26/02/2026
În ultimele luni, spațiul public a fost tulburat de dezvăluiri dureroase despre comportamente profund abuzive ale unor psihoterapeuți cunoscuți. Când apar astfel de cazuri, încrederea – atât de fragilă și atât de esențială în profesia noastră – este zguduită. Iar suferința victimelor este reală, profundă și de necontestat.
A fi psiholog sau psihoterapeut nu înseamnă putere asupra cuiva. Înseamnă responsabilitate. Înseamnă formare continuă, supervizare, analiză personală, ani de studiu și, mai ales, asumarea unui cod deontologic care pune în centrul lui demnitatea, siguranța și autonomia clientului. Înseamnă să știi că omul din fața ta vine cu cea mai vulnerabilă parte a sa – frica, rușinea, trauma, neputința – și că rolul tău este să creezi un spațiu în care acestea pot fi privite fără teamă.
Psihoterapia autentică nu invadează, nu seduce, nu manipulează și nu exploatează. Psihoterapia autentică repară. Clarifică. Conține. Ajută omul să își recupereze vocea, limitele, discernământul. Îl ajută să înțeleagă de ce repetă tipare dureroase, de ce rămâne în relații care îl rănesc, de ce fuge de sine sau de ceilalți.
Este important să spunem răspicat: abuzul nu definește această meserie. El reprezintă o trădare a ei.
În fiecare zi, mii de psihologi și psihoterapeuți lucrează onest, în tăcere, susținând oameni în depresie să găsească un sens pentru a merge mai departe, însoțind femei și bărbați care au trecut prin abuzuri să își recapete siguranța, sprijinind adolescenți să își înțeleagă identitatea, ajutând cupluri să comunice fără a se distruge reciproc. Este o muncă profundă, discretă, care nu ajunge în titluri de presă, dar care schimbă vieți în mod real.
Eu cred în această meserie. Cred în puterea ei de a vindeca traume transgeneraționale, de a opri cicluri de violență, de a crește copii mai siguri pe ei și adulți mai responsabili. Cred în colegii mei care își fac munca cu rigoare, empatie și respect profund pentru ființa umană.