Psihanaliza, film si societate

14/08/2025

Cand iubirea este inlocuita de vanatoarea d**a parteneri greu de cucerit

Aceasta situatie aduce in lumina incapacitatea, in starea ei pura, de a iubi sau de a fi indragostit. Aceste persoane sunt cele care par indragostite doar atunci cand isi unesc fortele pentru a cuceri un potential partener care nu este disponibil. Este vorba despre o aparenta, pentru ca, deindata ce reusesc sa cucereasca obiectul mult ravnit, intervine un dezangajament total si complet urmat de o devalorizare a persoanei. Rezultatul este adesea disparitia rapida a interesului personal si sexual pentru persoana “cazuta in plasa”. Partenerul prezinta interes doar in masura in care el implineste niste asteptari pe care celalalt le nutreste in legatura cu el. Este vorba intotdeauna de legaturi superficiale in care persoana nu poate fi vazuta in intregime, ci doar la suprafata. Deseori aceasta superficialitate duce la promiscuitate sexuala si ascunde multa ura si invidie fata de sexul opus. De asemenea, acest tablou al relatiei de cuplu implica negarea completa a dependentei fata de celalalt si se limiteaza la o idealizare centrata pe atributele, de cele mai multe ori, fizice, cautate la partener. Negarea dependentei este alimentata si mentinuta de mecanismul defensiv de devalorizare al partenerului.

13/08/2025

❗

13/08/2025

Relatiile de iubire: implicatii psihopatologice

In cabinetul de psihoterapie ajung adesea persoane a caror suferinta psihica este generata si intretinuta de o relatie de cuplu nesatisfacatoare. Sunt persoane care sufera de pe urma unei relatii de cuplu toxice care produce suferinta si duce la neimplinire. Relatiile de iubire se construiesc in jurul unor dinamici inconstiente care pot determina succesul sau esecul relatiei de cuplu. Relatiile toxice scot la iveala elemente psihopatologice a caror origine se afla in relatiile infantile nedepasite care marcheaza destinul intr-un mod dureros si insatisfacator.

Exista o paleta foarte larga a dinamicii inconstiente prezenta in relatiile de cuplu nesatisfacatoare, insa voi puncta in cele ce urmeaza cateva dintre situatiile intalnite in clinica in care dezvoltarea unei relatii de iubire mature esueaza.

1. Cand idealizarea primitiva nu permite integrarea ambivalentei

Relatiile de iubire mature au capacitatea de a lega psihic tandretea si agresivitatea, sexualitatea si idealizarea partenerului intr-un mod care sa duca la angajament afectiv si la identificari mutuale profunde. Exista insa situatii in care idealizarea excesiva a partenerului face imposibila tolerarea ambivalentei. Este vorba despre o idealizare primitiva in care persoana iubita este fie buna in intregime, fie rea in intregime. Aceasta perspectiva antreneaza un mecanism psihic numit “clivaj” care ameninta intotdeauna transformarea unei relatii considerata ideala intr-una persecutorie. Persoanele aflate intr-o astfel de dinamica de cuplu pot simti dorinta erotica bazata pe o idealizare primitiva, insa va exista mereu tendinta de a reactiona abrupt, radical, excesiv la orice agresiune care apare in relatie. Persoanele aflate intr-o astfel de situatie de cuplu vor povesti ca relatia functioneaza doar la extreme. In spatele idealizarii excesive a partenerului se ascunde intotdeauna negarea ambivalentei, chiar daca persoana poate da dovada in anumite imprejurari de integrarea afectelor agresive.

Experientele sexuale intense care idealizeaza relatiile intime pot fi folosite pentru a nega ambivalenta intolerabila si a proteja clivajul relatiilor de obiect. Acest proces ilustreaza ceea ce poate fi numit oedipizarea prematura a conflictelor preoedipiene la multi pacienti cu organizare a personalitatii de tip borderline: aventurile amoroase foarte nevrotice dar intense ascund incapacitatea fundamentala de a tolera ambivalenta. Din punct de vedere clinic, la ambele sexe, activarea modurilor genitale de interactiune poate constitui o incercare de a scapa din relatiile infricosatoare, frustrante, centrate pe nevoi orale si dependenta. Este ca si cm o speranta inconstienta a unei satisfaceri orale prin intermediul activitatii sexuale si a unei relatii ideale, diferite de cea pregenitala frustranta cu mama, alimenteaza o fuga intr-o sexualizare timpurie a tuturor relatiilor. (Relatii de iubire. Normalitate si patologie, Otto Kernberg, Editura Trei, 2009)

13/08/2025

Exact!

