta. Ci o face încă de când era mic. Și i s-a permis. Pentru că era mic și drăguț, pentru că nu face rău, pentru că are autism și nu înțelege… Dar acest comportament generează neplăcere celor din jur, frică, conflicte, respingerea adolescentului cu autism. Nici măcar lui nu îi folosește de fapt.
Da, copilul cu autism învață greu. Dar poate învăța. Iar ceea ce repetăm foarte mult, ajunge să fie învățat.
E timpul să privim către viitor, către perioada de pubertate și să începem de azi să construim acele comportamente care să îi aducă beneficii persoanei cu autism. Acele comportamente care vor ajuta pubertul cu autism să se adapteze contextului social, grupului din care face parte. Și în același timp, să dezvoltăm acele comportamente care să îi ofere autonomie lui, și mai puțină dependență de părinte (mai multă libertate părintelui).
Tot ce facem azi, ca părinți și ca terapeuți, are ecou în viitor. Tot ce facem când copilul cu autism este mic, va avea ecou în perioada lui de pubertate. Dacă azi nu îl învățăm ce să facă, cm să facă, unde să facă, el nu va știi nici în pubertate. Și astfel, în pubertate vom avea un copil într-o carcasă de puber.