Psihoconsultanta - Psihoterapie si Evaluare Psihologica

15/02/2026

Un weekend plin, doi formatori excepționali și multă dedicare 💚
Am avut privilegiul de a participa la prima formare din România pentru intervenția psihologică în situații de urgență, organizată de EMDR Europe și EMDR România. A fost o experiență intensă, profundă și atât de necesară.
Serena Zucchi (Italia) și Andreea Apostol (Spania) au făcut o treabă extraordinară. A fost impresionant să vedem cm empatia se împletește firesc cu știința și cu etica profesională, într-un domeniu în care fiecare gest, fiecare cuvânt și fiecare decizie contează enorm.
Situațiile de urgență ne reamintesc cât de fragili suntem și cât de adevărat este că „nu aduce anul ce aduce ceasul”. În astfel de momente, prezența unui specialist pregătit poate face diferența între haos și sprijin, între singurătate și siguranță.
Experiența de peste 20 de ani a Andreei este o adevărată comoară pentru mine și, sunt convinsă, pentru mulți dintre cei care participă la formările ei. Încă aștept, cu entuziasm, o formare cu ea în Spania 😊
Au fost momente valoroase și pentru că formarea a fost centrată și pe noi, participanții. Exercițiile practice prin care am trecut ne-au adus mai aproape de realitatea concretă a situațiilor cu care ne-am putea întâlni și ne-au oferit spațiu pentru reflecție, conectare și creștere.
Când iubești ceea ce faci, alegi să petreci jumătate din februarie gândindu-te la cei care au nevoie de ajutor — poate chiar la cei care, în momentele lor cele mai grele, nu au cu cine împărți clipele dureroase sau temerile. Iar asta dă sens fiecărei ore de formare. 💚

RO


Agnes Remalia D
Ro
EMDR Europe Association
Apostol

10/02/2026

Este primul an, după mulți ani, când nu am un eveniment de Ziua Siguranței pe Internet. Am stat să mă gândesc mult la asta și îmi dau seama că nu mai este nevoie de un eveniment. Nu avem niciun dubiu cât de nociv este mediul online pentru copii și tineri. Nu de evenimente avem nevoie; avem nevoie să ne asumăm că cei mici nu ar trebui să petreacă deloc timp online și în fața ecranelor, iar adolescenții – doar pentru pregătirea academică.
Mai jos am scris, totuși, un articol pe tema pericolelor despre care am tot vorbit mulți ani la rând.

Link: https://psihoconsultanta.ro/nesiguranta-pe-internet-ziua-sigurantei-pe-internet/



6

(Ne)Siguranța pe internet – Ziua Siguranței pe Internet. Cât de sigure sunt rețelele sociale pentru copii și adolescenți?

31/01/2026

”Știi ce face distanta cu noi?
Ne face sa îl inventam pe celălalt, și totodată sa-l conservam într-o forma crunt idealizata. Nu exista proba realității care sa ne dezmintă fantasmele trandafirii. Care sa ne arate ca ne-am înșelat. Fiecare mesaj rar al lui devine sursa de mister, fiecare forma de răceala devine marca unei traume nerezolvate, fiecare absenta emoțională devine semn de atașament evitant pe care speram cu ardoare ca îl vom vindeca prin puterea dragostei noastre. În lipsa corpului celuilalt, mintea face literatura. În plus, e absurd să așteptăm ca cineva sa ne iubească cândva, dacă nu ne iubește deja în felul în care avem nevoie. Iubirea nu e o recompensa pentru răbdare, fidelitate sau suferința. Nu e ceva ce se activează dacă mai reziști puțin. Ce vine după un timp de gol emoțional nu e, de obicei, o izbucnire de iubire, ci o continuare metodica a acelui gol.”
Psihoterapeut Christian Barna (autorul).

Agnes Remalia D



relațiilor

23/01/2026

În 1973, opt persoane perfect sănătoase au trecut pragul unor spitale de psihiatrie din SUA. Nu sufereau de nicio boală mintală. Și totuși, nimeni din interiorul acelor instituții nu a reușit să vadă acest lucru.

Totul făcea parte dintr-un experiment care avea să zguduie din temelii lumea psihiatriei. Psihologul David Rosenhan a pornit de la o întrebare simplă, dar tulburătoare: putem distinge cu adevărat o persoană sănătoasă de una cu o boală mintală?

Cei opt „pacienți” erau oameni obișnuiți — printre ei se aflau un pictor, o gospodină, un medic pediatru și un student. Au mințit un singur lucru: au spus că aud voci. Nimic spectaculos, nicio criză, doar trei cuvinte repetate: „gol”, „vid” și „bufnitură”

Au fost internați imediat. Din acel moment, au încetat să mai joace vreun rol. S-au comportat normal, au cooperat, au cerut să fie externați. Nu li s-a permis.

Personalul nu mai vedea oameni, ci diagnostice. Orice gest devenea o „dovadă”: notițele scrise erau interpretate ca obsesie, statul pe hol — ca nevoie patologică de atenție, politețea — ca un comportament „controlat” specific bolii. Șapte au fost diagnosticați cu schizofrenie, unul cu tulburare maniaco-depresivă. Niciunul nu a fost considerat sănătos.

