23/01/2026
De când am văzut provocarea cu 2016, mi-am pus în minte să caut și eu prin arhive. Și tare bine mi-a prins!
M-am întâlnit cu o Cătălina de acum 10 ani. O femeie de 30 și ceva de ani care nu avea timp nici să meargă singură la baie, care încă alăpta și mergea în fiecare weekend la masterul de psihologie clinică, la formări în psihoterapie,
făcea practică la Obregia, ca orice viitor clinician serios.
Și care, în același timp, gătea zilnic prânz și cină proaspete pentru copil, purta copilul,
căra mereu după ea un căruț sau o trotinetă,
și își ducea viața mai departe, împiedicându-se la fiecare pas, dar ridicându-se mereu.
Ce dragă îmi e acea Cătălina!
Și ce mândră sunt de ea ❤️
Pentru cm le-a dus pe toate, cu responsabilitate dar și cu intenție clară. Și cu ajutor mult - terapie, familie, prieteni.
Și vreau să-i onorez, acum și pe viitor, toate greutățile, nereușitele, oboseala, confuzia, lipsa de control.
Dacă ești acum mamă de copil mic, sau într-o perioadă în care simți că viața te trage în mai multe direcții deodată, sau la o răscruce profesională și te întrebi dacă se poate…
Se poate - dacă te asculți pe tine și cauți ajutor.
Nu e perfect, nu e totul liniar, nu fără costuri -
dar se poate.
Cu pași mici, cu greutăți și eșecuri multe.
Dar cu copilul în brațe, cu viața integrată, nu pusă pe pauză.
Permite-ți si tu sa duci un gând bun, de recunoștință și mândrie, către o variantă a ta din trecut. Spune-i ca ești mândra de ea ❤️ Lasa-mi un comentariu: la ce an ți s-au dus gândul și inima?
