https://www.facebook.com/1663728030584057/

Valiant - Pagina de psihologie

Home
Romania
Bucureşti Sectorul 1
Valiant - Pagina de psihologie

ARMONIA îmi definește viața! Nu practic terapia în cabinet dar trăiesc psihologia ca pe un mod de a înțelege lumea, pe ceilalți și pe mine însămi.

Mă numesc Valentina și sunt psiholog cu formare în psihoterapie cognitiv-comportamentală, atestată de Colegiul Psihologilor din România. Scriu aici inspirată de experiențe reale — trăiri personale, întâlniri semnificative, povești care lasă urme. VALIANT s-a născut din nevoia de a da sens, de a aduce claritate și echilibru, prin cuvânt și reflecție. Am numit această pagină *Valiant*, un cuvânt englezesc care înseamnă *curajos, brav, neînfricat*. L-am ales pentru că adevărata vindecare începe cu *curajul de a privi înăuntru*, de a simți, de a nu fugi de propriile umbre. Fiecare reflecție de aici este un pas în această direcție — un pas valiant. Prima mea profesie a fost și este în continuare cea de inginer chimist. Și poate părea că psihologia și chimia sunt doua lumi diferite dar pentru mine ele se întâlnesc într-un punct profund: Alchimia. Așa cm chimistul caută transformarea materiei, sufletul caută propria lui transmutare — de la haos la sens, de la durere la lumină.

„Secretele alchimiei există pentru a transforma muritorii dintr-o stare de suferință și ignoranță la o stare de iluminare și de fericire.”-D. Chopra

Aceasta este, în esență, călătoria fiecăruia dintre noi. O călătorie spre sine, în care învățăm să ne privim cu blândețe, să ne înțelegem mecanismele interioare, să ne eliberăm de ce nu ne mai servește și să ne recâștigăm armonia. Pe această pagină vei găsi gânduri, emoții, reflecții scrise cu autenticitate. Nu sunt rețete, nici teorii reci. Nu propun soluții rapide, ci invitații la conștientizare. Scriu când simt, când viața și oamenii din ea lasă urme care merită rostite. Sunt fragmente de viață, împărtășite cu speranța că vor atinge inimi care caută același lucru: liniște, claritate, înțelegere. VALIANT este despre curajul de a simți și de a crește. Despre finețea cu care sufletul lucrează în tăcere. Despre transformare. Te invit să rămâi aproape, dacă simți că acest spațiu rezonează cu tine!

31/01/2026

,,Nu fug de ceea ce simt, pentru că știu că nu pot să fug de mine!" 💞

Trăim într-o cultură a „binelui obligatoriu”. Suntem învățați de mici că tristețea trebuie „să treacă”, că frica este o slăbiciune și că anxietatea e doar un zgomot de fundal care ne stă în calea productivității. Așa că învățăm să fugim. Fugim în muncă, în ecrane, în relații de suprafață sau în optimism forțat. Dar, după mii de kilometri alergați în interiorul propriei minți, ajungem mereu în același punct: noi înșine.
Adevărul inconfortabil dar eliberator, este acesta: emoțiile nu sunt inamici care ne asediază, ci mesageri care ne bat la ușă.
Când fugi de o emoție, nu o faci să dispară; o faci doar să se mute în „subsolul” conștiinței tale. Acolo, în întuneric, emoțiile nu mor, ci se transformă. O tristețe neplânsă devine o apatie cronică. O furie neexprimată se transformă în tensiune musculară sau în auto-critică acerbă. O teamă negată devine o anxietate care te sufocă fără un motiv aparent.
Să fugi de ceea ce simți este ca și cm ai încerca să îți tai propria umbră pentru că nu îți place forma ei. Te poți ascunde în lumină pentru o vreme dar umbra va fi acolo imediat ce soarele apune.

Acceptarea nu este resemnare!
Mulți dintre noi se tem că, dacă se opresc din fugă și privesc tristețea în față, vor fi înghițiți de ea. Ne temem că, dacă recunoaștem că „nu mai putem”, ne vom prăbuși definitiv.
În realitate, procesul este invers. În momentul în care te oprești și spui: „Da, acum simt o teamă profundă și este în regulă să fie aici”, ceva se schimbă. Tensiunea luptei dispare. Nu mai consumi energie pentru a ține ușa închisă în fața „monstrului”. Când nu mai fugi, recuperezi toată acea energie vitală pe care o foloseai în procesul de negare.

