https://www.facebook.com/318937005366569/

Psihanaliza, film si societate, Splaiul Unirii, Bucharest (2025)

09/09/2025

Dac-ar fi să fie o singură întrebare, aceasta ar fi.

Aici a pus-o Antonioni.

08/09/2025

Legăturile pe care ChatGPT-ul nu le va face

În această ședință, doamna M. amintește, în treacăt, ca și când ar fi ceva lipsit de importanță, despre tendința ei irațională de a întreține o relație cu un bărbat despre care simte că nu-i face bine. Se regăsește mereu in același scenariu în care îl ascultă minute în șir cm "își plânge de milă" și "varsă" asupra pacientei un conținut care o încarcă mult. În plus, atunci când vine randul ei să exprime ceva din ea, el nu arată deloc interes sau arată un interes superficial, după care își reia tirada. Cu toate acestea, ea nu poate opri aceste interacțiuni și nici nu le poate limita în vreun fel, ca și când simte că, dacă ar face asta, ceva în interiorul ei s-ar rupe definitiv.

Recunoaște că a adresat problema către ChatGPT, acest nou terapeut de serviciu, și că direcția indicată de el a fost legată de nevoia inconștientă a femeii de a căuta bărbați indisponibili. Nimic nou pentru ea. Povestește apoi cm roboțelul analizează meticulos problematica și concluzionează că în interacțiunile descrise mai sus e vorba despre un fel de dependență față de niște trăiri puternice pe care le poate deplasa. Spre binele ei. Cu alte cuvinte, se poate debarasa de ceea trăiește în relația cu bărbatul dar îi face rău, înlocuind cu activități care să suscite aceeasi intensitate emoțională, dar care să n-o mai rănească. Urmează o perioadă în care urmează sfaturile.

În ședință, se concentrează îndeosebi să povestească aceste acțiuni de mobilizare care au adus o ameliorare, dar, aș adăuga, mai ales o liniștire și un sentiment foarte prețios că iei în stăpânire ceva ce simțeai că nu poți stăpâni.

Terapeutul (omul, de data asta) o ascultă și se gândește. Mai întâi, pune în cuvinte această legătură: femeia caută să se debaraseze de ceva din relația cu bărbatul în discuție și să înlocuiască cu altceva. Apoi, întreabă, mai mult retoric, pentru că e ceva ce a tot revenit de-a lungul timpului în terapia ei, în ce altă relație a simțit aceeași dinamică. Încurcată, spune că a simțit ceva asemănător în relație cu cea mai bună prietenă. Ceva condițional. Mai departe, terapeutul spune: "Cineva care vorbește întruna, dar care nu pare interesat cu adevărat de ceea ce aveți dv. de spus."
În acest moment, o asociere foarte sensibilă și dureroasă (iată afectul atât de mult evitat și căutat în același timp) țâșnește. Exact la fel se întâmplă când vorbește la telefon cu mama ei. Era conștientă mereu, dar doar acum a putut face această legătură atât de semnificativă pentru ea. Iată cm sentimentul că ceva s-ar rupe definitiv în ea dacă ar pune limite are legătură nu doar cu acest bărbat, ci cu un altcineva. Asocierile curg... Emoțiile sunt (re)trăite și exprimate. Aici, în relație cu terapeutul. Nu mai caută să fie evitate, nici înțelese rațional, nici înlocuite.

Așa se construiește într-o psihoterapie. Un firicel care mijește, aparent dintr-un detaliu nesemnificativ, uneori după mult timp și după un laborios travaliu interior. Nu epifanii, nu conștientizări bombastice la minut așa cm e la modă acum să se mintă.

