Psihoterapeut Marina Cerveneanu

20/01/2026

Dragi tati,

Jucati-va cu baietii vostri.

Cartea " Crescandu-l pe Cain" ( Dan Kindlon, Michael Thompson)

19/01/2026

Părinți de frați,

Nu aveți cm să le oferiți permanent la fel.

Ieșiți din cercul vicios de a încerca să faceți asta mereu. Devine obositor, frustrant și nici nu-i ajuta.

Fiecare copil este unic, cu nevoi diferite în funcție de vârstă, temperament și situație. Echitatea înseamnă să oferi fiecăruia ce are nevoie cu adevărat, nu să împărți totul identic – asta previne rivalitatea și construiește încredere.

De ce "egal" nu e corect?

Copiii mici văd fairness-ul ca pe o împărțire strict egală, dar asta alimentează comparații toxice și gelozie.

Tratamentele diferențiate ( "azi are el nevoie de ajutor la teme, ieri ai avut tu", "acum ii luam lui adidasi pentru ca s-au rupt", " el primeste telefon pentru ca are 13 ani, tu mai ai de asteptat pentru ca nu e varsta") explicate clar, îmbunătățesc relațiile frățești și coeziunea familiei, spre deosebire de eforturile forțate de egalitate care slăbesc legăturile.

18/01/2026

"MAI atrage atenția asupra unor trenduri de pe TikTok, care îi determină pe utilizatori să comită gesturi riscante pentru a obține vizualizări. Printre acestea se numără aruncarea de obiecte pe fereastră și distrugerea maşinilor parcate."

”Atenție la provocările periculoase din mediul online! Tot mai multe trenduri apărute pe internet, în special pe platforma TikTok, îi determină pe unii

18/01/2026

Dragi parinti,

Copiii noștri au câteva lumi:

- acasa;
- la școală;
- la joacă.

În ultima perioadă, „la joacă” a fost înlocuită tot mai des cu „la gadgeturi” – iar asta nu vine fără costuri pentru dezvoltarea lor emoțională, socială și chiar academică.

De ce au nevoie de joacă liberă

În jocul liber copiii își construiesc lumea lor: decid regulile, testează limite, exersează curajul și învață să facă față frustrărilor, fără ca un adult să le spună pas cu pas ce să facă.

Prin joacă liberă se dezvoltă creativitatea, gândirea critică și reglarea emoțională – abilități mult mai importante pe termen lung decât orice „nivel” trecut într-un joc pe ecran.

Ce pierd copiii când schimbă joaca pe ecrane

Când timpul de joacă scade, copiii au mai puține ocazii să negocieze, să împartă, să spună „nu îmi place” sau „hai să facem altfel” – adică exact antrenamentul de care au nevoie pentru relații sănătoase.

Studiile arată că prea mult timp în fața ecranelor se leagă de mai puțină mișcare, somn mai slab și dificultăți de concentrare, în timp ce joaca activă susține dezvoltarea fizică și cognitivă.

În loc să ne întrebăm „ce aplicație educativă să mai instalăm? " haideti sa ne intrebam " cat timp am azi ca sa-l tin afara pe copil, la aer si joaca nestructurata?".

17/01/2026

Permit copilului meu rețele sociale la 11 ani pentru ca:

-" este singurul din clasă care nu are” – foarte bine, pentru că nu are încă vârsta minimă recomandată de platforme și nu are maturitatea emoțională pentru riscurile lor;

- „toți vor râde de el și va pierde oportunități sociale” – datele arată că relațiile față în față protejează mult mai bine stima de sine și reduc anxietatea decât like‑urile și urmăritorii. Copiii pot fi integrați social prin sport, joacă, hobby‑uri și timp cu colegii, fără să trăiască în ecrane.

- "vreau să fim prieteni și să fim aproape unul de altul” – copilul are nevoie în primul rând de părinte, nu de online . Limitele clare, timpul de calitate și conversațiile sincere apropie mult mai mult decât a‑i valida accesul nelimitat la platforme pentru adulți.

