12/12/2025
NI SE SPUNE CĂ VORBIM DEGEABA. EU CRED CĂ DE AICI ÎNCEPE SCHIMBAREA.
„Lumea și-a pierdut încrederea în autorități.”
Aceasta este una dintre cele mai des întâlnite afirmații pe care le aud.
„Ești naivă.”
„Ești idealistă.”
„Nu se va rezolva nimic.”
„Îți pierzi timpul.”
„Vorbesti degeaba.”
„Nu vezi că nu îi interesează?”
„Își văd doar de interesele lor.”
Acestea sunt cuvintele pe care le aud de la cei din jur.
Și vreau să spun clar, public și asumat:
le înțeleg.
Pentru că vin din dezamăgire.
Din neputință.
Din ani de tăcere și de promisiuni încălcate.
Dar refuz să le accept ca adevăr final.
Eu sunt Ana Consuela Lujanschi, psihoterapeut cognitiv-comportamental.
De mulți ani sunt alături de sufletele rănite ale victimelor abuzului.
De mulți ani ascult povești reale, nu opinii.
Povești care nu apar în statistici.
Povești care nu ajung la știri.
Povești care se termină uneori cu vieți distruse, cu copii traumatizați, cu mame care dispar, cu oameni care nu mai cred că merită protecție.
Și tocmai de aceea nu pot să tac.
CÂND O SOCIETATE SPUNE „NU SE POATE”, ABUZUL CÂȘTIGĂ
„Nu poți rezolva nimic.”
Această frază este extrem de periculoasă.
Pentru că nu este doar o opinie.
Este un mecanism de paralizare colectivă.
Când spunem că nu se poate, transmitem victimelor că nu merită să mai încerce.
Când spunem că vorbim degeaba, validăm abuzatorii.
Când acceptăm ideea că nimic nu se va schimba, legitimăm violența.
Abuzul nu supraviețuiește doar prin agresori.
Supraviețuiește prin resemnare.
„NU ÎI INTERESEAZĂ” – POATE. DAR A TĂCEA ÎI AJUTĂ
Este posibil ca unii să nu fie interesați.
Este posibil ca unii să fie indiferenți.
Este posibil ca interesele politice să fie mai puternice decât interesul pentru victime.
Dar istoria ne arată un adevăr simplu:
niciun drept nu a fost câștigat prin tăcere.
Dacă femeile ar fi tăcut, nu ar fi avut drept de vot.
Dacă victimele violenței ar fi tăcut, nu am fi avut legi împotriva violenței fizice.
Dacă cei discriminați ar fi tăcut, abuzul ar fi rămas normă.
Schimbarea nu începe de sus.
Schimbarea începe cu vocile care refuză să accepte „nu se poate”.
EU VORBESC PENTRU CĂ VĂD CE SE ÎNTÂMPLĂ CÂND NU EXISTĂ LEGI CLARE
Vorbesc pentru că văd ce se întâmplă când abuzul emoțional nu este recunoscut.
Când este minimalizat.
Când este ironizat.
Când este tratat ca „dramă personală”.
Văd victime care nu sunt crezute.
Văd victime care sunt trimise înapoi în pericol.
Văd copii crescuți în frică.
Văd oameni care ajung să creadă că meritau ce li s-a întâmplat.
Aceasta nu este o problemă personală.
Este o problemă socială.
Este o problemă de siguranță publică.
Este o problemă de sănătate mintală colectivă.
ABUZUL EMOȚIONAL FĂRĂ SANCȚIUNE DEVINE MODEL
Când abuzul emoțional nu este sancționat, el se normalizează.
Când nu este recunoscut legal, el se multiplică.
Când nu este pedepsit, el devine lecție pentru următoarea generație.
Copiii care cresc în medii abuzive învață că:
– umilirea e normală
– controlul e iubire
– frica e acceptabilă
– tăcerea e supraviețuire
Acești copii devin adulți traumatizați.
Unii devin victime.
Alții devin abuzatori.
Și ciclul continuă.
„EȘTI IDEALISTĂ” – DA. ȘI ASTA ESTE NECESAR
Da, sunt idealistă.
Pentru că fără idealism, nu există progres.
Fără idealism, rămânem blocați în „așa e viața”.
Fără idealism, acceptăm violența ca normalitate.
Idealismul nu este naivitate.
Este refuzul de a accepta nedreptatea ca final.
CRED CU TĂRIE CĂ SE VA SCHIMBA CEVA
Cu cât aud mai des:
„Nu se va schimba nimic”,
cu atât cred mai puternic că se va schimba.
Pentru că fiecare schimbare majoră a fost precedată de dispreț, ironie și descurajare.
Pentru că fiecare luptă justă a fost numită inutilă înainte să devină lege.
Pentru că fiecare drept câștigat a început cu o voce considerată „prea mică”.
Cred că cineva cu putere va iniția demersul adoptării unor legi clare.
Cred că presiunea publică contează.
Cred că vocile specialiștilor contează.
Cred că experiența victimelor contează.
Cred că adevărul repetat suficient de mult nu mai poate fi ignorat.
EU SUNT O VOCE. ȘI NU VOI RENUNȚA
Sunt doar o voce.
Dar o voce constantă.
O voce informată.
O voce care nu vorbește din ideologie, ci din realitate.
O voce care nu vorbește din confort, ci din responsabilitate.
Voi continua să vorbesc.
Voi continua să cer legi clare.
Voi continua să apăr victimele.
Voi continua să spun că abuzul emoțional este violență.
Voi continua să spun că protecția victimelor este o urgență, nu un moft.
Pentru că tăcerea nu a salvat niciodată pe nimeni.
Pentru că resemnarea este aliatul abuzului.
Pentru că schimbarea începe exact acolo unde ni se spune că este imposibilă.
DACĂ TU CREZI CĂ „NU SE POATE”, ÎȚI RESPECT DUREREA. DAR EU ALEG SĂ CONTINUI
Înțeleg dezamăgirea.
Înțeleg oboseala.
Înțeleg neîncrederea.
Dar eu aleg să continui.
Pentru victime.
Pentru copii.
Pentru siguranță.
Pentru demnitate.
Pentru adevăr.
Pentru că cineva trebuie să spună clar:
abuzul nu este acceptabil.
victimele trebuie protejate.
iar legile trebuie să reflecte această realitate.
