06/04/2026
Complexul Oedip, cunoscut datorită lui Freud, a fost “descoperit” de acesta în drama antică în două părți a lui Sofocle, Oedip Rege și Oedip la Colona. Deși operă cultă, drama a fost inspirată din poveștile populare care circulau la acea vreme în spațiul grec, povești care s-au răspândit în forme diferite și în nord, până în România, Ucraina, Rusia și Bielorusia, și care au fost transmise din generație în generație până aproape de zilele noastre.
Basmul ‘Lostrița’, cules de Nicolae Labiș în 1951 de la un țăran din nordul Moldovei, păstrează în structura sa, modificată de-a lungul secolelor, mitologemul originar oedipal (nucleul viu, arhetipal) - conflictul psihic dintre copil și părinți, dintre eu și funcțiile parentale, dintre suflet și “păcatul strămoșesc” (înțeles aici în sens psihanalitic).
Ion, eroul basmului, ca orice om născut în această lume, este dator vieții să treacă prin “valea plângerii” în care iubirea, vinovăția, ura, răzbunarea și regretul sincer se amestecă până la confuzie, și să iasă din acest loc al “pierzaniei” răscumpărându-și prin sacrificiu inocența pierdută. Mergând în direcția “psihanalizei sacre”, James Grotstein a legat mitul oedipian de forma lui ultimă, hristică, și a intuit că iertarea și compasiunea pe care Hristos le întruchipează reprezintă unica și nemijlocitoarea cale a mântuirii, atât în sens spiritual, cât și psihic.
“De cand mă știu copil, iubeam pădurea
și mierlele, și vulturii din nori,
și mieii blânzi, și râșii iuti și ageri,
și șerpii cei cu solzii lucitori.
Trecură anii... Râșii iuți răpiră
Mielul meu alb cu capul bucălat,
și-adeseori pe când voiam să-i mângâi,
șerpii frumoși de mână m-au mușcat.”
N. Labiș, ‘Maturizare’
*link în comentarii