13/08/2025

"Compelling book suggesting that "CBT’s narrative about itself is a political narrative that masquerades as a scientific one", whose aim is to complement and promote neoliberal capitalism through "a managerialist culture of efficiency and institutionalization in the Western world":

"Author and psychotherapist Dr. Farhad Dalal's book 'CBT: The Cognitive Behavioural Tsunami: Politics, Power and the Corruptions of Science' deconstructs the ideology of cognitive therapy, suggesting that CBT forwards a hyper-rational perspective of human suffering that complements a managerialist culture of efficiency and institutionalization in the Western world.

The rise of CBT has been fostered by neoliberalism and the phenomenon of New Public Management. This book not only critiques the science, psychology and philosophy of CBT, but also challenges the managerialist mentality and its hyper-rational understanding of 'efficiency', both of which are commonplace in organizational life today.

The book suggests that these are perverse forms of thought, which have been institutionalized by NICE and IAPT and used by them to generate narratives of CBT’s prowess. It claims that CBT is an exercise in symptom reduction which vastly exaggerates the degree to which symptoms are reduced, the durability of the improvement, as well as the numbers of people it helps."

The book’s introduction features the following statement:
'The rise of CBT has been fostered by neoliberalism and the phenomenon of New Public Management. This book not only critiques the science, psychology and philosophy of CBT, but also challenges the managerialist mentality and its hyper-rational understanding of "efficiency", both of which are commonplace in organizational life today. The book suggests that these are perverse forms of thought, which have been institutionalized by NICE and IAPT and used by them to generate narratives of CBT’s prowess. It claims that CBT is an exercise in symptom reduction which vastly exaggerates the degree to which symptoms are reduced, the durability of the improvement, as well as the numbers of people it helps.'

The central question tackled by Dalal is: 'Is CBT all it claims to be?' In response to this, Dalal outlines several arguments that illustrate the falsities underlying CBT’s support. First, he argues that CBT has arisen out of an entrancement with hyper-rationality and a very confined notion of what is included under the umbrella of 'science.' CBT’s attempt to understand human distress is modeled after the notion that everything must be precisely measurable in order to count, and further, that it must be documented to be legitimate.

In this way, CBT is presented in a way that denies cultural embeddedness. Dalal also conveys the connection between this approach and a culture of efficiency that promotes neoliberal capitalism.

Neoliberal institutions and structures promote efficiency through forms such as austerity measures that effectively result in greater levels of distress. However, human distress is then conceptualized as illness, through a CBT framework and, as such, the same cultural policies that contribute to distress are the ones that offer CBT as a solution.

CBT’s grounding in a positivist scientific framework dictates the conditions by which CBT is studied and promoted, argues Dalal. He asserts that the CBT narrative is one that uncritically accepts the existence of 'mental disorders' in the DSM. CBT as a treatment is studied and promoted alongside the reification of mental disorders. He writes: 'The fact is, CBT’s narrative about itself is a political narrative that masquerades as a scientific one.'

Further, he deconstructs the politics of identity formation. This refers to the ways in which the psy-disciplines (psychology, psychiatry, and psychotherapy) have wielded positivism to medicalize and individualize suffering. In doing so, they have accepted diagnostic framings of distress as individual disorders.
Dalal goes on to explain the genesis of cognitivism and its connection to neoliberal economics. He relays one example of this, describing the conceptualization of distress (framed as depression) as the inability to work. Governmental bodies fail to see the ways in which this 'burden' is a result of austerity measures.

The logical solution to this problem, when framed in this way is, according to Dalal: 'Treat the illness and they will get back to work. On the back of this, new diagnostic categories have appeared in speeches and papers emanating from the Department for Work and Pensions (DWP), for example "psychological resistance to work" and "entrenched worklessness." The DWP is offering lucrative contracts for providers of treatments for ‘mental illness’ of this kind.”

'When stripped of jargon,' he writes, 'CBT treatment amounts to little more than the injunction: think different, feel different.'