07/09/2025

https://www.facebook.com/share/p/16ayZXoWpS/

05/09/2025

Pentru ca depresia este o afectiune care-si intinde tentaculele asupra relatiilor cu cei apropiati, necesita o reflectare a lucrurilor in profunzime. Nu exista remedii universale si nici solutii magice pentru cei al caror partener e afectat de depresie. Situatiile de mai jos sunt niste sugestii si trebuie luate ca atare. Implicatiile sunt diferite de la caz la caz, asa ca problema nu poate fi tratata facil. Si nici rezolvata astfel. Primul pas este acela de a scoate de sub tacere depresia partenerului si de a permite sa se vorbeasca despre ea si despre modul in care acest lucru il afecteaza si influenteaza pe celalalt.

Daca partenerul are depresie poate fi iritabil, anxios, uneori absent, alteori intruziv. Poate cere atentie mai multa sau, dimpotriva, doreste singuratatea. Starea generala de apatie specifica depresiei influenteaza in mod negativ relatia de cuplu. Ca partener care isi doreste sa ajute iubitul/iubita in suferinta, este dificil de acceptat ca exista posibilitatea ca actiunile sale sa nu aiba un impact prea mare asupra imbunatatirii starii persoanei cu depresie. Sentimentul ca, intr-un fel, suntem responsabili pentru boala celui de langa noi este greu de tolerat. Apar, de asemenea, sentimente de vinovatie si neputinta. Nefericirea partenerului sa fie, oare, consecinta a comportamentului nostru? Am gresit cu ceva in relatie? Nu am oferit destul? Iata niste intrebari pe care partenerul celui care sufera depresie si le pune adesea.

Mai jos găsiți câteva direcții de reflecție:

➡️ Nu tu esti cel responsabil pentru depresia partenerului

Unul dintre cele mai importante lucruri de constientizat pentru partenerul celui afectat de depresie este ca nu el este cel responsabil pentru afectiunea celui iubit. Depresia este o tulburare care tine seama de factori interni, de constitutia psihica a cuiva, precum si de factori ereditari. Intr-adevar, depresia poate fi “declansata” de anumite circumstante exterioare. Dar constitutia interna este semnificativa.

Putem sa ne ajutam partenerul in depresie oferindu-i suportul si disponibilitatea noastra, insa nu putem sa fim salvatorul lui. Nu esti vinovat pentru depresia partenerului tau. Insa este important sa-ti asumi responsabilitatea pentru propriile simtaminte si actiuni.

➡️ Cand partenerul are depresie este important sa pui limite clare

E minunat faptul ca doi oameni se intalnesc, se indragostesc si aleg sa traiasca o relatie de iubire. Sentimentul de contopire cu un celalalt, de impreuna-simtire cu cineva apropiat este unul dintre cele mai frumoase, nu-i asa? Cu toate aceste, relatia respectiva primeste doi oameni. Fiecare dintre ei e diferit, fiecare are dorinte si nevoi proprii. Personalitatea unuia e diferita de a celuilalt. Tocmai aceasta intalnire intre doua personalitati unice pune bazele unei relatii de cuplu fericite.

In cazul in care partenerul are depresie si trece printr-un moment dificil in viata sa, celalalt din relatie are nevoie sa diferentieze clar intre propriile sentimente si cele ale persoanei iubite. Il putem ajuta pe cel iubit ascultandu-l, oferindu-i suportul nostru, incurajandu-l poate sa mearga la un specialist psiholog psihoterapeut. A accepta ca depresia este o afectiune care poate fi tratata cu ajutorul specialistului este foarte important. Acest lucru dizolva sentimentele de vinovatie ale partenerului neafectat si il ajuta sa inteleaga ca a depasi depresia nu depinde de vointa celui afectat.

➡️ Nu-ti neglija propriile nevoi emotionale

Partenerul celui afectat de depresie poate fi prins cu totul, absorbit, inghitit de starea celuilalt. Se poate simti ranit sau neglijat din cauza starii generale de apatie si de lipsa de interes pentru lucruri si pentru viata a celui cu depresie. Poate simti ca, in ciuda eforturilor sale de a ameliora starea celui iubit, acesta il respinge. Prin urmare, are nevoie sa-si indrepte atentia si spre unele preocupari personale. De pilda, este util sa discute cu un prieten sau sa isi acorde un timp personal de relaxare. Poate chiar sa vada el insusi un psiholog care sa-l ajute sa inteleaga mai bine situatia dificila prin care trece.

