Institutul de Relatii Umane

29/07/2024

De ce nu este neapărat echitabil ceea ce este drept pentru frați...

Cine are mai mult de un copil, probabil a trecut prin starea de incertitudine atunci când cumpără DOAR UNUIA dintre copiii din dotare ceva de care are nevoie într-un magazin: o pereche nouă de șosete, o periuță de dinți sau chiar o jucărie? Probabil ca ati simțit ca și acea vinovăție pentru că nu i-ati luat nimic celuilalt copil (celorlalți copii) în acel moment. Sau poate că totuși ați ajuns să le luați și lor ceva, doar ca un răspuns la o emoție amestecată dintr-un trecut personal împreună cu dorința de a nu se simți dați la o parte sau supărați - ca să evităm un ,,Nu e corect!"

Cum putem rezolva astfel de acuzații inevitabile de favorizare a unuia sau altuia dintre copii?

Ei bine, răspunsul scurt este să regândim ce înseamnă cu adevărat dreptatea. Ce înseamă să fii corect sau drept?

"Vreau și eu!"
Eram la mall ieri cu soțul și cei doi copii. Trebuia să-i iau celui mic de 8 ani niște tricouri noi, pentru că crescuse foarte mult în ultimul timp și nu-i mai veneau cele pe care le avea.

Le-am spus amândurora ce aveam de făcut când am intrat într-un magazin ce avea haine pentru copii de vârsta lui, apoi am început să aleg câteva tricouri pentru el.

In timp ce alegeam tricouri pentru cel de 8 an băiatul cel mare a început să întrebe dacă poate să își ia și el ceva.

"Vreau și eu!"
Înțeleg, cui nu-i place să primească haine noi (mie sigur îmi place!), dar realitatea este că cel mare nu avea nevoie de nimic nou în acel moment.

Și asta i-am spus:

"Știu, draga meu, nu e prea plăcut când fratele tău primește ceva nou iar tu nu."

"Acum el avea nevoie de niște tricouri pentru că cele pe care le are acasă nu ii mai vin. Tu ai ceea ce ai nevoie și îți vin cele pe care le-ai luat în ultima tura de shipping așa ca nu vom lua nimic azi..."

Fiecare copil este un individ cu nevoi unice...
Am continuat să-i validez sentimentele într-un mod autentic și să-i arăt empatie și înțelegere.

Desigur, nu e cea mai plăcută situație pentru un părinte, dar știam unde voiam sa ajung cu răspunsurile mele și nu am lăsat sentimentele de vinovăției legate de nedreptate să se strecoare in discursul meu.

Unde am vrut sa ajung cu discursul meu?

Pentru că am ajuns să înțeleg că egal sau corect nu înseamnă întotdeauna echitabil.

Cred că pentru a trata copiii cu adevărat echitabil, trebuie să ii privim pe fiecare dintre ei ca un individ cu nevoi unice. Astfel, le putem satisface nevoile și le putem oferi timpul specific, atenția, limitele și regulile de care fiecare are nevoie pentru a crește frumos.

Cred că este important ca fiul meu să știe că ce funcționează pentru fratele lui, s-ar putea să nu funcționeze și pentru el. Ceea ce are nevoie el uneori nu este ceea ce are și lel nevoie, și viceversa!

Când suntem atenți la a răspunde nevoilor individuale ale fiecărui copil, aceștia vor internaliza că suntem conectați la ei la un nivel autentic și acuzațiile de favorizare nu vor mai fi o problemă - cel puțin nu pe termen lung.

De asemenea, este important să nu uităm că le transmitem copiilor noștri mesaje prin fiecare interacțiune pe care o avem în interacțiunea cu ei. Vreau să le transmit copiilor mei mesajul că nu cumpar "orice" din magazin. Că încercăm să cumpărăm doar ce avem cu adevărat nevoie și folosim lucrurile până nu le mai putem folosi.

