28/01/2026
Expresia „mai bine să mă urască în copilărie și să îmi mulțumească când vor fi mari” spune mult mai mult despre adultul care o rostește decât despre copil.
1. Iluzia controlului retrospectiv
Această frază pornește de la o presupunere falsă:
că adultul de azi știe sigur ce va fi bine pentru copilul de mâine.
În realitate: copilul nu are capacitatea neuro-emoțională de a „înțelege mai târziu” ce i s-a făcut acum, creierul copilului nu arhivează intenții, ci trăiri.
Trauma nu se șterge retroactiv prin succes sau maturitate.
2. Confuzia între limită și relație
De multe ori, fraza este folosită pentru a justifica: autoritarism, duritate emoțională, lipsa de empatie, rigiditate mascată drept „educație”
Limita sănătoasă: copilul se simte în siguranță chiar dacă e frustrat
Relația nesigură: copilul se simte mic, neînțeles, respins — chiar dacă „disciplinat”
Ura copilului nu este un semn de educație eficientă, ci de ruptură relațională.
3. Nevoia adultului de validare viitoare
Această expresie trădează o așteptare: „Într-o zi o să înțeleagă și o să-mi dea dreptate.”
Asta mută responsabilitatea emoțională pe copilul viitor: copilul trebuie să sufere acum, adultul să fie validat mai târziu.
Este o formă subtilă de parentificare inversă: copilul devine garantul sensului sacrificiului adultului.
4. Ce învață copilul, de fapt?
Copilul nu învață „recunoștință”. Învață: că iubirea vine cu durere, că autoritatea se teme, nu se simte, că relațiile importante implică supunere, că emoțiile lui nu contează.
Ca adult, poate deveni: -compliant, dar anxios
-performant, dar gol
- „reuşit”, dar cu dificultăți de reglare emoțională
- rebel cronic față de orice autoritate
Dacă „mulțumirea” apare, adesea e raționalizare, nu vindecare.
5. Adevărul dur
Un copil care se simte iubit și respectat în copilărie: nu are nevoie să „mulțumească” mai târziu crește cu siguranță internă, nu cu datorii emoționale
Un copil care „urăște” un părinte în copilărie: nu va iubi mai bine ca adult, va învăța doar să supraviețuiască relațional
Reformulare sănătoasă
O variantă matură ar suna așa: „Pun limite clare chiar dacă sunt inconfortabile, fără să sacrific relația și siguranța emoțională a copilului.”
Diferența e enormă.
Concluzia psihoterapeutică
Această expresie este mai degrabă un mecanism de apărare al adultului: raționalizare, justificare, evitare a vinovăției
Nu este un principiu sănătos de educație, ci un semnal că adultul confundă controlul cu responsabilitatea.
