Program individual de recuperare
• Reintegrare rapida in activitatea cotidiana
• Gama variata de afectiuni tratate: ale coloanei vertebrale (scolioze, cifoze, lordoze) ortopedice, reumatologice, neurologice.
• Proceduri: masaj si kinetoterapie. Pasionat al sportului, fost sportiv de performanţă şi ulterior antrenor principal al clubului sportiv Pretorians Team Bucureşti, am decis să-mi completez p
asiunea pentru mişcare şi sport cu o altă pasiune – kinetoterapia. Am studiat şi mi-am testat corpul în diferite medii şi condiţii şi asta, împreună cu experienţa de aproape 20 de ani în lumea sportului, îmi permite să cunosc cu exactitate efectele efortului asupra organismului uman. Am studiat Kinetoterapia sub reflectoarele unor mari profesori în recuperarea medicală iar sub atenta lor supraveghere şi îndrumare, am încheiat cu brio recuperările complet funcţionale a două cazuri de fractură dublă şi fractură triplă de gambă, iar un al treilea caz a fost o deposturare funcţională a coloanei vertebrale, scolioza în S, şi asta, în primii doi şi frumoşii ani de facultate, al treilea an a fost de poveste! 😊
Bucuria cazurilor recent rezolvate m-au făcut să termin prima sesiune din al doilea an de facultate, cu 10 pe linie. Dacă în primii doi ani de facultate ne-au fost predate principii, tehnici, metode şi multe alte lucruri ce vizeaza procesul complex de recuperare medicala, în anul trei ne-a lovit în plină existenţă şi fără pic de milă, neurologia şi recuperarea neurologică. Materie complexă şi extrem de grea dar fantastic şi dureros de frumoasă! De ce spun asta? Pentru a înţelege cât de complicată şi de grea a fost această materie, ultimul examen de neurologie a fost compus din şase examene eliminatorii (trei practice şi trei orale) şi s-a întins pe durata a 13 ore de examinare. Au fost colegi care, când vedeau cm se ieşea din sala de examinare practică, plecau direct acasă. Intuind necesitatea unei mari nevoi, la începutul anului trei de facultate, de bună voie şi nesilit de nimeni, :) sună ciudat dar aşa a fost, am început practica în spitalul de recuperare neurologia Filantropia, unde am întâlnit cazuistica de care avem nevoie şi kinetoterapeuţi excepţionali de bine pregătiţi.
Şi ştii cm este în viaţă?! Toate lucrurile întâmplătoare se întâmplă numai atunci când trebuie… şi cu bucurie îţi spun, că nici eu nu am făcut excepţie de la această regulă. Anumite întâmplări din viaţă m-au ambiţionat ca anul trei de facultate să-l termin cu media de 10, fapt ce a făcut ca media generală a celor trei ani de facultate să fie de 9.64. Probabil că în mintea ta îţi umblă spăşit ideea că sunt un tocilar notoriu :)) probabil că daa... probabil că nuu... fiecare crede ce vrea, şi bine face. 😊 Dar înainte de a trage, de a împinge sau de a lua cu tine vreo concluzie, îţi pot spune că pasiunea mea faţă de kinetoterapie nu s-a oprit aici şi am continuat cu studiile de master, care au durat timp de doi ani, studii ce la sfârşitul lor (inclusiv cu examenul de disertaţie) le-am terminat cu media generală de 10 :)
Sutele de întrebări adresate profesorilor în timpul cursurilor şi al seminariilor, miile de ore petrecute în studiu atât în spitale, biblioteci sau în privat unde aprofundam studiul sau îmi făceam propriile cursuri, structurate pentru a uşura procesul de învăţare, iar acolo unde lucrurile se complicau ataşam planşe pentru a fi mai lesne de înţeles sau de memorat, cursuri pe care am început să le vând colegilor (la început mi-a cam fost ruşine, recunosc) dar îmi aduc aminte ca suma de bani strânsă m-a ajutat să pot achita aproape un an de studiu de facultate, a fost un mare ajutor! :). Dăruiţa, pasiunea şi setea de a învăţa, de a cunoaşte, au făcut din mine un om care poate ajuta alţi oameni în suferinţe mari, un tânăr student şi ulterior masterat care a reuşit să rezolve cazuri extrem de complicate şi de grele, lucru care nu face altceva decât să mă bucure şi să mă mândrească că pot face aşa ceva. A fost caz în care, după 26 de zile de comă, doctorii au spus familiei..mai bine îl luaţi acasă să moară liniştit în patul lui decât aici în spital, noi am făcut tot ce a ţinut de puterile noastre... iar după trei luni de zile de recuperare, exersam cu dânsul alergările pe palierul etajului.
În această meserie, şi după 5 ani de practică poţi spune că eşti încă la început de drum, important este să faci primii paşi, sa-i faci cu grijă si sa nu te opresti! Kinetoterapeut,
Adrian Iliescu