01/04/2015
1 Aprilie.
Calendarul străvechi
Ziua de astăzi stă sub semnul ludicului, al jocului, al amăgirii: „Azi e zi întâi april/ Eu glumesc ca un copil”. În Maramureș se mai numește și Ziua Nebunilor, amintind de Săptămâna Nebunilor de dinaintea Postului Mare. Nu se știe ce vechime are, nici dacă a apărut la noi sau dacă a fost împrumutată.
Păcălitul poate fi consecința vremii înșelătoare a lui April, însă la fel de bine poate face parte dintr-un străvechi scenariu ritualic de înnoire a timpului, ținând cont că vine imediat după încheierea primei luni din calendarul roman cu începere la 1 Martie. Întâi aprilie patronează o lume întoarsă pe dos, o lume năvalnică și nebună ca primăvara, care a pus stăpânire pe lume și pe sufletele noastre. Țărănească sau citadină, cert este că păcăleala de 1 aprilie este complet deritualizată, o eventuală origine magică pierzându-se în negura vremurilor. Interesant este că aceeași însemnătate o are și în calendarul persan.
Aprilie aduce cerul mai aproape de noi, te amăgește în prima lui zi, te face să visezi în toate celelalte. Țăranii îi spun Prier, adică „deschizător”, deschizător de vreme bună, de miez de primăvară, de An Nou Pastoral, de muguri și de flori, de zilele sfinte și luminoase de sărbătoare. În unele zone i se spune „Florariu”, pentru că în aprilie înfloresc pomii, în altele - „Traistă-n Băț”, pentru că tot acum se întâmplă ca înghețul să le prăpădească mugurii.
Probabil nu este deloc întâmplător faptul că denumirea populară a lunii aprilie - „Prier” - înseamnă în limba franceză „rugă”, luna aprilie cuprinde întotdeauna zile de post și rugăciune