A nu fugi de tine înseamnă a deveni un părinte blând pentru propriile stări. Înseamnă să înțelegi că ești un ecosistem complex, nu o linie dreaptă de fericire continuă. Există perioade de secetă, există furtuni, există ierni lungi și primăveri timide.
A sta cu tine însuți atunci când ești „urât”, dărâmat sau confuz este cel mai înalt act de curaj. Este momentul în care încetezi să mai fii propriul tău tiran și devii propriul tău aliat.

,,Nu pot fugi de mine pentru că, oriunde m-aș duce, sunt acolo. Nu pot fugi de ceea ce simt pentru că sentimentele mele sunt însăși fibra din care este țesută experiența mea de a fi om.
Astăzi, aleg să mă opresc. Să respir. Să simt nodul din gât sau golul din piept fără să le judec. Pentru că știu că doar traversând tunelul și nu încercând să dărâm pereții lui, pot ajunge la lumină. Pacea nu vine din absența furtunii, ci din certitudinea că pot rămâne în picioare, în mijlocul ei, privindu-mă cu bunătate."

16/01/2026

Nevoia de coerență – puntea dintre haos și sens

În inima ființei umane pulsează o nevoie profundă: aceea de coerență. Nu este doar dorința de a înțelege lumea, ci și de a ne înțelege pe noi înșine în raport cu ea. Coerența este firul invizibil care țese o poveste unitară din fragmente disparate de trăiri, gânduri, decizii și contradicții. Este ordinea care dă sens haosului interior.

Psihologic vorbind, omul simte o nevoie constantă ca ceea ce gândește, simte și face să fie în armonie. Atunci când aceste planuri intră în conflict, apare ceea ce numim disonanță cognitivă – o tensiune lăuntrică ce ne împinge fie să ne schimbăm comportamentul, fie să ne modificăm convingerile, doar pentru a restabili un echilibru intern. Așadar, coerența nu este un lux moral, ci o condiție de echilibru psihic.

La nivel existențial, coerența este legată de identitate. Ne dorim să fim „aceeași persoană” în ochii noștri și ai celorlalți, să putem povesti viața noastră ca pe un fir narativ logic, chiar și atunci când realitatea ne-a fragmentat în bucăți. În lipsa acestei coerențe, apar confuzia, pierderea de sine, criza de identitate.
Totuși, coerența nu înseamnă rigiditate. A fi coerent nu înseamnă a fi perfect previzibil, ci a avea un centru interior care rămâne stabil, chiar dacă formele exterioare se schimbă. Este despre a acționa cu integritate, despre a rămâne fidel valorilor personale, chiar și atunci când circumstanțele se schimbă.

Nevoia de coerență ne face să căutăm răspunsuri, sensuri și conexiuni. Ea ne ține ancorați în noi înșine, ne ajută să discernem între ce este autentic și ce este impus, între ce vine din adâncul sufletului și ce este doar ecou al așteptărilor celorlalți.

Într-o lume care se schimbă rapid, unde contradicțiile sunt tot mai evidente, nevoia de coerență devine și mai importantă. Este exercițiul de a trăi conștient, de a alinia ceea ce suntem cu ceea ce facem, pentru a construi o viață care nu doar „funcționează”, ci care are sens.

Coerența în viață înseamnă alinierea între ceea ce gândești, simți, spui și faci.
Este acel echilibru interior care apare când trăiești în acord cu valorile și convingerile tale. O persoană coerentă:
- își asumă alegerile și consecințele;
- evită disonanța între interior (dorinte, emoții) și exterior (comportament, acțiuni);
- inspiră încredere și stabilitate în relațiile cu ceilalți.

Lipsa coerenței duce adesea la conflicte interioare, stres sau pierderea încrederii în sine. Coerența aduce claritate, autenticitate și o direcție mai sănătoasă în viață.