In his conclusion, Dalal warns against the third wave of CBT which includes the promotion of Mindfulness-Based Cognitive Therapy (MBCBT). Although the evidence of this approach as an efficacious remedy for depression has been embraced by NICE and the IAPT, he points out that it is not the CBT success story that it may appear to be on first glance."

'CBT: The Cognitive Behavioural Tsunami: Politics, Power and the Corruptions of Science' (published by Routledge) powerfully critiques the philosophical and scientific bases of Cognitive Behavioral Therapy (CBT).' -review in Mad In America

Dalal's compelling thesis is also disturbing because it suggests how some of the current ‘mental heath’ awareness debates and campaigns are actually linked to this regressive, neoliberal, ideological platform - get Prince Harry or Oprah to break the ‘stigma’ about you admitting that you have a problem, and that you are unproductive (aka ‘distressed’ or ‘depressed’), and you can then be ‘treated’ by the system that is distressing you.

BOOK AVAILABLE HERE: https://www.karnacbooks.com/product/cbt-the-cognitive-behavioural-tsunami-politics-power-and-the-corruptions-of-science/93746/"

Compelling book suggesting that "CBT’s narrative about itself is a political narrative that masquerades as a scientific one", whose aim is to complement and promote neoliberal capitalism through "a managerialist culture of efficiency and institutionalization in the Western world":

"Author and psychotherapist Dr. Farhad Dalal's book 'CBT: The Cognitive Behavioural Tsunami: Politics, Power and the Corruptions of Science' deconstructs the ideology of cognitive therapy, suggesting that CBT forwards a hyper-rational perspective of human suffering that complements a managerialist culture of efficiency and institutionalization in the Western world.

The rise of CBT has been fostered by neoliberalism and the phenomenon of New Public Management. This book not only critiques the science, psychology and philosophy of CBT, but also challenges the managerialist mentality and its hyper-rational understanding of 'efficiency', both of which are commonplace in organizational life today.

The book suggests that these are perverse forms of thought, which have been institutionalized by NICE and IAPT and used by them to generate narratives of CBT’s prowess. It claims that CBT is an exercise in symptom reduction which vastly exaggerates the degree to which symptoms are reduced, the durability of the improvement, as well as the numbers of people it helps."

The book’s introduction features the following statement:
'The rise of CBT has been fostered by neoliberalism and the phenomenon of New Public Management. This book not only critiques the science, psychology and philosophy of CBT, but also challenges the managerialist mentality and its hyper-rational understanding of "efficiency", both of which are commonplace in organizational life today. The book suggests that these are perverse forms of thought, which have been institutionalized by NICE and IAPT and used by them to generate narratives of CBT’s prowess. It claims that CBT is an exercise in symptom reduction which vastly exaggerates the degree to which symptoms are reduced, the durability of the improvement, as well as the numbers of people it helps.'

The central question tackled by Dalal is: 'Is CBT all it claims to be?' In response to this, Dalal outlines several arguments that illustrate the falsities underlying CBT’s support. First, he argues that CBT has arisen out of an entrancement with hyper-rationality and a very confined notion of what is included under the umbrella of 'science.' CBT’s attempt to understand human distress is modeled after the notion that everything must be precisely measurable in order to count, and further, that it must be documented to be legitimate.

In this way, CBT is presented in a way that denies cultural embeddedness. Dalal also conveys the connection between this approach and a culture of efficiency that promotes neoliberal capitalism.

Neoliberal institutions and structures promote efficiency through forms such as austerity measures that effectively result in greater levels of distress. However, human distress is then conceptualized as illness, through a CBT framework and, as such, the same cultural policies that contribute to distress are the ones that offer CBT as a solution.

CBT’s grounding in a positivist scientific framework dictates the conditions by which CBT is studied and promoted, argues Dalal. He asserts that the CBT narrative is one that uncritically accepts the existence of 'mental disorders' in the DSM. CBT as a treatment is studied and promoted alongside the reification of mental disorders. He writes: 'The fact is, CBT’s narrative about itself is a political narrative that masquerades as a scientific one.'

Further, he deconstructs the politics of identity formation. This refers to the ways in which the psy-disciplines (psychology, psychiatry, and psychotherapy) have wielded positivism to medicalize and individualize suffering. In doing so, they have accepted diagnostic framings of distress as individual disorders.
Dalal goes on to explain the genesis of cognitivism and its connection to neoliberal economics. He relays one example of this, describing the conceptualization of distress (framed as depression) as the inability to work. Governmental bodies fail to see the ways in which this 'burden' is a result of austerity measures.