➡️ Depresia partenerului pune in discutie relatia de cuplu

Spuneam mai sus ca depresia este influentata de factori interni si iese la lumina in anumite circumstante exterioare. Pe de alta parte, depresia partenerului pune in discutie si relatia de cuplu. Sentimentele de vinovatie, de neputinta si de abandon reprezinta o grea povara pentru oricine. Stabilitatea relatiei de cuplu este si ea zdruncinata. De aceea, e important pentru ambii parteneri sa gaseasca resurse pentru a depasi momentele dificile. Se poate intampla insa ca aceste resurse sa nu fie gasite in interiorul celor doi. In acest caz, e nevoie de un timp special pentru a regandi si a reamenaja termenii relatiei.

04/09/2025

Ratiunea si capacitatea de a ne folosi intelectul se pot dezvolta inaintea capacitatii de procesare afectiva. Din acest punct de vedere, utilizarea mintii a constituit un mijloc de a ne apara de afectele dureroase pe care le-am experimentat intr-o existenta frageda. Prin urmare, procesele mentale s-au maturizat poate chiar intr-un timp alert, in timp ce procesele afective au ramas slab dezvoltate sau chiar blocate. O situatie de acest fel intalnim, de exemplu, in disocierea traumatica in care persoana reuseste sa proceseze intelectual suferinta si astfel sa depaseasca, intr-o masura, efectele traumei dar, in acelasi timp, accesul catre procesarea si elaborarea afectiva sa fi ramas blocat. Daca trauma a avut loc in copilarie, persoana reuseste, la varsta adulta, sa ajunga la maturitate intelectuala si chiar sa exceleze in a-si folosi inteligenta, dar, in acelasi timp, din punct de vedere afectiv, sa retraiasca la nesfarsit evenimentul traumatic.

#

03/09/2025

De ce nu ne putem schimba, chiar daca ne înțelegem rănile?

Ranile psihice, asemenea ranilor fizice, au nevoie sa fie oblojite si vindecate. Atat ranile fizice cat si ranile psihice au tendinta naturala de a se vindeca singure. Cu cat insa creste compexitatea lor, cu cat creste gradul de disconfort pe care le produc asupra propriului organism si asupra relatiilor importante, cu atat ele pierd din capacitatea de autovindecare si necesita o interventie exterioara tamaduitoare.

In procesul de vindecare al ranilor emotionale este necesara intelegerea lor. Ma refer aici la intelegerea intelectuala, rationala a originii lor, a dinamicii si a scopului lor. Aceasta este situatia in care lectura unei carti, a unui articol aduce uneori lumina in propriile tenebre ale psihicului si ne ajuta sa intelegem mai bine propria suferinta afectiva. In acest caz, ne identificam cu un anumit continut pe care l-am citit sau pe care l-am vazut, identificare ce ne ajuta sa ne apropiem de propriul continut psihic si sa-i dam, intr-o masura, un sens. In acelasi fel, atunci cand intalnim oameni cu experiente similare noua, oameni cu rani emotionale care seamana cu ale nostre, identificarea in acest aspect cu ei si cu experienta lor ne aduce mai aproape de intelegerea rationala a propriei noastre experiente afective.

Intelegerea intelectuala, rationala a suferintei psihice este un aspect important in procesul de vindecare. E necesar sa intelegem cm s-au cristalizat ranile psihice, care e rolul si semnificatia lor. Constientizarea rationala a adevarului e necesara pentru vindecarea suferintei psihice, insa nu e suficienta. Cineva poate sa fi ajuns singur la intelegerea unor aspecte din istoria personala, din dinamica relatiilor familiale, din propria contributie la crearea si intretinerea unor rani emotionale. Aceste adevaruri ii aduc o eliberare, insa rana, desi inteleasa rational, continua sa doara. Probabil ca aceasta persoana, foarte inteligenta si foarte capabila intelectual, si-a folosit mintea, inca din copilarie, intr-un mod in care s-o ajute sa faca fata presiunilor interne si externe. Mintea, capacitatea de a rationa, de a cunoaste din punct de vedere intelectual adevarul, a fost ca un far calauzitor. Adesea, aceasta persoana cunoaste cu precizie cauzele suferintei sale psihice. Gaseste raspunsuri satisfacatoarea la intrebarea “de ce”, insa aceasta intelegere intelectuala nu compenseaza durerea afectiva. Stie de ce, insa nu poate opri suferinta.

