04/04/2026
TERAPII PENTRU DEPRESIE, ANXIETATE, TULBURĂRI MENTALE
CE TREBUIE SĂ FACI DACĂ TE CONFRUNȚI CU ACESTE AFECȚIUNI
Mulți dintre noi au trecut măcar o dată în viață prin așa ceva și nu a fost deloc ușor.
Fie că a fost vorba despre o formă mai grea sau mai ușoară de depresie, aceasta nu trebuie să fie ignorată.
Organismul uman este o maşinărie complexă şi destul de complicată.
Menţinerea unui corp sănătos implică un echilibru al unei alimentaţii adecvate, un stil de viaţă corect, o îngrijire adecvată şi mai ales o curăţenie spirituală.
Orice om are tendinţa să se îngrijească întâi de trup şi abia apoi de suflet.
Cu toate acestea, interiorul trebuie să fie primul de care trebuie să avem grijă, că să ne putem bucură de o viaţă liniştită şi sănătoasă.
Abia în momentul în care conştientizăm că lucrurile trebuie reglate de la interior către exterior, abia atunci putem să luptăm cu anumite afecţiuni.
Conştientizând cauza unei boli, putem să oprim evoluţia acesteia sau să ajungem la o vindecare miraculoasă.
În schimb, îngrijindu-ne doar de partea exterioară a corpului şi alergând continuu după bunăstare fizică şi trupească vom neglija partea sufletească.
Vom uita ce înseamnă dragostea şi dăruirea, blândeţea şi bunătatea şi vom da curs ambiţiilor, orgoliului, urii şi altor sentimente asemănătoare în goana noastră după materialism.
Banii şi averea, dobândite în timp, nu vor putea să cumpere sănătatea, pe care o putem pierde, fără măcar să conştientizăm acest lucru, evitând cauza ei spirituală.
În această goana continuă după bani şi avere ne putem alege cu boli de inima, depresii, diferite forme de anxietate şi cancere.
Dacă vom analiza una dintre bolile secolului XXI, depresia, vom descoperi care este cauza ei spirituală.
Doar așa vom putea lupta cu ea, pentru a o înlătura definitiv din viaţă noastră sau a apropiaţilor.
Depresia apare în timp, fără să conştientizăm că şi-a făcut apariţia în viaţă noastră, prin diferite forme.
Lipsa poftei de viaţă este una dintre manifestări, absenţa din viaţă cotidiană, lipsa poftei de mâncare, tristeţe profundă, retragere în sine şi până la tendinţe de suicid.
Toate acestea, nedepistate la timp, pot agrava starea de sănătate şi afecta în timp şi alte organe vitale.
Căutând în profunzime factorul declanşator al bolii şi cerând imediat ajutor, depresia se poate trata.
Cauzele spirituale ale depresiei
Iată care sunt principalele cauze ale depresiei:
• Persoana în cauza refuză să trăiască o presiune, mai ales la nivel afectiv.
• Nu reuşeşte să îşi exteriorizeze anumite trăiri profunde, care l-au afectat în timp.
• Are senzaţia că nu mai suportă anumite lucruri sau fapte.
• Se confruntă cu conflicte interioare cu părintele de s*x opus şi se descarcă de obicei pe partener, reprimandu-şi astfel sentimentele faţă de părinte.
• S-a luptat de-a lungul timpului cu răni profunde, precum: abandon, lipsa dragostei, respingere sau trădare.
Factorii declanșatori ai depresiei sunt nenumărați:
• Pierderea cuiva drag.
• Despărţirile temporare sau definitive de o persoană dragă.
• Un anturaj nefavorabil care dezvoltă anumite frici, temeri în persoană respectivă, premergătoare anxietăţii şi în timp depresiei.
• Mania exagerată şi furia.
• O gândire negativă, alimentată de greutăţile vieţii.
• Persoanele afectate de depresie îşi creează o personalitate falsă, nu mai poate face diferenţa între bine şi rău, nu îşi mai dau seama de valoarea lor, se izolează şi resping orice contact cu evenimentele vieţii sau cu apropiaţii.
Toţi aceşti factori declanşatori pot duce la stări depresive grave, care pot conduce până la suicid.
Persoana aflată în depresie trebuie să-şi facă o analiză profundă a trecutului sau, pentru a vedea când şi de ce s-a declanşat această boală şi cm să lupte cu trecutul.
Ajutorul unui profesionist este de mare ajutor, pentru că acesta te poate face să-ţi înţelegi mai bine trecutul.
