Elis Durica

Elis Durica • călăuzitoare în lavirint •
• tâlcuitoare de simvoluri •
• culegătoare de mărgăritare •
• etnologie, mitologie, folclor •

astrograme • etalări • terapie
simbol • legătură • rădăcină
podcast 🎙️• etnologie • mitologie • folclor
therapeutis • cartomantis • meșteră zodieră
✨ explorează-ți mai departe povestea ✨

Boboteaza sau Botezul Domnului este sărbătoarea sfințirii apei, stihia dintâi din care ne naștem, cu care ne spălăm păca...
05/01/2026

Boboteaza sau Botezul Domnului este sărbătoarea sfințirii apei, stihia dintâi din care ne naștem, cu care ne spălăm păcatele și pe care o folosim peste an pentru a alunga bolile, dracii și necazurile. Este ultima mare sărbătoare care încheie ciclul început la Crăciun cu o purificare generală a oamenilor, a gospodăriilor, a animalelor, a câmpurilor și a satelor, o pregătire pentru următorul an care abia începe.

La Bobotează oamenii primesc copiii cu “Chiralesa, / S**c de grâu,/ Până-n brâu./ Roade bune/ Mană-n grâne!”, împart nuci si mere, fac douăsprezece feluri de mâncare din care gustă preotul (câte unul pentru fiecare lună a noului an), pun un fuior de cânepă sau de in pe crucea preotului ca să aibă recolte bogate în vară, ca să se prinda toate relele de el și ca să-și pregătească marea trecere dincolo, socotind că peste fuior va trece sufletul ca pe o punte de la iad până la rai.

În seara de ajun de Bobotează, fetele de măritat împletesc din fuiorul de cânepă o șuviță în trei pe care o lipesc de ceară, făcând o lumânărică. “După ce au postit toată ziulica, seara, înainte de culcare, aprind lumânărica, se închină și bat metanii, iar bucățica de lumânare ce le-a mai rămas o sting, punând-o sub cap, pentru ca în somn să-și vadă ursitul…” (‘Timpul sacru’, M. Lutic).







“Îndărăt, drace, neprietene, desfă ce-ai făcut, că slujbele lui Sfântul Vasile te-o seca, cu tămâie te-or tămâiă, cu fer...
01/01/2026

“Îndărăt, drace, neprietene, desfă ce-ai făcut, că slujbele lui Sfântul Vasile te-o seca, cu tămâie te-or tămâiă, cu ferestrăul te-or reteza, cu mătura te-or mătura, cu lopata te-or lua, în coarnele vacilor te-or arunca. Tu, drace, neprietene, acolo îi plesni, acolo îi crăpa, gâștele şi gâscanii, curcile şi curcanii
cu ciocul te-or muşca, cu ghiarele te-or sgâria…”

Revista Șezătoarea, nr. XI


#



În noaptea de Anul Nou, când cerurile se deschid și oamenii pot să vadă lumea de dincolo, un obicei vechi de când timpul...
31/12/2025

În noaptea de Anul Nou, când cerurile se deschid și oamenii pot să vadă lumea de dincolo, un obicei vechi de când timpul se ține în tăcere în odaia cea mare: Vergelatul, jocul de ghicit al ursitei și al norocului, ținut în ajun de Sfântul Vasile. În casele vechi, la lumina opaițului, se aducea o copaie de lemn cu apă neîncepută, apă luată înainte de răsărit, scoasă dintr-o margine a lumii, încă neatinsă de vorbă și de mână.

Fetele și feciorii își puneau laolaltă semnele: inele, cercei, nasturi, mici obiecte care purtau pe ele urma trupului și a destinului fiecăruia. Apoi apărea Vergelatorul – numit prin părțile Bihorului și Gogea – uneori ascuns sub un cearșaf ori sub copaie, ca să rămână doar glasul și gestul, nu omul. În mâinile lui stăteau două vergele din lemn verde, nuiele cu coajă, care loveau ușor marginea vasului precum toaca, chemând cu sunetul lor ceva din ordinea nevăzută.

