07/04/2026
Colega noastră Sorina Pinghel a testat acest program atât din rol de mentee, cât și din rol de mentor în training. Sorina a ales să ne transmită într-un mod autentic experiența ei:
„Voi începe prin a împărtăși în câteva cuvinte experiența despre cm a fost în poziția de mentee. Am aflat în prima zi de angajare că va exista această persoană, mentorul meu, care îmi va fi alături în primele 6 luni și țin minte că m-am bucurat foarte tare. Pot spune că în aceste 6 luni parcursul meu de acomodare în Worwag a fost mai ușor și mai plăcut datorită mentorului, care mi-a împărtășit foarte multe din experiența lui.
Iar acum a venit momentul în care am intrat în altă etapă (care a venit foarte repede), cea de a fi pregătită pentru rolul de mentor. Sincer, m-a uimit, dar m-a și bucurat propunerea lui Răzvan, având în vedere faptul că abia am ieșit din rolul de mentee.
Dar analizând această propunere mi-am dat seama că mă face să fiu mândră de mine, acest lucru însemnând că m-am acomodat repede și informațiile pe care le-am dobândit într-un timp scurt sunt de calitate și demne de a fi împărtășite mai departe.
Participarea la curs a fost o reală plăcere, atât datorită trainerului care a creat o atmosferă relaxată, cât și datorită interacțiunii cu toți colegii prezenți.
Mi-au plăcut jocurile de rol, partea practică în care am interacționat între noi, atât pe echipe, cât și individual, și în care eu consider că s-au fixat mai bine informațiile teoretice, dar și relațiile noastre ca și colegi.
Mă bucur că în cadrul Worwag există aceste proiecte și această preocupare de dezvoltare continuă a noastră, mi-am dorit acest lucru înainte de angajare și acum am certitudinea că sunt în locul potrivit.
Aceste mici detalii, de acordare a atenției către fiecare persoană angajată, aceste confirmări că facem lucrurile bine, mie, personal, îmi aduc satisfacții suplimentare și îmi confirmă că am ales bine locul și persoanele cu care să merg mai departe.”
La Worwag Pharma România, fiecare experiență devine o lecție, iar fiecare coleg un sprijin.
Felicităm toți colegii pentru implicare și asumarea acestor procese de mentorat!