Elis Durica

Elis Durica • călăuzitoare în lavirint • tâlcuitoare de simvoluri • meșteră zodieră • culegătoare de mărgăritare • podcast • etnologie, mitologie, folclor •

Astăzi împlinesc 45 de ierni. Când m-am născut, nu știam că voi avea de plătit un preț scump pentru libertatea de a exis...
16/02/2026

Astăzi împlinesc 45 de ierni. Când m-am născut, nu știam că voi avea de plătit un preț scump pentru libertatea de a exista. Nu știam nici că va trebui să lupt cu toate forțele mele pentru a supraviețui într-un trib căruia nu i-am aparținut niciodată. Am fost exilată, vânată, batjocorită și folosită, am fost țap ispășitor, salvatoare și distrugătoare de lumi, am fost mamă fără copii, iubită fără trup și soție fără voia mea. Niciodată eu, niciodată pentru mine, niciodată a mea.

Când m-au logodit cu moartea, mi-au pus în mână un cuțit cu care să mă înjunghii de fiecare dată când voi încerca sa fug. Când mi-au menit pe soartă, m-au blestemat să nu am în veci parte de ce iubesc. Când mi-au făcut de urât, m-au silit să mă lepăd de mine. Când m-au găsit plângând, au râs și s-au veselit. Când m-au văzut sângerând, au tăiat mai adânc cu sete. Când n-a mai rămas nimic, m-au băgat în pământ și m-au îngropat…

“…și lumina întru întuneric luminează și întunericul nu a cuprins-o…”

…În jurul meu se desprind bucăți de realitate, niște fotografii vechi păstrate în cufărul amintirilor. Mă desprind de viața mea ca de un jurnal de demult în care s-a scris destinul meu. Ursitoarele pesemne că erau în doliu când au venit la mine, iar lama ascuțită de pe masă darul lor, împreună cu o cioară fără un ochi și cu o mătrăgună. Din boabele ei m-am hrănit în lumea albă, din sângele meu m-am adăpat când mi-era sete, din ochiul meu am scos un mărgăritar de lumină. La mulți ani, suflet al meu!


Pânza de păianjen pe firele căreia cresc, nevăzute și neauzite, hologramele personalităților noastre este forma naturală...
09/02/2026

Pânza de păianjen pe firele căreia cresc, nevăzute și neauzite, hologramele personalităților noastre este forma naturală a substanței psihosomatice ce alcătuiește natura umană. Zămislită ca o țesătură vie, lăsată să se dezvolte în ritmul ei și având o configurație unică, pânză de păianjen poate fi fundamentul sinelui autentic sau închisoarea sinelui fals.

Când vocea autenticului este acoperită de neglijență, indiferență, abandon și exploatare, manipulare și minciuni, ea începe să se ascundă în miriadele de fire care alcătuiesc sinele fals și să se facă auzită în intuiție, credințe și vise.

O singură picătură de emoție are puterea de a trezi la viață și de a îndepărta stratul gros de falsuri sub care ființa se sufocă în încercarea ei de a se elibera și de a trăi. O melodie, o rugăciune, un tablou sau o carte sunt portaluri prin care se întrevăd și întresimt lumile pe care le căutăm o viață, fără să știm că ele se află ferecate înlăuntrul nostru.

“Pânză tremurătoare,
Fină și înșelătoare,
Cu mii de fire nevăzute
Din inima mea crescute,
Închisoare argintată
Din os de om sculptată,
Desfă-te sub vraja Lunii
Și sub puterea rugăciunii!”
(Elis Durica)







Miza reală a fiecărei relații, indiferent de natura ei - familială, romantică, de prietenie - nu sunt copiii, banii sau ...
21/01/2026

Miza reală a fiecărei relații, indiferent de natura ei - familială, romantică, de prietenie - nu sunt copiii, banii sau stabilitatea. În fiecare relație o cantitate semnificativă de energie vitală se investește prin proiecție, creând așteptări și descoperind nevoi care se cer satisfăcute. Când investiția nu dă roade într-o măsură suficientă pentru exigențele relaționale proprii, ea este resimțită ca un eșec și ca o golire psihică însoțită de vinovăție, ură, resentimente și depresie.

