Cabinet Individual de Psihologie Botezat-Antonescu Radu

Cabinet Individual de Psihologie Botezat-Antonescu Radu Cabinet Individual de Psihologie Clinica si Psihoterapie Centrata pe Persoana

„Mi-e rușine că nu știu să vorbesc despre ce simt.”Zilele trecute, un bărbat de 40 de ani intră în cabinetul de psihoter...
20/04/2026

„Mi-e rușine că nu știu să vorbesc despre ce simt.”

Zilele trecute, un bărbat de 40 de ani intră în cabinetul de psihoterapie și spune, încordat: „Când cineva mă întreabă ce simt, mă blochez. Mă învârt în jurul răspunsului, mă încurc în cuvinte, uneori râd aiurea. Mi-e rușine. Ca și cm nu sunt bărbat dacă spun ce simt.”

Pentru mulți bărbați, exprimarea emoțională nu a fost nici încurajată, nici modelată. Au fost învățați să fie tari, să se descurce, să nu „dramatizeze”. Dar sub această armură, stă o lume emoțională bogată, care nu mai găsește ieșire.

Terapia centrată pe persoană nu cere confesiuni – ci oferă un cadru sigur în care cuvintele pot apărea firesc, la timp.

Carl Rogers ne povestește despre un bărbat care, într-un moment de liniște, a spus: „Aici simt că nu e slăbiciune să spun ce simt.”
Poate că adevărata putere nu vine din tăcere, ci din curajul de a rosti ceea ce doare.

Ți s-a întâmplat să te temi că vulnerabilitatea te face mai puțin respectabil?

*p

„Mi-e frică să mă apropii. De fiecare dată când iubesc, pierd.”Zilele trecute, un bărbat de 35 de ani intră în cabinetul...
14/04/2026

„Mi-e frică să mă apropii. De fiecare dată când iubesc, pierd.”

Zilele trecute, un bărbat de 35 de ani intră în cabinetul de psihoterapie și spune, fără să se uite în ochi: „Mi s-a spus că sunt distant. Că nu mă implic. Dar adevărul e că, de fiecare dată când m-am apropiat, am fost rănit. Așa că, da… țin distanța. Mi-e frică să mai pierd.”

Pentru unii oameni, iubirea nu este un spațiu sigur, ci o zonă de risc. Apropierea stârnește speranță, dar și amintirea durerii. Iar atunci când rana e veche, protecția devine mod de viață. Dar și singurătate.

Terapia centrată pe persoană nu forțează deschiderea – creează acel spațiu unde frica nu este grăbită, ci ascultată.

Carl Rogers ne povestește despre un bărbat care, după luni de rețineri, a spus: „Aici m-am apropiat pentru prima oară fără să tremur.”

Poate că nu trebuie să învingem frica. Poate că trebuie doar să fim primiți cu ea, până când se înmoaie.

Ți s-a întâmplat să simți că iubirea e periculoasă, chiar dacă o doreai cu tot sufletul?

*p

„De când s-a născut copilul, nu mă mai recunosc.”Zilele trecute, o femeie de 34 de ani intră în cabinetul de psihoterapi...
06/04/2026

„De când s-a născut copilul, nu mă mai recunosc.”

Zilele trecute, o femeie de 34 de ani intră în cabinetul de psihoterapie și spune, cu voce scăzută:
„Îmi iubesc copilul. Dar de când a apărut în viața mea, simt că m-am pierdut. Nu mai am gânduri pentru mine. Nu mai știu ce îmi place. Parcă sunt doar o funcție, nu o persoană.”

Maternitatea poate aduce o formă subtilă de dispariție personală. Nu din lipsă de dragoste, ci dintr-o contopire completă cu nevoile celuilalt. Și când nu există spațiu în care această pierdere să fie rostită, apare vinovăția: Cum să spun că mă simt pierdută, când ar trebui să fiu fericită?

Terapia centrată pe persoană nu cere renunțarea la rolul de mamă – ci îl înconjoară cu grijă, până când femeia din interiorul lui începe să se audă din nou.