The logical solution to this problem, when framed in this way is, according to Dalal: 'Treat the illness and they will get back to work. On the back of this, new diagnostic categories have appeared in speeches and papers emanating from the Department for Work and Pensions (DWP), for example "psychological resistance to work" and "entrenched worklessness." The DWP is offering lucrative contracts for providers of treatments for ‘mental illness’ of this kind.”

'When stripped of jargon,' he writes, 'CBT treatment amounts to little more than the injunction: think different, feel different.'

In his conclusion, Dalal warns against the third wave of CBT which includes the promotion of Mindfulness-Based Cognitive Therapy (MBCBT). Although the evidence of this approach as an efficacious remedy for depression has been embraced by NICE and the IAPT, he points out that it is not the CBT success story that it may appear to be on first glance."

'CBT: The Cognitive Behavioural Tsunami: Politics, Power and the Corruptions of Science' (published by Routledge) powerfully critiques the philosophical and scientific bases of Cognitive Behavioral Therapy (CBT).' -review in Mad In America

Dalal's compelling thesis is also disturbing because it suggests how some of the current ‘mental heath’ awareness debates and campaigns are actually linked to this regressive, neoliberal, ideological platform - get Prince Harry or Oprah to break the ‘stigma’ about you admitting that you have a problem, and that you are unproductive (aka ‘distressed’ or ‘depressed’), and you can then be ‘treated’ by the system that is distressing you.

BOOK AVAILABLE HERE: https://www.karnacbooks.com/product/cbt-the-cognitive-behavioural-tsunami-politics-power-and-the-corruptions-of-science/93746/

12/08/2025

Relatiile de iubire mature se construiesc in jurul unei capacitati necesare, capacitatea de a ne indragosti. A fi indragostit reprezinta o capacitate pe care nu toti au dobandit-o. Desi a te indragosti pare un lucru facil, usor de realizat, el reprezinta un rezultat al unei dezvoltari progresive si complete care a inceput cu prima zi de viata. Indragostirea presupune capacitatea de a lega dorinta erotica de idealizarea persoanei iubite intr-un fel care sa duca la stabilirea unei relatii in profunzime.

Iubirea matura, care s-a sprijinit la inceput pe capacitatea de a fi indragostit, ajunge sa lege, prin procese psihice fine inconstiente, intr-o forma naturala si fireasca, erotismul si tandretea, sexualitatea si idealizarea si sa puna agresivitatea in slujba iubirii. O relatie de iubire matura este aceea in care partenerii tolereaza ambivalenta, adica prezenta iubirii si a urii fata de persoana iubita. O relatie care va nega agresivitatea si se va sprijini pe idealizarea excesiva a celuilalt este o relatie care nu poate creste, o relatie care a ramas blocata intr-un scenariu infantil al dezvoltarii. O idealizare care nu tolereaza ambivalenta este una fragila in care partenerii nu se pot identifica unul cu celalalt si in care orice agresiune pune in mare pericol stabilitatea cuplului. La celalalt pol, o relatie in care agresivitatea domina exista o amenintare permanenta a legaturilor de iubire, iar interactiunea se va constitui intr-o relatie de asemenea infantila, cu puternice influente sado-masochiste si perverse.

O relatie de iubire matura implica si un proces de doliu d**a experientele si relatiile infantile ale copilariei si castigarea independentei fata de acestea. Intotdeauna vom purta cu noi amprenta relatiilor din primii ani de viata, insa a ne constitui experientele ulterioare exclusiv in functie de aceste relatii inseamna ca am ramas blocati, fixati intr-o etapa anterioara de dezvoltare, fixatie care a oprit cresterea, dezvoltarea si dobandirea autonomiei in raport cu relatiile infantile.

11/08/2025

Depresia, pilula fericirii si incapacitatea de a iubi

Patologiile care tin de starile depresive si maniacale nu doar ca au alimentat un gigant farmaceutic ce se intretine din anxiolitice si antidepresive pe care tot mai multi suferinzi le “devoreaza”. Ele au suscitat insa si un comportament compulsiv-maniacal bazat pe negarea sentimentelor depresive si care livreaza tot felul de “retete” catre fericire, catre starea de bine, catre viata lipsita de depresie. In locul acestor pseudo-retete e util sa intelegem si sa acceptam prezenta ambivalentei in relatiile de iubire si necesitatea integrarii sentimentelor de ura. Ura este un sentiment real, este ceva ce exista in ciuda mantrelor pacifiste care neaga aceasta realitate primara a vietii psihice. Revolta este si ea deosebit de importanta pentru ca, asa cm dezvaluia Freud, costul inabusirii sentimentelor de revolta este boala melancolicului.