Încercarea încărcată de vinovăție personală de menținere a unui echilibru constant și egalizarea tuturor lucrurilor vor duce doar la o mentalitate de comparație și vor alimenta și mai mult conflictul și competiția dintre frați.

În loc să numărăm câte cinci clatite pentru fiecare, ca să primească o cantitate egală de mâncare, puteți să îi întrebați pe copii să vă anunțe dacă le mpai este foame și să le spuneți că aveți suficientă compoziție pentru a satisface pfopametea/nevoile tuturor, fără probleme.

Și puteți să le spuneți: dacă ai nevoie de pantofi noi, îți voi cumpăra - atunci când vei avea nevoie, nu pentru că fratele tău a primit o pereche nouă astăzi.

Concentrarea pe nevoia individuală, în loc de egalitatea (cântărirea mâncării) exactă va crea un mediu mult mai sănătos în familie și de obicei va ajuta la eliminarea comparațiilor și competiției constante care pot dăuna relației dintre frați.

Iar lecția cea mai frumoasă din toate: când copiii voștri vor realiza că egalitatea nu înseamnă echitate și că echitatea nu necesită egalitate, vor putea să depășească mai ușor geloziile și să accepte diferențele.
Iată articolul cu o glumă intrdusă despre echitate și dreptate:

De ce egal nu înseamnă neapărat echitabil în cazul fraților
..Concentrarea pe nevoia individuală în loc de egalitatea exactă va crea un mediu mult mai sănătos în casa voastră și de obicei va ajuta la eliminarea comparațiilor și competiției constante care pot dăuna relației dintre frați.

Vă amintiți povestea clasică a celor doi frați gemeni care mergeau la pescuit? Unul a avut noroc și a prins un coș plin cu pești, în timp ce celălalt nu a prins nimic. Pe drumul de întoarcere spre casă, cei doi frați erau înfometați și au decis să împartă "prada". Ei bine, ce ) ati face într-o astfel de situație? Împărțiți captura în mod egal sau echitabil?

Unii părinți ar spune că e drept să împartă peștii în două părți egale. Dar alții ar vedea echitatea în a lăsa pe cel care a muncit mai mult să aibă o porție mai mare. După toate, nu e echitabil să aibă amândoi aceeași porție, când s-au străduit diferit.

Este important să facem distincția între echitate și dreptate atunci când creștem mai mulți copii. Dreptatea presupune o aplicare uniformă a regulilor și tratamentului, bazată pe un standard universal. Pe de altă parte, echitatea ia în considerare circumstanțele și nevoile unice ale fiecărui copil.

A fi drepți cu copiii noștri poate părea ca soluția cea mai simplă - le tratăm pe toate la fel, le oferim aceleași lucruri, aceleași reguli. Dar acest demers nu ține cont de individualitatea fiecăruia...

Iar lecția cea mai frumoasă din toate: când copiii vor realiza că egalitatea nu înseamnă echitate și că echitatea nu necesită egalitate, vor putea să depășească mai ușor geloziile și să accepte diferențele.

30/04/2024

😨 Sunt copiii de azi o generație în pericol? 😨
De când am inceput sa practic psihologia, de mai bine de 20 ani, am interacționat cu grupuri de adolescenți... fie mergând prin țară cu unul din programele Natiunilor Unite, fie în cabinet sau dezvoltând politici publice cu WHO și UNICEF. În acest timp, am observat o schimbare semnificativă în problematicile pe care tinerii le au și le aduc în cabinet sau în diferite grupuri. Îmi pare ca adolescentul de acum, față de cel de acum 20 de ani are cu totul alte probleme… probleme care par mult mai superficiale dar care ating tot mai profund sănătatea sa mintală…
Cu ani în urmă, vorbeam cu adolescenții despre furie, despre cm să-și împărtășească sentimentele, astăzi pare că discuția merge tot mai frecvent dinspre această furie și probleme de comportement spre sinucidere. Constat de asemenea că în ultimii 5 ani dinamica și distribuția de gen s-a schimbat. Dacă înainte băieții erau cei aduși la terapie, acum grupul principal pre sa fie compus în principal din fete de 12-13 ani.

