Vicentiu Maftei, Cabinet de Psihologie

01/07/2025

26/04/2025

Echilibrul muncă–viață personală: Definiții, tendințe și strategii actuale

Cât de adânc este înrădăcinată în noi nevoia de a ne dovedi valoarea?

Cât de mult ne dorim să facem bani motivați de nevoia de siguranță și cât de mult e vorba aici despre orgoliu sau despre nevoi pe care ni le fabricăm artificial? Sau e vorba mai degrabă despre vocea critică interioară care nu ne lasă să ne relaxăm până nu terminăm toate taskurile, "tot ceea ce avem de făcut"?

Acea voce neiertătoare care ne șoptește constant că nu am făcut suficient, că mai avem încă un email la care nu am răspuns, încă un proiect care ar putea fi îmbunătățit, încă o oportunitate pe care am putea să o ratăm dacă ne permitem să ne deconectăm.

Cât de adânc este înrădăcinată în noi nevoia de a ne dovedi valoarea? Cât de mult ne dorim să facem bani motivați de nevoia de siguranță și cât de mult e vorba aici despre orgoliu sau despre nevoi pe care ni le fabricăm artificial? Sau e vorba mai degrabă despre vocea critică interi...

28/03/2025

In "Frații Karamazov" a lui Dostoievski, un personaj, Grusenka, povestește o pildă care te pune puțin pe gânduri: "A fost o dată ca niciodată o babă rea ca boala și când i-a venit sorocul a murit. Și nu a rămas nicio amintire bună din viața ei.
După moarte, dracii au pus mâna pe ea și au aruncat-o într-o mare de foc.

Între timp, îngerul ei de pază, începuse să se gândească: < De mi-aș aminti macar o faptă bună de-a ei, m-aș duce și i-aș spune lui Dumnezeu de ea>. In cele din urmă, își aminti totuși de o astfel de faptă și se duse la Dumnezeu să-i spună: .

La care Dumnezeu îi spune: .

Atunci îngerul a alergat la babă și i-a întins firul de ceapă: . Și a început îngerul să tragă cu multa atenție, și aproape că o scosese cu totul afară din flăcări; când însă ceilalți păcătoși din marea de foc au văzut minunea, că pe ea o scot afară, iar ei vor rămâne pe mai departe acolo, s-au agățat și ei de ceapa că sa fie trași afară din flăcări odată cu baba.

Cum femeia avea o fire extrem de rea chiar și acolo, in iad, a început să lovească cu picioarele în stânga si-n dreapta, ca sa-i îndepărteze pe ceilalți păcătoși strigandu-le: < Pe mine mă scoate, nu pe voi, și ceapa e numai a mea, nu și a voastră>.

Spunând aceste cuvinte, ceapa s-a rupt dintr-odată și baba a văzut înapoi, in foc, unde mai arde și în clipa de față.

Văzând că femeia luase cu ea aceasta răutate chiar și în iad, îngerul a parasit-o pentru totdeauna, cu lacrimi in ochi".

Mi-a rămas metafora acesta cu firul de ceapă, suntem "trași" din chin și durere de ceea ce am oferit.

Cat de puternic e ceea ce ne trage? Se rupe cu noi sau ieșim lin, fara efort?

Minunată metaforă. Cat de puțin sau mult oferim sau iertam...

17/02/2025

Am început o colaborare cu Avocatnet.ro pentru o serie de articole. Am scris despre "Sindromul Impostorului în Corporații".

"Citeam undeva că doar „oamenii buni fac depresie”. O idee interesantă, nu știu cât de valabilă este, dar conține un sâmbure de adevăr. Cei cu o moralitate ridicată au această vulnerabilitate, își fac destul de des procese de conștiință: „nu am făcut ce trebuia”, „nu sunt suficient de bun”, „nu am fost corect cu ceilalți”, „am senzația că nu-mi fac bine treaba și că păcălesc cumva firma”, „că iau salariul degeaba” etc. De ce am pornit de la această idee? Pentru că cei care manifestă o nepăsare evidentă, cărora nu prea le pasă de ceilalți și care au o educație discutabilă, nu sunt afectați de sindromul impostorului. În schimb, cei care își impun standarde extrem de ridicate și cer prea mult de la ei înșiși, chiar dacă obțin rezultate remarcabile, trăiesc constant cu acest sentiment"

https://www.avocatnet.ro/articol_68892/Sindromul-impostorului-in-corporații-Cum-să-depășești-sentimentul-că-nu-meriți-succesul-profesional.html

Te-ai simțit vreodată ca un străin în propria ta carieră? Ca și cum, în ciuda muncii și efortului depus, ai ajuns acolo dintr-o pură întâmplare, iar într-o zi cineva îți va descoperi lipsa de experiență sau competență? Această nesiguranță nu este doar o senzație trecătoare, ci...

