Psihoterapeut Alina Alexandrescu

Psihoterapeut Alina Alexandrescu Psiholog-psihoterapeut, membru al Colegiului Psihologilor din România cu drept de liberă practică

Bună, sunt Alina Alexandrescu psihoterapeut integrativ, cu formare în Somatic Experiencing, Bodynamic Foundation (SE), terapeut EMDR (level I), life-coach, membru al Colegiului Psihologilor din România cu drept de liberă practică în psihoterapie integrativă (COD RUP: 21432). Iubesc ceea ce fac și îmi practic profesia cu bucurie, pentru mine este o onoare și un privilegiu să joc un rol în poveștile oamenilor și să îi ajut să își schimbe viața. Citesc, particip constant la cursuri de specialitate și mă pregătesc continuu să pot fi de un real ajutor oamenilor care vin înspre mine. Te aștept în cabinetul meu unde vei găsi un mediu securizat în care te voi însoți pe drumul tău spre autocunoaștere, vindecare, găsirea propriului adevăr și îndeplinirea obiectivelor. Cel mai important element în succesul terapiei/consilierii îl constituie relația terapeutică fundamentată pe respect, încredere, confidenţialitate, acceptare, căldură și autenticitate. Abordarea mea este integrativă, bazată pe importanța relațională, iar în cadrul ședințelor folosesc metode și tehnici personalizate pentru fiecare în parte deoarece știu că fiecare persoană este unică, are propria sa personalitate și propria sa poveste de viață.

Zilele astea nu mergi doar acasă.Intri într-o dinamică veche.—Poate speri că de data asta o să fie liniște.De cele mai m...
10/04/2026

Zilele astea nu mergi doar acasă.
Intri într-o dinamică veche.
—
Poate speri că de data asta o să fie liniște.
De cele mai multe ori nu e.
—
Nu pentru că se întâmplă ceva grav.
Ci pentru că, acolo, lucrurile se schimbă foarte repede.
—
Te trezești că:
— spui „e ok” mai repede decât ai vrea
— eviți un subiect ca să nu se strice atmosfera
— te uiți la fiecare gest, la fiecare ton
— simți tensiune în stomac înainte să spui ceva
—
Sau:
— cineva spune ceva și te enervezi mai repede decât ai vrea
— răspunzi mai dur, ridici tonul
— și după îți pare rău
—
Sau:
— vrei să spui ceva important pentru tine
— dar în momentul respectiv nu îți iese
— rămâi în tăcere
— și simți după că te-ai pierdut
—
Și poate nici nu îți dai seama atunci.
Doar după.
Când rămâi cu senzația
că ai spus mai mult decât ai fi vrut…
sau că ai spus „ok” mai repede decât ai fi vrut.
—
Și asta doare.
Pentru că în alte locuri, cu alți oameni,
nu te comporți la fel.
Știi ce vrei.
Știi ce simți.
Poți să spui.
Dar acolo… nu.
—
Nu pentru că nu vrei.
Ci pentru că, în momentul ăla, nu îți iese altfel.
—
Nu e prima dată când ți se întâmplă.
—
Data viitoare când ești acolo,
observă primul moment în care simți ceva în interiorul tău —
o emoție, o senzație în corp.
Atât.
Doar observă.

Cu cât înțelegi mai mult despre tine,cu atât ajungi uneori să te judeci mai tare.—Ai citit. Ai reflectat.Poate ai lucrat...
08/04/2026