Ce nu vedem la prima vedere:

Algoritmii acestor platforme sunt construiți să țină copilul cât mai mult online, nu să îi protejeze sănătatea emoțională.

Conținutul nu este calibrat pentru un creier de 11 ani, aflat în plină dezvoltare a atenției, autocontrolului și imaginii de sine.

Expunerea timpurie poate crește riscul de: comparații toxice („eu nu sunt suficient de bun/frumos/popular”), tulburări de somn, anxietate, depresie, pornografie timpurie, body shaming, autovătămare și dependență de ecrane.

Cyberbullying, s*xtortion și presiunea invizibilă

Cyberbullying‑ul nu mai este excepție, este o realitate: mesaje anonime, grupuri de WhatsApp/TikTok unde copiii sunt ridiculizați, filmări umilitoare distribuite fără consimțământ. Rănile acestea nu se văd pe piele, dar se văd în rușine, izolare și refuzul de a mai merge la școală.

Sextortionul pornește adesea banal: „trimite‑mi o poză drăguță, doar pentru mine” – urmată de amenințări, șantaj și frică paralizantă.

Un copil de 11 ani nu are resursele cognitive și emoționale să gestioneze așa ceva singur.

Ce putem oferi în loc :

- sport, artă, cluburi, joacă fizică, timp cu colegii în viața de zi cu zi;

- avem ritualuri de conectare: discuții seara, ieșiri unu‑la‑unu, spațiu în care poate vorbi despre ce vede și ce simte;

- învățăm împreună igienă digitală: ce e o limită, ce e consimțământul, ce fac când primesc un mesaj dubios sau o cerere de poză;

- amânăm expunerea la platforme pentru care creierul lui nu este încă pregătit, exact cm am amâna volanul sau alcoolul.

Draga parinte:

Nu ești un părinte „rău” sau „învechit” dacă spui NU la Instagram, TikTok sau Snapchat la 11 ani.
Ești un adult care își asumă rolul de protecție într‑o lume digitală care se mișcă mai repede decât știința și regulile.

17/01/2026

"Le amintesc elevilor mei ca au creioane care au guma de sters. Asta inseamna ca se asteapta de la ei sa mai si greseasca. Pot gresi si asta e ok."

Avem si oameni faini care ne ajuta in educatia copiilor nostri. Bravo, dna invatatoare!

16/01/2026

SFAT: Daca ai preadolescent acasa intreaba-l daca a auzit termenul de "gooning".

Daca da, e timpul sa aveti o conversatie, cat mai deschisa puteti.

Este noutate pentru ei si pentru noi, dar avem nevoie sa tinem pasul pentru a-i putea ajuta.

15/01/2026

Telefoanele în școli.

STIU CA SUNT PARINTI CARE CRED CA AI LOR COPII AU NEVOIE DE TELEFON LA SCOALA, dar ei nu lucreaza cu acesti copii, nu ii au ca elevi la ora.

Lucrez cu preadolescenți și adolescenți care îmi spun că la ora X sau Y sunt lăsați „să stea pe telefoane”. Și la orele la care nu sunt lăsați, tastează pe sub bănci, se joacă cu ghiozdanul în față sau se furișează la baie ca să mai prindă câteva minute pe social media.

Sunt profesori cu care vorbesc și care îmi spun direct: „Dacă aș sta după fiecare copil cu telefonul, nu mi-aș mai putea face ora. Nu sunt atenți la ore.”

Vorbim despre:

- un creier de copil bombardat cu notificări, care nu mai rezistă la 10 minute de concentrare susținută;

- copii care nu mai știu să stea în liniște cu propriile gânduri, dar pot sta o oră pe TikTok fără să clipească;

Și atunci întrebarea nu mai este doar: „Ce fac școlile cu telefoanele?”.

Întrebarea devine: „Ce facem NOI, ca părinți, cu regulile de acasă?”.

Pentru că:

- dacă un copil stă până târziu pe telefon, vine obosit la școală și va căuta iar stimulare rapidă, nu lecții;

- dacă mesajul de acasă este „telefonul e singura ta distracție”, copilul va lupta cu orice adult care încearcă să limiteze accesul;

- dacă părintele îi scrie copilului în continuu în timpul orelor, îi transmite că e normal să fie online non-stop.

