19/05/2025
România a ales. Viitorul!
A ales o direcție europeană – a valorilor, a demnității și a bunului simț. E o gură de aer proaspăt, după luni de tensiune, frică, anxietate și nesiguranță în societate.
Putem respira cu mai multă încredere în direcția în care mergem. Cu bucurie că nu am fost târâți, ca societate, în violență politică și socială. Că am evitat un derapaj care ar fi putut da legitimitate misoginiei, disprețului, autoritarismului.
Că putem merge mai departe fără teamă că valorile noastre vor fi ridiculizate sau că femeile vor fi trimise „la cratiță” în aplauze. Sau la “te îmbraci cm spun eu”.
Dar poate cel mai important este că am păstrat contactul cu realitatea.
Și asta nu e puțin lucru.
Pentru că de luni de zile, România a fost supusă unui atac asupra gândirii – lent, perfid, distructiv – exact ca în dinamica unui abuz psihologic.
Așa cm un abuzator încearcă să-ți frângă voința, să-ți slăbească încrederea, să te facă să nu-ți mai crezi propria percepție,
la fel s-a întâmplat si aici: s-a încercat destabilizarea clarității, a logicii, a discernământului.
A rămâne conectat la realitate, în astfel de condiții, e un act de sănătate mentală colectivă. E maturitate. E rezistență. E speranță.
Dar nu e timp de sărbătoare oarbă.
Pentru că ce se vede – și se simte – tot mai clar, este ruptura profundă dintre noi.
O societate scindată, în care pare că trăim în lumi paralele.
Și poate ce doare cel mai tare e disprețul, aroganța – acel "noi vs. voi" care dezumanizează.
Ca și cm unii ar fi „mai buni”, „mai luminați”, „mai funcționali”, iar ceilalți doar niște „manipulați”, „rătăciți”.
Dar și asta poate fi o formă de violență. Nu de progres.
Pentru că, în realitate, NU suntem atât de diferiți. Suntem, cu toții, oameni.
Avem răni, frici, dorință de sens.
Unii urlă, alții se retrag. Unii manipulează, alții cad pradă. Dar, dedesubt... avem aceeași nevoie: de apartenență, de siguranță, de iubire.
Și, indiferent de diferențe, avem cu toții aceleași origini. Aceiași strămoși.
Suntem legați de aceeași istorie, aceeași țară, același pământ.
Poate că drumul nostru acum este să nu ne pierdem unii pe alții.
Să nu uităm că și vindecarea, și demnitatea se construiesc împreună – chiar dacă e greu.
România a ales o direcție.
Noi alegem, în fiecare zi, cm mergem mai departe.