Ceea ce se caută inconștient într-o relație este întregirea sinelui care de multe ori eșuează din cauza tendințelor către fuziune, co-dependență sau simbioză negativă. Aspectele personalității care se reliefează în interacțiune cu celălalt sunt indicatorii cei mai fideli a ceea ce se cere extras, conștientizat, prelucrat și integrat în eul conștient, și apoi transformat în energie psihică capabilă să producă efecte benefice în ecosistemul psiho-somatic.

Folclorul are o intuiție foarte fină a ambivalenței emoționale: omul „drag” poate deveni „urât” nu pentru că s-a schimbat obiectiv, ci pentru că idealizarea s-a prăbușit și a lăsat la vedere lipsurile, frustrarea, neputința. Iar „urâtul” – ca stare de apăsare, de singurătate și de înstrăinare – spune adesea mai multe despre ruptura dinlăuntru decât despre celălalt. În felul lui, acest limbaj popular vorbește despre puterea protectoare și reparatorie a discernământului: să vezi când dragul e o speranță agățată de un celălalt și când urâtul e durerea neintegrată care cere, de fapt, să fie auzită și simțită.

De vrei, mamă, să mă ai,
La urât să nu mă dai;
De-oi ști, mamă, că mi-i da
Rânduit m-oi spânzura
De creanga pelinului
La marginea satului,
Cine-a trece să se mnire
Ce păcat o fost de mine
Și cu chin și cu amar
Și cu dragoste-n zadar.
Dă-mă, mamă, de mi-i da,
Dă-mă, măiculița mea,
Dă-mă după un sărac
Numai să trăiesc cu drag,
Căci casa drăguțului
Din afară-i cu cerneală
Dinăuntru-i cu ticneală,
Da’ casa urâtului
Din afară-i rânduită
Și-năuntru-i otrăvită.






Ear de sus păn’ in podele un painjen, prins de vrajă,A ţesut subţire pănză, străvezie ca o mreajă,Tremurănd ea licureşte...
15/01/2026

Ear de sus păn’ in podele un painjen, prins de vrajă,
A ţesut subţire pănză, străvezie ca o mreajă,
Tremurănd ea licureşte şi se pare a se rumpe,
Incărcată de o bură, de un colb de petre scumpe.
După pănza de painjen doarme fata de ‘mperat;
Inecată de lumină e intinsă in crivat;
Al ei chip se zugrăveşte plin şi alb: cu ochiu ’l mesuri
Prin uşoara ‘nvineţire a subţirelor mătăsuri;
Ici şi colo a ei haină s’a desprins din sponci ş’arată
Trupul alb in goliciunea-i, curăţia ei de fată.
Resfiratul per de aur peste perini se ‘mprăştie,
Templa bate liniştită ca o umbră viorie,
Şi sprincenele arcate fruntea albă i-o incheie,
Ce o singură trăsură măestrit le incondeie;
Sub pleoapele inchise globii ochilor se bat,
Braţul ei aternă leneş peste marginea de pat,
De a verstii ei căldură fragii sinului se coc,
A ei gură descleştată de-a suflării sale foc,
Ea zimbind işi mişcă dulce a ei buze mici, subţiri,
Ear pe patu-i şi la capu-i presuraţi ’s trandafiri.

Ear voinicul s’apropie şi cu măna sa el rumpe
Pănza cea acoperită de un colb de petre scumpe;
A frumuseţii haruri goale, ce simţirile-i adapă,
Incăperile găndirii mai nu pot să le incapă.

Călin (File din poveste) - Mihai Eminescu, 1883




Câmpul traumatic se formează în jurul uneia sau mai multor catastrofe psiho-somatice și se extinde în spațiul interior a...
12/01/2026

Câmpul traumatic se formează în jurul uneia sau mai multor catastrofe psiho-somatice și se extinde în spațiul interior atât pe orizontală (existența de zi cu zi, relațiile, scopurile), cât și pe verticală (moștenirea transgenerațională, noduri traumatice familiale, experiențe arhetipale).

Câmpul traumatic se activează și reacționează pe bază de rezonanță, adică atunci când este stimulat (primește energie) de la o sursă care are o frecvență identică sau apropiată cu a sa. Stimulul poate fi situat atât în afară (o altă persoană, mediul apropiat, întâmplările vieții), cât și înăuntru (convingeri internalizate, părți clivate ale eului, amintiri dinainte de memorie).

