Marinache Florina Elena

22/09/2025

Progresul nu vine din întâmplare – vine din multă muncă.

Check out aba_momentum’s video.

17/09/2025

Azi, 17 septembrie, se împlinește un an de când am deschis ușa acestui cabinet.

Cu această ocazie, postez un cântec pentru voi, mamele pe care le văd, le ascult și le apreciez.
E despre greul care nu se vede și iubirea care vă ține în picioare.

Vă mulțumesc pentru încredere.❤️

15/09/2025

11/09/2025

Salut! Max aici! Te invit să asculți această melodie!
Nu doar cu urechile, ci cu inima.
Poate că o să simți, ca și mine, că vorbește despre tine.

„Greu să fiu eu” o melodie cântată cu suflet de Theo Rose, care, cred eu, a scris-o și pentru voi:

Pentru copilul care simte diferit,
vede lumea în culori unice
și iubește în tăceri adânci...

Pentru părintele care luptă zilnic
cu prejudecăți, cu oboseală,
dar și cu o iubire nemărginită...

Uneori, e greu să fii „altfel” într-o lume care cere să fii „la fel”.

Stream/Download: https://bfan.link/greu-sa-fiu-eu🌹 Abonează-te la canalul meu aici: https://smarturl.it/TheoRoseYTsubscribeFollow Theo Rose:📷 INSTA: https:...

11/09/2025

Citește articolul complet aici:

📞 Numere de telefon gratuite și utile în România No Comments Linii de Sprijin Telefonic – România Apeluri gratuite sau la tarif normal, pentru părinți, femei abuzate, persoane în depresie sau criză, vârstnici sau cu dependențe. Toate informațiile sunt actualizate și verificate. 👶...

09/09/2025

Hei!
Sper să te ajute!

Cu drag, Max!

08/09/2025

Hei, Max aici!

Începutul de școală e peste tot zilele astea — poze cu ghiozdane, uniforme, emoții și entuziasm.

Dar știți ceva?
Nu toți copiii merg la școală în septembrie. Și nu e un capăt de lume.

Unii copii nu sunt încă acolo.
Unii nu se regăsesc în clopoțelul care anunță începutul.
Unii părinți privesc pozele altora cu ochii umezi și cu inima strânsă — pentru că ghiozdanul copilului lor stă încă agățat în cuier.

Dar nici copiii, nici părinții lor, nu sunt „mai puțin”.
Dacă astăzi copilul tău nu a fost acolo, nu înseamnă că e în urmă.
Nu înseamnă că nu va reuși. Nu înseamnă că tu ai greșit.

Înseamnă doar că are nevoie de un alt drum.
Și tu îl însoțești — cu răbdare, cu iubire, cu un curaj tăcut, cm poate nimeni altcineva nu ar putea.

Uneori, drumul e mai lent. Mai ocolit.
Dar tot drum e. Și merită parcurs cu încredere.

Educația nu înseamnă neapărat bancă, orar, pauze și clopoțel.
Uneori, înseamnă siguranță, conectare, calm, timp.
Uneori, e acasă. Alteori, e în terapie, în parc, în joacă, în liniște.

Așa că…
Să nu te simți vinovat că ați ales altceva.
Să nu te simți mai puțin părinte.
Să nu crezi că drumul vostru nu e „corect”.

Pentru voi, azi poate nu e despre „prima zi de școală”.
E despre faptul că îți cunoști copilul și faci ce e mai bine pentru el.
Iar asta… asta e cea mai curajoasă formă de educație.

Cu blândețe,
Max – marioneta care vede dincolo de clopoțel

08/09/2025

Hei, Max aici.

Azi vorbim despre ADOS-2.
Sună complicat, știu. Mai ales când vine la pachet cu griji, întrebări și o inimă strânsă de părinte.

Dar vreau să știi ceva: ADOS-2 nu e o sentință. E o lanternă.

Ne ajută să înțelegem ce se întâmplă cu copilul tău. Să vedem cm comunică, cm se joacă, cm interacționează cu lumea.

07/09/2025

Dă-ți voie să faci pași mici.
Nu trebuie să faci totul azi.
Nu trebuie să le rezolvi pe toate deodată.
Nu trebuie să știi răspunsurile, nici să ai mereu puterea de ieri.
Uneori, progresul înseamnă că te-ai ridicat din pat.
Că ai respirat adânc înainte să reacționezi.
Că ai ales să spui o vorbă bună, deși erai pe muchie.
Pașii mici nu sunt eșecuri.
Sunt dovezi că mergi înainte, chiar și când te simți pierdut.
Că nu ai renunțat, deși ai fi avut motive.
E ok să nu fii mereu puternic.
E ok să încetinești.
E ok să ceri ajutor.
Fiecare pas mic e o victorie nevăzută.

Și toți pașii mici adunați…
construiesc o viață trăită cu curaj.

07/09/2025

Când ești părinte de copil cu TSA, realitatea nu seamănă cu poveștile pe care le-ai citit sau imaginat înainte.
Oboseala nu e doar despre lipsa de somn.
E despre întrebări constante, despre „ce nu am făcut bine?”, despre „cum o să fie mâine?”.
Vinovăția apare în momentele când vrei o pauză. Când simți că nu mai poți. Când te compari cu alți părinți, cu alți copii.
Te doare că n-ai răbdare mereu. Că uneori îți vine să fugi.
Dar…iubirea e uriașă. Și nu se măsoară în reușite „normale”.
Se măsoară în fiecare zâmbet care apare după zile de tăcere.
În fiecare contact vizual. În fiecare atingere. În fiecare „mami” sau „tati” rostit după luni de așteptare.
Și totuși… ce-a mai mare durere vinde de la așteptările nerealiste.
Ale celor din jur. Ale societății. Ale noastre, ca părinți.
Ne dor standardele puse pe umerii unor copii care au nevoie, în primul rând, de acceptare!
Ne dor privirile, sfaturile necerute, tăcerile grele din familie.
Adevărul? E greu.
Dar e real.
Și în mijlocul acestui haos emoțional, rămâne iubirea.
Necondiționată. Neobosită. Neîndoielnică.
Dacă ai un copil cu TSA și simți că uneori nu ești „suficient” – te înțeleg.
Și îți spun: ești exact părintele de care copilul tău are nevoie.
Chiar și în oboseală.
Chiar și cu vină.
Mai ales cu iubire.
🤍.