În ultimii 5-10 ani, am observat o tendință crescândă de idei și tentative de sinucidere printre copiii aduși la terapie. Această schimbare pare să fie însoțită și de o schimbare a motivelor ce stau în spatele acestor tendințe suicidare. Declanșatorii au devenit aparent mai superficiali, cm ar fi restricțiile parentale sau disputele minore dintre ei și aceștia sau dintre ei și prieteni. Cu toate acestea, astfel de declanșatoare "superficiale" ascund adesea probleme subiacente mai profunde, cm ar fi depresia sau anxietatea.

Apariția rețelelor sociale a exacerbat problema intimidării la scenă deschisă. Fiecare moment al vieții lor este imortalizat cumva și ajunge pe rețelele sociale sau pe diferite grupuri unde adesea este exploatat într-un fel sau altul. Nu există un spațiu sigur unde adolescentul poate să se mai retragă, iar dacă încearcă să o facă, deschide ușa unui paradox, unde ajunge să fie pedepsit indiferent ce alege. Acest social media lasa loc unui nou comportement- cyberbullyingul- care permite agresorilor, și ei tot un fel de victime la rândul lor, să rănească profund cu mesaje dăunătoare, escaladând astfel și mai mult ideile suicidare.

Adolescenții îmi spun că ”trăim într-o cultură a morții… totul în jur glorifică ideea morții…de la cântece până la filme…”. După cm spuneam, lumea digitală pare a diminua intimitatea copiilor, făcând mai ușor ca zvonurile rău intenționate sau fotografiile jenante să circule pe scară largă. Pentru un adolescent rușinea trăită în urma unei expuneri în fața celorlalți escaladează rapid lumea interioară spre idei de suicid. Adolescentul care trăiește această rușine intensă și ostracizare simte că nu poate să mai urmeze nimic după...

Îmi vorbesc adesea tinerii, despre diferite seriale populare pecum și seria "13 Reasons Why" sau ”Euphoria” unde pare a fi glorificată sinuciderea prezentând-o ca soluție la problemele lor. Acest lucru reflectă o schimbare culturală periculoasă, sugerând o "cultură a morții" omniprezentă care trebuie abordată.

Adolescenții au nevoie să fie ascultați… să nu simtă că adultul trece imediat la ”a îi da lecții”… Este esențial să audă povești despre cm era pentru adultul din viața lui când se lovea de diferite probleme când trecea prin vârsta asta…dar nu atunci când el se deschide… atunci au nevoie să le recunoaștem sentimentele și să le spunem cât de devastatoare ar fi pierderea lor pentru familie și prieteni... deoarece de multe ori ei nu percep cu adevarat consecințele acțiunilor lor…

În cabinet de multe ori discuțiile noastre se îndreaptă spre importanța construirii resurselor interne. Acest lucru poate fi realizat prin reamintirea adversităților pe care le-au depășit în trecut, prin a identifica modele pe care le admiră sau prin identificarea atributelor asociate cu forța, cm ar fi curajul sau reziliența.

Ca adulți, putem contribui semnificativ la susținerea sănătății mintale a copiilor. Putem facilita discuții despre strategiile de coping, putem demonstra empatie și putem împărtăși experiențele noastre de a depăși adversitatea. De asemenea, putem ajuta copiii să înțeleagă natura trecătoare a gândurilor suicidale și consecințele de lungă durată ale sinuciderii.

Creșterea ideilor suicidare printre copii subliniază urgența unui suport mai robust pentru sănătatea mintală. Creșterea conștientizării, comunicarea deschisă și strategiile de coping eficiente pot echipa copiii să-și navigheze mai bine emoțiile. Abordarea anumitor aspecte, precum bullyingul, influența poveștilor dăunătoare din media și impactul rețelelor de socializare este de asemenea esențială… dar avem nevoie să punem ceva în schimb… iar aceasta este o temă penru noi, adulții !

28/02/2024

Azi de la 19.