In acelasi timp, lasandu-ne in continuare inspirati de geniul lui Freud, putem adauga ca depresia reprezinta una dintre consecintele pierderii capacitatii de a iubi. Tulburarea depresiva alaturi de reversul sau, tulburarea maniacala, implica o regresie la o forma de iubire arhaica. In aceasta faza, obiectul nu are un loc de sine statator. El este confundat cu insusi subiectul, el devine una cu subiectul pe calea incorporarii canibalice simbolice. Or acest tip de iubire fuzionala nu este una care duce la crestere, ci la boala. Iubirea este cea care permite si ambivalenta si ura. Iubirea este, totodata, cea care face posibila supravietuirea si cresterea armonioasa a fiecaruia.

10/08/2025

Being John Malkovich

08/08/2025

Copilul hiperactiv: despre agitatia care mascheaza o mare teama

Cu cat accesul la informatie a crescut, cu atat a crescut si anxietatea parintilor si a persoanelor care ingrijesc copiii. Exista o preocupare nefireasca si permanenta ca un copil sa fie normal, sa fie supus, sa nu supere, sa nu deranjeze, sa aiba rezultate excelente la scoala, sa practice dans, gimnastica, aikido si pictura in acelasi timp, sa doarma la pranz, sa fie cuminte si sa nu simta niciodata ca se plictiseste. Daca ne uitam mai atent la acest fenomen descoperim ca insasi societatea de astazi impinge copiii catre o forma de hiperactivitate. Copilul mereu ocupat cu parinti la fel de ocupati, copilul care nu mai are timp de joaca pentru ca are zilnic, pe langa scoala, ore de engleza, pian si sah, copilul care e privat de copilarie de la varste atat de fragede este un copil care nu a avut suficient timp fizic si spatiu psihic sa digere, sa elaboreze si sa integreze afectele puternice care insotesc fiecare etapa in dezvoltare.

Copilul hiperactiv este adesea numit copil agitat, nervos, incapatanat , neatent pentru ca el “sufera”, pur si simplu, de copilarie. Destigur, este vorba de o exprimare ironica pentru ca nu s-a intalnit vreodata un copil care sa fie patologizat doar pentru simplul fapt ca este copil si se poarta ca atare.



Copilul hiperactiv: identificare si simptome

Chiar daca tendinta de supradiagnosticare a hiperactivitatii la copii a crescut semnificativ, tulburarea de hiperactivitate si deficit de atentie exista. Nu este vorba despre o energie debordanta si o asa-numita incapatanare, ci este vorba despre lupta continua a copilului stapanit de o activitate frenetica, impulsiva si incontrolabila. Copilul hiperactiv se afla intotdeauna intre nevoia de a fi intr-o permanenta miscare, haotica de cele mai multe ori, si incapacitatea sa de concentrare si de mentinere a atentiei intr-o sarcina data. Aceste probleme ajung sa invalideze viata copilului acasa, la scoala si in relatiile sale cu alti copii sau adulti.

Copilul hiperactiv are un sistem nervos imatur si hipersensibil. El nu poate discrimina intre stimuli, asa incat nu reuseste sa ramana concentrat asupra unor stimuli si sa-i ignore pe altii. Creierul lui nu are capacitatea de a restrictiona impulsurile inutile, iar activitatea lui motrica pare sa indice mai degraba o descarcare nervoasa necontrolata. Aceasta hipersensibilitate la stimuli il face pe copilul hiperactiv sa raspunda, de pilda, de fiecare data cand cineva bate din palme. Un copil angajat intr-o activitate nu va raspunde stimulilor exteriori decat o data sau de doua ori. In schimb, un copil hiperactiv va raspunde stimulilori de fiecare data cand acestia vor fi emisi. Consecinta va fi o capacitate foarte diminuata a atentiei si concentrarii care afecteaza vizibil progresul scolar.



