What are the opening hours?

Monday 10:00 - 20:00 Tuesday 09:00 - 20:00 Wednesday 09:00 - 20:00 Thursday 09:00 - 20:00 Friday 09:00 - 20:00 Saturday 10:00 - 15:00

https://ralucaelenamoisescu.ro/

Psiholog Raluca Elena Moisescu, Bucureşti Sectorul 1 (2026)

12/02/2026

„Nu e intens. Dar e sigur.”

Există relații care nu îți dau fluturi în stomac.
Nu te fac să verifici telefonul din 5 în 5 minute.
Nu te țin în tensiune.

Persoana este constantă. Răspunde. E prezentă. Nu dispare.

Și totuși… ceva din tine spune că „lipsește ceva”.

De multe ori, acel „ceva” este obișnuința cu intensitatea.

Dacă ai trăit relații în care apropierea era când foarte puternică, când complet retrasă, creierul tău s-a obișnuit cu alternanța.
Cu emoția puternică.
Cu așteptarea.
Cu nesiguranța.

În timp, această tensiune începe să fie confundată cu iubirea.

Așa se face că atunci când întâlnești pe cineva stabil, calm, disponibil, nu simți aceeași explozie emoțională.
Pentru că nu există pericolul de a-l pierde.

Siguranța nu creează adrenalină. Creează liniște.

Dar dacă nu ești obișnuită cu liniștea, o poți interpreta ca lipsă de pasiune.

Nu este nimic „greșit” cu tine.
Este doar un tipar emoțional învățat.

Și tiparele nu se schimbă doar pentru că îți dorești alt tip de relație.
Se schimbă când le înțelegi și le lucrezi conștient.

Uneori, maturizarea emoțională înseamnă să înveți să alegi stabilitatea, chiar dacă nu este la fel de intensă.

—

Psiholog Raluca Moisescu
Ședințe individuale – online & București

05/02/2026

A conține nu înseamnă a duce mai mult.

Înseamnă a putea rămâne în relație
fără să-ți pierzi spațiul interior,
fără să preiei vinovăția pentru emoțiile celuilalt,
fără să te micșorezi ca să fie liniște.

Poți sta cu furia cuiva.
Poți sta cu durerea, frustrarea sau retragerea lui.

Dar conținerea reală presupune că:
– emoția rămâne a lui,
– responsabilitatea rămâne a lui,
– iar tu rămâi întreagă.

De multe ori, confuzia apare atunci când adaptarea continuă este numită „conținere”.
Când rămânerea cu orice preț este confundată cu maturitatea.
Când limitele interioare sunt abandonate în numele relației.

Uneori, diferența nu este în ce face celălalt.
Ci în ce se întâmplă cu tine
în timp ce „conții”.

Acolo începe discernământul.
Și, pentru mulți oameni, acolo începe și nevoia de sprijin real.

⸻

01/02/2026

CE SCOATE DIN TINE ACEASTĂ RELAȚIE?

Nu ce promite.
Nu ce ar putea fi.
Nu ce speri că va deveni.

Ci cm te simți în ea, zi de zi.

De multe ori, rămânem într-o relație pentru că vedem potențialul.
Versiunea cea mai bună a mea.
Versiunea cea mai bună a lui.
Relația „dacă ar fi…”.

Ne agățăm de ideea că, în condițiile potrivite, cu mai multă răbdare, mai multă muncă, mai multă înțelegere, ar putea fi bine.

Dar relațiile nu se trăiesc în potențial.
Se trăiesc în realitatea de acum.

Uită-te la tine în această relație.
Nu la poveste. Nu la intenții.
La tine.

Te simți mai liniștită sau mai tensionată?
Mai clară sau mai confuză?
Mai prezentă în viața ta sau mereu atentă la ce să nu strici?

Corpul tău știe înaintea minții.
Se destinde sau rămâne în alertă?
Respiri mai liber sau te strângi încet, fără să-ți dai seama?

Uneori, o relație nu doare prin conflicte.
Nu prin certuri mari sau despărțiri dramatice.
Doare prin tensiune constantă.
Prin așteptare.
Prin adaptare continuă.
Prin faptul că tu obosești, încet, pe dinăuntru.

Și atunci, întrebarea matură nu este:
„De ce nu funcționează?”

Ci:
Ce îmi face pe dinăuntru această relație
și cât timp pot trăi așa?

Pentru că o relație bună nu te cere pe tine în rate.
Nu te obligă să devii „cea mai bună versiune” doar ca să fie suportabilă.

O relație sănătoasă scoate din tine o femeie mai vie.
Mai așezată.
Mai întreagă.

Nu una care rezistă.
Nu una care speră.
Nu una care se micșorează ca să rămână.

_____

De ce rămânem, uneori, blocați în relații care ne obosesc?

De cele mai multe ori, nu pentru că nu știm să iubim.
Ci pentru că nu am învățat să ne includem și pe noi în relație.