Se împlinește anul acesta un secol de la moartea unui grefier care a rămas cunoscut cu numele de Urmuz, precursor al avangardelor artistice ale secolului 20.

21/02/2024

🌟 Cum arată arta iubirii din cabinet: Un dans în armonie sau dizarmonie 🌟

Ca terapeut de cuplu, am fost martor la balletul intim al dinamicii puterii care se desfășoară pe tărâmul relațiilor de cuplu. Imaginați-vă acest dans fie ca un duet hipnotizant de susținere reciprocă, fie ca o succesiune de pași dezacordați. Puterea într-o relație nu este despre dominare; este despre schimbul armonic de influență, asemenea unei melodii împărtășite între două instrumente rafinate.

💕 Adevărata putere într-o relație se află în echilibrul ei, asemenea unui dans în care a dărui și a primi sunt părți egale. Este un parteneriat unde ambii participanți nu doar că se simt ascultați, ci și profund înțeleși și încurajați activ. Când un dansator conduce prea autoritar, neținând cont de ritmul celuilalt, sau când pașii unui partener devin timizi, dansul își pierde fluiditatea.
Dar, uneori, puterea își schimbă masca și devine un personaj negativ în povestea noastră, un antagonis care începe să dirijeze scenariul într-un mod unilateral. Când puterea nu mai este un element care echilibrează, ci unul care domină, relația se poate transforma într-un teren de luptă unde împărțirea nu este echitabilă și unde armonia este înlocuită de disonanță.

📉 Analizând cauzele dezordinii putem să vedem cm puterea negativă își face simțită prezența:
Normele Culturale și Sociale: Acestea pot împinge un partener să devină autoritar, monopolizând reflectoarele și lăsând celălalt să trăiască în penumbra sa.
Experiențele Trecute: Ranile nevindecate pot deveni catalizatori pentru un comportament controlator, unde un partener devine regizor autoritar al pasilor dansului. Ai observat vreodată cm unele conflicte din relația ta par a fi ecouri ale unor dispute vechi, familiare? Este posibil ca acestea să nu fie doar simple coincidențe, ci rezultatul unor scheme interne create în copilărie. Dacă în familia ta de origine autoritatea era exprimată printr-o mână de fier, este posibil să ai tendința de a repeta acest model, încercând inconștient să îți asiguri siguranța și controlul în relație. În terapie, vom lucra împreună pentru a-ți înțelege profund rădăcinile acestui comportament și pentru a-ți extinde repertoriul de răspunsuri emoționale, astfel încât să poți interacționa cu partenerul tău într-un mod care să fie nutritiv și egalitar.
Tipurile de Personalitate: Un partener cu o personalitate puternică poate, fără intenție, să sufle lumina celuilalt, făcându-l să se simtă nesemnificativ și nevăzut. Uneori, poate că te simți ca și cm ai juca un rol secundar în propria ta poveste de iubire. Acest sentiment poate fi amplificat când personalitatea partenerului tău ocupă majoritatea spațiului în relație. S-ar putea să te întrebi unde se pierde propria ta voce în acest duet. În sesiunile de terapie, vei învăța să îți revendici locul pe scenă, să te exprimi liber și să îți afirmi nevoile, în timp ce înveți să valorizezi și să încurajezi expresia unică a partenerului tău.
Stilurile de Comunicare: Lipsa de sincronizare în comunicare poate degenera într-o situație unde unul dictează și celălalt doar ascultă. Comunicarea este dansul pe care îl performăm zi de zi în relațiile noastre, iar când pașii nu sunt sincronizați, putem călca pe bătături în loc să plutim grațios împreună. Atunci când te afli în terapie, vei fi ghidat să recunoști aceste diferențe în ritmul comunicării și să dezvolți noi pași care să vă permită ambilor să vă mișcați în armonie, respectând ritmul unic al fiecărui partener.
Evitarea Conflictului: Aici, puterea negativă se manifestă prin absența – un partener se retrage, lăsând celălalt să preia controlul prin neparticipare. Evitarea conflictului poate părea o soluție de moment, dar, pe termen lung, poate deveni o sursă de distanțare și neînțelegeri. În cadrul terapiei, vei descoperi cm tăcerea poate fi înlocuită cu dialog, cm să transformi frica de conflict în curajul de a-ți exprima adevărul și cm să construiești o punte peste golul creat de neconfruntare.
Disparitățile Financiare: Deseori, controlul resurselor financiare devine un instrument de putere, unde 'binefăcătorul' impune condiții celui 'beneficiar'. Evitarea conflictului poate părea o soluție de moment, dar, pe termen lung, poate deveni o sursă de distanțare și neînțelegeri. În cadrul terapiei, vei descoperi cm tăcerea poate fi înlocuită cu dialog, cm să transformi frica de conflict în curajul de a-ți exprima adevărul și cm să construiești o punte peste golul creat de neconfruntare.