Vestitorul de Anul Nou scotea pe rând câte un semn și, odată cu el, scotea și o poveste: cine se va lega cu cine, ce drum se deschide, ce noroc se apropie și ce încercare se pregătește. Nu era doar curiozitate, ci o încercare de a prinde din zbor norocul, de a-i afla chipul înainte să se așeze peste oameni, de a afla ce era ursit și ce era taină.

Vergelat, vergelat, semn cu semn s-a potrivit,
Noroc bun la toți în anul ce-a venit!







LA MULȚI ANI, 2 0 2 6!Bucură-te, jupâne,De ziua de mâne!Bucură-te, jupâneasă,Că-ți cântăm urare-aleasă!Câte pene pe cuco...
31/12/2025

LA MULȚI ANI, 2 0 2 6!

Bucură-te, jupâne,
De ziua de mâne!
Bucură-te, jupâneasă,
Că-ți cântăm urare-aleasă!
Câte pene pe cucoşi
Atâţia copii frumoşi!
Câte şindile pe casă
Atâţia galbini pe masă!
Câte paseri sburătoare
Atâtea vaci mulgătoare!
Câte pietre în fântână
Atâtea oale cu smântână!
Câtă şperlă şi cenuşă,
Atâţi peţitori la uşă!
Vă dorim să vă găsim
Fericiţi şi înfloriţi
Ca merii, ca perii
În mijlocul primăverii
Şi ca toamna cea bogată,
De toate îndestulată!
Să vă fie de bine
Cu ziua de mâne,
Cu sântul Vasile
Şi cu anul nou!
s-ajungeţi să le mai sărbaţi
şi de noi să nu uitaţi!






Capra sau Turca este un joc ritual străvechi în care personajul central e o mască de tip „capră/bovină”, ipostaza zoomor...
29/12/2025

Capra sau Turca este un joc ritual străvechi în care personajul central e o mască de tip „capră/bovină”, ipostaza zoomorfă a Marii Zeițe precreștine. Secvențele ritualului povestesc nașterea, viața și moartea zeității care asigură, la fel ca porcul de Ignat și butucul de Crăciun, renașterea timpului și primenirea comunităților tradiționale.

Masca este compusă din cap, corp și un băț de care se sprijină, și este purtată de un fecior care dansează după o muzică bine ritmată. Capul de animal poate fi de capră. de taur, de cerb, și este împodobit cu panglici, bete, clopoței, flori artificiale, iar corpul este confecționat dintr-o față de masă cusută ca un sac de care sunt prinse panglici și basmale colorate, smocuri de blană sau piele de animal, fulgi de pasăre și o coadă la spate.

După ce este alcătuită, Capra petrece alături de ceata de feciori (anturajul său divin) și moare violent, prin lovire cu ciomagul, împușcare sau înecare, ca să renască la Anul Nou. Violența morții generează, pentru mentalitatea arhaică, energia necesară unui nou început, așa că acest gest ritual nu este în mod gratuit brutal, ci face parte din modul de înțelegere a forțelor fundamentale care susțin universul și lumea, și care trebuie susținute permanent de către oameni prin ritualuri în ciclurile lor eterne de moarte și renaștere.






Primiți cu colinda?Sculați boieri, nu somnați,Că nu-i vremea de somnat,Că-i vremea de colindat,Că cocoșii și-au cântat,D...
26/12/2025

Primiți cu colinda?

Sculați boieri, nu somnați,
Că nu-i vremea de somnat,
Că-i vremea de colindat,
Că cocoșii și-au cântat,
De tri ori până’n ziuări,
Cu tri raze în tri lături.
Întâia rază unde-și rază?
Rază-n vârșii munților,
Pe poalele brazilor;
Și-a doua rază d’unde rază?
Rază’n șes
La grâne verzi;
Și-a tria rază unde-mi rază?
Rază’n cruce de fereastă,
La fereastă’n asta casă.
Să fii, gazdă, sănătoasă,
La anul mai veseloasă,
Galbină de grasă
Și la pungă groasă!