Cu cât înțelegi mai mult despre tine,
cu atât ajungi uneori să te judeci mai tare.
—
Ai citit. Ai reflectat.
Poate ai lucrat cu un terapeut.
Știi cm se numește ce faci.
Știi de unde vine.
Știi exact în ce moment se activează.
—
Și totuși, când te prinzi că ai cedat din nou —
că ai spus „da” când voiai să spui „nu”,
că ai tăcut când aveai ceva de spus,
că te-ai răstit și după ți-a părut rău —
primul gând nu este compasiune.
—
Este:
„Ar fi trebuit să fiu mai departe cu asta.”
—
Cu cât înțelegi mai mult,
cu atât standardul interior devine mai ridicat.
—
Iar distanța dintre ce știi
și ce faci în momentul real
devine o nouă sursă de autocritică.
—
Nu mai ești doar cea care se adaptează.
Ești cea care se adaptează și știe că o face.
—
Există o așteptare adânc învățată:
dacă înțeleg tiparul,
ar trebui să îl pot controla.
—
De cele mai multe ori vine din copilărie.
Dintr-un mediu în care controlul era important:
controlează-ți reacțiile
controlează ce arăți
controlează cm ești percepută
—
Și atunci când, ca adult,
reacția apare din nou —
nu rămâi cu ce s-a întâmplat.
—
Intri în rușine.
—
Iar rușinea închide.
Nu deschide.
—
Nu tiparul în sine te blochează cel mai mult.
Ci ce se întâmplă după.
—
Pentru că, în loc să rămâi cu momentul
și să vezi ce s-a activat în tine,
te condamni pentru el.
—
Schimbarea nu vine din mai mult control.
Și nici din mai multă înțelegere.
—
Vine din a putea rămâne cu ce s-a întâmplat —
fără să te pedepsești pentru asta.
—
Fără blândețe față de tine,
procesul se oprește exact în momentul
în care ar putea continua.
—
Asta lucrăm în REÎNTREGIREA.
—
Dacă te regăsești în „iar am făcut-o”,
lasă un „da” mai jos.

E mai tăcut decât de obicei. Sau mai rece.Poate fi partenerul, un părinte, un coleg sau șeful.Și simți imediat că ai gre...
06/04/2026

E mai tăcut decât de obicei. Sau mai rece.
Poate fi partenerul, un părinte, un coleg sau șeful.
Și simți imediat că ai greșit ceva.
—
Începi să te gândești:
„Ce am zis?”
„Am fost prea mult?”
„Ar fi trebuit să spun altfel?”
—
Poate îi scrii din nou.
Sau încerci să repari.
Sau devii mai atentă la cm vorbești, ca să nu îl superi mai tare.
—
Sau:
vrei să spui ceva important pentru tine.
Îți vine în minte.
Știi exact ce ai vrea să spui.
Dar în momentul respectiv… nu îți iese.
Spui „lasă”
sau „nu contează”
și mergi mai departe.
—
Și după…
rămâi cu senzația că te-ai pierdut din nou.
Se strânge ceva în tine.
Și apar gândurile:
„De ce nu am spus?”
„De ce fac mereu asta?”
—
Sau:
după o conversație,
te tot întorci la ea în minte.
Ore.
Zile.
Refaci dialogul.
Cauți varianta mai bună.
—
Ai mai lucrat cu tine.
Ai înțeles multe.
Și totuși, în momentele astea…
se întâmplă la fel.
—
În momentul respectiv, ceva se activează automat.
Devii mai atentă la celălalt.
Mai puțin în contact cu tine.
—
Reacția apare
înainte să apuci să alegi altfel.
—
Așa arată un tipar
când se activează în relație.
—
Dacă te regăsești în asta,
lasă un cuvânt mai jos.

Uneori, partea cea mai grea nu este în timpul unei conversații. Ci după.După ce s-a terminat.Când începi să te gândești:...
03/04/2026

Uneori, partea cea mai grea nu este în timpul unei conversații. Ci după.
După ce s-a terminat.
Când începi să te gândești:
„Oare am spus prea mult?”
„Oare am supărat?”
„Trebuia să fac altfel…”
Reiei discuția în minte.
Încerci să înțelegi.
Să corectezi.
Să repari.
Și, în același timp, corpul rămâne activat.
Respirația nu e complet liberă.
Există tensiune.
O stare de neliniște care nu se așază.
—
Nu pentru că ai făcut ceva greșit.
Ci pentru că, în acel moment,
nu ai fost complet de partea ta.
Iar corpul simte asta.
În timp, asta nu înseamnă doar oboseală.
Înseamnă că începi să te îndoiești de tine.
Și să nu mai știi clar ce ai vrut tu, de fapt.

Simți când ceva s-a schimbat. Nu ți s-a spus nimic. Nu s-a întâmplat nimic explicit. Dar în corp știi deja.Și înainte să...
01/04/2026

Simți când ceva s-a schimbat. Nu ți s-a spus nimic. Nu s-a întâmplat nimic explicit. Dar în corp știi deja.
Și înainte să decizi conștient ceva — deja te gândești ce poți face. Cum să îndrepți. Cum să alinezi. Cum să fie bine din nou.
Nu pentru că ți s-a cerut. Ci pentru că disconfortul celuilalt a devenit și disconfortul tău.
Și e mai ușor să faci ceva decât să stai cu senzația aceea în corp. Să o simți. Să nu o repari.
—
Și corpul ține evidența, chiar dacă tu nu o faci.