28/01/2025

Ce e important să ni se întâmple chiar dacă am avut o copilărie grea?

Unii suntem mai ghinonisti decât alții, cel puțin la începutul vieții. Pornim mai greu, suferim mai mult, trecem prin tot felul de lipsuri, și nu avem nicio vină. Așa se pare că e viața.

Există un model în psihologia clinică care explică tulburările psihice sau dificultățile emoționale accentuate prin dinamica dintre factorii de risc și factorii de protecție.

Ce înseamnă asta? Factorii de risc sunt acele influențe (câteodată și genetice) din partea mediului care pun în pericol dezvoltarea optimă a unei persoane iar factorii de protecție sunt cei care stimulează o dezvoltare ok sau, și aici e super important, atenuează acțiunea factorilor de risc.

Care sunt factorii de risc?
• Sărăcia
• Mama activă profesional ( cu norma întreagă) în primul an de viață al bebelușului
• Pierderea mamei
• Familie numeroasă și spatiu locativ redus
• Dizarmonie cronică, familie conflictuală
• Sarcină nedorită
• Separarea părinților înainte sau la scurt timp după naștere
• Familie monoparentală
• Relație paternă autoritară
• Relații timpurii cu schimbări frecvente (casă, grădiniță etc)
Nivel de educație scăzut al parintilor
• Abuz sexual
• Comportament agresiv
• Tulburări psihice ale mamei sau tatălui
• Predispoziție genetică spre îmbolnăviri

Multora li se întâmplă să bifeze din această lista cel puțin cinci factori de risc. Dar ne punem inevitabil întrebarea, bun, am trecut prin greul ăsta, ce anume m-a ajutat să trec peste sau, din contră, încă mă zbat să rezist.

Care sunt factorii de protecție? Cel mai important factor, de departe, e să fi avut cel puțin o relație bună de atașament. Adică o relație stabilă, durabilă, plină de iubire. O relație bună de atașament „îndulcește” condițiile complicate în care se află copilul. Și asta deoarece într-o relația bună de atașament se construiesc elementele esențiale care se vor afla în centrul personalității: sentimentul că este iubit, valorizat, prețuit, că e important pentru cel puțin o persoană.

Toate acestea se vor reflecta mai tărziu în imaginea de sine, în experiența de a fi iubit și în capacitatea de a fi empatic. Această relație bună, prin interiorizare, va rămâne mereu cu noi.

Al doilea factor este dat de o inteligență generală bună, cei inteligenți au capacitatea de a înțelege ceva important din experiențele prin care trec, găsesc noi sensuri, leagă altfel informațiile.

Al treilea factor se referă la robustețea fizică și psihică, la o predispoziție scăzută la îmbolnăviri.

`În rezumat, dacă avem cel puțin o relație bună de atașament, o inteligență generală bună și o rezistență psiho-fizică putem să depășim neșansele pe care le-am avut la începutul vieții.

Call now to connect with business.

06/11/2024

Adam si Eva – mitul sufletului-pereche

Exista o serie intreaga de teorii cu privire la alegerea partenerului de cuplu – teoria freudiana, teoria atasamentului, teoria psihodinamica a relatiei de obiect, teoria jungiana.

Tindem sa alegem in mod ne-rational persoane care seamana izbitor la fizic, temperament, la unele caracteristici (miros, de exemplu) cu o persoana din familia de baza (mama, tata, bunici, frati, surori) sau extinsa (unchi, matusi), sau care, dimpotriva, sunt opusi. Oricum ar fi, alegerile, de cele mai multe ori, sunt inconstiente.

Ne construim imaginea partenerului „ideal” din franturi de imagini aparute in filme si sedimentate in inconstient, franturi de fragmente ale unor personaje din literatura (Romeo si Julieta, Tristan si Isolda, Allan si Maitreyi), precum si din partile noastre masculine (la femeie) si feminine (la barbat), pe care le detinem fiecare.