🔍 Recunoașteți semnele unui dans inegal: când puterea devine otrăvitoare, dialogul se transformă în monolog, deciziile sunt monopolizate, iar echitatea se pierde într-un joc de forță. Aceasta instaurează un mediu de neîncredere și tensiune, unde iubirea este înlocuită de frică și unde conexiunea devine competiție.

🌱 În universul terapeutic, scopul este să recunoaștem și să reechilibrăm aceste forțe, să redăm puterea pozitivă care construiește, nu cea care distruge. Învățăm să dansăm împreună respectându-ne reciproc spațiul și ritmul, să comunicăm deschis și să distribuim sarcinile și deciziile. În acest fel, puterea se transformă dintr-un personaj negativ într-un partener de dans, contribuind la o relație sănătoasă, plină de respect și înțelegere.

🔗 Călătoria noastră este spre o relație în care puterea negativă este transformată într-un echilibru constructiv. Nu mai este vorba de o luptă pentru control, ci de un dans colaborativ, în care fiecare contribuie la crearea unei legături nu doar rezistente, ci și pline de bucurie și satisfacție reciprocă. Ne îndreptăm de la o lume în care controlul și dominarea umbresc dragostea, spre o interacțiune în care fiecare gest, fiecare mișcare, se desfășoară cu respect reciproc și într-o armonie desăvârșită, unde puterea nu mai este un personaj negativ, ci un aliat care susține creșterea și prosperitatea relației.
Sorana Mocanu

🌟

20/02/2024

Poveste din cabinet

În tăcerea dimineții, când lumina abia începe să se strecoare printre jaluzele, mă gândesc la Teo. Aceasta este povestea lui — un nume fictiv ce protejează identitatea unui copil a cărui călătorie ilustrează lupta interioară a multor suflete tinere.

Insula Începuturilor:
Teo a venit la mine cu o lume interioară zbuciumată, unde temerile nocturne și nevoia de predictibilitate îi guvernau existența. Folosind tehnici cognitiv-comportamentale, am lucrat împreună pentru a-i reduce anxietatea, învățându-l cm să-și schimbe gândurile automate negative în unele pozitive și realiste. Ne-am jucat cu scenarii, încercând să prefigurăm diverse situații și să anticipăm emoții și reacții, consolidând astfel cărămizi de încredere în sine.

Pădurea Conexiunilor:
Pe măsură ce Teo explora Pădurea Conexiunilor, imperfecțiunile naturale ale interacțiunii umane îl făceau să se retragă. Aici, tehnici narative au fost interschimbate cu cele cognitive pentru a-l ajuta să rescrie poveștile pe care și le spunea despre sine și lumea înconjurătoare. Am încurajat dialogul intern constructiv și am disecat miturile despre perfecționism care îi alimentau anxietatea.

Râul Auto-descoperirii:
Adolescența l-a adus la malurile Râului Auto-descoperirii, unde simptomele depresiei îi colorau zilele în nuanțe de gri. Tehnici narative ne-au ajutat să navigăm prin aceste sentimente, permițându-i lui Teo să-și exprime și să-și înțeleagă narativul personal, și să își restructureze experiențele într-un mod care îl împuternicea în loc să-l victimizeze.