Poate ai fost la workshopuri, cursuri de dezvoltare personală.Ai citit. Ai lucrat cu tine.Și a ajutat.Ai înțeles mai mul...
01/04/2026

Poate ai fost la workshopuri, cursuri de dezvoltare personală.
Ai citit. Ai lucrat cu tine.
Și a ajutat.
Ai înțeles mai mult.
Ai găsit resurse.
Ai câștigat claritate.
Și totuși, în relații, reacțiile apar la fel.
—
Nu pentru că nu ai făcut suficient.
Ci pentru că un tipar relațional nu apare complet decât atunci când ești cu mai mulți oameni, în același timp — în dinamici reale, imprevizibile.
—
Toate formele de lucru cu sine ajută.
Dezvoltarea personală aduce înțelegere și resurse.
Terapia individuală aduce profunzime și relația cu terapeutul.
Sunt etape importante.
Una nu o înlocuiește pe cealaltă.
—
Diferența nu este de valoare.
Este de tip de experiență.
—
Terapia de grup nu este un „nivel următor”.
Este un spațiu diferit.
Un spațiu în care nu lucrezi doar cu tine.
Lucrezi cu tine în relație cu alți oameni.
—
Mai mulți oameni.
Dinamici diferite.
Oglinzi multiple.
Cineva care reacționează diferit decât te așteptai.
Cineva care spune exact ce simți tu și nu știai.
Cineva față de care simți că vrei să te retragi — sau să te adaptezi.
—
Aici apar tiparele.
Nu în poveste.
Nu în explicație.
În relație.
—
Sistemul nervos nu se activează în izolare.
Se activează în relație.
Și într-un grup, relațiile sunt reale.
Nu simulate.
Nu povestite.
—
Diferența este că aici devin vizibile pe loc.
Și pot fi lucrate în relație.
Dacă simți că e pentru tine — găsești toate detaliile la linkul din comentarii.

Sunt momente mici în relații care trec aproape neobservate.Nu e conflict.Nu e ceva grav.Dar în corp apare o reacție.Un d...
30/03/2026

Sunt momente mici în relații care trec aproape neobservate.
Nu e conflict.
Nu e ceva grav.
Dar în corp apare o reacție.
Un disconfort.
O tensiune.
Un „nu” care se simte… dar nu se spune.
Și atunci spui „da”.
Nu pentru că asta îți dorești.
Ci pentru că, în acel moment,
asta pare varianta mai sigură.
Să nu creezi tensiune.
Să nu dezamăgești.
Să nu pierzi relația.
Este o reacție rapidă.
Automată.
Nu e ceva ce alegi conștient.
Dar după, rămâne ceva în tine.
O neliniște.
O tensiune în corp.
Senzația că te-ai îndepărtat puțin de tine.
—

Lucrez de multă vreme cu femei care par puternice în exterior și știu cât de mult le costă asta în interior.Astăzi desch...
27/03/2026