Vindecarea implica nu doar cunoasterea rationala, ci si intelegerea afectiva si, mai ales, elaborarea afectiva. Iata de ce, de pilda, cineva poate consulta un psihoterapeut pentru ca un anume simptom psihic, sa zicem o fobie de avion, il deranjeaza. Impreuna cu terapeutul descopera, d**a un timp, ca fobia sa de zbor are legatura cu relatia lui de cuplu si ca fobia reprezinta o deplasare, o deghizare a problemelor traite in relatia de cuplu. D**a aceasta constientizare importanta, pacientul se simte usurat si se asteapta ca simptomul sa dispara. Dar constata cu surprindere ca, la urmatorul zbor, fobia este inca prezenta. Din punct de vedere intelectual, el intelege originea si sensul suferintei sale. Din punct de vedere afectiv, probabil ca e nevoie de o elaborare care sa necesite mult mai mult timp.

02/09/2025

The State of Denial. In psychoanalysis, denial is defined as ‘a defence mechanism in which an individual refuses to recognize or acknowledge objective facts or experiences. It’s an unconscious process that serves to protect the person from discomfort or anxiety.' Freud also referred to it as ‘disavowal’ - the rejection of a reality on account of its potentially traumatic associations. It’s also a speciality of the left brain, as McGilchrist has shown ('denial is a left-hemisphere speciality. Note that it is not just a blindness, a failure to see – it’s a wilful denial.’) What we are currently witnessing in Israel is not an individual with denial, but a whole society in wilful denial.

'Netanyahu claims there is “no starvation in Gaza” in extraordinary denial of growing hunger crisis’, reported the Independent in July. ‘“Beyond comprehension" for Israel to claim there is no starvation crisis in Gaza, Australia PM says' reported the Guardian. The deputy Israeli ambassador, Amir Meron, told journalists ‘We don’t recognise any famine or any starvation in the Gaza Strip’. Last week, Israeli brigadier general Amir Avivi told Channel 4 News that hunger in Gaza ‘Doesn’t exist at all.’ https://www.channel4.com/news/pictures-of-starving-gaza-children-are-fake-claims-former-israeli-general

'According to the Freudian description, the sufferer of denial knows the truth deep down but unconsciously pushes it away, out of awareness, because it’s too painful to deal with. This pushing-away is a process psychoanalysts call repression.'

Jung was familiar with this psycho-political phenomenon. He explained that projecting the ‘shadow’ – the negative aspects of the psyche – onto an enemy not only dehumanizes them but also creates a dangerous collective illusion that shields society from its own destructive tendencies, a phenomenon exploited by propaganda and mass media. ‘All human relationships swarm with these projections’, he observed. ‘Anyone who cannot see this in his personal life need only have his attention drawn to the psychology of the press in wartime’ (‘General Aspects of Dream Psychology', 1948).

He was largely referring to the Berlin Wall and the shadow-projections of West onto East, and vice versa, but he could just as well have been talking about that other great, dreadful, nefarious, evil, Wall of our times, the Gaza–Israel barrier (sometimes called 'the Iron Wall'). No one who has ever seen this structure can ever forget its ominous, dark, brutal character - that it was built at all is a sign of an already advanced pathology.