Orice câmp traumatic are un centru ale cărui forme le găsim deseori descrise în religiile, filosofiile, mitologiile lumii, alături de o serie de precauții și de gesturi menite a ne pune la adăpost de contaminare și de cădere. Uneori formula general valabilă este suficientă pentru a ne garanta siguranța, alteori este insuficientă și necesită adăugiri, îmbunătățiri și o schimbare de poziție psihică pentru a crea un cadru mai solid de conținere a materialului psihic inconștient.

Știm că ne aflăm mai aproape sau mai departe de centru în funcție de intensitatea afectelor și de haosul pe care îl generează în psiho-soma (minte-corp). Când mintea nu poate să permită prezența conflictului psihic, acesta se mută în corp și ne atrage atenția prin simptome, boli sau accidente, vise, sincronicități și repetiții.

“De-i pocit de câmp
Curat,
Necurat,
Pice-i florile,
Remâe-i rădăcinile,
Plângă după dânsele.”









Boboteaza sau Botezul Domnului este sărbătoarea sfințirii apei, stihia dintâi din care ne naștem, cu care ne spălăm păca...
05/01/2026

Boboteaza sau Botezul Domnului este sărbătoarea sfințirii apei, stihia dintâi din care ne naștem, cu care ne spălăm păcatele și pe care o folosim peste an pentru a alunga bolile, dracii și necazurile. Este ultima mare sărbătoare care încheie ciclul început la Crăciun cu o purificare generală a oamenilor, a gospodăriilor, a animalelor, a câmpurilor și a satelor, o pregătire pentru următorul an care abia începe.

La Bobotează oamenii primesc copiii cu “Chiralesa, / S**c de grâu,/ Până-n brâu./ Roade bune/ Mană-n grâne!”, împart nuci si mere, fac douăsprezece feluri de mâncare din care gustă preotul (câte unul pentru fiecare lună a noului an), pun un fuior de cânepă sau de in pe crucea preotului ca să aibă recolte bogate în vară, ca să se prinda toate relele de el și ca să-și pregătească marea trecere dincolo, socotind că peste fuior va trece sufletul ca pe o punte de la iad până la rai.

În seara de ajun de Bobotează, fetele de măritat împletesc din fuiorul de cânepă o șuviță în trei pe care o lipesc de ceară, făcând o lumânărică. “După ce au postit toată ziulica, seara, înainte de culcare, aprind lumânărica, se închină și bat metanii, iar bucățica de lumânare ce le-a mai rămas o sting, punând-o sub cap, pentru ca în somn să-și vadă ursitul…” (‘Timpul sacru’, M. Lutic).







“Îndărăt, drace, neprietene, desfă ce-ai făcut, că slujbele lui Sfântul Vasile te-o seca, cu tămâie te-or tămâiă, cu fer...
01/01/2026

“Îndărăt, drace, neprietene, desfă ce-ai făcut, că slujbele lui Sfântul Vasile te-o seca, cu tămâie te-or tămâiă, cu ferestrăul te-or reteza, cu mătura te-or mătura, cu lopata te-or lua, în coarnele vacilor te-or arunca. Tu, drace, neprietene, acolo îi plesni, acolo îi crăpa, gâștele şi gâscanii, curcile şi curcanii
cu ciocul te-or muşca, cu ghiarele te-or sgâria…”

Revista Șezătoarea, nr. XI


#



În noaptea de Anul Nou, când cerurile se deschid și oamenii pot să vadă lumea de dincolo, un obicei vechi de când timpul...
31/12/2025

În noaptea de Anul Nou, când cerurile se deschid și oamenii pot să vadă lumea de dincolo, un obicei vechi de când timpul se ține în tăcere în odaia cea mare: Vergelatul, jocul de ghicit al ursitei și al norocului, ținut în ajun de Sfântul Vasile. În casele vechi, la lumina opaițului, se aducea o copaie de lemn cu apă neîncepută, apă luată înainte de răsărit, scoasă dintr-o margine a lumii, încă neatinsă de vorbă și de mână.

Fetele și feciorii își puneau laolaltă semnele: inele, cercei, nasturi, mici obiecte care purtau pe ele urma trupului și a destinului fiecăruia. Apoi apărea Vergelatorul – numit prin părțile Bihorului și Gogea – uneori ascuns sub un cearșaf ori sub copaie, ca să rămână doar glasul și gestul, nu omul. În mâinile lui stăteau două vergele din lemn verde, nuiele cu coajă, care loveau ușor marginea vasului precum toaca, chemând cu sunetul lor ceva din ordinea nevăzută.