Mulți oameni au învățat să fie atenți la celălalt,
la nevoile lui, la stările lui, la potențialul lui.
Dar nu au fost învățați să se întrebe:
„Cum sunt eu aici?”

Această abilitate — de a te observa, de a te asculta,
de a te lua în considerare fără vină —
nu este un talent, este o competență emoțională.

Și poate fi învățată, la orice vârstă.

Dacă rămâi blocată în aceleași tipare relaționale
și vrei să înțelegi de ce și cm poți ieși din ele,
poți lucra cu mine în terapie individuală.

30/01/2026

De ce confuzia relațională obosește mai mult femeile

Confuzia într-o relație nu este doar lipsa unui răspuns clar.
Este un spațiu psihologic în care corpul și emoțiile rămân suspendate.

Pentru multe femei, lipsa de claritate nu este trăită ca o simplă incertitudine,
ci ca o formă de epuizare emoțională care se adună în timp.

Nu pentru că femeile cer prea mult.
Nu pentru că sunt mai sensibile sau mai dependente.
Ci pentru că, de multe ori, ele rămân mai mult timp în relație, încercând să înțeleagă, să repare, să mențină legătura.

Confuzia relațională cere o prezență constantă:
să interpretezi semnale,
să aștepți clarificări,
să speri că lucrurile se vor așeza.

Iar această așteptare prelungită consumă.

Pentru bărbați, confuzia este adesea gestionată prin distanță sau retragere.
Pentru femei, ea este trăită mai des prin rămânere, implicare și efort emoțional continuu.

De aceea, după o perioadă, nu apare neapărat furia.
Apare oboseala.
O oboseală care nu mai poate fi ignorată.

Când același tipar se repetă, problema nu mai este doar relația în sine,
ci felul în care fiecare a învățat să gestioneze nesiguranța, lipsa de claritate și frica de pierdere.

În psihoterapie, acest moment devine adesea un prag important:
nu cel al renunțării,
ci al întrebării potrivite.

Nu „de ce nu face celălalt?”,
ci „de ce rămân eu într-un spațiu care mă epuizează?”

Uneori, claritatea nu vine din relație,
ci din relația cu tine.

_______

27/01/2026

Iubirea fără negociere de sine nu începe cu relația cu partenerul.
Începe cu relația ta cu tine, cu părțile tale interioare.

Mulți dintre noi intrăm în relații nu dintr-un loc de liniște și claritate,
ci din părți care au învățat, cândva, că iubirea trebuie menținută cu efort.

Părți care rămân, chiar și când doare.
Părți care explică prea mult, sperând că vor fi înțelese.
Părți care mai dau o șansă, deși ceva în interior s-a închis deja.
Părți care se adaptează rapid, ca să nu piardă.
Părți care tac, ca să păstreze pacea.

Aceste părți nu sunt greșite.
Ele au apărut într-un context în care siguranța depindea de relație,
iar pierderea părea prea mare.

De aceea, pentru mulți dintre noi, iubirea a ajuns să însemne
efort constant, explicații, răbdare…
adesea fără reciprocitate.

Adesea, aceste părți se întâlnesc cu un tip de partener
care se simte confortabil să primească.

Un partener pentru care disponibilitatea ta pare firească,
iar nevoile tale – prea mult.

Prezența ta constantă este garantată, câtă vreme îți joci rolul.

Drumul către iubirea fără negociere de sine nu presupune să scapi de aceste părți,
ci să le recunoști.

Să vezi cât de mult fac ele ca să rămână “acel cineva”.

Și să începi să creezi spațiu pentru partea ta așezată,
cea care poate observa fără grabă și fără frică.

Când această parte e prezentă, corpul nu mai e în alertă.
Nu mai apare tensiunea de a fi „corect”.
Nu mai e nevoie de explicații nesfârșite.
Apare spațiu. Apare adevărul #.

Iubirea matură nu se construiește din negocierea constantă a sinelui.
Nu cere să te micșorezi ca să fii ales.

Se construiește acolo unde poți rămâne în relație
fără să te pierzi pe tine.

________

23/01/2026

„DACA NU FAC EU, NU FACE NIMENI”

Există o convingere profundă, adesea tăcută, care trăiește în multe corpuri:
„Dacă vine ajutor, vine prea târziu.
Dacă mă las, se prăbușește tot.”

Aceasta nu este o lipsă de credință și nici o problemă de voință.
Este un mod de funcționare al sistemului nervos care a învățat, la un moment dat, că doar controlul menține lucrurile în picioare.

În aceste condiții, ideea de a te relaxa, de a te sprijini sau de a „lăsa lucrurile” nu este resimțită ca ușurare, ci ca pericol. Corpul rămâne într-o stare de încordare constantă, cu mesajul interior:
„Dacă nu fac eu, nu se face.”

