11/03/2020
De la FRICĂ la STRES toxic în epidemia cu CORONAVIRUS
- stări psihice. explicații. adaptare. apel -
Nevroza isterică (isteria), cunoscută de mai bine de 30 de ani sub denumirea de tulburare de conversie, face parte din spectrul larg al tulburărilor somatoforme (categorie de tulburări manifestate printr-o amplă simptomatologie fizică - dureri, greață, amețeală - pentru care nu există explicații medicale concrete). Această tulburare are criterii clare de diagnostic, care nu au nicio legătură cu frica, panica ș.a.m.d.
Isteria și panica nu sunt sinonime!
Nu ne confruntăm cu o situație de isterie generalizată, dar am ajuns să folosim acest termen ca substitut, sau pentru a descrie o reacție de frică necontrolată.
Tulburarea de panică este caracterizată prin apariția neașteptată a atacurilor de panică. Atacurile de panică, pentru că sunt întâlnite în mai multe tulburări psihice, au un set propriu de criterii de diagnostic (DSM-5), care includ:
- palpitații sau puls crescut,
- transpirație,
- tremurat,
- senzația de sufocare,
- senzația de înec,
- dureri sau disconfort în piept,
- greață sau manifestări gastrice de alt tip,
- stare de amețeală sau leșin,
- sentimentul că te rupi de realitate sau că te desprinzi de propria persoană,
- teama că pierzi controlul sau că înnebunești,
- frica de moarte,
- parestezii (amorțeală sau furnicături),
- fiori reci sau senzația de căldură însoțită de înroșirea feței.
Pentru ca un atac de panică să fie diagnosticat ca atare, trebuie să avem minimum 4 manifestări din cele de mai sus, care să apară brusc, să se întâmple în același timp și să atingă starea de rău maxim în aproximativ 10 minute de la debut.
Așadar, nici isteria, nici panica nu descriu ce trăim acum, ci mai degrabă frica și anxietatea.
Din punct de vedere psihologic, anxietatea are un rol adaptativ, înainte de a deveni toxică.
Anxietatea reprezintă un semnal de alarmă, ea avertizează asupra unui pericol pe care îl percepem ca fiind iminent și forțează persoana să ia măsuri pentru a se proteja. Frica este un semnal de alarmă similar, cu deosebirea că frica are obiect cunoscut (față în față cu un atacator o să simt frică, nu anxietate).
Desigur că ne putem "lupta" cu aceste două stări în același timp. Concret vorbind, vedem ce se întâmplă în Italia și ni se face frică, dar ne imaginăm ce s-ar putea întâmpla și la noi în țară și ne cuprinde anxietatea. Un nivel scăzut spre moderat de frică sau de anxietate, ne determină să fim alerți, vigilenți, să ținem garda sus. Un nivel crescut de anxietate va deveni apăsător, reprezentând un distres, pe care dacă îl lăsăm să crească în intensitate, va ajunge să ne traumatizeze.
În situația în care ne aflăm, frica și anxietatea vor ține oamenii în casă mult mai mult decât o va face oricare decret.
Este normal să simțim frică și/sau anxietate, și dacă nu ne încearcă niciuna dintre aceste două stări, suntem susceptibili de alte tulburări... sau, cel puțin, inconștienți.
Pentru a ne feri de otrava unei anxietăți accentuate, sau a unui stres toxic, este necesar să:
- avem încredere în autorități și facem ceea ce ni se spune. Într-adevăr, aici ar fi multe de discutat, dar știm bine că avem mulți profesioniști în această țară și destui în Comitetul pentru Situații Speciale de Urgență, încât să putem avea încredere că deciziile pe care le iau sunt toate în beneficiul nostru.
- avem certitudinea, în sinceritatea noastră față de noi înșine, că am făcut tot ce puteam să ne protejăm pe noi și pe cei din jur.
- avem răbdare. "Și asta va trece!" Urmând indicațiile pentru o igienă corespunzătoare, putem avea un plus de siguranță. Dacă nu ne putem abține să ne atingem fața, putem folosi mănuși (de orice fel), pentru că se vor transforma într-un mijloc de conștientizare.
- stăm acasă! Contactul limitat cu oamenii este în beneficiul nostru, de această dată.
- luăm în calcul faptul că nu toți sunt sinceri, deci nu este exclus ca în supermarket să se plimbe și purtători, fără simptome evidente, care să ne îmbolnăvească.
- luăm în calcul faptul că noi înșine putem fi purtători și putem îmbolnăvi alte persoane, fără să vrem.
- ne ferim de "mie nu mi-e frică de COVID-19" sau "mie nu mi se poate întâmpla". De aici pot aparea victime!
~ Posibil scenariu:
Pasul 1
Mie nu mi-e frică! Chiar dacă mă îmbolnăvesc, o să mă fac bine... Nu mă las pradă fricii!
Pasul 2
Devin purtător și nu știu. Nu strănut, dar saliva este deja infectată. Vorbesc cu o prietenă, cu un prieten și nu iau în calcul că stropii de salivă ajung pe masa peste care vorbim. Persoana nu are simptome și face o vizită părinților ei - oameni trecuți de 70 de ani, cu diverse alte boli.
Pasul 3
Am omorât doi oameni, pentru că am ales să nu stăm în casă și să vorbim la telefon. Eu și prietena mea / prietenul meu am supraviețuit infecției.
***
- ne ajustăm și ne adaptăm în permanență. Suntem într-o situație care se schimbă de la o zi la alta. Știm acest lucru, ni-l repetăm și singurul plan pe care ni-l facem este să ne adaptăm! Niciun alt plan nu ne este de folos acum, pentru că ne face să devenim rezistenți la schimbare. Schimbare și adaptare sunt cuvintele de ordine și putem să ne adaptăm, pentru că suntem oameni responsabili și capabili să facem față oricărei situații. Știm deja că este și posibil și probabil ca această epidemie să ne dea planurile peste cap. Așadar, nu suntem surprinși și nu reacționăm cu nervi (poate doar o înjurătură în gând). Ne adaptăm!
- ținem minte că anxietatea și frica sunt răspunsuri normale, adaptative, care ne ajută să ne păzim de un potențial pericol. Dacă nu simțim nimic, apelăm la serviciile unui specialist.
- suntem conștienți că fiecare dintre noi are un rol important în stăvilirea acestei epidemii și prioritizăm în consecință. E mai importantă sănătatea decât socializarea față în față. E mai importantă sănătatea decât plimbarea printre rafturile magazinelor - nu ne arde nevoia, nu ieșim să cumpărăm. E mai importantă sănătatea decât orice!
Copyright: Emotional Intelligence Research Association
Autori: Irina Ioana & Edmond Cracsner
Dr. Edmond Cracsner