31/12/2025

La cumpăna dintre ani – O tăcere plină de sens

Există o clipă tainică, între două bătăi de ceas, când vechiul nu s-a dus pe deplin iar noul nu a sosit încă. O graniță nevăzută între ce am fost și ce putem deveni.
Este mai mult decât artificii, urări și șampanie. Este o invitație la reflecție:
– Ce din acest an a meritat trăit din plin?
– Ce dureri ai ținut strâns, ca să nu uiți?
– Ce vrei să lași în urmă, fără vinovăție?

Uneori, cele mai mari revelații vin în liniște, nu în zgomotul sărbătorii. În acele clipe când, privind înăuntru, îți dai seama cât ai crescut, chiar și fără să fi planificat.

Poate nu a fost anul cel mai ușor. Dar ai ajuns aici. Și asta contează.
Poate nu ai răspunsuri la toate. Dar porți în tine curajul de a merge mai departe.

La cumpăna dintre ani, nu-ți fă doar planuri. Fă-ți promisiuni sufletești:
– Să fii mai blând cu tine.
– Să alegi relații care hrănesc, nu doar ocupă spațiu.
– Să trăiești autentic, chiar dacă mai puțin perfect.

La mulți ani cu sens, cu echilibru și cu inimă vie!

25/12/2025

Crăciunul este despre lumină, speranță și apropiere.
Vă doresc să primiți în suflet darurile nevăzute ale acestei sărbători: liniștea interioară, căldura inimii și încrederea în drumul propriu.
Fie ca în această perioadă să ne reamintim că echilibrul, empatia și iubirea sunt cele mai prețioase daruri.

Crăciun cu sens și armonie!

23/12/2025

Puntea dintre simțire si convenție!

Echilibrul între ceea ce simți și normele sociale se construiește cu finețe, pe baza a trei piloni esențiali: conștientizare, discernământ și autenticitate cu măsură.

1. CONȘTIENTIZARE
Primul pas e să devii constient de propriile trăiri și si de sursa lor. Ce simți cu adevărat? Este o emoție autentică sau un reflex de adaptare? De multe ori, încercăm să ne pliem pe normele sociale fără să ne întrebăm dacă ele ne mai reprezintă. A-ți recunoaște nevoile nu înseamnă a le exprima neapărat imediat, ci a le valida în tine.

2. DISCERNĂMÂNT
Nu orice impuls trebuie urmat. A înțelege contextul social în care te afli, a evalua consecințele și a decide când, cm și dacă îți exprimi ceea ce simți, ține de inteligența emoțională. Uneori, e nevoie să amâni exprimarea, alteori s-o adaptezi. Dar a o anula complet te îndepărtează de tine.

3. AUTENTICITATE CU MĂSURĂ
Autenticitatea nu înseamnă sinceritate brutală sau refuzul de a te adapta. Înseamnă a-ți găsi o voce a ta chiar și în mijlocul convențiilor. A fi aliniat cu tine însuți și totuși funcțional în societate. Când alegi să spui „nu”, chiar dacă ceilalți așteaptă un „da”, dar o faci cu asumare, respect și claritate, creezi punți între tine și lume, nu rupturi.

Echilibrul nu este un punct fix, ci un dans continuu între interior și exterior. Unii pași se fac spre lume, alții spre tine. Iar armonia apare când nu te pierzi în niciunul.

22/12/2025

Prețul nevăzut al civilizației: Nevroza

„Nevroza este prețul pe care îl plătim pentru a trăi în cultură”, spunea Freud – nu ca o sentință ci ca o invitație la introspecție. A trăi în cultură înseamnă a aparține unei structuri sociale complexe, a învăța coduri, a respecta norme, a reprima impulsuri. Nu putem funcționa într-o societate organizată fără să ne supunem acestor reguli. Dar în același timp, nu putem face asta fără costuri interioare.

Cultura este cea care ne protejează de haosul exterior dar ne poate introduce în haosul interior. Încă din copilărie, învățăm ce este „acceptabil” și ce nu. Ce se spune și ce se tace. Ce se simte și ce se ascunde. Astfel, o mare parte din ceea ce este viu în noi este împins în inconștient – în numele adaptării. Nevoia de control, dorința de apartenență, teama de respingere sau rușinea devin ghiduri nevăzute ale comportamentului nostru.

