31/03/2026
În luna martie, elevii din clasele a VIII-a și a XII-a au trecut prin emoțiile simulărilor examenelor care îi așteaptă vara aceasta. Pentru mulți dintre ei, finalul ciclului gimnazial sau liceal vine cu o presiune accentuată legată de performanță, așteptări, greșeli sau eșecuri.
În acest context, este și mai importantă capacitatea părinților de a-i ghida pe copii prin emoțiile dificile și, dacă este cazul, de a evalua dacă starea lor emoțională este una care necesită poate și sprijin din partea unui specialist - consilier școlar, psihoterapeut sau medic.
Pe site-ul nostru este disponibil online un instrument care poate fi folosit pentru o scurtă evaluare a stării emoționale recente a pre-adolescenților și adolescenților: bit.ly/4juMdxa. De asemenea, alte resurse de ajutor pentru părinții preocupați de acest subiect pot fi accesate în mod gratuit aici: bit.ly/455X659