Colinde din Ardeal, datine de Crăciun în credinţe poporane, Alexiu Viciu, 1914




Crăciun cu bucurie!De cându-i ceriulȘi cu pământulN’a născut din fată,Să fie curată;Numai PrecistaFăcu aceasta:Născu pe ...
25/12/2025

Crăciun cu bucurie!

De cându-i ceriul
Și cu pământul
N’a născut din fată,
Să fie curată;
Numai Precista
Făcu aceasta:
Născu pe Hristos
Lumii de folos.
Trei crai dela răsărit
În Viflaim au venit
Cu daruri gătite,
Lui Hristos numite.
Darul cel de-atuncia
Să fie pe-aicia!

Colinde din Ardeal, datine de Crăciun în credinţe poporane, Alexiu Viciu, 1914





În noaptea de Ajun (24 / 25 decembrie), oamenii de pe aceste meleaguri ardeau în vatră un trunchi de brad care reprezent...
24/12/2025

În noaptea de Ajun (24 / 25 decembrie), oamenii de pe aceste meleaguri ardeau în vatră un trunchi de brad care reprezenta “trupul neînsuflețit al zeului vegetației jertfit la marile sărbători de înnoire a timpului calendaristic, care renaşte printr-un rit funerar de incinerare” (Ion Ghinoiu).

Cu adânci ramificații simbolice, “butucul” apare frecvent în cultura populară, în diferite ipostaze: “întocmirea arborilor genealogici (butucul este numele strămoşului din care coboară spiţele de neam)” și “obiceiuri de înmormântare (îmbrăcarea butucului din lemn şi înhumarea lui ca substitut al omului mort departe de casă şi de ţară)” (Ghinoiu).

Aceste obiceiuri și credințe coboară în timp până la civilizația carpatică a lemnului, “contemporană cu civilizaţia mediteraneană a pietrei din Grecia antică” (Ghinoiu), și chiar mai departe, până în neoliticul agrar și ceramic, conferind ritualului o aură de de continuitate arhaică. Sub stratul creștin al sărbătorii se mai aude încă „limba” veche a timpului imaginat ca un organism viu care moare și renaște la marile evenimente cosmice ale anului.

În planul mai larg al sărbătorii, această prefacere se răsfrânge și asupra omului: odată cu timpul care renaște, se reactivează speranța de sănătate, belșug, protecție, iar casa – curățată, pregătită, luminată – devine un spațiu în care ordinea se reface. Astfel, butucul de Crăciun rămâne un semn discret al unei cosmologii vechi în care viața se ține prin ritm, prin repetiție și prin acceptarea faptului că orice început adevărat trece mai întâi printr-o ardere - transformare.






Cei trei crai de la răsărit sunt cei care au aflat de apariția pe lume a lui Mesia, salvatorul oamenilor și fiul lui Dum...
22/12/2025

Cei trei crai de la răsărit sunt cei care au aflat de apariția pe lume a lui Mesia, salvatorul oamenilor și fiul lui Dumnezeu, din observarea cerului și tălmăcirea semnelor. În anul 7 î.e.n. o conjuncție de maximă importanță între Saturn și Jupiter în zodia Peștilor a apărut pentru oamenii vremii ca o singură stea luminoasă care, conform legendei, i-a condus pe cei trei magi din Persia către locul nașterii lui Iisus, la Betleem.

Magii erau înțelepți din Orient care cunoșteau tainele adânci ale Firii așa cm erau ele încifrate în limbajul inițiatic al astrologiei, știință sacră a ritmurilor cosmice și a legăturii dintre cer și pământ. Pentru ei, mișcarea planetelor nu era întâmplătoare, ci expresia unei ordini divine, în care fiecare conjuncție majoră marca o schimbare de epocă, o naștere simbolică sau o răsturnare a vechilor structuri ale lumii.

Conjuncția dintre Jupiter – planeta regalității, a legii și a sensului spiritual – și Saturn – planeta guvernatoare a poporului evreu – în semnul Peștilor, asociat cu sacrificiul, compasiunea și mântuirea, era semnul divin al venirii unui rege diferit de toți ceilalți: nu un cuceritor al lumii, ci un purtător al Logosului, al unei învățături care urma să transforme inimile oamenilor, cel care anunța că ordinea veche se încheie și una nouă începe.

