12/05/2026
Declarația lui Cătălin Predoiu cu ocazia aniversării a 22 de ani de activitate a Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul IGPR este poate, unul dintre cele mai cinice exerciții de ipocrizie din ultimii ani: ”Mi-aș fi dorit ca, în ultimul an, Guvernul să fi putut recunoaște mai clar valoarea acestei munci printr-o prioritizare mai bună a ordinii publice, siguranței publice, apărării și securității naționale: dotări, resurse umane, pregătire profesională, protecție legală și un statut pe măsura riscurilor și responsabilităților pe care acești oameni și le asumă.”
Să afirmi, după aproape trei ani în care ai ocupat simultan funcțiile de ministru de interne și viceprim-ministru, că „ți-ai fi dorit” ca Guvernul să prioritizeze mai bine ordinea publică, siguranța națională și protecția polițiștilor, este ca și cm un medic ar ignora ani la rând simptomele grave ale unui pacient, iar apoi ar apărea public spunând cât de mult și-ar fi dorit ca cineva să îi ofere tratamentul potrivit la timp.
Vorbim aici despre cel care conduce Ministerul Afacerilor Interne din iunie 2023 și care, în aceeași perioadă, a avut și poziția de viceprim-ministru al Guvernului României. Dacă nici el nu avea pârghiile necesare atunci cine le avea? Dacă nici el nu putea lupta pentru polițiști, pentru reducerea deficitului de personal de peste 25%, pentru condiții decente de muncă și pregătire profesională reală, atunci de ce mai ocupa funcția?
Declarația sa sună ca și cum, în toată această perioadă, ar fi stat într-un con de umbră, privind neputincios de pe margine degradarea sistemului polițienesc. Realitatea este însă mult mai gravă, nu a fost spectator, ci principalul responsabil pentru stagnarea și lipsa de reformă din MAI. Să vorbești acum despre „protecție legală”, „statut pe măsura riscurilor” și „prioritizare” după ani în care polițiștii au fost sufocați de lipsa de personal și de promisiuni sterile este nu doar tardiv, ci ofensator pentru colegii noștri.
Mai mult decât atât, în tot acest interval, Cătălin Predoiu și-a diluat constant propriile atribuții, transferând în fapt o mare parte din prerogative către secretarii de stat. Imaginea unui ministru absent, decorativ, preocupat mai degrabă de declarații protocolare decât de conducerea efectivă a ministerului, s-a consolidat de la lună la lună. Guvernul nu a avut un „ministru jucător” la Interne, ci unul care a preferat confortul funcției în locul asumării reale.
Este revoltător să vorbești astăzi despre nevoia de dotări și resurse umane, când exact în mandatul tău deficitul de personal este critic, iar polițiștii din toate structurile, operative sau neoperative, lucrează pe avarii. Este aproape insultător să deplângi lipsa de protecție a polițiștilor când noi am semnalat constant problemele, iar reacția conducerii ministerului a fost, de cele mai multe ori, tăcerea.
În realitate, această declarație nu este un semnal de alarmă. Este o încercare transparentă de a se delimita de propriul eșec. Un ministru care vorbește despre Guvern ca despre o entitate străină, de parcă nu ar fi fost unul dintre cei mai puternici membri ai săi, demonstrează fie o lipsă gravă de asumare, fie o ruptură totală de realitate. După aproape trei ani în fruntea ministerului să vii și să spui „mi-aș fi dorit” nu mai este o reflecție, este o confesiune a neputinței sau, mai grav, a dezinteresului față de personalul MAI.