Acesta este un semnal de alarmă.

Nu pentru a învinovăți pe nimeni, ci pentru a ne uita sincer la:

- ce limite punem (sau nu) la telefoane;

- ce modele le oferim noi, adulții, când stăm și noi cu telefonul în mână ore în șir;

- cât de dispuși suntem să fim nepopulari pentru binele lor pe termen lung.

Poate că nu putem controla toate regulile din școli.

Dar putem:

- să avem perioade clare fără telefon acasă (dimineața înainte de școală, la teme, la masă, seara);

- să ne ținem de ce spunem: „Telefonul e o unealtă, nu centrul vieții tale”;

- să ne aliem cu profesorii în loc să îi punem în poziția de „polițiști răi”.

Copiii noștri cresc într-o lume digitală, da.

Dar creierul lor are în continuare nevoie de atenție, liniște, relație și plictiseală ca să se dezvolte sănătos.

Dacă nu punem frână noi, adulții, nu o să o pună nimeni în locul nostru.

14/01/2026

PROVOCARE PENTRU PĂRINȚI: Ia masa cu copilul tău seara, timp de 2 saptamani la rand.

Chiar daca nu e ordine in casa sau masa nu e exact cm ti-ai dori.

Nu trebuie sa fie perfect, trebuie sa fie IMPREUNA.

13/01/2026

NU este NU!

Invata-ti copilul

- ca un "NU" primit de la un alt copil ramane "NU"!;
- ca un "NU" nesigur este tot "NU";
- ca "POATE, NU STIU" inseamna tot "NU" momentan.

Invata-ti baiatul despre consimtamant. Spune-i ca, intr-o relatie, este foarte important sa poata sa se opreasca atunci cand primeste un "NU", oricat de tare isi doreste sa mearga mai departe.

*xuala

12/01/2026

De ce alegem să NU vorbim cu copiii despre intimitate?

Nu pentru că ei nu ar avea nevoie.

Ci pentru că NOUĂ ne este greu.

Am crescut cu rușine și tabu: „despre asta nu se vorbește”. Așa am învățat că e murdar, rușinos, periculos.

Ne e teamă „să nu le dăm idei”, deși informația corectă, adaptată vârstei, îi protejează și scade comportamentele de risc.

Nu avem cuvinte: nimeni nu ne-a învățat cm să vorbim despre corp, limite, consimțământ, relații sănătoase.

Ne activează propriile răni: rușini vechi, experiențe neprocesate, educația rigidă primită. E mai ușor să evităm subiectul decât să il abordam

Între timp, copiii tot află despre corp, s*x și relații.

Dar nu de la noi.

Ci de la colegi si internet.

Draga parinte, când ALEGI sa taci si sa eviti nu îi protejezi, doar ii lasi singuri cu intrebarile pe care lr au.

*xuala

11/01/2026

Trăim într-o lume în care nu mai avem spațiul dintre " VREAU” și „AM” pentru copiii noștri.

Problema este că exact în acest spațiu se formează reziliența, autocontrolul și capacitatea de a duce frustrarea.

FRUSTRARE sau „spațiul dintre a vrea și a avea” este zona în care, de fapt, copilul învață ca este ok sa astepte.

Când grăbim mereu finalul (îi dăm imediat tableta, jucăria, răspunsul), copilul nu apucă să-și exerseze mușchiul de „pot să duc asta”, iar asta se vede mai târziu în anxietate si renunțare rapidă.

Data viitoare când copilul tău spune „Vreau acum!”, încearcă să lași intenționat puțin spațiu: „Știu că vrei acum. Nu pot să-ți dau chiar acum, dar știu că poți să suporți așteptarea asta.”

Acel mic disconfort de azi e antrenamentul care îl va ajuta mâine, când viața nu îi va mai livra niciodată totul pe loc.

Hai sa invatam sa lasam spatiu intre VREAU si AM!