‘Our world is dissociated like a neurotic’, Jung observed, ‘with the Iron Curtain marking the symbolic line of division’ (in ‘Man and his Symbols’, 1964). 'It shows an alarming degree of dissociation and psychological confusion. What [man] fails to see is that it is his own vices, which he has covered up by good international manners, that are thrown back in his face … It is the face of his own evil shadow that grins at Western man from the other side of the Iron Curtain.’ Denial leads to repression, and we all know what repression leads to - the eventual Return of the Repressed.

We have seen yet another mark of that shadow this week, with the publication of the IPC’s ‘Famine Report’, confirming that there is now catastrophic famine in Gaza. In his moving and compelling speech announcing the findings, Tom Fletcher (Under-Secretary-General for Humanitarian Affairs and Emergency Relief Coordinator) confirmed that the UN has declared the highest level of famine in Gaza. It was, he said, ‘a famine caused by cruelty, justified by revenge, enabled by indifference, and sustained by complicity.’ Cruelty, revenge, indifference, complicity. What are these if not fundamental motivating psychological aspects to an ostensibly political war, again drawing attention to how - as both Jung and Freud knew - the inner and outer world constantly merge, form each other, invade each other. It's a powerful and eloquent speech, only 3 minutes long but encapsulating everything: https://www.youtube.com/watch?v=qjVOnrnFxHo

Fletcher is also surely right to say that word ‘complicity’. Israel has acted with astonishing - dumb-founding - impunity, but it has only done this because it knows that neither America nor Europe will ever do anything to significantly - materially - stop it. Indeed both America and Britain have been facilitating the genocide by sending military equipment and aid to Israel, knowing the arms would be used in Gaza. Complicity in war crimes is also technically a war crime under international law (see the International Review of the Red Cross’s 2003 ‘Enforcing international humanitarian law: Catching the accomplices’). Keir Starmer, David Lammy, Joe Biden, and Donald Trump should all technically be standing trial in the Hague for what they’ve done.

Each new week of the criminal military occupation of Gaza seems to reveal a new low to Israel’s already broken and battered international reputation, a new war crime piled blithely onto the previous one. Just to list a few - from the BBC’s own chronicling of Israel’s atrocities, in Jeremy Bowen’s piece ‘Israel is accused of the gravest war crimes - how governments respond could haunt them for years to come’ (June 2025):

• According to Unicef, by January this year 14,500 Palestinian children in Gaza had been killed by Israel; 17,000 are separated from their parents or orphaned; and Gaza has the highest percentage of child amputees in the world.

• Israel has put severe restrictions on food and aid shipments into Gaza throughout the war and blocked them entirely from March to May this year. With Gaza on the brink of famine, it is clear that Israel has violated laws that say civilians should be protected, not starved.

• A British government minister told the BBC that Israel was using hunger "as a weapon of war". The Israeli Defence Minister, Israel Katz, said openly that the food blockade was a "main pressure lever" against Hamas to release the hostages and accept defeat. Weaponising food is a war crime.

• Mirjana Spoljaric, president of the ICRC, has been in Gaza twice since 7 October and says that it is worse than hell on earth. "Humanity is failing in Gaza," Ms Spoljaric told me. "It is failing. We cannot continue to watch what is happening. It's surpassing any acceptable, legal, moral, and humane standard. The level of destruction, the level of suffering.”

• More importantly, she says, the world is watching an entire people, the Palestinians, being stripped of their human dignity. "It should really shock our collective conscience … It will haunt us. We are seeing things happening that will make the world an unhappier place far beyond the region.”

• "It is no justification for a disrespect or for a hollowing out of the Geneva Conventions," she said. "Neither party is allowed to break the rules, no matter what, and this is important because, look, the same rules apply to every human being under the Geneva Convention. "A child in Gaza has exactly the same protections under the Geneva Conventions as a child in Israel.”

• The International Criminal Court (ICC) in The Hague: A panel of ICC judges decided that there were "reasonable grounds" to believe that Netanyahu and Gallant [his defence minister for the first 13 months of the war] bore criminal responsibility. "As co-perpetrators for committing the acts jointly with others: the war crime of starvation as a method of warfare; and the crimes against humanity of murder, persecution, and other inhumane acts.”