Sa intelegem hiperactivitatea…

Copilul care sufera de hiperactivitate nu este un copil incapatanat si neascultator care nu reuseste sa indeplineasca sarcinile scolare pentru ca este obraznic si neatent. Este un copil care efectiv nu pare sa realizeze daca esueaza intr-o sarcina, miscarile lui sunt necontrolate, se loveste adesea de obiecte, este impulsiv si cu distractibilitate crescuta. Pe masura ce esueaza, copilul hiperactiv incepe sa se comporte ca si cm emotiile nu se afla in contact cu actiunile sale. Rade zgomotos, plange, alearga necontrolat, pare foarte nelinistit.

Agitatia frenetica prezenta la copilul hiperactiv mascheaza o teama coplesitoare care nu poate fi gestionata. De cele mai multe ori este vorba despre teama de a fi anihiliat, despre teama de moarte. Miscarea continua si haotica reprezinta o descarcare motorie a tensiunii psihice in absenta capacitatii copilului de a transforma prin joc sau vorbire trairile intense de teama si tristete. Hiperactivitatea mascheaza, asadar, depresia.

Alergarea pana la epuizare, agitatia continua si instabilitatea emotionala sunt mecanisme de aparare impotriva a ceea ce se doreste a fi ascuns, impotriva sentimentelor puternice de tristete si inutilitate si a anxietatii care le insotesc.

Copilul hiperactiv poate fi ajutat cu ajutorul psihoterapiei si al specialistilor in sanatate mintala. Demersul psihoterapeutic il va ajuta pe copil sa capete acces catre acele trairi dureroase pentru el, sa le accepte si sa le elaboreze in cadrul sigur si continator al psihoterapiei. Odata ce copilul va fi elaborat si integrat trairile care au stat ascunse in spatele hiperactivitatii sale, se va simti mai liber si nu va mai fi nevoit sa recurga la aparari care sa-i invalideze viata scolara si relatiile cu ceilalti.

07/08/2025

Cum se gândește psihanalitic obezitatea

Voi prezenta o vinieta clinica a psihanalistei Nancy Mc. Williams din Psychoanalitic Case Formulation pentru a intelege mai bine felul in care se gandeste psihanalitic un caz. Este vorba despre o pacienta aflata la varsta adulta care sufera de obezitate. Este o conditie pe care a dobandit-o inca din adolescenta si care ii produce mult discomfort si suferinta psihica. Obezitatea se asocia, in cazul ei, cu o stima de sine scazuta, depresie si anxietate. Pe parcursul tratamentului psihanalitic a ajuns la semnificatii inconstiente adanci, a explorat situatii traumatice din copilaria timpurie care au dus-o catre starea ei actuala si a reusit sa dobandeasca o mai buna intelegere despre sine si o autonomie mai ferma in raport cu obiceiurile alimentare.

Simptomul pacientei are un istoric vechi. Inca de cand era foarte mica, mama ei ii punea in fata farfuria cu mancare spunandu-i ca trebuie sa manance tot. Daca pacienta nu reusea sa termine din farfurie, aceasta ii era luata din fata si pana la urmatoarea masa nu mai primea nimic de mancare. Ea a invatat astfel ca trebuie sa manance imediat tot ce are in fata pentru ca mai tarziu hrana nu va mai fi disponibila. Apoi, se gandea ca faptul de a nu termina totul din farfurie va trezi reprosurile mamei. Mai tarziu, mancatul compulsiv a devenit un mijloc de a face fata sentimentelor depresive, anxietatii si singuratatii.

Pacienta avea o bunica supraponderala pe care o iubea si o stima mult. In viziunea ei, bunica era cea care purta toate calitatile pozitive, pe cand mama ei era vazuta ca avand doar atribute negative. Astfel, obezitatea pacientei semnifica si o identificare cu bunica prin care calitatile celei din urma ii erau atribuite ei si astfel va putea tine departe aspectele negative ale mamei sale. La nivel relational, pacienta inca traia intr-o stare posttraumatica in care ceilalti sunt vazuti intruzivi si potentiali molestatori.

Tatal pacientei murise de cancer. Inainte de a se stinge, acesta pierduse mult in greutate. Atunci cand pacienta reusea sa piarda cateva kilograme devenea ingrozita ca ar putea muri ca tatal ei.

