Psihoterapeut Evelina Smîntînă

10/04/2026

I-am dat DNF de două ori până acum. Și de o săptămână nu am mai deschis-o.

Nu e o carte care se citește seara înainte de culcare, nici în hamac, nici în metrou.

E o carte care se studiază, care te oprește din citit și te invită la reflecție. Iar dacă nu ești deja într-un proces de psihoterapie, e un început bun să tragi cu ochiul, poate dur pe alocuri prin felul în care te poate apropia de umbrele din tine.

Cartea e dezgolită de supra coperta cu care a venit și așa merită citită. Un simbol foarte puternic al faptului că de multe ori ceea ce ne aduce în terapie e doar vârful iceberg-ului. Ca o copertă colorată care acoperă și protejează o structură emoțională de multe ori fragilă, rănită și epuizată.

28/03/2026

Lucrez cu metode validate științific, care te ajută să înțelegi ce simți și de ce. Atât psihoterapia focusată pe emoții, cât și psihoterapia cognitiv comportamentală sunt abordări eficiente pentru tratamentul anxietății, depresiei, traumei, doliului, atacurilor de panică, tulburărilor alimentare, de comportament și de personalitate.

Lucrez exclusiv cu adulții, în propriul lor ritm de procesare. Nu grăbesc emoțiile, dar nici nu te învăț cm să le eviți. Sunt alături pe tine moment cu moment, pășind cu grijă în locurile care te dor, înâmpinând părțile rănite pe care le porți cu tine.

Nu îți ofer soluții rapide, nu sunt bună la asta în viețile altora și nici nu ar fi eficient pe termen lung pentru tine.

Cred cu tărie că schimbarea care durează se întâmplă încet. Aș vrea să zic în tihnă, dar aș ignora că terapia doare. Și nu vreau să îți ascund asta.

22/03/2026

Îi consolăm pe ceilalți diferit de cm facem cu noi? Pare-se că nu și, drept urmare, alunecăm într-o iluzie a empatiei.

În realitate, îi tratăm tot ca pe noi.

De ce? Pentru că, de cele mai multe ori, e mai ușor să abordăm strategii care au funcționat pentru noi, crezând că sunt potrivite și pentru ceilalți.

Dacă pentru noi funcționează să despicăm firul în patru, asta facem si cu alții.

Dacă pentru noi funcționează să evităm emoțiile, asta îi încurajăm și pe ceilalți să facă.

Dacă începem și analizăm, și justificăm, și minimizam, la fel vom face și cu experiențele emoționale ale celorlalți.

Cam devine despre noi, nu? Modelul acesta este des întâlnit în relațiile apropiate, pentru că avem acesta falsă senzație că suntem la fel.

Nu suntem la fel. Chiar dacă avem valori asemănătoare, pasiuni comune, chiar dacă ne completăm propozițiile, emoțiile le trăim diferit.

Și ce pare a fi empatie, este de fapt proiecție. Așa că, data viitoare, când suntem prinși în vâltoarea emoțională a cuiva, este important să ne oprim din ce ar merge pentru noi și să fim real acolo pentru celălalt.

"Cum te pot ajuta?" E o întrebare pe cât de simplă, pe atât de complexă pentru a evita rupturi în relații și pentru a ne conecta cu celălalt.

16/03/2026

🪻 Nu este o postare prin care urmează să ard pe rug părinții. Nu este despre ei.

Este o postare despre ce se întâmplă cu copiii neglijați emoțional și care este costul pe care ei îl plătesc ca adulți.

Este important să știm că dezvoltarea emoțională a copiilor nu se întâmplă în lipsă și nici că ei se nasc învățați, alfabetizați emoțional.

Copilul nu știe să își numească emoția atunci când se lovește, când îi este frică, când se face mișto de el, când ....

Pentru asta este nevoie de un adult care să pună cuvinte în experiența emoțională a copilului. Să îi spună ce i se întâmplă. Drept pentru care, dezvoltarea emoțională se dezvoltă în relație.

În schimb, când adultul lipsește, copilul duce un munte de emoții. De unul singur, pe umerii lui mici, în timp ce învață se să adapteze în lipsă. Să-și fie părinte.

Cam cât e nota de plată când copilul devine adult?
Pe alese dintre: anxietate, atacuri de panică, dificultăți de reglare emoțională, gânduri intruzive, oboseală permanentă, amorțire, epuizare emoțională, imunitate scăzută, voce critică permanentă, dificultăți de relaxare, copleșire, dificultăți în relații, confuzie identitară, sentimente de vid/ gol interior ...

Practic, costul real este că adultul ajunge să trăiască ani de zile fără să înțeleagă de ce îi este atât de greu să fie în relație cu propriile emoții și cu ceilalți.

Iar rănile emoționale nu lasă urme pe corp.

04/03/2026

Există o confuzie destul de mare când vine vorba de psihoterapie. Mulți oameni cred că atunci când vorbim despre copilărie, căutăm vinovați. Că răscolim trecutul din slăbiciune sau dintr-o nevoie de a ne plânge.

În realitate, copilăria este locul în care s-au format primele noastre strategii de supraviețuire.

Un copil nu are libertatea unui adult. Nu poate pleca dintr-o relație dificilă. Nu poate schimba mediul în care trăiește. Nu poate negocia condițiile în care este iubit sau acceptat. Așa că psihicul lui face singurul lucru pe care îl poate face: se adaptează.

