13/11/2025
Tristețe, limite și alegere
Uneori, tristețea nu vine din pierderi mari, ci din felul în care cineva ne vorbește, ne rănește sau ne face să ne simțim.
Poate fi un prieten, un iubit, chiar un membru al familiei. Durerea nu se vede întotdeauna, dar o simțim adânc în noi. Și e firesc, e omenesc. Dar ceea ce contează este ce facem cu acea tristețe.
Putem rămâne tăcuți, sperând că lucrurile se vor schimba,
sau putem alege să spunem, simplu și sincer:
„Așa nu pot. Așa nu mă simt în siguranță. Așa nu mă simt bine.”
Să punem limite nu înseamnă că nu iubim. Înseamnă că ne respectăm.
Că alegem să nu rămânem acolo unde nu suntem tratați cu grijă,
oricine ar fi persoana din fața noastră. Poate fi extrem de dureros ceea ce urmează după ce punem o limită. Poate însemna distanță, tăcere, pierderea unei relații care ne-a fost dragă. Și da, doare. Uneori, foarte tare.
Dar este o alegere:
acceptăm să fim triști o perioadă,
sau acceptăm să fim triști mereu, rămânând într-un loc care ne rănește?
Tristețea de moment face loc vindecării.
Tristețea constantă ne epuizează.
De aceea, noi suntem responsabili de ceea ce alegem pentru noi înșine: de cât rămânem, de când plecăm, și de cm avem grijă de inima noastră între timp. Pentru că a pune limite nu înseamnă să renunți la iubire,
ci să alegi să te iubești și pe tine.
Catalina Stanciu