Shoptic

31/07/2025

Cândva, voi avea un fiu, iar eu voi face totul exact pe dos. Îi voi spune, de la vârsta de trei ani: „Dragul meu! Nu ești obligat să devii inginer. Nu trebuie să fii jurist. Nu contează ce vei alege să fii când vei crește. Vrei să fii medic legist? Foarte bine! Comentator sportiv? De ce nu! Un clovn într-un centru comercial? Alegere minunată!”

Iar la împlinirea celor treizeci de ani, va veni la mine acel clovn chel, transpirat, cu fardul topit pe față, și-mi va spune: „Mamă! Am treizeci de ani! Sunt clovn într-un mall! Asta ai vrut pentru mine? La ce te gândeai, mamă, când îmi spuneai că nu e necesar să fac studii superioare? Ce sperai, mamă, când mă lăsai să joc fotbal cu băieții în loc să fac matematică?”

Iar eu îi voi răspunde: „Dragul meu, eu doar te-am urmat, nu am vrut să pun presiune pe tine! Nu iubeai matematica, iubeai joaca cu cei mai mici.” Iar el va spune: „Eu nu știam unde duce totul, eram copil, nu puteam decide nimic. Tu... tu mi-ai ruinat viața” — și își va întinde cu mâneca murdară rujul pe obraz. Atunci mă voi ridica, îl voi privi cu atenție și-i voi spune: „Ascultă-mă. În lume există două tipuri de oameni: unii trăiesc, iar alții caută mereu vinovați. Și dacă tu nu înțelegi asta, atunci ești un prost.”

El va spune „ah” și va leșina. Terapia va dura în jur de cinci ani.

Sau poate altfel. Cândva voi avea un fiu și voi proceda exact invers. Îi voi spune de la trei ani: „Nu fi prost, Vladic, gândește-te la viitor. Învață matematica, Vladic, dacă nu vrei să lucrezi toată viața într-un call center.”

Iar la treizeci de ani va veni la mine acel programator chel, transpirat, cu riduri adânci pe chip, și-mi va spune: „Mamă! Am treizeci de ani. Lucrez la Google. Muncesc douăzeci de ore pe zi, mamă. Nu am familie. La ce te gândeai, mamă, când mi-ai spus că o slujbă bună îmi va aduce fericirea? Ce-ai vrut, mamă, când m-ai obligat să învăț matematică?”

Iar eu voi spune: „Dragul meu, eu am vrut doar să ai o educație solidă! Să ai șanse reale, copilul meu.” Iar el va răspunde: „Ce să fac cu toate aceste șanse, dacă sunt nefericit, mamă? Trec pe lângă clovni în mall și îi invidiez. Ei sunt fericiți. Puteam fi și eu acolo, dar tu... tu mi-ai frânt viața” — și își va freca cu degetele rădăcina nasului, sub ochelari. Atunci mă voi ridica, îl voi privi cu seriozitate și-i voi spune: „Ascultă. În lume există două tipuri de oameni: unii trăiesc, alții se plâng continuu. Și dacă tu nu înțelegi asta, înseamnă că ești un prost.”

El va spune „oh” și va cădea leșinat. Va avea nevoie de aproximativ cinci ani de terapie.

Sau altfel. Cândva voi avea un fiu și voi face totul pe dos. Îi voi spune de la trei ani: „Eu nu sunt aici ca să-ți dau lecții. Eu sunt aici să te iubesc. Du-te la tatăl tău, dragul meu, întreabă-l pe el. Eu nu vreau să fiu din nou țapul ispășitor.”

Și la treizeci de ani, va veni la mine acel regizor chel, transpirat, cu o melancolie slavă în privire, și-mi va spune: „Mamă! Am treizeci de ani. De treizeci de ani încerc să-ți atrag atenția, mamă. Ți-am dedicat zece filme și cinci piese de teatru. Am scris o carte despre tine, mamă. Și totuși, parcă nu-ți pasă. De ce nu ți-ai exprimat niciodată părerea? De ce m-ai trimis mereu la tata?”

Iar eu îi voi spune: „Dragul meu, nu am vrut să decid în locul tău! Eu doar te-am iubit, iar pentru sfaturi... tatăl tău era acolo.” Iar el va spune: „Și la ce-mi foloseau sfaturile lui, când eu pe tine te întrebam, mamă? Mi-am dedicat viața dorinței de a-ți câștiga atenția, mamă. Sunt obsedat de tine, mamă. Aș da orice să știu măcar o dată, o singură dată, ce gândești despre mine. Prin tăcerea ta, prin detașarea ta, tu... tu mi-ai frânt viața” — și-și va arunca teatral mâna la frunte. Atunci mă voi ridica, îl voi privi adânc în ochi și-i voi spune: „Ascultă. În lume există două tipuri de oameni: unii trăiesc, iar alții așteaptă la nesfârșit. Și dacă tu nu înțelegi asta, înseamnă că ești un prost.”

