30/10/2025
Poveste pentru suflet
Demult, un tânăr căpitan pe nume Eiran conducea o corabie numită Speranța Nordului. Într-o noapte, pe mare s-a iscat o furtună cm nu se mai văzuse de zeci de ani. Valurile se ridicau cât turnurile, busola s-a spart, iar cerul era ascuns sub nori grei.
Echipajul striga, frica le ardea ochii. „Am pierdut drumul!”, „Ne vom scufunda!”
Eiran, tremurând de frig și de gânduri, s-a așezat la cârmă. Nu mai avea hărți, nici repere. Dar își amintea un singur lucru pe care-l învățase de la tatăl său marinar:
„Când pierzi tot, caută o singură stea și urmeaz-o, oricât de mică ar părea.”
Ore întregi, a privit cerul acoperit, până când, printre nori, a zărit o sclipire palidă — Steaua Nordului. Toată atenția, toată puterea lui s-au adunat în acel punct de lumină.
Valurile nu s-au oprit, dar frica s-a domolit. Echipajul l-a urmat, iar corabia a ținut direcția. După trei zile, au ajuns la țărm — obosiți, dar vii.
Când oamenii l-au întrebat cm a știut încotro să meargă, Eiran a zâmbit și a spus:
„Focalizarea e ancora sufletului. În haos, cel care se uită la o mie de lumini se rătăcește; cel care urmează una singură, se salvează.”
Așa s-a spus mai târziu că Speranța Nordului n-a fost doar o corabie, ci un simbol al minții care refuză să se piardă, oricât ar urla furtuna.