Vestitorul de Anul Nou scotea pe rând câte un semn și, odată cu el, scotea și o poveste: cine se va lega cu cine, ce drum se deschide, ce noroc se apropie și ce încercare se pregătește. Nu era doar curiozitate, ci o încercare de a prinde din zbor norocul, de a-i afla chipul înainte să se așeze peste oameni, de a afla ce era ursit și ce era taină.

Vergelat, vergelat, semn cu semn s-a potrivit,
Noroc bun la toți în anul ce-a venit!







LA MULȚI ANI, 2 0 2 6!Bucură-te, jupâne,De ziua de mâne!Bucură-te, jupâneasă,Că-ți cântăm urare-aleasă!Câte pene pe cuco...
31/12/2025

LA MULȚI ANI, 2 0 2 6!

Bucură-te, jupâne,
De ziua de mâne!
Bucură-te, jupâneasă,
Că-ți cântăm urare-aleasă!
Câte pene pe cucoşi
Atâţia copii frumoşi!
Câte şindile pe casă
Atâţia galbini pe masă!
Câte paseri sburătoare
Atâtea vaci mulgătoare!
Câte pietre în fântână
Atâtea oale cu smântână!
Câtă şperlă şi cenuşă,
Atâţi peţitori la uşă!
Vă dorim să vă găsim
Fericiţi şi înfloriţi
Ca merii, ca perii
În mijlocul primăverii
Şi ca toamna cea bogată,
De toate îndestulată!
Să vă fie de bine
Cu ziua de mâne,
Cu sântul Vasile
Şi cu anul nou!
s-ajungeţi să le mai sărbaţi
şi de noi să nu uitaţi!






Capra sau Turca este un joc ritual străvechi în care personajul central e o mască de tip „capră/bovină”, ipostaza zoomor...
29/12/2025

Capra sau Turca este un joc ritual străvechi în care personajul central e o mască de tip „capră/bovină”, ipostaza zoomorfă a Marii Zeițe precreștine. Secvențele ritualului povestesc nașterea, viața și moartea zeității care asigură, la fel ca porcul de Ignat și butucul de Crăciun, renașterea timpului și primenirea comunităților tradiționale.

Masca este compusă din cap, corp și un băț de care se sprijină, și este purtată de un fecior care dansează după o muzică bine ritmată. Capul de animal poate fi de capră. de taur, de cerb, și este împodobit cu panglici, bete, clopoței, flori artificiale, iar corpul este confecționat dintr-o față de masă cusută ca un sac de care sunt prinse panglici și basmale colorate, smocuri de blană sau piele de animal, fulgi de pasăre și o coadă la spate.

După ce este alcătuită, Capra petrece alături de ceata de feciori (anturajul său divin) și moare violent, prin lovire cu ciomagul, împușcare sau înecare, ca să renască la Anul Nou. Violența morții generează, pentru mentalitatea arhaică, energia necesară unui nou început, așa că acest gest ritual nu este în mod gratuit brutal, ci face parte din modul de înțelegere a forțelor fundamentale care susțin universul și lumea, și care trebuie susținute permanent de către oameni prin ritualuri în ciclurile lor eterne de moarte și renaștere.






Primiți cu colinda?Sculați boieri, nu somnați,Că nu-i vremea de somnat,Că-i vremea de colindat,Că cocoșii și-au cântat,D...
26/12/2025

Primiți cu colinda?

Sculați boieri, nu somnați,
Că nu-i vremea de somnat,
Că-i vremea de colindat,
Că cocoșii și-au cântat,
De tri ori până’n ziuări,
Cu tri raze în tri lături.
Întâia rază unde-și rază?
Rază-n vârșii munților,
Pe poalele brazilor;
Și-a doua rază d’unde rază?
Rază’n șes
La grâne verzi;
Și-a tria rază unde-mi rază?
Rază’n cruce de fereastă,
La fereastă’n asta casă.
Să fii, gazdă, sănătoasă,
La anul mai veseloasă,
Galbină de grasă
Și la pungă groasă!

Colinde din Ardeal, datine de Crăciun în credinţe poporane, Alexiu Viciu, 1914




Address

Bucharest

Opening Hours

Monday 09:00 - 19:00
Tuesday 09:00 - 19:00
Wednesday 09:00 - 19:00
Thursday 09:00 - 19:00
Friday 09:00 - 19:00

Telephone

004.0736.288.357

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Elis Durica posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Elis Durica:

Shortcuts

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram

Category