Muntele Provocărilor:
Fiecare pas pe Muntele Provocărilor era o luptă împotriva obsesiilor și compulsiunilor care se răsuceau ca liane în jurul minții lui Teo. Cu fiecare ritual de verificare și fiecare gând obsesiv, Teo încerca să găsească ordine în haosul interior. Folosind tehnici cognitiv-comportamentale, am abordat aceste ritualuri, provocându-i gândirea obsesivă și dezvoltând împreună strategii alternative de coping pentru a reduce nevoia de control.

Podul Înțelegerii:
Podul Înțelegerii a fost un parcurs esențial, unde Teo a învățat să facă față valurilor copleșitoare ale atacurilor de panică. Prin tehnici de mindfulness și respirație profundă, a început să recunoască semnele precursoare ale panicii și să intervină înainte de a pierde controlul. Aici, Teo a devenit arhitectul propriei liniști, învățând să construiască un pod peste apele tulburi ale anxietății.

Grădina Bunăstării:
În Grădina Bunăstării, l-am îndrumat pe Teo să cultive o relație mai sănătoasă cu propriile gânduri. Împreună, am plantat semințe de auto-acceptare și am tuns tufele de auto-judecată. Tulburarea Obsesiv Compulsivă nu a dispărut complet, dar Teo a învățat să-și trăiască viața cu mai multă ușurință, împrăștiind îngrășământ de compasiune acolo unde odată erau doar buruieni de autocritică.

Farul Speranței:
Devenind Farul SÎnainte de a se deschide ușile cabinetului meu și a păși în tumultul zilei, mă opresc adesea să reflectez la poveștile pe care le-am țesut împreună cu cei care au căutat înțelegere și alinare în spațiul meu de lucru. Unul dintre acești clienți este un băiat pe care îl voi numi Teo aici, un nume fictiv care îmi permite să împărtășesc esența călătoriei sale, păstrând în același timp confidențialitatea esențială în acest domeniu delicat.

Insula Începuturilor:
Teo s-a îmbarcat pe Insula Începuturilor cu o anxietate palpabilă, umbrit de temerile nocturne și de o nevoie aproape sufocantă de ordine și predictibilitate. Am introdus tehnici cognitiv-comportamentale pentru a-i structura gândirea, oferindu-i un cadru în care să își poată analiza și contesta temerile iraționale și să își dezvolte strategii de coping.

Pădurea Conexiunilor:
În Pădurea Conexiunilor, Teo se lupta cu o anxietate socială care îi umbrea fiecare interacțiune cu egalii săi. Aici, tehnici narative au ajutat la rescrierea poveștilor pe care și le spunea despre sine, ajutându-l să își dezvăluie identitatea autentică și să-și recâștige vocea în conversații și conexiuni sociale.

Râul Auto-descoperirii:
La vârsta adolescenței, Teo a întâlnit Râul Auto-descoperirii, unde apele întunecate ale depresiei îl amenințau să-l tragă în adâncuri. Prin tehnici narative, am explorat împreună poveștile lui Teo despre sine și viața sa, reconfigurând experiențele negative într-o poveste de creștere și descoperire.

Muntele Provocărilor:
Tulburarea Obsesiv Compulsivă a lui Teo s-a manifestat ca o serie de ritualuri și compulsii rigide pe Muntele Provocărilor. Am folosit tehnici cognitiv-comportamentale pentru a deconstrui aceste comportamente, învățându-l să identifice și să întrerupă ciclul obsesiv-compulsiv. Am lucrat pentru a-i reduce nevoia de simetrie și ordine, care adesea îl ținea captiv în propriul său minte.

Podul Înțelegerii:
Pe Podul Înțelegerii, Teo și-a înfruntat atacurile de panică, învățând să interpreteze semnalele corpului său ca pe un dialog în loc de un monolog tiranic. Tehnici de respirație și mindfulness l-au ajutat să se reconecteze cu prezentul și să-și calmeze mintea furtunoasă.

