14/03/2023
DIMENSIUNI ALE RELAȚIEI DE CUPLU
Din cele mai vechi timpuri, relația dintre doi parteneri, bărbat și femeie, a reprezentat forma primară de relaționare între oameni, a căror deziderate, scopuri, sunt aceleași, în care dorința de a se unii și de a da concepere copiilor a reprezentat principalul scop al unirii.
Cuplul s-a bazat in ontologie nu numai pe dorința procreării ci a avut la bază și nevoia de stabilitate, securitate, de îndeplinire a nevoilor de bază ale unui individ, scopuri care erau, și sunt, mult mai ușor de îndeplinit într-un cuplu.
Cu toate aceste deziderate, relația presupune și neînțelegeri, divergențe de opinii, dar mai ales apar probleme în momentul în care unul dintre parteneri, sau ambii, se consideră neînțeleși, neapreciați pentru rolul lor sau nu mai întâlnesc punctele comune pentru care au întemeiat relația.
Problemele într-o relație apar relativ frecvent, partenerii nemaifiind dispuși să treacă peste obstacole dacă acestea nu sunt dizolvate. Gândurile, sentimentele, nu mai sunt împărtășite ca la început, apariția copiilor putând duce la acutizarea divergențelor, la scoaterea nemulțumirilor la vedere, din inconștient.
Comunicarea, fie ea verbală sau non-verbală, poate întâmpina diferite obstacole, acestea fiind în principal compuse din atitudinile relevate de unul sau de ambii parteneri. Minciuna, ironia, manipularea, incapacitatea de înțelegere a mesajelor transmise reprezintă parte a obstacolelor dintr-o relație. Partenerii nu mai reușesc să îndeplinească rolul dialogului, acesta fiind plin de reproșuri, de banalități, de stereotipii și, în unele cazuri, de abjecții, de insulte.
În astfel de cazuri, relația reprezintă însăși devalorizarea eu-lui, a sinelui fiecărui partener. Partenerii devin incapabili să deceleze între mesajele importante și cele de suprafață, apare agresivitatea indirectă, lipsa de ascultare reală, aceasta transformându-se în ascultare de fațadă.
Adaptarea individului la relația de cuplu, trebuie să aibă în vedere motivația partenerială, concretizată în orientări, activări și reactivări ale factorilor motivaționali (vârsta, s*x, comportament socio-afectiv, nevoie de autodezvoltare).
Dinamica și acomodarea partenerială a presupus, presupune și va presupune, realizarea de concesii și acceptări reciproce, precum și capacitatea fiecărui partener de a face corecții individuale în comportamentul comunicării. Rolul acestor eforturi este acela de a crește coeziunea cuplului, de a realiza ajustări ale disfuncțiunilor, de a realiza în final procesul de acomodare partenerială.
Satisfacția ca și insatisfacția partenerială este legată strâns de îndeplinirea funcțiilor unui cuplu cât și de îndeplinirea obiectivelor pe care și le-au trasat partenerii. în general partenerii vorbesc despre cuplu/familie, ca fiind îndeplinite condițiile, rezultând un cuplu partenerial/ marital eficient și fericit, ceea ce denotă faptul ca nu există doar o formulă magica pentru fericire.
Comunicarea, deși se realizează verbal și non-verbal, între parteneri, nu reprezintă cu adevărat o comunicare dacă aceasta nu conține o anumită cantitate de Informație. Cantitatea de Informație poate fi mare sau mică, dar ceea ce contează ca trăsătură a Informației este calitatea. Calitatea Informației determină calitatea discursurilor, calitatea problemelor ridicate și a rezolvărilor. Toate acestea, realizarea lor, va demonstra un cuplu matur, dezvoltat psiho-social și emoțional.
În epoca modernă, divorțurile și violența familială au ajuns la cote alarmante, partenerii nefiind dispuși să facă eforturi continue pentru salvarea relației, indiferent dacă din relație au rezultat și copii.
Problemele maritale si, în ultimă instanță divorțul, sunt consecința influențelor exercitate de o serie de cel puțin cinci factori, printre care (după Bodenmann, 2000a):
- evoluția negativă a relației care se datorează stresului zilnic;
- incapacității individului de a face față în mod adecvat cerințelor care necesită achiziționarea unor abilități (de comunicare, rezolvarea problemelor, coping-ul individual și diadic);
- existența condițiilor care fac mai ușoară ieșirea din relație (independența economică, un nou partener);
- lipsa condițiilor de inhibare importante care servesc ca „bariere în calea încheierii relației” (norme sociale, constrângeri economice);
- apariția factorilor de declanșare a problemelor (ex. o relație extraconjugală).