07/01/2026
https://www.facebook.com/share/16nFZnmNcq/?mibextid=wwXIfr
COPILUL STĂ 50 DE MINUTE LA TERAPIE
ȘI RESTUL ZILEI ACASĂ ȘI LA ȘCOALĂ.
AICI SE CONSOLIDEAZĂ SAU SE ANULEAZĂ CE SE LUCREAZĂ ÎN TERAPIE.
În cabinet ajung frecvent copii și adolescenți aduși „în criză”. Uneori sunt la prima întâlnire, alteori la a doua, și apare deja întrebarea:
„Și? Ce părere aveți? Cum e? Ce probleme are?” “ Se vindecă? Are rost să îl/o aduc?”
Această așteptare spune mai mult despre MODUL ÎN CARE ESTE ÎNȚELEASĂ TERAPIA decât despre copil. Evaluarea psihologică NU ESTE UN VERDICT RAPID, nu este un test de sânge și NU SE FACE ÎNTR-O ȘEDINȚĂ. Evaluarea înseamnă timp, observație, istoric, relație terapeutică, contexte multiple și, foarte important, FUNCȚIONAREA FAMILIEI. Orice concluzie formulată prea devreme NU ESTE PROFESIONALĂ, iar orice presiune pentru „un răspuns rapid” mută terapia într-o zonă greșită.
Mai există o realitate dureroasă…COPII ȘI ADOLESCENȚI ADUȘI LA TERAPIE „PE ASCUNS”. De cele mai multe ori, mama încearcă să ajute, dar există un părinte…frecvent tatăl, care NU ESTE DE ACORD. Se speră că „dacă îl aducem fără să știe, lucrurile se vor rezolva”.
NU SE VOR REZOLVA.
Dincolo de cadrul legal (MINORII NU POT FI LUAȚI ÎN TERAPIE FĂRĂ ACORDUL AMBILOR PĂRINȚI), există o problemă mult mai serioasă: TERAPIA FĂCUTĂ ÎMPOTRIVA UNUI PĂRINTE DEVINE O FRÂNĂ, NU UN SPRIJIN. Copilul este prins într-un CONFLICT DE LOIALITATE, iar orice progres obținut în cabinet se lovește de un zid acasă.
Am întâlnit adolescenți cu DEPRESIE SEVERĂ, cu suferință reală, profundă, care aveau nevoie clară de EVALUARE PSIHIATRICĂ și, uneori, de TRATAMENT. Iar un părinte spunea „nu”. Minimaliza, ironiza sau discredita intervenția:
„Iar te duci la “asta” să îi spui toate prostiile?”
„Ce, acum suntem toți bolnavi?”
„Pe vremea mea nu exista depresie.”
“ Asta pentru că nu te duci mai des la biserică “
“ Nu ai nevoie, poți și singur să ieși din asta”
În aceste condiții, TERAPIA NU POATE FUNCȚIONA PE DEPLIN. Nu pentru că adolescentul nu vrea. Ci pentru că MEDIUL ÎN CARE TRĂIEȘTE CONTRAZICE ZILNIC CEEA CE SE CONSTRUIEȘTE ÎN CABINET.
❗️Psihologul NU ESTE POMPIER. NU ESTE 112. Nu stinge incendii emoționale apărute din ani de tensiune, conflicte, invalidare sau haos relațional, într-o oră pe săptămână. Terapia NU ESTE INTERVENȚIE DE CRIZĂ PERMANENTĂ și nici soluție de urgență care să repare ceea ce familia NU ESTE DISPUSĂ SĂ VADĂ SAU SĂ SCHIMBE.
Aici apare întrebarea esențială, pe care evităm să ne-o punem sincer:
A CUI ESTE PROBLEMA?
Și mai ales: UNDE SE DESFĂȘOARĂ PROBLEMA?
Copilul sau adolescentul este, de cele mai multe ori, SIMPTOMUL. Simptomul unui climat relațional, al unui stil de comunicare, al unor conflicte nerezolvate, al unor roluri distorsionate. DACĂ MEDIUL RĂMÂNE NESCHIMBAT, terapia copilului produce rezultate FRAGILE, PARȚIALE, INSTABILE. Este ca și cm ai încerca să mergi înainte CU FRÂNA DE MÂNĂ TRASĂ.
CE SE LUCREAZĂ ÎN TERAPIE TREBUIE SUSȚINUT ACASĂ…prin atitudini, prin limite coerente, prin disponibilitate emoțională, prin asumare parentală. Altfel, copilul învață ceva într-un spațiu și se întoarce zilnic într-un altul care îl anulează.
SCHIMBAREA NU SE CONSTRUIEȘTE DOAR ÎN CABINET.
Se construiește în CELELALTE 23 DE ORE.
În FAMILIE.
Terapia copilului fără implicarea familiei NU ESTE IMPOSIBILĂ, dar este LIMITATĂ. Iar a cere rezultate rapide, evaluări instant sau soluții magice în lipsa sprijinului real înseamnă A CERE IMPOSIBILUL.
Psihoterapia NU REPARĂ MEDIUL ÎN LOCUL FAMILIEI.
Îl poate însă OGLINDI.