Lucrez de multă vreme cu femei care par puternice în exterior și știu cât de mult le costă asta în interior.
Astăzi deschid înscrierile pentru REÎNTREGIREA — un proces terapeutic de grup care a apărut din ani de lucru cu femei care funcționează bine, sunt responsabile, prezente pentru ceilalți — dar în interior duc multă tensiune, neliniște și oboseală emoțională în relații.
Poate recunoști ceva din ce urmează.
Simți când ceva se schimbă între voi și, înainte să decizi conștient, deja te ajustezi. Înghiți ce voiai să spui. Spui „da" deși simțeai „nu" — și rămâi după cu nod în gât și senzația că nu ai fost complet tu.
Sau anticipezi, organizezi, repari — nu pentru că ți s-a cerut, ci pentru că dacă nu o faci tu, apare anxietatea. Pleci din conversații simțindu-te responsabilă pentru starea celuilalt, chiar dacă nu era treaba ta.
Sau valoarea ta ajunge să depindă de cât oferi și cât de puțin greșești. La greșeală apare imediat ceva în corp — agitație, rușine, impulsul de a repara urgent. Nu din ambiție. Ci pentru că ai învățat că greșeala costă ceva relațional.
Pe moment toate astea funcționează. Relațiile rămân „în regulă". Dar în interior rămâne tensiune. Multă analiză. Oboseală. Și uneori senzația că te-ai îndepărtat puțin de tine.
La un moment dat aceste adaptări devin atât de obișnuite încât încep să pară parte din tine. Nu sunt. Sunt moduri învățate de a păstra relația și siguranța — și pot fi schimbate.
În REÎNTREGIREA lucrăm experiențial, inclusiv la nivelul corpului și al sistemului nervos, pentru a construi mai multă stabilitate interioară și pentru a recupera acele părți din tine pe care le-ai lăsat în urmă ca să poți rămâne conectată.
Nu este despre a deveni altcineva. Este despre a deveni mai întreagă.
Grupul este mic și lucrăm în profunzime. Dacă simți că rezonezi, poți vedea în liniște dacă acest proces este potrivit pentru tine.
👉 https://psihoterapiasinelui.ro/grupuri-terapeutice/reintregirea
Cu drag, Alina

Mâine lansez ceva la care lucrez de multă vreme.Nu este un curs.Nu este o serie de webinare.Este un proces terapeutic de...
26/03/2026

Mâine lansez ceva la care lucrez de multă vreme.

Nu este un curs.
Nu este o serie de webinare.

Este un proces terapeutic de grup pentru femeile care, în exterior, par puternice și funcționale — dar în interior duc mult mai mult decât se vede.

Pentru femeile care se adaptează repede când apare tensiune.
Care își înghit cuvintele ca relațiile să rămână bine.
Care ajung să preia responsabilitatea emoțională fără să își dea seama.

Pe moment funcționează.
Dar rămâne oboseală. Neliniște. Multă analiză.
Și uneori senzația că te-ai îndepărtat puțin de tine.

Dacă simți că este despre tine, rămâi aproape.
Mâine seară voi spune mai mult.

25/03/2026

Uneori ne adaptăm atât de mult în relații,
încât ajungem să nu mai știm foarte clar ce simțim noi.

Spunem „da” mai repede decât am vrea.
Încercăm să păstrăm liniștea.
Ducem mai mult decât partea noastră.

Pe dinafară pare că lucrurile sunt în regulă.
Pe dinăuntru rămâne o oboseală greu de explicat.

Nu pentru că nu suntem puternice.
Ci pentru că, la un moment dat, așa am învățat să rămânem în relație.

Schimbarea nu începe prin a deveni altcineva,
ci prin a învăța să rămânem puțin mai aproape de noi.

Pregătesc un proces terapeutic de grup pe această temă.
Revin curând cu mai multe.

24/03/2026

O relație poate fi stabilă — și totuși să nu te simți în siguranță în ea.

Poate viața ta funcționează bine din exterior.
Îți faci treaba. Oamenii se bazează pe tine. Relațiile merg mai departe.
Nu sunt rupturi majore. Nu sunt conflicte constante.

Și totuși, în interior, există o tensiune care nu dispare.

Intri într-o cameră și simți imediat că ceva s-a schimbat.
Un ton diferit. O tăcere mai lungă. O expresie pe care o citești înainte ca cineva să spună ceva.

Corpul reacționează înainte să apuci să gândești.
Respirația se schimbă.
Te încordezi.
Începi să te monitorizezi.

Nu pentru că vrei.
Ci pentru că undeva ai învățat că siguranța în relații înseamnă să fii atentă, să previi, să ajustezi.

Această nesiguranță nu arată la fel la toate femeile.
Dar are câteva moduri frecvente în care se manifestă.

1️⃣ Te adaptezi ca să păstrezi armonia (fawn)

Simți când ceva se schimbă între voi și, înainte să decizi conștient, deja te adaptezi.
Înghiți ce voiai să spui. Spui „da” deși simțeai să spui „nu”. Îți ceri scuze când nu e vina ta.

După discuții rămâi cu o senzație ciudată — că ai fost acolo, dar nu ai fost complet tu.

2️⃣ Simți că trebuie să duci totul (hiperfuncțional)

Anticipezi. Organizezi. Mediezi. Ții lucrurile în echilibru.
Nu pentru că ți s-a cerut — ci pentru că dacă nu o faci tu, apare anxietatea.

