16/04/2026
"V-am ales pentru chipul blând din poză."
Așa începe mesajul pe care l-am primit dimineață, de la o doamnă căreia îi propusesem, cu o zi în urmă, să o îndrum spre o colegă, pentru că nu o pot prelua în psihoterapie. Îmi scrie să-mi mulțumească și, în aceeași propoziție, îmi spune ce a făcut-o să aleagă dintre toate numele care apar pe Google: fața din poza de pe site.
Am zeci de astfel de mesaje strânse în inbox, de când am deschis cabinetul. Unii adaugă experiența, proximitatea față de locul lor de muncă, un articol pe care l-au citit. Prima alegere rămâne, de cele mai multe ori, legată de ce transmit.
Fotografiile puse cândva pe site, fără să insist prea mult asupra lor, continuă să-mi aducă oameni în cabinet. Îmi dau seama, târziu, că poate cel mai bun SEO al meu a fost, până la urmă, blândețea care mi se citește pe față:)
Stau cu mesajul de azi dimineață deschis pe ecran și mă gândesc la ironia care mă prinde, de fiecare dată, în același loc. Blândețea pentru care oamenii mă caută e aceeași pentru care, în alte perioade din viața mea, am plătit cu mult mai mult decât credeam că am de dat...
Am fost acolo unde blândețea se citește ca slăbiciune, ca invitație, ca spațiu pe care poți să-l ocupi fără să ceri voie. Am învățat, cu anii, ce cost are să porți o față care nu sperie pe nimeni.
Tot fața asta, pe care azi o recunosc ca fiind a mea, a fost multă vreme ceva ce n-am iubit. M-am judecat pentru ea. Am vrut să fiu mai tăioasă, să am privirea aceea care ține oamenii la distanță fără să trebuiască să vorbesc. M-am criticat că nu mă pot face să par mai dură. Niciodată, dar chiar niciodată, nu m-am privit și nu am văzut ceea ce văd oamenii care îmi scriu: o față potrivită pentru ei, pentru ce vin ei să așeze în cabinet.
N-am scris vreodată un ghid despre cm să-ți „vinzi" blândețea. N-am răbdare pentru așa ceva, în primul rând. Nu mă promovez în sensul în care se face asta azi. Nu postez reels, nu plătesc reclame, nu mă laud niciodată cu mesajele care îmi vin de la clienții mei și mesajul de azi, deși e frumos, n-o să fie pus vreodată într-un carusel cu testimoniale. Lucrurile pe care mi le scriu oamenii le pun la suflet, mă încarc cu ele, le duc cu mine zile întregi. Nu le văd ca pe material pentru expunere. Pentru mine rămân în zona în care au venit, între patru ochi.
Și totuși, cu toate lipsurile astea de strategie — sau poate tocmai datorită lor — blândețea de pe o poză făcută fără mari pretenții, aduce, la cabinet, mai mulți oameni decât orice plan de marketing pe care l-aș fi putut construi vreodată.
Mereu aproape,
Gabriela