“O stea mare s’a ivit
Tocmai dela răsărit,
Trei crai a povățuit,
La Vifleem de-au venit.
Iar aceşti trei crai erau
Tocmai dela Persida.”

“Iar steaua din nori ivită
La orient răsărită,
Şi magilor cunoscută,
Cometă mare făcută.
Ce asemenea minune,
Nu s'a mai văzut în lume.
Trei crai magi pornesc în cale,
Cu maestriile sale,
După stea cu tâlcurile,
Să afle adâncurile.”

Colinde cu text și melodie culese și notate de Sabin V. Drăgoi









Solstițiul de iarnă (h17:03), prag între întuneric și lumină, vestește trecerea către nopți mai scurte și zile mai lungi...
21/12/2025

Solstițiul de iarnă (h17:03), prag între întuneric și lumină, vestește trecerea către nopți mai scurte și zile mai lungi, și schimbarea naturii, lumii și a omului. Adorat din vremuri străvechi, ajutat să urce pe bolta cerească în toiul iernii, când puterea lui slăbește, așteptat și sărbătorit, Soarele este simbol imemorial și neschimbător al “eternei reîntoarceri” (Eliade). Sensul acestei repetări ciclice anuale este reînnoirea Timpului, moartea vechiului An cosmic și nașterea unui Nou An plin de potențialități încă necunoscute.

Solstițiul de iarnă este, în fapt, modelul pe care biserica și-a așezat propriul înțeles, suprapunând aproape sărbătoarea Nașterii lui Iisus peste acest eveniment cosmic. În literatura populară Iisus este Soarele însuși, așa cm ne cântă colindele vechi: “Ș'au eşit cu toți să vază, / Ce să fie atâta rază? / Și-l aflară ‘nfăşiat, / Pruncul în iesle culcat.” sau “Azi naşterea ta Christoase, / Pe Adam din iad îl scoasă. / Azi lumea e răsărită, / Lumina cea negrăită. / Cei ce stelelor slujiau / Scumpe daruri aduceau./ Dela stea s'or învățat, / Ție de s’or închinat, / Şi pe tine a te mări, / Soarele direptăţii. / Astăzi s-a născut Christos, / Soarele cel luminos.”

Colinde cu text și melodie culese și notate de Sabin V. Drăgoi









Ignatul PorcilorSacrificiu sângeros al porcului, substitut neolitic al spiritului grâului, în ziua de Ignat. Jertfa sâng...
20/12/2025

Ignatul Porcilor

Sacrificiu sângeros al porcului, substitut neolitic al spiritului grâului, în ziua de Ignat. Jertfa sângeroasă şi ritul funerar de incinerare (pârlitul porcului) în ziua de Ignat (Ignis = foc), este o practică preistorică care supravieţuieşte în ţinuturile româneşti extracarpatice. Credinţele, obiceiurile şi practicile magice referitoare la: mesajul funest primit de victimă, prinderea şi înjungherea animalului, semnele făcute pe corp (pe frunte, pe ceafă, pe spate), jumulirea părului pentru bidinele şi jupuirea pieii pentru opinci, pârlirea (incinerarea simbolică a cadavrului), ciopârţirea corpului, grăsimea folosită la farmece, descântece şi prepararea leacurilor (Unsoarea oilor), alimente rituale preparate din diferite organe vitale, formule magice etc. sunt relicve ale jertfei făcută prin substituţie a zeului de altădată care murea şi renăştea împreună cu timpul la sfârşit şi început de An. Obiceiul este atestat, în diferite faze de involuţie, pretutindeni în România.

Dicționar de mitologie română, Ion Ghinoiu





Address

Bucharest

Opening Hours

Monday 09:00 - 19:00
Tuesday 09:00 - 19:00
Wednesday 09:00 - 19:00
Thursday 09:00 - 19:00
Friday 09:00 - 19:00

Telephone

004.0736.288.357

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Elis Durica posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Elis Durica:

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram