28/03/2026
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace 🙏
A fost un om bun, un coleg si un profesionist foarte bun, cald si discret.
DOLIU - Ionel Mihai Stancu
Să fii psihoterapeut înseamnă mai mult decât să asculți. Mai mult decât să taci. Mai mult decât să oferi replici. Mai mult decât să empatizezi.
Înseamnă să IUBEȘTI fiecare om care ți se deschide. Iar despre această iubire au scris prea puțini specialiști, nu prea găsim în cărți.
A-ți da voie să-ți vezi sentimentele pentru propriii pacienți nu te face slab, nici seductiv, ci te face foarte vulnerabil. Și sincer. Să știi că există un atașament reciproc în fiecare relație terapeutică e pe cât de evident, pe atât de greu de trăit și recunoscut. Dar da, și noi ne atașăm, nu doar ei. Și de fapt...nu doar că ne atașăm. Dar în terapie trăim poate cea mai intimă relație din viața noastră. E spațiul unde ca terapeuți conținem cele mai adânci temeri, rușini, în care ca pacienți ne facem cunoscuți și ne simțim acceptați așa cm suntem...e ceva unic, de neegalat. Extrem de intens și important. 🥹🥹🥹 Cred că pentru pacient se simte ca pierderea unui părinte. Iar pentru terapeut, când își pierde un pacient...ca pierderea copilului 😶. Am spus-o...
Încerc să mai sublimez din durerea adusă de vestea șocantă de ieri, a pierderii unui Om deosebit...scriind despre asta. Nu știu cât ajută, dar asta simt să fac.
Oare câtă iubire a încăput în sufletul lui? Atâția oameni care îi sunt recunoscători și vorbesc în mod minunat de el... Atâtea destine ghidate cu blândețe, răbdare, delicatețe, dragoste.
Am pierdut dintre noi un om valoros și orice am face nu mai revine. Fizic...
Revine în gânduri, în inimi. Oamenii nu se pierd de tot. Așa îi încurajez eu pe ceilalți, când își plâng oameni dragi. Paradoxal însă, nu funcționează acum...
Le spun că din cei plecați rămân părți în noi, că păstrăm părți din ei în ființa noastră. Ne-am atins unii pe alții, ne-am schimbat viețile odată ce ne-am cunoscut. Și asta nu se pierde. Niciodată.
Și totuși...e o pierdere. Și doare. Doare tare. Iar cei care l-au cunoscut de aproape, sunt acum în jelire. Și vor mai fi. Negarea e încă puternică. Nu, nu ne vine să credem... refuzăm să credem... Avem sentimentul că încă vorbește, încă se mișcă, acum va apărea din nou și totul a fost doar o minciună.
Pentru cei care au lucrat cu el și simt nevoia să vorbească despre pierderea lor sau doar să îl onoreze cu iubirea lor - scrieți-mi în privat, nu costă nimic. Ofer o întâlnire de "doliu" împreună, de însoțire.
Atunci când un om atinge suflete și moare (pentru că oricât am evita cuvântul acesta dur...vorbim de moarte...), tristețea e profundă. Și încercăm orice o poate alina, chiar dacă îi dăm voie să fie. Chiar dacă plângem și jelim, simțim nevoia de a face ceva.
Astăzi...așa am știut eu să (mă) alin. Scriind despre sufletul său minunat. Vrând să îl onorăm împreună, cei care l-am cunoscut. Nădăjduind că inima lui bună se odihnește acum. 😓😓😓
Să ne prețuim unii pe alții, așa cm suntem și, mai ales, cât ne avem real!