Grădina Bunăstării:
În Grădina Bunăstării, am lucrat împreună la tehnici care să-i permită lui Teo să-și cultive o acceptare de sine, să învețe să coexiste cu gândurile obsesive fără a le lăsa să preia controlul. În loc să se lupte cu Tulburarea Obsesiv Compulsivă, Teo a învățat să trăiască alături de el, îmblânzindu-l cu răbdare și înțelegere.

Farul Speranței:
Astăzi, Teo stă ca un Far al Speranței, nu doar pentru sine, ci și pentru alții care se luptă cu provocări similare. A împărtășit deschis despre luptele sale cu Tulburarea Obsesiv Compulsivă, devenind un exemplu viu că, deși călătoria poate fi dificilă, există întotdeauna loc pentru creștere și speranță.
În fiecare provocare a Speranței, Teo nu mai era doar un călător prin propriile sale întunecimi, ci și un ghid pentru alții. Povestindu-și experiențele cu TOC-ul, a devenit un punct de reper, demonstrând că, chiar și în cele mai aspre condiții, se poate găsi un drum spre lumină.

Continuarea Poveștii:
Povestea lui Teo nu se încheie la Farul Speranței. Fiecare zi este o nouă pagină în cartea vieții sale, unde provocările TOC-ului nu dispar, dar își pierd din putere. Obsesiile care odată îl țineau strâns în ghearele lor încep să slăbească strânsoarea pe măsură ce Teo învață să le înfrunte cu compasiune și înțelegere, să le privească cu o nouă perspectivă, una care le dezarmează de urgență și de frică.
Ritualurile de verificare, care îi consumau ore în șir și îi perturbau somnul, acum sunt abordate cu tehnici de întrerupere și redirecționare cognitive. Am introdus practici de mindfulness care îl ajută pe Teo să rămână ancorat în momentul prezent, să observe gândurile obsesive fără a acționa asupra impulsului de a verifica sau de a ordona lucrurile într-un anumit fel.
Simetria și ordinea, care erau odată stăpânii neiertători ai comportamentului său, își găsesc acum locul într-un peisaj mai larg de auto-acceptare. Prin dialogul continuu pe care îl purtăm, Teo a început să își recunoască valoarea care nu depinde de cât de „curat” sau „ordonat” este mediul său.
În sesiunile noastre, am explorat și originea compulsivității lui Teo, adesea rădăcinată într-o căutare de control în fața incertitudinii vieții. Tehnicile de gestionare a stresului și de rezolvare a problemelor îl înzestrează acum cu abilități de a face față vieții fără a recurge la compulsii.
Pe măsură ce Teo crește, provocările se schimbă și ele. Trecerea spre maturitate aduce cu sine noi responsabilități și noi stresuri, dar și noi oportunități de a-și demonstra reziliența. În cabinetul meu, Teo și cu mine lucrăm la consolidarea stimei de sine și la dezvoltarea unei identități care să nu fie definită de TOC, ci de alegerea conștientă de a trăi o viață împlinită, cu toate complexitățile și imperfecțiunile sale.
Teo, precum mulți alții, continuă să fie un exemplu viu că terapia nu este mereu despre vindecarea completă, ci despre învățarea modului de a conviețui armonios cu provocările noastre interioare. Este despre redescoperirea puterii personale și despre construirea unei realități în care, chiar și cu TOC, se poate trăi o viață de satisfacție și de bucurie.
Așa cm fiecare rasărit de soare promite un nou început, fiecare sesiune cu Teo reînnoiește promisiunea că schimbarea este posibilă și că fiecare pas înainte este un act de curaj. Povestea lui Teo este un mozaic al speranței și al forței umane, o poveste care continuă să inspire și să motiveze, o poveste care rezonează cu inimile tuturor celor care își urmează propriul drum în căutarea echilibrului și a armoniei interioare.

Sorana Mocanu