• On 5 June, the US sanctioned four judges from the ICC in retaliation for the decision to issue arrest warrants.

• Lord Sumption, the former Supreme Court justice, noted that "Genocide is a question of intent. It means killing, maiming or imposing intolerable conditions on a national or ethnic group with intent to destroy them in whole or in part. Statements by Netanyahu and his ministers suggest that the object of current operations is to force the Arab population of Gaza to leave by killing and starving them if they stay. These things make genocide the most plausible explanation for what is now happening.”

• Israeli Defence Minister Yoav Gallant ordered a complete siege on the Gaza Strip, saying: "There will be no electricity, no food, no fuel, everything is closed. We are fighting human animals and we act accordingly.”

• At least 181 journalists and media workers have been killed since the war started, almost all Palestinians in Gaza, according to the Committee to Protect Journalists. Israel won't let international news teams into Gaza.

• The latest figures from the ministry of health in Gaza record that Israel killed at least 54,607 Palestinians and wounded 125,341 between the 7 October attacks and 4 June this year.

• Ralph Wilde, UCL professor of international law, points out that an advisory opinion of the ICJ has already determined that Israel's presence in Gaza and the West Bank was illegal. - BBC, https://www.bbc.co.uk/news/articles/c0r1xl5wgnko

It’s an astonishing list of atrocities and war crimes - the deliberate targeting of civilians, of hospitals, of health and education infrastructure, of journalists, not to mention the constant mass bombing of women and children, sometimes even as they queued for the pittance of aid that Israel allows in, in a ludicrous, criminal venture that international aid organisations have described as ‘an utterly disturbing example of how humanitarian relief can be exploited for covert military and geopolitical agendas in serious breach of international law’ (‘UN experts call for immediate dismantling of Gaza Humanitarian Foundation’, August 2025)
https://www.ohchr.org/en/press-releases/2025/08/un-experts-call-immediate-dismantling-gaza-humanitarian-foundation

Of course what the international community - the UN, the IPC, the International Criminal Court (ICC), the Geneva Convention - think is utterly irrelevant: Israel has demolished not only Gaza but the whole post-war liberal consensus, with the old, impotent structures left gaping open-mouthed at the horror and impunity Israel has entered into in the last two years, just as the civilians of Gaza are no doubt gazing in disbelief at how this has been allowed to happen.

It is easy, and right, to criticise Israel for their multitude of human rights violations, but we must not be guilty of denial and projection ourselves. The whole thing could have been stopped a year ago if Britain and America had cut all military ties with Israel, and stopped sharing intelligence information, as international law demanded. ‘UK Labour approved more weapons to Israel in three months than Tories did in four years’ reported the Middle East Monitor in May. https://www.middleeastmonitor.com/20250517-uk-labour-approved-more-weapons-to-israel-in-three-months-than-tories-did-in-four-years/

And as Oxfam reported earlier this month, ‘The UK is supplying millions of pounds worth of arms to Israel. This makes it complicit in the killing of civilians taking place every day across the occupied Palestinian territory.’ https://www.oxfam.org.uk/get-involved/campaign-with-oxfam/gaza-israel-crisis-sign-petition-call-for-ceasefire-now/does-the-uk-sell-arms-to-israel/