Carl Rogers ne povestește despre o mamă care, într-o zi, a spus: „Aici m-am auzit din nou pe mine, nu doar ce trebuie să fiu.”

Poate că a fi mamă nu înseamnă să te pierzi, ci să găsești un nou mod de a te include.

Ai simțit vreodată că într-un rol important ai început să dispari?

*p

„Uneori, parcă mă uit la viața mea ca printr-o fereastră.”Zilele trecute, un bărbat de 37 de ani intră în cabinetul de p...
30/03/2026

„Uneori, parcă mă uit la viața mea ca printr-o fereastră.”

Zilele trecute, un bărbat de 37 de ani intră în cabinetul de psihoterapie și spune:
„Am un job, o familie, prieteni. Dar sunt seri în care stau și mă uit în gol. Parcă mă uit la viața mea ca și cm nu e a mea. Ca și cm o trăiește altcineva.”

Depersonalizarea nu este neapărat o tulburare. Uneori este un mecanism tăcut de supraviețuire. Când viața curge pe pilot automat, când nu mai știi dacă alegerile sunt ale tale sau ale așteptărilor din jur, apare distanțarea subtilă de propriul sine.

Terapia centrată pe persoană nu trage de om să „revină” – îl invită înapoi, cu blândețe.

Carl Rogers ne povestește despre un bărbat care, după o lungă perioadă de apatie, a spus: „Aici am simțit pentru prima oară că sunt din nou în mine.”

Poate că nu trebuie să schimbi totul. Poate că este de ajuns să începi să te asculți.

Ți s-a întâmplat să simți că viața ta se întâmplă, dar tu nu ești prezent în ea?

*p

„Nu mai pot să am încredere. Nici măcar când cineva e bun cu mine.”Zilele trecute, o femeie de 29 de ani intră în cabine...
23/03/2026

„Nu mai pot să am încredere. Nici măcar când cineva e bun cu mine.”

Zilele trecute, o femeie de 29 de ani intră în cabinetul de psihoterapie și spune:
„Când cineva mă tratează frumos, mă blochez. Mă uit la gesturi, la ton, și aștept să vină momentul în care se schimbă. N-am curaj să cred că e pe bune.”

Neîncrederea nu apare din neînțelepciune, ci din rănire. Atunci când ai fost trădată sau abandonată în momente cheie, apropierea devine suspectă. Bunătatea stârnește teamă. Iar relațiile devin lupte tăcute între dorință și apărare.

Terapia centrată pe persoană nu cere încredere imediată – o cultivă în ritmul relației.

Carl Rogers ne povestește despre o tânără care, după o lungă tăcere, a spus: „Aici am început să cred că nu toată apropierea doare.”

Poate că nu trebuie să te grăbești să ai încredere. Poate că este suficient să stai puțin într-un loc sigur, până începi să vrei.

Ți s-a întâmplat să te temi de apropiere chiar și când ți-o doreai?

*p

„De când a murit ea, parcă totul s-a oprit.”Zilele trecute, un bărbat de 76 de ani intră în cabinetul de psihoterapie și...
16/03/2026

„De când a murit ea, parcă totul s-a oprit.”

Zilele trecute, un bărbat de 76 de ani intră în cabinetul de psihoterapie și spune, privind în gol:
„Soția mea a fost toată viața alături de mine. De când a murit, m-am trezit într-o liniște pe care nu o știu. O aud în casă. În lipsa cuvintelor. În tăcerea farfuriilor.”

Durerea pierderii unui partener este ca o amputare invizibilă. Viața continuă, dar ceva esențial lipsește. Nu este doar tristețe – este dezorientare profundă, confuzie legată de identitate, de timp, de rost.

Terapia centrată pe persoană nu grăbește doliu – îl însoțește.

Carl Rogers ne povestește despre un bărbat care, după multe luni de singurătate, a spus: „Aici simt că nu trebuie să uit. Pot să-mi fie dor și să fiu întreg.”

Poate că vindecarea nu înseamnă să renunți la cineva, ci să înveți să porți absența cu sens.

