24/05/2025
🌱Copilul din oglindă
🌱“Am închis ochii și am coborât în mine.
🌱M-am regăsit acolo, într-un spațiu tăcut, învelit în lumina blândă a unei după-amieze uitate. Într-un colț, stătea un copil. Avea ochii mari, plini de mirare, dar și de o așteptare tăcută. Nu plângea, dar nici nu zâmbea. Doar mă privea — așa cm nimeni nu mă mai privise de mult.
🌱M-am așezat lângă el.
🌱Aștepta ceva… sau poate pe cineva. Am înțeles, atunci, că el era copilul din mine. Nu cel pierdut în timp, ci cel uitat în grabă, în adaptări, în „trebuie” și „nu e momentul acum”.”
🌱Acel copil avea nevoie să fie văzut, cu adevărat. Nu doar privit — ci oglindit. Avea nevoie să simtă că existența lui contează, că emoțiile lui au greutate, că zbaterile lui mici nu sunt stupide. Poate nu a avut parte mereu de acea privire caldă care să-i spună: „Ești suficient, exact așa cm ești.”
🌱Copilul acela era viu, spontan, creativ, dar învățase să se ascundă. Acolo unde nu era spațiu pentru libertate, crescuse o mască — un sine adaptat, cuminte, performant. Dar sub ea… el continua să respire. Și astăzi, printre tăceri, jocuri sau scrisori nescrise, cerea să fie lăsat să joace din nou.
🌱Acea parte din mine încă ține strâns în mâini ceva ce nu a primit niciodată — o afecțiune nedesăvârșită, o acceptare care nu a venit, o furie înghițită. Am simțit în piept o parte din mine care vrea, uneori, să țipe, să se zbate, să ceară. Să se întoarcă acolo unde totul a rămas neterminat.
🌱Copilul acesta reprezintă dorința mea, cu siguranță și a ta. Este cel care a fost, ci cel care lipsește. El e ceea ce căutăm în ceilalți, în oglinzi, în cuvinte. Dar nu îl vom putea prinde pe deplin. El este efectul rănilor și al limbajului. E visul de a fi complet.
🌱Copilul interior nu este doar o amintire. E un prezent viu. E ecoul nevoilor noastre cele mai profunde: să fim văzuți, iubiți, lăsați să fim noi înșine. E acel loc din suflet care tânjește după autenticitate, după joacă, după sens. E partea din noi care nu a fost “coruptă”.
🌱Și poate că nu trebuie „să-l vindecăm” cu forța. Poate că, uneori, e de ajuns să stăm lângă el. Să nu fugim. Să-l ținem de mână și să-i spunem:
„Sunt aici. Te văd. Nu mai ești singur.”
🌱Astazi ne-am reîntâlnit cu copilul interior si ne-am promis ceva: să ne oferim timp, sǎ ne întoarcem la viață mai conștienți, dar nu obligați să fim bine, să devenim mai blânzi cu părțile din noi care au tăcut prea mult și să ne dăm voie să fim.