Scrierile romantice proslavesc relatiile la distanta, iubirile neimpartasite sau imposibile, tragice, obsesive, intre persoane extrem de diferite (ca religie, etnie, mod si filosofie de viata). In aceste scrieri printul se casatoreste cu cersetoarea si invers, insa in viata reala o astfel de relatie nu are sanse mari de succes pe termen lung.

Relatiile bazate pe deosebiri mari nu au mari sanse de reusita, spre deosebire de relatiile bazate pe asemanari intre parteneri (in ce priveste filosofia de viata, teluri, aspiratii, educatie, cultura).

O relatie are o rata mai mare de a fi satisfacatoare pentru ambii si sa aduca implinire daca la nivel profund exista similaritati, chiar daca la nivel superficial (temperamental spre exemplu) persoanele sunt diferite.

https://cafegradiva.ro/2014/12/adam-si-eva-mitul-sufletului-pereche.html?fbclid=IwZXh0bgNhZW0CMTEAAR2QxTA3wrOnRPRoLBS_ElgUkChHT3Po3YXl5wAI6fSaoCMLpPIpJJeHGqY_aem_-QVbNofY81zQq-k-d3NcgA

Exista o serie intreaga de teorii cu privire la alegerea partenerului de cuplu – teoria freudiana, teoria atasamentului, teoria psihodinamica a relatiei de

02/10/2024

Cică trebuie sa spui neapărat ceva când pui o poza, nu știu ce să scriu dar îmi place cm am ieșit. O pun sa mi-o țină Facebook si sa mi-o arate la anul. Bineînțeles că peste un an, privind poza, o să cred că eram mai tânăr și arătam mai bine 😂

20/09/2024

17/09/2024

Ieri, o experiență inedită. E interesant cu cine te prinde cutremurul. Eram în cabinet iar în fața mea pe scaun, o clientă cu istoric de atacuri de panică (teamă de moarte). Ea sesizează prima și îmi spune calm „e cutremur”. „A, da, zic, nu-l simt. Ba da, ai dreptate”. Și prin cap „hai că e bine, poate începem o horă acum, o să fie interesant, o rezolvam oricum ar fi”. Dar surprinzător rămâne absolut calmă, ceea ce mă derutează un pic. Îi spun asta, „cum de ai rămas atât de calmă?”. „E, în situații grele mă stăpânesc foarte bine”. „Pai stai puțin, asta e una dintre trăsăturile de bază ale omului care e puternic, stăpânirea sub presiune!”. I-am dat de gândit și a plecat mult mai bine decât venise.

Pe drum spre casă mi-a plecat mintea spre un exercițiu: cm ar fi reacționat, în timpul cutremurului, diverite persoane, cu diverse trăsături: narcisistul „dacă nu eram eu aici nu se întâmplă cutremurul, Vicentule, să știi asta”, depresivul „oricum murim, nu-mi pasă, lasă-mă”, paranoicul „mi-a vorbit Dumneze numai mie”, schizoidul „tot singuri murim, chiar daca suntem aici, în cabinetul ăsta” etc. Cred că asta e una din situtiile alea în care răzi mult dacă poți să faci și puțin mișto de tine.

20/05/2024

Azi, împreună cu Cosmina am vorbit despre cauzele medicale și emoționale ale bruxismului, despre agresivitatea reprimată, anxietate și alte câteva. Aveți linkul in comentariu :)

‼️Complicațiile bruxismului nu sunt de neglijat ‼️ Stăm de vorbă cu dr. Cosmina Maftei, stomatolog și Vicentiu Maftei, psiholog. 𝐋𝐢𝐧𝐤 𝐞𝐦𝐢𝐬𝐢𝐮𝐧𝐞 𝐢̂𝐧 𝐜𝐨𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫𝐢𝐢! 👇

03/05/2024

Exista in noi o dorinta de a nega suferintele pe care le-am resimtit in trecut... Daca emotionalul din noi ar putea vorbi, daca ar exista un dialog, ar suna cam asa: "Spune-mi ca nimic nu s-a intamplat"..." - Cum?"... "-Iubindu-ma!" Esenta iubirii, a relatiilor noastre, asta e... Iubeste-ma, arata-mi ca nimic nu s-a întâmplat...insa, in final, nu ca pe o negare a suferintelor, ci ca pe o acceptare a persoanei care ai devenit... Iubeste-ma, arata-mi ca nimic nu s-a intamplat... Frumos gand...