Ai simțit vreodată că viața ta a devenit tăcere după ce ai pierdut pe cineva drag?

*p

„Zâmbesc la birou, dar în mine e doar oboseală.”Zilele trecute, o femeie de 41 de ani intră în cabinetul de psihoterapie...
09/03/2026

„Zâmbesc la birou, dar în mine e doar oboseală.”

Zilele trecute, o femeie de 41 de ani intră în cabinetul de psihoterapie și spune, în șoaptă:
„Toți îmi spun că sunt puternică. Că rezolv orice. Eu zâmbesc. Dar, sincer… în mine e doar oboseală. Nu doar fizică. O oboseală care nu trece nici după somn.”

Burnout-ul nu apare din lene sau din lipsă de motivație. Apare când dăruiești prea mult din tine fără să fii văzut cu adevărat. Când te ridici iar și iar, dar nimeni nu întreabă cât te costă asta. Când zâmbetul devine o uniformă, iar sufletul, un spațiu închis.

Terapia centrată pe persoană nu cere performanță – oferă permisiunea de a simți.

Carl Rogers ne povestește despre o femeie care, după o tăcere lungă, a spus: „Aici pot să fiu obosită fără să trebuiască să explic.”

Poate că vindecarea începe nu când faci ceva nou, ci când te oprești puțin și cineva te vede, exact așa cm ești.

Ți s-a întâmplat să te simți golită în timp ce păreai eficientă și prezentă?

*p

„Nu mă simt iubit. Și am obosit să cer.”Zilele trecute, un adolescent de 17 ani intră în cabinetul de psihoterapie și sp...
02/03/2026

„Nu mă simt iubit. Și am obosit să cer.”

Zilele trecute, un adolescent de 17 ani intră în cabinetul de psihoterapie și spune, privindu-și degetele:
„Le scriu, le spun că am nevoie de ei. Răspund sec. Când nu zic nimic, îmi reproșează că mă închid. Așa că nu mai zic nimic. Nu mă simt iubit. Și am obosit să cer.”

În adolescență, nevoia de apartenență este la apogeu. Dar dacă vocea nu este întâmpinată, se retrage. Uneori, cei care par distanți sunt cei care au încercat de prea multe ori și n-au mai fosÎn adolescență, nevoia de apartenență este la apogeu.

Dar dacă vocea nu este întâmpinată, se retrage. Uneori, cei care par distanți sunt cei care au încercat de prea multe ori și n-au mai fos primiți.

Terapia centrată pe persoană nu obligă adolescentul să se deschidă. Îi oferă un spațiu în care absența răspunsului este auzită ca durere, nu ca rebeliune.

Carl Rogers ne povestește despre un tânăr care, după un lung șir de frustrări, a spus: „Aici simt că nu mai trebuie să conving pe nimeni.”

Poate că iubirea nu înseamnă să tot explici ce ai nevoie. Poate că uneori începe când cineva stă cu tine fără condiții.

Ți s-a întâmplat să simți că obosești cerând afecțiune de la cei apropiați?

*p

Primăvara nu grăbește nimic.Și totuși, totul înflorește.La fel este și cu oamenii.Când există un spațiu sigur, în care e...
01/03/2026

Primăvara nu grăbește nimic.
Și totuși, totul înflorește.

La fel este și cu oamenii.
Când există un spațiu sigur, în care ești ascultat și acceptat așa cm ești, schimbarea apare firesc.

Vă doresc o primăvară blândă, cu mai multă lumină interioară și cu încredere în propriul ritm.

🌿 Primăvară frumoasă!

Radu Botezat-Antonescu
Psiholog clinician & psihoterapeut

„Când e liniște în clasă, îmi vine să plâng.”Zilele trecute, un băiat de 9 ani intră în cabinetul de psihoterapie și spu...
23/02/2026

„Când e liniște în clasă, îmi vine să plâng.”

Zilele trecute, un băiat de 9 ani intră în cabinetul de psihoterapie și spune, privindu-și mâinile:
„Când toți sunt liniștiți, simt ceva în burtă. Parcă toată liniștea se lipește de mine. Și îmi vine să plâng. Dar mă uit pe geam și tac.”