02/09/2025

Stima de sine are legatura cu felul in care ne percepem pe noi insine, are legatura cu propria imagine despre noi insine. Aceasta imagine poate fi una gonflata sau, dimpotriva, una diminuata, scazuta. Trebuie sa stim, inca de la inceput, ca stima de sine isi gaseste radacinile in copilaria mica, in interactiunile cu persoanele semnificative. Altfel spus, imaginea pe care ne-o vom fi creat despre noi insine are legatura, intr-o prima faza, cu natura relatiei pe care am avut-o cu cei apropiati, cu parintii nostri. Apoi, aceasta relatie semnificativa dintre copil si parinti se ramifica, se imbogateste, depaseste mediul familial si intalneste o noua dimensiune, dimensiunea sociala. Cuvintele, gesturile, interdictiile adultului semnificativ, interactiunile afective inconstiente dintre copil si parinti, apoi normele si principiile sociale si culturale, toate se vor aseza in experienta subiectiva a individului si in felul lui de a se vedea pe sine si lumea exterioara. Aceste interactiuni incipiente vor fi interiorizate si isi vor pune o amprenta personala in psihicul fiecarui individ. Din aceasta perspectiva, stima de sine scazuta si autocritica sunt consecinte ale interiorizarii unei voci extrem de critice si de punitive. Daca in copilaria mica aceasta voce era una exterioara, spre varsta de 4 ani copilul o interiorizeaza si o transforma in asa fel incat ea devine o instanta psihica de sine statoare si va face parte, din acest moment, din personalitatea individului.

Lipsa increderii in sine sau o stima de sine scazuta constituie, de asemenea, aparari impotriva sentimentelor de vulnerabilitate. Teama de a fi respins sau criticat trezesc emotii atat de dureroase intr-o persoana incat, inconstient, se protejeaza de experimentarea acestor afecte prin autocritica si autodepreciere. In aceasta logica inconstienta este mai usor de indurat sa ma critic pe mine insumi, sa ma devalorizez decat sa simt teama de a fi criticat sau respins de altcineva. E ca si cand, prin autodeprecierea luata in doze mici in fiecare zi, cresc rezistenta si totodata toleranta la reprosurile, criticile, dezamagirile pe care le anticipez ca vor veni din exterior.

Autodeprecierea si autocritica au legatura cu dispretul pentru imperfectiune si cu idealizarea. Idealizarea este un mecanism psihic prin care se neaga caracterul frustrant al realitatii si care intareste o viziune omnipotenta in care totul este posibil. De exemplu, idealizarea ma va impinge sa cred ca daca voi dori sa invat sa cant la un instrument voi reusi acest lucru imediat si, nu doar ca voi reusi, ci voi ajunge cel mai bun muzician. Sigur ca acest lucru e imposibil si nu tine cont de realitatea faptului ca invatarea presupune timp, exercitiu, repetitie si multa frustrare. Si chiar daca voi fi invatat sa cant, asta nu inseamna ca voi deveni automat cel mai bun din domeniul meu, nu inseamna ca voi atinge perfectiunea. Idealizarea inconstienta se transforma in autodevalorizare si autocritica astfel: “nu sunt suficient de bun si de aceea nu am reusit sa invat sa cant la pian intr-o saptamana” sau “daca exersam mai mult, mult mai mult, as fi putut deveni pianist de talie mondiala in mai putin de 1 an”. Din aceasta perspectiva, in spatele stimei de sine scazute putem ghici dorinta de perfectiune care trimite intotdeauna la omnipotenta. Vom spune ca doar un copil mic are o astfel de gandire magica in care crede ca poate deveni rege intr-o clipita. Ce legatura exista intre acest aspect si adultul care se indoieste nu de propriile capacitati de a deveni rege, ci se indoieste de propriile capacitati de a merita si de a gasi un job mai bun? Legatura, desigur, este una contraintuitiva, insa un raspuns valid poate fi acela ca, in inconstient, nu exista diferenta intre ce e copilaresc si ce e matur, iar dorinte si atitudini contrarii coabiteaza bine-mersi. Inconstientul reprezinta rezervorul in care se gaseste tot ce e mai infantil, tot ce e mai primitiv in intreaga fiinta umana. Iar omnipotenta si idealizarea trimit la un mod de gandire magic, specific copilariei.

