28/11/2025
Ieri am văzut la Teatrul Nottara avampremiera piesei „Doctorul”, în regia lui Andrei Șerban — un spectacol care deschide, fără grabă, ferestre către lumea în care trăim, cu toate tensiunile ei: rasism, identitate, roluri profesionale, știință și credință, toate așezate față în față, fără a fi simplificate.
Nimic nu e închis, nimic nu e explicat. Spectacolul scoate în prim-plan tendința noastră de a polariza și eticheta oamenii. Ne grăbim să judecăm, uitând să ascultăm cu adevărat povestea lor. În câteva clipe, o părere, o credință, o perspectivă — și oamenii devin tabere: „noi” și „ceilalți”.
Spațiul pentru dialog se micșorează tot mai mult. În loc de curiozitate, răspundem impulsiv pentru a ne susține propria poveste. În loc de nuanțe, alegem etichete.
Toleranța nu înseamnă să fim de acord cu celălalt. Ea înseamnă să putem fi prezenți lângă diferență, să observăm impulsurile automate — nevoia de a avea dreptate, judecata rapidă, etichetarea — și să alegem să nu le lăsăm să ne conducă. Este o abilitate care se clădește pas cu pas, prin exercițiu și introspecție, dar care se poate slăbi rapid într-o lume grăbită și polarizată.
„Doctorul” nu oferă răspunsuri simple, dar ne amintește cât de subțire este linia dintre „noi” și „ceilalți” și cât de vindecător ar fi să reînvățăm să ascultăm cu adevărat unii pe alții.