Pentru unii copii, liniștea nu este liniște – este gol. Un spațiu care amplifică ceea ce nu poate fi rostit. Și când nu există un adult care să observe, copilul învață să ascundă emoția în spatele unei aparente cumințenii.

Terapia centrată pe persoană oferă copilului acel spațiu în care nu trebuie să tacă pentru a fi acceptat.

Carl Rogers ne povestește despre un copil care, într-o zi, a spus: „Aici e liniște, dar nu mă simt singur.”

Poate că uneori, copilul nu are nevoie de explicații. Ci de un loc unde liniștea nu îl izolează, ci îl cuprinde.

Ți s-a întâmplat vreodată, copil fiind, ca tăcerea să te facă să vrei să plângi?

*p

„Îmi e dor să fiu cu cineva, dar nu mai am curaj să caut.”Zilele trecute, o femeie de 66 de ani intră în cabinetul de ps...
16/02/2026

„Îmi e dor să fiu cu cineva, dar nu mai am curaj să caut.”

Zilele trecute, o femeie de 66 de ani intră în cabinetul de psihoterapie și spune, cu o ezitare caldă:
„Mi-e dor de cineva. De o prezență. De o mână în mâna mea. Dar nu mai am energie să încerc. Nu vreau să fiu respinsă, așa că mă prefac că nu-mi trebuie.”

La vârsta senectuții, dorința de conectare nu dispare. Doar devine mai tăcută. Într-o cultură care asociază iubirea cu tinerețea, nevoia de apropiere a persoanei vârstnice este adesea ignorată sau ridiculizată.

Terapia centrată pe persoană creează un spațiu în care nu este nevoie să justifici nevoia de apropiere.

Carl Rogers ne povestește despre o femeie care, după o lungă pauză, a spus: „Aici am simțit că dorul meu nu este o rușine.”

Poate că nu există vârstă pentru iubire. Poate că o inimă care simte nu trebuie să se scuze pentru asta.

Ai simțit vreodată nevoia de tandrețe – și ai tăcut ca să nu pari slab?

*p

„Mă enervez ușor. Dar în spatele furiei e ceva ce nu înțeleg.”Zilele trecute, un tânăr de 25 de ani intră în cabinetul d...
09/02/2026

„Mă enervez ușor. Dar în spatele furiei e ceva ce nu înțeleg.”

Zilele trecute, un tânăr de 25 de ani intră în cabinetul de psihoterapie și spune, puțin jenat: „Mă irită tot. Când ceva nu merge cm vreau, simt că explodez. Apoi îmi pare rău. Și încep să mă întreb ce e în neregulă cu mine.”

Pentru mulți adulți tineri, furia este doar vârful aisbergului. Sub ea se află frustrare, neputință, teamă, rușine. Dar când nu au învățat să vorbească despre ce simt, furia devine singura voce pe care o recunosc.

Terapia centrată pe persoană nu reprimă această voce – o invită să se exprime cu sens.

Carl Rogers ne povestește despre un tânăr care, după o izbucnire, a spus: „Aici am simțit că pot spune că mi-e greu… fără să stric tot.”

Poate că furia nu este inamicul. Poate că este strigătul cuiva care nu a fost ascultat niciodată cu adevărat.

Ți s-a întâmplat să te enervezi, dar să simți că, de fapt, era altceva ce te durea?

*p

Address

Dionisie Lupu 54
Bucharest

Telephone

+40747832685

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Cabinet Individual de Psihologie Botezat-Antonescu Radu posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Cabinet Individual de Psihologie Botezat-Antonescu Radu:

Shortcuts

Share

Category

Carl R. Rogers (1902-1987)

Este considerat unul dintre cei mai improtanti 6 psihologi ai secolului XX. A fost premiat de catre American Psychological Association in 1956 pentru activitatea de pionierat in cercetarea empirica a psihoterapiei si in 1972 pentru intreaga activitate profesionala. Spre sfarsitul vietii a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace.