30/04/2022
https://www.facebook.com/100063635557577/posts/401531578644691/
Trauma de identitate
"Avem de-a face cu o contradicție în termeni atunci când o femeie rămâne însărcinată și în pântecul ei începe să se dezvolte un copil pe care ea nu-și dorește să-l aducă pe lume. O astfel de situație este insuportabilă, de netrăit pentru ea, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic. De asemenea, este o catastrofă și pentru copil având în vedere că la început vieții, acesta este complet dependent de mama sa, atât la bine, cât și la rău, și are nevoie stringentă de iubirea acesteia.
Trauma originară, un fel de 'mama tuturor traumelor umane', este trauma identității.
《Mama mă respinge și nu mă vrea. Eu n-ar trebui să exist! Eu n-ar trebui să fiu aici! Sunt o povară pentru ea și un obstacol pentru viața ei actuală și viitoare.》[...]
Aspectul esențial al traumei identitare este că, încă înainte de a se naște, copilul este nevoit să cliveze DA-ul necondiționat adresat propriei existențe (adică iubirea de sine), ceea ce îl duce în situația de a pierde conexiunea cu sine. Copilul nedorit este nevoit, prin urmare, să se trădeze și să se abandoneze pe sine.
Strategia de supraviețuire în urma traumei constă în adaptarea la NU-ul resimțit din partea mamei sale, ceea ce presupune reprimarea bucuriei de a trăi, a încrederii în viață. Persoana își abandonează propriul Eu și propria voință, pentru a se subordona nevoilor și perspectivelor mamei sale.
Ca urmare a acestei renunțări la sine, copilul intră într-o stare de dependență fundamentală față de mamă. Având în vedere că a renunțat la propriul Eu, copilul nu mai poate trăi pornind de la esența propriei ființe, de la forța sa vitală, simțind că supraviețuirea sa depinde în mod dramatic de lumea externă și de relația sa cu mama. [...]
Tramatizarea prenatală se prezintă asemenea unui câmp de luptă pe marginea căruia părțile psihice individuale ale copilului încă nenăscut zac precum niște soldați răniți și încremeniți în stare de șoc.
Procesele nașterii acționează ca factori traumatice suplimentari. Pe de o parte, mama nu este suficient de activă pe parcursul nașterii prin care aduce pe lume un copil nedorit. Pe de altă parte, nici copilul nu are dorința și bucuria de a se naște. Forța care îl împinge impetuos din uterul matern este mai degrabă un aspect legat de supraviețuire, având în vedere că această ieșire pune capăt chinului intrauterin. Multe alte părți ale psihicului rămân clivate încă din uter sau se blochează la momentul nașterii.
O variantă a traumei identității apare atunci când femeia nutrește dorința de a avea un copil doar din strategia de supraviețuire în urma traumei, în scopul de a nu-și conștientiza propria traumă psihică. Astfel speră ca acel "mult dorit și mult așteptat copil" să le aducă eliberarea de anxietate, de sentimentul lipsei de sens sau de singurătate. Copilul ar urma să le confere sensul existențial pe care nu simt că îl au, să ajute femeia să-și păstreze bărbatul alături sau să-l împiedice pe acesta să o părăsească într-un moment de criză în relație. Astfel de 'copii doriți' sunt aduși pe lume nu de dragul lor, ci pentru a îndeplini un scop al mamei sau al tatălui. Pentru părinții lor, astfel de copii sunt mai degrabă o idee. Copiii au însă nevoi corporale, exprimă trăiri, au nevoie de contact fizic, sunt lipsiți la început de controlul intestinelor, se îmbolnăvesc, au sentimente de furie față de părinții lor atunci când aceștia nu le îndeplinesc într-o măsură suficientă nevoile fizice și nevoia de iubire.
Sarcina propriu-zisă, nașterea și vitalitatea copilului riscă să le aducă pe aceste femei refugiate în propria minte pentru a se proteja de trăirile lor traumatice în contact direct tocmai cu acest tip de trăire. Drept rezultat, ele ajung să se cliveze și mai mult de sentimentele și corpul lor, respingând expresiile de viață ale copilului lor pentru a nu-și periclita propria stabilitate psihică, cu greu obținută; nefiind în contact cu propriile emoții, nu se pot apropia afectiv nici de copil.
Ideea de 'copil dorit' îl forțează încă de la începutul vieții sale să își nege propriile nevoi și emoții, deci să-și țină sub control vitalitatea, pentru a se putea ridica la nivelul așteptărilor părinților săi și pentru a nu amenința stabilitatea psihică a părinților. Astfel, copiii ajung să preia asupra lor energiile traumatice clivate ale părinților de care întreaga lor ființă se îmbibă asemenea unui burete. Copilul devine deținătorul trăirilor traumatice ale părinților săi, acest proces începând încă din uterul matern. Pe de altă parte, copiii încearcă să se protejeze de impregnarea emoțională din partea părinților. Prin acțiuni specifice, ei se străduie să se retragă în propriul miez existențial.
Principalele strategii de supraviețuire în urma traumei de identitate sunt:
🎭 fuga în identificări (fuga în rolul de mamă, de soț/soție sau fuga în rolul profesional);
🎭 ascunderea în spatele lui "noi" ("suntem o familie model", "familia e sfântă!" etc.)
🎭 intrarea într-un rol de gen ("sunt un bărbat adevărat", "sunt o femeie puternică", "sunt travestit" etc.)
Înțelegerea traumei de identitate este esențială pentru o cunoaștere exhaustivă și profundă a propriului psihic."
Franz Ruppert ▪︎ "Iubire, dorință și traumă", p.138-144
Sursa fotografiei: pinterest.com
![https://www.facebook.com/psiholog.raluca.butnaru/photos/a.366970520535685/929194700979928/?__cft__[0]=AZVffZ4HVSLwtFt85v...](https://img3.findhealthclinics.com/096/103/242963360961035.jpg)