02/09/2025

Increderea scazuta in sine are legatura cu sentimentele inconstiente de invidie. Veti spune, poate, in acest moment al lecturii, ca acest articol incepe sa trezeasca in cititor tot mai multa furie si revolta. Ce legatura ar putea exista intre invidie si faptul ca cineva se simte incapabil, neputincios, defavorizat? Acesti oameni se simt atat de loviti de soarta in suferinta lor incat nimic din ce simt sau exprima nu ar putea trimite la faptul ca ar putea invidia ceva sau pe cineva. Si totusi, analiza, ma refer la procesul psihanalitic despre desfasurararea caruia am mai scris, arata ca, asa cm in situatia de mai sus stima de sine scazuta era o aparare impotriva vulnerabilitatii, in acelasi fel, dispretul si ura de sine pot fi modalitati de a ne proteja de sentimente inconstiente de invidie. O ilustratie potrivita ar fi autodevalorizarea noastra, ca popor, in raport cu invidia pe care o simtim fata de atributele si calitatile altor natii. Ne-am dori sa fim si sa avem ce au ceilalti, ii invidiem in adancul nostru, insa transformam acest deziderat in autocritica si autodenigrare.

Stima de sine scazuta, autodeprecierea, autoreprosurile, autocriticile sunt marci, asa cm bine stim, ale unei psihopatologii care face ravagii in societatea noastra, depresia. Toate aceste simptome extrem de invalidante ale depresiei trimit, asa cm ne-a descoperit Freud, la o furie inconstienta insuficient integrata si insuficient elaborata. Depresia vorbeste despre o furie intoarsa impotriva noua insine, despre o revolta innabusita care pustieste lumea interna si care isi arata coltii sub forma vesnicelor autoreprosuri, autoinvinuiri si autocritici ale depresivului.

01/09/2025

Stima de sine scazuta si autocritica sunt doua dintre cauzele invalidante care stau in calea cresterii personale si care constituie o sursa importanta de suferinta psihica pentru care oamenii cauta ajutor psihoterapeutic. Eforturile de a gandi pozitiv, de a te iubi pe tine insuti asa cm esti s-au transformat in zilele noastre in niste cuvinte goale, in niste imperative imposibil de indeplinit pentru omul haituit de sentimente de depreciere fata de sine. Mesajele frumos ambalate de autoacceptare, autoapreciere si iubire de sine sunt intoxicate de ideea ca realitatea nu este in sine frustranta, ca tu singur esti in controlul a tot si a toate si ca daca gandesti pozitiv vei sta departe de sentimentele depresive, de neputinta, de furie, de frustrare. Mai mult, ideologia gandirii pozitive ignora existenta inconstientului, a acestei forte intunecate din fiecare dintre noi care, adesea, ne dicteaza mare parte din viata. Gandirea pozitiva nu ia in calcul faptul ca stima de sine scazuta, autocritica, autoreprosurile sau chiar ura de sine nu tin de o slabire a vointei individului incapabil sa isi insuseasca un mod idealizat de a se vedea pe sine si pe ceilalti. In timp ce puterea vointei si eforturile constiente sunt declarate ca fiind singurele parghii de care atarna fericirea si implinirea personala, multi dintre noi se simt tot mai deprimati, tot mai incapabili sa traiasca o viata implinita, sunt tot mai autocritici si autopunitivi. Ce este si mai chinuitor este faptul ca astfel de sentimente sunt impartasite de persoane competente, muncitoare, atente si responsabile. Ii putem condamna pe acesti oameni care, in ciuda eforturilor constiente de a gandi pozitiv, nu reusesc acest lucru?

Sunt de parere ca gandirea pozitiva si toate retetele derivate din aceasta reprezinta un simptom al societatii capitaliste in care traim si arata un mod simplist de a intelege natura si cauzele suferintei psihice. Cred, de asemenea, ca sentimentele de inferioritate, stima si imaginea de sine scazute, precum si tendinta catre autocritica si autodepreciere isi au radacinile in inconstient. Iar atata vreme cat nu vor ajunge sa fie constientizate, vor domina destinul personal.

Psihanaliza, film si societate

09/09/2025

08/09/2025

07/09/2025

05/09/2025

04/09/2025

03/09/2025

02/09/2025

02/09/2025

02/09/2025

01/09/2025

Address

Telephone

Website

Alerts

Shortcuts

Share

Category