El va spune „ah” și va leșina. Terapia va dura, cel mai probabil, cinci ani.

Acest text este un excelent antidot împotriva perfecționismului nostru matern – acea luptă de a fi „mama ideală”. Relaxați-vă! Oricât ne-am strădui să fim cele mai bune mame, copiii noștri tot vor avea ce povesti psihoterapeuților lor.

Autor: Svetlana Hmel

25/07/2025

Vara, totul se rezumă la comoditate - și de aceea ochelarii cu clip-on sunt o soluție pe care o vei aprecia!
Într-o clipă, îți transformi ochelarii de vedere în ochelari de soare:

Sunt 2 în 1, sau chiar 3 în 1, pentru plimbare, vacanță, cumpărături sau în drum spre serviciu.

H1N1 Clip-on
Enjoy Clip-on

24/07/2025

Vara a venit 🌞si ramele 😎👓in culori pastelate sau in combinații deosebite sunt accesoriile perfecte pentru o schimbare de look

19/07/2025

19/07/2025

18/07/2025

17/07/2025

Browser, motanul bibliotecar care a învins birocrația

Unele povești încep ca un banc, dar se sfârșesc ca o parabolă. Aceasta este una dintre ele.

Browser — un motan cenușiu, cu ochi expresivi și maniere desăvârșite, demne de orice sanctuar al cărții. A apărut în biblioteca micuțului oraș White Settlement, Texas, în 2010. Venise, inițial, ca voluntar — să prindă șoareci. A rămas ca talisman, prieten al cititorilor și, în esență, un veritabil coleg al bibliotecarilor.

Browser s-a integrat rapid în ecosistemul bibliotecii: întâmpina vizitatorii, participa la lecturile pentru copii și torcea liniștit pe teancuri de cărți. Cititorii îl adorau. Copiii veneau nu doar pentru povești, ci și pentru a-l revedea pe blănosul lor prieten. Chiar și adulții — aceia care pășesc de obicei prin biblioteci cu pași tăcuți și chipuri sobre — zâmbeau fără să vrea la vederea acestui bibliotecar cu coadă.

Dar, ca în orice poveste, a apărut și o umbră. Un membru al consiliului local — poate împovărat de alergii sau doar de o zi proastă — a propus, nici mai mult, nici mai puțin, decât concedierea lui Browser. Argumentul? Animalele nu ar avea ce căuta în serviciul public. S-a votat. Și, incredibil, majoritatea a decis: motanul trebuia să părăsească biblioteca.

Orașul a fost cuprins de revoltă. Petiții, scrisori, apeluri telefonice, un val de indignare care a depășit granițele Texasului. Oamenii scriau: „O bibliotecă fără Browser e ca o carte fără copertă.” La următoarea ședință, același consiliu a revenit asupra deciziei — de această dată, votând pentru revenirea motanului. Browser a învins.

Și iată, la ani buni după acea dramă birocratică, aflăm că Browser își continuă cu aceeași eleganță și profesionalism misiunea bibliotecară. Iar consilierul care dorise să-l alunge? Acesta a părăsit demult funcția. Istoria, cm se spune, a așezat lucrurile la locul lor.

Paradoxal, dar un motan tăcut le-a reamintit tuturor că adevărata loialitate, bunătate și statornicie nu se măsoară în hârtii, ci în fapte. Și uneori, pentru a rămâne, e suficient doar să fii de neînlocuit.

Astăzi, Browser poartă cu mândrie titlul de veteran al bibliotecii. Numele său e cunoscut dincolo de granițele statului. Fotografia lui tronează pe site-ul instituției. Iar prezența sa — un simbol tăcut al confortului și iubirii autentice pentru lectură.

Iar dacă într-o zi va dori să doarmă pe raftul cu noile apariții, nimeni nu va îndrăzni să-l oprească. Nici măcar consiliul local.

17/07/2025

Mirosul peștilor puf provoacă delfinilor o stare de euforie, iar reacția lor e atât de ciudată de relaxată, încât ai putea crede că tocmai au consumat ceva nelegal. În loc să-i mănânce, delfinii se apropie tacticos de peștii puf, îi ciupesc ușor – ca și cm ar ști exact ce buton să apese – apoi încep să plutească visători, cu ochii pe jumătate închiși și cu mișcări lente, de parcă lumea ar fi devenit brusc mult mai interesantă.

• De fapt, este vorba despre o toxină
Peștii puf (cunoscute și ca pești balon) conțin o toxină extrem de puternică numită tetrodotoxină, de obicei letală pentru majoritatea prădătorilor. Însă în doze foarte mici, aceasta poate avea un efect narcotic. Se pare că delfinii știu să dozeze cu grijă expunerea: nu ucid peștii, ci doar îi stimulează ușor, astfel încât o cantitate infimă de toxină să ajungă în apă.