Unii copii devin foarte cuminți.
Alții devin perfecționiști.
Unii învață să nu simtă.
Alții învață să aibă grijă de toată lumea.

Aceste mecanisme nu sunt greșite. Din contră. La momentul respectiv au fost soluții cele mai bune care au ajutat copilul să rămână conectat, protejat sau acceptat.

Problema este că aceleași mecanisme, păstrate neschimbate, pot deveni limitative și problematice în viața adultului.

Ca de exemplu, perfecționismul devine anxietate, supraadaptarea devine abandon de sine, pierderea identității, grija pentru toți devine epuizantă, hipervigilența devine copleșitoare ...

De aceea vorbim despre copilărie în terapie. Pentru a procesa și separa ce s-a construit atunci și ce nu ne mai servește astăzi.

Nu ne întoarcem în trecut sperând că vom schimba ceva de acolo, dar punând cuvinte în trecutul nostru preluăm puterea propriilor alegeri.

26/02/2026

25/02/2026

O pierdere a propriului drum nepășit. A propriilor experiențe. A propriei tinereți. A tuturor lucrurilor pe care ea, mama, nu și le-a putut împlini. A unei vieți nefericite.

Există mame care își privesc fiicele cu durere. Cu durerea ce se simte când fiica are ce mama nu a avut niciodată. Cu durerea care ia spațiul bucuriei pentru fiica ei.

Durerea asta are un termen: invidie. Și oricât vrem să înfrumusețăm o realitate crudă, sunt fiice adulte care azi își plâng în terapie mama pe care n-au avut-o niciodată.

Și care sunt copleșite de frica de eșec. Fiice adulte care nu se pot bucura de reușitele lor și care nu pot da pe mute vocea care le compară constant. Fiice ce poartă în ele un gol greu de descris.

O viață pe care fiicele adulte au învățat să o trăiască în umbră. Să fie mici. Să fie cuminți. Să nu deranjeze. Să fie tot ce mama nu a putut fi. Să fie de ajuns fără să atingă vreodata satisfacția mamei. Nimic nu e suficient, totul ajunge să fie împovărător.

Terapia nu este despre blamarea mamei.

Terapia este un spațiu în care adultul de azi își revendică dreptul la propria viață. Pas cu pas. Într-un ritm potrivit pentru fiecare. Un spațiu în care învață să dea drumu așteptărilor. Pentru că la ușa la care continuă să bată, nu va răspunde nimeni niciodată.

19/02/2026

Gânduri random despre cărări bătătorite, alegeri, pereți proaspăt zugrăviți și chestii întortocheate de prin psihoterapie adunate

17/02/2026

28/01/2026

Când am înregistrat acest reel, i-am avut în minte pe toți clienții mei care sunt și părinți și numeroasele ședințe cu ei în care am explorat împreună ce răni se activează în relație cu copiii lor. E firesc, dacă ești părinte, să te îngrijorezi când auzi de la copilul tău că ești un părinte rău. Vezi mai departe în comentarii.

03/12/2025

Sărbătorile de iarnă pe cât sunt de frumoase și așteptate de unii, pe atât de dureroase sunt pentru alții. Nu forțați ceva ce nu vă face bine. Mai degrabă căutați resurse în voi și în jurul vostru de a trece mai ușor peste această perioadă.

Dacă te afli printre cei care sărbătorile de iarnă aduc suferință, iată câteva lucruri pe care le poți face să îți construiești un colac de salvare:

🛟 adu-ți aminte că poți rămâne acasă. E permis să invoci orice scuză îți e confortabilă.

🛟 ia câte pauze ai nevoie și fă-ți planuri în doze mici.

🛟 fă-ți un plan de siguranță în avans: stabilește, înainte să pleci de acasă, cât vrei să stai, cu cine vrei să vorbești, ce subiecte superficiale (ca “cine moștenește pământurile bunicii”) te salvează de la discuții dificile, care sunt persoanele la care poți apela în caz că emoțiile devin copleșitoare.

🛟 fă-ți un playlist cu muzica ta preferată, trage draperiile, dansează liber și eliberează-te de presiunea care devine greu de suportat. Plânsul poate fi cel mai bun medicament.

🛟 fă-ți o listă cu toate lucrurile care îți fac plăcere și alege câte unul în fiecare zi din această perioadă. E o doză de vitamină care nu-ți garantează ca nu mai “răcești”, dar care te ajută să treci mai ușor prin recuperare.

🛟 ascultă-ți furia, ce îți semnalizează ea? Dă-ți un timp înainte să reacționezi și schimbă doar puțin din ce îți vine în mod automat să faci. E ok să nu-ți iasă mereu, asta necesită antrenament, iar orice pas mic e infinit mai mult decât să rămâi pe loc.

🛟 dacă ești părinte, vacanța copiilor poate fi solicitantă. Nu tot timpul funcționează să respiri de 3 ori și să sufli într-o baghetă magică. Strânge din dinți și acordă-le și copiilor spațiul de exprimare. Pune întrebări în loc să încerci să controlezi. Ia lucrurile în doze mici și aici și încearcă să separi orice voce critică ce te-ar putea să reacționezi aspru în relația cu copilul tău.

Disclaimer: niciuna dintre aceste cărți nu înlocuiește procesul psihoterapeutic. Oricare din ele poate fi trigger pentru emoții copleșitoare. Permite-ți să parcurgi cât se simte safe și nu ezita să soliciți ajutor de specialitate.

Enjoy the videos and music you love, upload original content, and share it all with friends, family, and the world on YouTube.