Conştientizând anumite fapte şi circumstanţe, iertând persoanele care ţi-au greşit sau ţi-au făcut rău, în trecut şi mai ales pe ţine însuţi/însăți, poţi trece mai uşor peste boală sufletului, numită depresie.
Doar tu eşti cel care poate lupta cu ea
Înconjoară-te doar de persoane care îţi dau o stare de bine, pozitive, te apreciază şi te iubesc.
Suportul persoanelor dragi, că de obicei, este cel care te va motiva să depăşeşti momentele de interiorizare.
În situaţii mai grave sau atunci când nu reuşeşti să te ajuţi singur, suportul medical și terapeutic are rolul lui, însă acesta este cel de-al doilea pas, ce trebuie urmat.
Îndrăzneşte, dacă nu mai poţi, să ceri ajutor.
Depresia este o stare pe care ţi-o creezi de cele mai multe ori singur.
Nu o lasă să-ţi acapareze viaţă.
Trebuie să îți găsești puterea să ierți, să uiți și să îi iubești pe cei dragi.
Pentru a beneficia de o stare de sănătate bună, pentru a simți fericirea și bucuria în fiecare zi, este indicat să va adresati unui terapeut Reiki, Karuna Reiki, etc.
Și celor mai sănătoși oameni de pe acest pământ, le este recomandată o terapie pe săptămână, pentru a se menține în formă și sănătoși.
Daomna Profesor Doctor Monica Pop spunea într-o emisiune televizata că problema apare însă, atunci când imunitatea scade.
”Imunitatea scăzută îi caracterizează pe români, în mod special.
Factorii care duc la scăderea imunităţii sunt:
• depresia,
• lipsa celor minimum 6 ore de somn,
• alimentaţia, adică lipsa proteinelor.
Un medic infecţionist spunea că niciodată să nu pleci de acasă fără să mănânci proteine, un ou sau puţină brânză sau iaurt.
De asemenea, vaccinul antigripal e foarte eficient.
Eu îl fac de 8 ani şi niciodată nu am avut nicio răceală puternică, nici când făceam chimioterapie şi aveam imunitatea scăzută”, a spus dânsa în cadrul unei emisiuni.
Tot în acea emisiune Doamna Profesor Monica Pop spunea că recomandă ca toți cei aflați în suferință, să urmeze atât tratamentul alopat cât și terapiile complementare, holistice, pentru o sănătate perfectă.
Este printre putini medici care recomanda și terapiile complementare pentru care merită mii de îmbrățișări din partea tuturor terapeuților din Romania.
Aflați mai multe informații pe blogul meu https://noutati.energoterapie-reiki.ro/chakrele.../
• Am creat acest blog special pentru publicarea noutăților care apar în domeniul Energoterapiei Reiki, noutăți cu care doresc să vă țin la curent.
• Vă reamintesc faptul ca primesc mesaje și solicitări din partea voastră pentru diverse informații și pentru programări la terapii, atat prin intermediul paginii de contact din site-ul meu https://energoterapie-reiki.ro/
cât și pe https://www.facebook.com/EnergoterapieReiki/.
Programul de terapii la cabinet sau la distanță, se desfășoară între orele 10.00 - 22.00.
O mențiune, d**a ora 18.00 fac numai terapii la distanță,
programul cu orele libere este afișat pe pagina https://www.facebook.com/EnergoterapieReiki/
• Acolo puteți să-mi adresați orice întrebare sau nelămurire pe care o aveți și apoi putem discuta și analiza, dacă doriți, subiectele care vă interesează.
• Puțeti de asemenea să solicitați programări și pentru Terapii la distantă, https://noutati.energoterapie-reiki.ro/metode-de-tratament…
/
• Voi continua să vă țin la curent cu informații din domeniile Cristaloterapiei, Su Jok-ului, Bioenergoterapiei, Procedurilor Energetice Superioare și a utilizării energiei Reiki, Shamballa MDH Reiki, Karuna Reiki, în scopul vindecării fizice, psihice, emoționale și spirituale.
• Ultimele noutăți în domeniu, Măsurători Radiestezice, Tehnici de terapie inforenergetică, terapiile Munay Ki; Shamballa MDH Reiki; Karuna Reiki, Tehnicile Luminii Hristice; Binecuvântarea Sinelui Superior; Activarea Glandei Pineale; Codurile Vindecătoare; Meditația de Manifestare prin Mantre Buddhiste.
Pace și Lumină în suflet !