Iata cateva din semnificatiile inconstiente pe care pacienta le-a gasit, cu ajutorul terapeutului psihanalist, pentru suferinta sa. Propria psihoterapie a ajutat-o sa inteleaga si sa elaboreze experiente timpurii de viata dureroase, sa le dea un sens si sa le integreze. Sa devina mai constienta despre legatura dintre starea ei afectiva si obiceiurile legate de hranire.

Este doar un exemplu al felului dinamic in care psihanaliza vede si gandeste despre un pacient. Fiecare experienta este insa unica, fiecare pacient are de spus o poveste singulara, cu trairi si semnificatii particulare.

06/08/2025

Psihanaliza: pentru cine este potrivita si care sunt obiectivele terapiei?

Se considera adesea ca psihanaliza este potrivita doar pentru un numar restrans de persoane. Exista ideea preconceputa ca o psihanaliza sau o psihoterapie psihanalitica se adreseaza doar intelectualilor sau oamenilor cu o inteligenta superioara. De fapt, psihanaliza se adreseaza oricarei persoane care cere ajuto rul psihanalistului terapeut si care este suficient de determinata sa se angajeze in procesul terapeutic. Aceasta inseamna sa dispuna de resurse afective, de timp si de resurse financiare asa incat sa poata fi instituit cadrul terapeutic. Pshanalistul sau psihoterapeutul de orientare psihanalitica lucreaza cu adulti, copii, adolescenti, familii, individual sau in grupuri.

Psihanaliza presupune un proces de lunga durata deoarece urmareste dezvoltarea unitara si integrala a unei persoane, si nu doar dizolvarea unui simptom. Desigur, exista multi pacienti care vin la psihanalist din cauza suferintei psihice si a invalidarii de catre aceasta a unor aspecte ale vietii lor. Ameliorarea simptomului reprezinta pentru ei o urgenta si obiectivul principal al terapiei. Psihanaliza insa are respect pentru simptom si nu urmareste cu orice pret inlaturarea acestuia. Simptomul reprezinta un compromis la care psihicul uman ajunge, in anumite situatii, pentru pastrarea echilibrului. De multe ori insa, simptomul ajunge sa deranjeze sau chiar sa invalideze aspecte importante din viata unei persoane. Acesta este, de regula, momentul in care decide sa caute ajutor psihoterapeutic. Simptomul reprezinta un semnal de alarma, un strigat de ajutor, vizibil si constientizabil ale carui cauze sunt inca inaccesibile constientului persoanei. Or psihanaliza vizeaza tocmai atingerea si elaborarea acestor cauze care au produs simptomul si, deci, suferinta.

Exista psihoterapii, cele cognitiv-comportamentale in principal, care isi centreaza intreg procesul terapeutic pe inlaturarea simptomului. Chiar daca un simptom a fost dizolvat dar fara a se ajunge la cauzele si dinamicile inconstiente care l-au produs, este foarte probabil ca simptomul initial sa se transforme intr-un altul. Astfel, exista situatii in care, de pilda, o fobie de ace, de serpi sau spatii inchise sa fie inlocuita de insomnie sau atacuri de panica. Psihanaliza considera ca, in decursul procesului terapeutic, simptomul va disparea complet atunci cand nu va mai fi nevoie de el. Cu alte cuvinte, cand persoana va ajunge sa elaboreze experientele interioare in asa fel incat sa ajunga la echilibru, simptomul isi va fi pierdut utilitatea.

psihanaliza bucuresti psihanalist psihoterapie sigmund freud vis

Psihanaliza, in aspectul ei terapeutic, are niste obiective care vizeaza dezvoltarea unitara si integrala a celui care vine la psihanalist. Pe langa ameliorarea simptomului si reducerea suferintei psihice, psihanaliza ajuta la:

➡️ dezvoltarea, unificarea si intarirea sentimentului de identitate;
➡️ dezvoltarea insigh-ului, adica a capacitatii de a dezvolta o intelegere profunda si conforma unei situatii privind realitatea interioara sau exterioara; acel numit “aha moment”;
➡️ explorarea si aflarea unor mecanisme de aparare mai adecvate in fata situatiilor dificile de viata;
➡️ cresterea stimei de sine;
➡️ cresterea capacitatii de a iubi, de a munci si de a se juca;
➡️ dobandirea sentimentului de bine si de implinire cu sine si cu ceilalti.