• Un comportament repetat, aproape ritualic
În documentare precum cel realizat de BBC în 2014, s-au surprins imagini în care delfinii își treceau peștele puf din gură în gură, într-un mod care amintește de folosirea unei „substanțe recreative”. După câteva minute, animalele începeau să plutească lent, cu mișcări fluide și visătoare – semn clar că erau afectate de ceva neobișnuit.

• Delfinii sunt conștienți de efect
Deși nu se poate afirma cu certitudine că delfinii caută în mod intenționat acest efect euforic, repetarea și transmiterea comportamentului între indivizi sugerează o formă de conștientizare. Este încă un indiciu al inteligenței remarcabile pe care o posedă aceste mamifere marine.

17/07/2025

13/07/2025

Michael O'Leary, directorul executiv al companiei aeriene Ryanair, ajunge la Dublin. Intră într-un pub și cere o halbă de bere Guinness la draft.

Barmanul dă din cap și spune:
— Un euro, domnule.

Surprins, O'Leary răspunde:
— La naiba, e foarte ieftin! — și îi întinde euro.

Mulțumit, barmanul adaugă:
— Știți, încercăm să ținem pasul cu concurența. Suntem cel mai ieftin pub din Irlanda.
— Complimente, — zâmbește O'Leary.

Dar imediat barmanul observă:
— Văd că nu aveți pahar. Probabil doriți unul dintre ale noastre. Costă trei euro.

O'Leary clatină din cap, dar plătește. Ia halba și merge spre o masă.
— Îmi pare rău, — spune barmanul, — dar pentru a vă așeza trebuie să plătiți doi euro. Dacă ați fi rezervat online, v-ar fi costat doar un euro.

O'Leary, deja iritat, încearcă să se așeze, dar scaunul este prea mic.
— Domnule, se pare că sunteți prea mare pentru locurile standard. Va trebui să plătiți un supliment de patru euro pentru spațiu extins, — adaugă barmanul cu un zâmbet.

Turbat de nervi, O'Leary se ridică, se așază la bar, pune halba pe pian și strigă:
— Asta e ridicol! Vreau să vorbesc cu managerul!

— Ah, văd că ați ales opțiunea "bar" — două euro în plus, vă rog, — răspunde politicos barmanul.

O'Leary se înroșește de furie:
— Dar știți cine sunt?
— Bineînțeles, domnule O'Leary.

— M-am săturat! Am venit doar pentru o halbă liniștită, iar voi mă tratați așa? Vreau să discut cu managerul!

— Desigur, domnule O'Leary. Îl puteți contacta în fiecare luni și marți între 9:00 și 9:10 dimineața la acest număr. Apelul este gratuit, însă conversația se taxează cu zece cenți pe secundă.

— Nu voi mai pune piciorul în acest pub niciodată! — urlă O'Leary.
— Foarte bine, domnule, dar nu uitați: suntem singurul local din Irlanda unde o halbă costă doar un euro.

10/07/2025

Mama mea are 89 de ani și locuiește cu mine de doi ani. În fiecare dimineață, se trezește pe la 7:30, stă de vorbă drăgălaș cu pisica noastră de 23 de ani (da, ai citit bine!), o hrănește, își pregătește micul dejun și savurează cafeaua pe verandă până când, după cm spune ea, „se simte din nou om”.

Apoi începe ziua: cu mopul în mână, parcurge cei 240 de metri pătrați ai casei ca antrenament zilnic, gătește dacă are chef, face ordine și puțină mișcare. După-amiaza e timpul pentru frumusețe: îngrijirea pielii, părul, ținuta. Uneori scoate ceva din dulapul ei fără fund și mi-l oferă mie, sau vinde ori donează piese pe The RealReal. Când îi spun:

„Mamă, dacă ai fi investit toți banii ăia în loc să-i cheltuiești pe haine, acum ai fi trăit într-o vilă cu piscină…”

Ea râde și îmi răspunde:

„Oh, dar cât de mult am iubit hainele alea. Și într-o zi, toate vor fi ale tale… sora ta oricum n-are gust!”

Facem plimbări de 5 km pe malul lacului de cinci ori pe săptămână. O dată pe lună, iese la petreceri cu prietenele ei. Citește enorm și e aproape gata cu toată biblioteca mea. În fiecare zi vorbește cu sora ei de 91 de ani, care locuiește în San Diego și încă lucrează ca contabilă (nu glumesc!).

De când i-am făcut cadou o tabletă de Crăciun, a devenit cea mai bună prietenă a ei: biografii de compozitori, balete, opere, știri independente. Iar la miezul nopții o aud spunând:

„Ar trebui să dorm… dar cineva a pus Pavarotti pe YouTube!”

Ea și sora ei chiar au câștigat la loteria genetică.

În fotografie — făcută acum doi ani — era îmbrăcată așa ca să urce în avion.
„Arăt groaznic!” mi-a spus.

I-am răspuns:
„Mamă, la vârsta ta, cei mai mulți nici nu mai sunt printre noi. Ești minunată.”