16/01/2026
În aceste zile friguroase de sfârșit/început de an, am fost mai atentă și mai aproape de un subiect drag mie, respectiv tradițiile și datinile poporului nostru.
Sunt absolut siderată să constat cât simbolism, metaforă, se ascund în aceste obiceiuri străvechi, formă subtilă de terapie, când oamenii nu cunoșteau noțiunea de emoție, de frici, fobii, comportamente etc.. dar se adunau și fără sa realizeze prelucrau cele mai intime temeri, gânduri, griji, dureri.
Nu pot să mă laud că sunt o cunoscătoare a tuturor datinilor din vechime, cred că mai am multe de descoperit, dar cu ajutorul fiului mic am început de câțiva ani, împreună, să apreciem tot mai mult măștile create din imaginatia celor care au cinstit aceste obiceiuri, măști cât mai înfricoșătoare și mai urâte (e chiar un compliment) totodată amuzante, care au dorit să transmită un mesaj sau o anumită stare.
Am descoperit cu multă curiozitate măști cu trăsături exagerate precum (doar câteva):
- chipărușii,
- moșii si babele,
- capra și ursul
- mirele si mireasa
- căiuții
- călușarii
- strigoii
Realizez din ce în ce mai mult ca unele tradiții nu au apărut ca să fie „drăguțe” sau decorative.
Au apărut ca să ne țină întregi, împreună, aproape în comunitate.
În trecut, oamenii nu vorbeau despre reglarea sistemului nervos, despre traumă sau despre emoții reprimate. Dar știau, intuitiv, că frica, furia, durerea au nevoie de un loc unde să fie puse, văzute și conținute.
Măștile, ritualurile, sărbătorile cu zgomot, foc, culoare, mișcare aveau un rol clar, să dea formă la ceea ce nu putea fi spus în cuvinte, iar asta era eliberator. (Corpul se mișcă, simte, nu stă ore în șir pe un scaun)
Masca speria, exagera, caricaturiza.
Nu ca să ne îngrozească, ci ca să ne ajute să ne uităm la fricile noastre fără să fim copleșiți de ele. Era o formă de distanță sigură: „pot privi asta, alături de prieteni, rude, fără să fiu înghițit de ea”. (O formă de acceptare și prelucrare a emoției)
Ritualurile repetate aduceau predictibilitate. Corpul știa ce urmează. Membrii comunității știau când era timpul de a se aduna împreună (sărbătoarea), pentru a se bucura, a plânge, a dansa, a elibera trairile puternice. (Conexiune, relații sociale)
În prezent, o parte din tradiții au rămas doar la nivel de formă. Le facem „din obișnuință” sau le respingem ca fiind depășite, dar simbolurile încă vorbesc, dacă le vedem și ascultăm.
Masca poate fi furia noastră sau partea pe care o ascundem încă. Sau ceva ce are nevoie să fie văzut, transformat, nu eliminat ci poate eliberat.
Poate că nu avem nevoie să ne întoarcem literal la trecut.
Dar avem nevoie să ne amintim de aceste tradiții, care au existat și încă există. Au fost acolo pentru a nu fi singuri cu ce e greu în noi.
Și poate că, uneori, vindecarea începe exact de aici: din a da sens, formă și spațiu lucrurilor care altfel ne locuiesc pe dinăuntru, fără nume.
P.s. 1. În poză sunt măști tradiționale create de mine și de fiul meu
P.s. 2. Spune-mi dacă ai vreo tradiție populară românească care îți trezeste o emoție/amintire