Nevroza nu este un eșec personal. Este o reacție naturală la conflictul dintre dorințele intime și presiunile externe. Între ceea ce vrea sufletul și ceea ce cere lumea. Ea poate lua forma anxietății, a obsesiei pentru control, a vinovăției cronice sau a incapacității de a simți bucurie. Simptomele nu sunt dușmani – ci mesaje. Ele spun: „Te-ai îndepărtat de tine”.

Într-o societate care premiază eficiența, succesul și conformismul, nevroza este adesea privită ca o defecțiune de parcurs. Dar, privită cu luciditate, ea este o poartă către întrebări mai adânci: *Cine sunt dincolo de rolurile mele? Ce parte din mine a fost reprimată? Ce am sacrificat pentru a fi „pe plac”?

Procesul de vindecare nu înseamnă renunțarea la cultură sau norme, ci regăsirea sinelui în cadrul lor. A face pace cu propriile nevoi, a aduce conștiență acolo unde a fost doar adaptare oarbă. A transforma suferința nevrotică în înțelepciune personală.

Într-un fel, nevroza este dovada că sufletul nu moare în fața presiunii culturii – ci doar se zbate să fie auzit. Iar cei care îndrăznesc să o asculte, pot deveni nu doar mai liberi, ci și mai umani.

Cultura ne ordonează viața. Dar nevroza ne amintește cine suntem cu adevărat.

19/12/2025

VISUL– Calea Regală spre Inconștient

Afirmația lui Freud că „visul este calea regală de acces la inconștient” rămâne una dintre cele mai profunde intuiții ale psihanalizei. Visul este o poartă simbolică, prin care mintea noastră încearcă să comunice ceea ce în stare de veghe ne este greu să înțelegem sau să acceptăm.

În vis, conștiința slăbește controlul iar dorințele, fricile, traumele sau nevoile refulate își fac apariția, uneori în forme criptice, bizare dar încărcate de sens. Un vis nu este niciodată doar o imagine trecătoare – este un mesaj codificat de profunzimea psihicului, o oglindă în care sufletul se reflectă dincolo de aparențe.

Inconștientul nu vorbește în propoziții logice, ci în simboluri, în metafore, în scene cu încărcătură emoțională. De aceea, visul nu trebuie luat literal ci interpretat cu blândețe, cu atenție la ceea ce evocă în noi. Un animal agresiv poate fi frica reprimată. O casă în ruine poate fi o parte a sinelui nostru care are nevoie de reconstrucție.

Cei care au curajul să își observe visul cu onestitate devin exploratori ai propriului suflet. În vis se dezvăluie nu doar ceea ce am trăit ci și ceea ce am evitat, am negat, am uitat. El ne arată unde suntem, ce ne lipsește și uneori chiar încotro să mergem.
A visa, în profunzime, este un act de vindecare. Înseamnă să lași viața interioară să curgă liberă, să accepți umbrele, să onorezi dorințele și să recunoști nevoile neexprimate.

Visul nu este un capriciu al somnului ci o hartă tăcută, uneori misterioasă dar extrem de valoroasă pentru cei care vor să se cunoască cu adevărat.

>

14/12/2025

Știi ce vor zice oamenii?
Ce au în suflet!

De câte ori nu ne-am oprit din a spune, a face sau a trăi ceva autentic doar pentru că în mintea noastră a răsunat întrebarea: „Și ce vor zice oamenii?” Această întrebare aparent banală are o putere tăioasă, invizibilă dar profund modelatoare. Uneori ne dictează alegerile, ne ascunde visele și ne fură libertatea interioară. Și totuși… ce zic oamenii? În realitate, nu zic decât ce poartă ei în suflet.

Când cineva te judecă, cuvintele lui nu spun despre tine, ci mai degrabă despre el. Despre fricile lui, despre nemulțumirile, dorurile sau neîmplinirile sale! Oamenii proiectează în exterior ceea ce nu au avut curajul să vindece în interior. Când te văd fericit, unii simt inspirație — alții, invidie. Când greșești, unii oferă înțelegere — alții, dispreț.
Ceea ce spun nu este despre tine. Este o oglindire a lumii lor interioare.