Ești în concediu și tot verifici dacă merge treaba.
Când delegi, apare o teamă difuză că lucrurile se vor strica.
Odihna aduce vinovăție. Oprirea nu se simte sigură.

3️⃣ Simți că trebuie să performezi ca să contezi

Valoarea ta ajunge să fie legată de cât oferi, cât livrezi, cât ești de utilă.
Dacă te oprești, apare anxietatea.
Dacă greșești, în corp apare o agitație rapidă — rușine, frică, nevoia urgentă de a repara.

Chiar și când lucrurile ies bine, relaxarea durează puțin.
Nu pentru că standardele tale sunt prea ridicate.
Ci pentru că undeva ai învățat că greșeala sau lipsa performanței pot costa ceva relațional.

Faptul că reacționezi astfel nu înseamnă că este ceva în neregulă cu tine.
Sunt mecanisme de supraviețuire relațională formate devreme — înscrise în sistemul nervos și activate automat în momentele de nesiguranță.

De aceea, transformarea nu apare doar prin voință sau prin înțelegere intelectuală.

Apare atunci când corpul începe, treptat, să experimenteze că relațiile pot rămâne stabile și atunci când nu te mai adaptezi, nu mai performezi și nu mai duci totul singură.

Transformarea reală nu este doar înțeleasă.
Este trăită.
Simțită în corp.
Și testată în relațiile din viața ta.

👉 Dacă vrei să vezi mai clar ce se activează la tine, am creat un quiz scurt de auto-observare.

23/03/2026

Dacă nu fac eu, cine face?
Aud des această întrebare în cabinet. Și, de multe ori, nu este despre responsabilitate sau implicare.
Este despre un sistem nervos care a învățat devreme că siguranța în relații înseamnă să duci mult. Să previi conflictele. Să repari stările celorlalți. Să te adaptezi înainte să apară tensiunea.
În timp, acest mod de funcționare poate aduce o oboseală care nu trece doar cu odihnă. Nu pentru că nu există limite. Ci pentru că frica de a destabiliza relațiile devine mai puternică decât nevoia de a te opri.
Vestea bună este că acest mecanism se poate schimba. Nu prin forțare sau autocritică, ci prin înțelegerea tiparului relațional și reglarea sistemului nervos în relații reale.
Te recunoști în asta? Scrie-mi în comentarii

Address

Piața Romană, Strada George Enescu Nr. 34
Bucharest
010303

Opening Hours

Monday 09:00 - 20:00
Tuesday 09:00 - 20:00
Wednesday 09:00 - 20:00
Thursday 09:00 - 20:00
Friday 09:00 - 20:00
Saturday 09:00 - 14:00

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Psihoterapeut Alina Alexandrescu posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Psihoterapeut Alina Alexandrescu:

Shortcuts

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram

Category

Bună, sunt Alina Alexandrescu

psiholog-psihoterapeut, Membru al Colegiului Psihologilor din România cu drept de liberă practică în: Psihoterapie Integrativă, atestat de Comisia de Psihologie Clinică și Psihoterapie. Te aștept în cabinetul meu unde, împreună, vom căuta metode prin care vei deveni mai conștient de propriile tale resurse și de puterea pe care o poți avea în momentul în care ești tu însuți.

Iubesc ceea ce fac și îmi practic profesia cu bucurie, pentru mine este o onoare și un privilegiu să joc un rol în poveștile oamenilor și să îi ajut să își schimbe viața. Citesc, particip constant la cursuri de specialitate și mă pregătesc continuu să pot fi de un real ajutor oamenilor care vin înspre mine. Te aștept în cabinetul meu unde vei găsi un mediu securizat în care te voi însoți pe drumul tău spre autocunoaștere, vindecare, găsirea propriului adevăr și îndeplinirea obiectivelor.

Cel mai important element în succesul terapiei/consilierii îl constituie relația terapeutică fundamentată pe respect, încredere, confidenţialitate, acceptare, căldură și autenticitate. Abordarea mea este integrativă, bazată pe importanța relațională, iar în cadrul ședințelor folosesc metode și tehnici personalizate pentru fiecare în parte deoarece știu că fiecare persoană este unică, are propria sa personalitate și propria sa poveste de viață.