13/07/2025
Cine sunt când nu sunt psiholog?
Ușoară tentația de a mă identifica cu rolul de psiholog, mai ales ca și în exterior apare această asteptare, adesea devenind o presiune de multe ori, ca eu să fiu psiholog și în afara cabinetului.
Spre dezamăgirea celor care au aceasta așteptare, sunt om în primul rând, cu o personalitate cu multe valente, nuanțe, care uneori se dezic de rolul de psiholog.
Am o plăcere deosebită să întâlnesc oameni care sunt prezenți, profunzi,și care au un simț al umorului totodată.
Apreciez și iubesc natura sub toate formele ei, liniștea și conexiunile autentice.
Sunt un om căruia îi place să danseze dimineața în oglindă, să asculte muzică la maxim în mașină, sa cânte uneori - să exerseze prezența în aici și acum, să observe ce se întâmplă atât în interior, cât și în exterior.
Sunt un om cu momente în care ii este greu, și în care simte ca lumea se sfârșește când trăieste temeri pe care le văde ulterior ca nu au o bază clară.
Sunt momente în care gândurile mă țin trează ore întregi noaptea, și pe care nu le pot opri, momente în care mă simt vinovată, deși nu este ceva ce ar depinde de mine în acea situație, momente în care îmi este teamă de o situație nouă, momente în care sunt dură cu mine.
Toate aceste momente există, mai ales când trec prin perioade dificile. Chiar dacă am pârghiile necesare să le fac față și știu rațional ce se întâmplă în acele momente, uneori îmi este greu să acționez conform nevoilor reale și tendința este să merg pe tiparele vechi, să merg către mecanismele mele de apărare care sunt foarte familiare.
Și învăț, învăț zi de zi să fiu mai blândă cu mine, să fiu recunoscătoare, să fiu prezentă, să fiu răbdătoare, să fiu…pur și simplu.
Uneori îmi iese, alteori nu, și tocmai acestea sunt momentele în care învăț să mă tratez cu cat mai multă compasiune.
Voi cm vă răspundeți la întrebarea “Cine sunt?”