Adevărata libertate începe atunci când nu-ți mai trăiești viața în funcție de vocile exterioare. Când înțelegi că fiecare om are propria poveste, propriul filtru prin care privește lumea — și că ceea ce spune nu e o sentință universală ci doar o reflectare a propriei sale stări.

-Știi ce vor zice oamenii?
- Da. Ce au în suflet!

Iar tu să mergi înainte cu ce ai tu în al tău.

08/12/2025

Sincronicități-Oglinzi divine în viața noastră

Uneori, viața ne vorbește fără cuvinte. Ne întâlnim cu oameni exact când aveam nevoie de ei. Citim un mesaj care pare scris pentru sufletul nostru. Prindem un gând în aer iar răspunsul vine imediat, printr-un semn, o întâmplare, o coincidență… aparent întâmplătoare. Dar nu e!
Te-ai gândit vreodată la cineva iar în următoarele minute te-a sunat?
Ai trecut printr-o perioadă grea și, fix atunci, ai citit o frază care ți-a liniștit sufletul?

Acestea nu sunt întâmplări banale. Sunt SINCRONICITĂȚI.
Carl Jung, părintele acestui concept, spunea că ele sunt coincidențe semnificative– momente în care lumea interioară și cea exterioară se aliniază perfect, fără o legătură cauzală dar cu un sens profund.

Sincronicitatea este răspunsul vieții la gândurile, emoțiile și dorințele tale cele mai tăcute.
E ca un semnal că nu ești singur, că ești văzut, că pașii tăi au sens.
Uneori e doar o confirmare. Alteori e o invitație. Să mergi mai departe. Să schimbi direcția. Să înțelegi ceva ce nu puteai vedea până atunci.
Sincronicitatea este acel mister blând prin care Universul ne atinge discret umărul și ne spune: „Ești pe drumul tău.”

Sincronicitățile nu pot fi forțate dar pot fi recunoscute. Ele cer un suflet treaz, o inimă deschisă și încrederea că viața nu este doar o succesiune de întâmplări, ci o țesătură fină între cer și pământ.

Și când le recunoști, totul capătă sens.

Într-o lume grăbită, uităm să fim atenți la aceste semne. Dar ele există.
Într-o melodie, într-o conversație, într-un vis, într-un cuvânt care se repetă.
Sunt punți între sufletul tău și viață.

Poate chiar acum, citind asta, ți-ai amintit de o astfel de întâmplare.
Nu-i așa că nimic nu e întâmplător?

Nu e magie. E har!

06/12/2025

🎁 Ce ți-a adus Moș Nicolae în suflet? 🎁

În dimineața aceasta, când ai privit în ghetuțe, ai zâmbit?
Poate ai găsit mai mult decât dulciuri: un gând cald, o speranță nouă, un moment de tihnă.
Poate chiar un dor – de tine, cel/cea care ai fost sau de cel/cea care vrei să devii.

Darurile adevărate nu se văd mereu. Uneori, Moșul lasă în urmă o revelație, o întrebare care atinge, un gând care alină.

Astăzi, fă-ți timp să asculți ce a lăsat în tine.
Poate acel „cadou” e începutul unei vindecări, al unei alegeri noi sau al unei iubiri care începe cu... tine.

✨ Psihologia ne învață că darurile cele mai mari sunt cele care nu încap în cutii – ele se simt.
Tu ce ai primit azi în suflet?

29/11/2025

Când Prietenia nu are nevoie de invitație !

Într-o lume în care cuvintele se rostogolesc ușor iar legăturile se înfiripă adesea în grabă, adevărata prietenie se recunoaște nu în promisiuni ci în prezență. În tăcerea momentelor grele, în discreția bucuriilor împărtășite, prietenii reali nu au nevoie de chemări. Ei simt, intuiesc, apar. Vin atunci când restul lumii se retrage.

Există oameni pe care îi chemi când inima îți este plină. Când ai vești bune, reușite, împliniri. Sunt cei alături de care vrei să râzi, să sărbătorești, să ciocnești un pahar. Dar și mai rari – și infinit mai prețioși – sunt cei care vin când nu-i chemi. Când ești tăcut, când nu mai ai puterea să formulezi cereri de ajutor, când durerea te face să te închizi în tine.