Paradoxal, pacienții reali au intuit adevărul. Unii le șopteau: „Tu nu ești ca noi. Tu nu ar trebui să fii aici.”

După publicarea studiului On Being Sane in Insane Places, a izbucnit un scandal uriaș. Un spital a pretins că poate detecta impostori — a identificat 41. Rosenhan nu trimisese pe nimeni acolo.

Experimentul a dus la reforme majore în diagnosticarea bolilor mintale și a scos la iveală o lecție incomodă: etichetele pot deveni mai puternice decât realitatea.

În 1973, opt persoane perfect sănătoase au trecut pragul unor spitale de psihiatrie din SUA. Nu sufereau de nicio boală mintală. Și totuși, nimeni din interiorul acelor instituții nu a reușit să vadă acest lucru.

Totul făcea parte dintr-un experiment care avea să zguduie din temelii lumea psihiatriei. Psihologul David Rosenhan a pornit de la o întrebare simplă, dar tulburătoare: putem distinge cu adevărat o persoană sănătoasă de una cu o boală mintală?

Cei opt „pacienți” erau oameni obișnuiți — printre ei se aflau un pictor, o gospodină, un medic pediatru și un student. Au mințit un singur lucru: au spus că aud voci. Nimic spectaculos, nicio criză, doar trei cuvinte repetate: „gol”, „vid” și „bufnitură”

Au fost internați imediat. Din acel moment, au încetat să mai joace vreun rol. S-au comportat normal, au cooperat, au cerut să fie externați. Nu li s-a permis.

Personalul nu mai vedea oameni, ci diagnostice. Orice gest devenea o „dovadă”: notițele scrise erau interpretate ca obsesie, statul pe hol — ca nevoie patologică de atenție, politețea — ca un comportament „controlat” specific bolii. Șapte au fost diagnosticați cu schizofrenie, unul cu tulburare maniaco-depresivă. Niciunul nu a fost considerat sănătos.

Paradoxal, pacienții reali au intuit adevărul. Unii le șopteau: „Tu nu ești ca noi. Tu nu ar trebui să fii aici.”

După publicarea studiului On Being Sane in Insane Places, a izbucnit un scandal uriaș. Un spital a pretins că poate detecta impostori — a identificat 41. Rosenhan nu trimisese pe nimeni acolo.

Experimentul a dus la reforme majore în diagnosticarea bolilor mintale și a scos la iveală o lecție incomodă: etichetele pot deveni mai puternice decât realitatea.

18/01/2026

https://www.instagram.com/p/DTaKVM0ilFr/

04/01/2026

Filmul aduce în prim-plan familiile zdrobite de crimele recente care au cutremurat țara și deschide, cu un respect profund, ușa către poveștile supraviețuitoarelor, femei care au trăit iadul violenței domestice, reduse la tăcere ani întregi, dar care au găsit, totuși, puterea de a rosti: „Nu mai vreau să tac.”
https://www.youtube.com/watch?v=cdPE8axjORE

Ediția emisiunii Dosar România, difuzată luni, 15 decembrie, la , când Alina Amza ne-a propus documentarul „Cum ne omorâm femeile”, o incursiune tulbură...

30/12/2025

2025 a fost un an plin, care mi-a adus mai mult decât m-aș fi așteptat.
Am citit cărți bune, am ascultat mesaje cu substanță și sens și am învățat tot mai mult să nu-mi mai pierd timpul acolo unde nu merită.
Am călătorit pe mai multe continente, am văzut locuri frumoase și am petrecut timp prețios cu familia.
Profesional, a fost un an cu proiecte mari și solicitante, care au cerut multă energie, dar care au avut sens. Faptul că pot face ceea ce îmi place rămâne un privilegiu pentru care sunt recunoscătoare.
Am fost parte din povești cu o mare încărcătură emoțională: unele dureroase, altele profund semnificative și prețioase. Am lucrat cu mulți colegi la început de drum și m-am bucurat sincer să-i văd cm cresc. Am învățat de la alții în formările pe care le parcurg și m-am simțit privilegiată să pot aprofunda subiecte cu o încărcătură profundă — și, din păcate, uneori foarte dureroasă.
Au fost și momente dificile sau grele? Desigur. Dar am înțeles că nu are sens să transform ceva dureros într-o suferință de lungă durată. Când ceva nu merge, să nu rămâi prea mult acolo. Să pleci este și asta o abilitate care se învață — iar după ce o înveți, parcă totul devine mai simplu și mai ușor.
Desigur, uneori nu se poate pleca, iar a rămâne poate fi o dovadă de reziliență. Să știi când să stai și când să pleci — aceasta este adevărata provocare și, cred, adevărata înțelepciune.
Mulțumesc tuturor celor care mi-au acordat încrederea de a lucra împreună în procese de psihoterapie sau evaluare. Apreciez profund colegii care vin constant la întâlnirile de supervizare cu dorința autentică de a învăța, de a se forma și de a crește profesional. De asemenea, le sunt recunoscătoare colaboratorilor alături de care am construit proiecte valoroase și pline de sens.
Îmi doresc un 2026 cu înțelepciune și sănătate pentru mine — și exact același lucru vi-l doresc și vouă.
Agnes Remalia D