Aceștia sunt prietenii adevărați: nu intruzivi, ci ancorați în empatie. Nu se întreabă „Oare ar trebui să merg?”, ci pur și simplu se ridică și vin. Cu o mână pe umăr, cu o privire caldă, cu tăcerea potrivită! Nu au nevoie de explicații. Știu!

Prietenia autentică nu înseamnă doar prezență în lumină ci curajul de a sta lângă cineva și în întuneric. Adevăratul prieten nu te întreabă „ce pot face pentru tine?”, ci se așază lângă tine și spune: „sunt aici”.
De aceea, poate cea mai profundă formă de recunoștință este să ne amintim, chiar și când viața ne e liniștită, de cei care ne-au fost umbre tăcute în furtuni. Să fim, la rândul nostru, acei prieteni care apar fără a fi chemați.

Pentru că uneori, o inimă care știe că nu este singură se vindecă mai repede decât una care așteaptă un mesaj.

27/11/2025

Ușa din interior🗝🚪

Există momente în viață când ne simțim pierduți, copleșiți, înfrânți. Și poate că cei din jur, cu cele mai bune intenții, încearcă să ne ajute. Ne oferă sfaturi, sprijin, mâini întinse. Dar adevărul profund și uneori dureros este că nimeni nu te poate salva dacă tu nu vrei cu adevărat să fii salvat.

Salvarea nu e un gest exterior. Nu e un colac de salvare aruncat de alții, ci o decizie interioară de a vrea să trăiești altfel. E momentul în care recunoști că da, doare, e greu dar refuzi să rămâi blocat acolo. Este acel impuls firav care spune: Vreau mai mult pentru mine!

Poți fi înconjurat de iubire, de sprijin, de oameni care te roagă să ieși la lumină dar dacă tu stai cu ușa închisă pe dinăuntru, nimeni nu poate pătrunde. Ușa trebuie deschisă din interior!

În realitate, salvarea nu înseamnă să fii scos din suferință, ci să fii ghidat — doar dacă îți dai voie să fii ghidat. Autentic, cu vulnerabilitate și curaj! Pentru că vindecarea nu vine când ceilalți te salvează, ci când tu alegi să mergi în întâmpinarea propriei tale salvări.

A vrea să fii salvat nu înseamnă slăbiciune. Înseamnă o formă profundă de forță: forța de a te vedea, de a te recunoaște, de a cere și primi ajutor dar mai ales de a lucra cu tine însuți.
Așadar, nimeni nu te poate salva dacă nu ești gata să te întorci către tine. Pentru că adevărata salvare nu vine din afară. Vine din acea clipă de luciditate în care spui: Nu mai vreau să trăiesc așa. Merit altceva. Aleg să mă ridic.

Și de acolo începe totul.

Address

Bucureşti Sectorul 1

Website

facebook.com

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Valiant - Pagina de psihologie posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Want your practice to be the top-listed Clinic in Bucureşti Sectorul 1?

Our Story

MISIUNEA MEA: Să susțin oamenii să se bucure de viață!

“În viață avem nevoie de oameni față de care putem vorbi deschis. Avem nevoie de conversații sincere și de momente care implică încredere și curaj.” – Thomas Moore

Suntem ființe umane și avem sentimente. Este normal să ne simtim triști atunci când pierdem pentru totdeauna o ființă apropiată, atunci când trecem printr-un divorț, când persoanele în care investim încredere ne supără sau când ne pierdem statusul profesional. Psihicul are nevoie de o perioadă pentru a procesa și integra noua situație, determinandu-ne ulterior să acceptăm sau să schimbăm ceea ce ne-a pricinuit suferința.

Apar insa perioade in viata in care simtim ca nu mai putem facem fata provocarilor ca inainte. Ceva se schimba in interiorul nostru. Apar chiar blocaje care ne tintuiesc pe loc. De cele mai multe ori aceste stari sunt influentate de procese inconstiente, automate astfel ca incercarile de a rezolva singuri aceste probleme esueaza deseori. Atunci este nevoie de suport specializat, de psihoterapie. Să ceri sprijin atunci când ai nevoie nu este un aspect de slăbiciune! Te invit in cabinetul meu pentru a parcurge acest drum de autocunoastere impreuna!