Ajutorul – inclusiv cel numit uneori „divin” – nu forțează intrarea.
Nu apare ca recompensă și nici ca pedeapsă.
El devine posibil atunci când există spațiu intern de primire.

Nu vorbim despre merit, ci despre disponibilitate nervoasă și emoțională.
Despre capacitatea corpului de a tolera sprijinul fără a intra în alarmă.

Când sistemul nervos este mereu ocupat să țină totul singur,
ajutorul nu are unde să se așeze.
Nu pentru că nu există,
ci pentru că nu poate fi primit.

De multe ori, vindecarea nu începe cu „a face mai mult”,
ci cu a crea acel mic spațiu interior
în care altcineva – o relație, un context, Viața însăși – poate contribui.

Dacă ideea de a te lăsa te sperie,
dacă simți că relaxarea îți activează anxietate,
nu este ceva „în neregulă” cu tine.
Este un proces care se construiește, pas cu pas, cu grijă față de corp și de ritmul lui.

👉 Acesta este genul de lucru pe care îl explorăm în terapie:
nu prin forțare, nu prin „gândire pozitivă”,
ci prin reglare, siguranță și relație.

_

Uneori, primul pas nu este să schimbi ceva concret în viața ta,
ci să observi ce se întâmplă în corpul tău atunci când îți imaginezi că nu mai duci totul singur.
Acolo începe lucrul real.

🌱Dacă simți că ai nevoie de sprijin în a crea acest spațiu intern, poți să-mi scrii sau să programezi o ședință.

21/01/2026

Faptul că o relație „a mers” o vreme nu spune automat nimic despre calitatea ei.
Spune, uneori, doar despre cât de mult a dus cineva:
– cât a tăcut
– cât a reparat singur
– cât a sperat
– cât s-a adaptat

Dacă ai fost „cel care a dus”, nu e un defect.
E un semn că acum e momentul să te întrebi:
cine te duce și pe tine?

Relațiile sănătoase nu funcționează prin efort unilateral.
Ele se construiesc prin reciprocitate, responsabilitate emoțională și prezență reală.

Iar dacă simți că aceasta este o temă care te atinge și nu știi încă cm să o formulezi, în terapie te pot susține să înțelegi ce duci, de ce duci și cm poți construi relații în care nu mai porți totul singur.

02/11/2025

Poți să îți dai seama destul de repede dacă ai în față o personalitate de tip narcisic.
Nu e nevoie de mult timp — doar de atenție.

De obicei, primele cuvinte conțin deja o formă de autoexcepționalitate:
„Eu nu sunt ca ceilalți.”
„Eu gândesc diferit.”
„Eu sunt diferit.”

Narcisistul are o nevoie aproape instinctivă de a se diferenția.
Nu vorbește cu tine, ci despre el.
Cuvintele lui par profunde, dar în spatele lor se ascunde o nevoie imensă de validare.

Nu se arată vulnerabil, ci excepțional.
Nu îți permite să-l vezi, ci doar să-l admiri.
Prin discurs, își construiește imaginea idealizată — un personaj puternic, special, de neatins.

În realitate, totul este o strategie subtilă:
El setează scena, iar tu devii publicul.
Te provoacă să demonstrezi că ești „diferită” de ceilalți, că vei putea „gestiona” intensitatea lui.

Și, fără să-ți dai seama, ai intrat deja în rolul pe care ți l-a pregătit:
începi munca de a dovedi că ești partenera potrivită pentru el.

O muncă intensă, care nu se termină niciodată.
Pentru că în momentul în care obosești sau te oprești din a-l valida,
îți este indusă vinovăția.

02/11/2025

Mulți oameni intră în relații din frică — frica de a fi prea mult, de a fi respinși, de a nu fi suficienți.
În procesul de terapie, se observă același tipar: iubirea devine un loc al demonstrației, nu al prezenței.

Câteva adevăruri simple, dar transformatoare 👇

1️⃣ Că e în regulă să ceri. Când îți exprimi nevoile, nu devii o povară — ci creezi claritate și apropiere.

2️⃣ Că „a deranja” uneori înseamnă să fii vie, autentică, prezentă. Altfel, liniștea pe care o menții devine o formă de absență emoțională.

3️⃣ Că intensitatea, emoția și dorințele nu sperie pe cineva disponibil și implicat — ele construiesc conexiune reală.

4️⃣ Că frica de a fi respinsă te face să te micșorezi în relații, să nu ceri, să nu incomodezi.

5️⃣ Că frica de a fi „prea mult” te conduce spre o iubire controlată, lipsită de viață și spontaneitate.

6️⃣ Că frica de a nu fi suficient te epuizează — trăiești încercând să dovedești că meriți iubirea, în loc să o primești.

⸻

💬 Ce dintre aceste adevăruri ți-a rămas cel mai aproape de inimă?

31/10/2025

ESTE IMPORTANT CUM ÎMBĂTRÂNEȘTI

Nu este doar despre vârstă, riduri sau fire albe.
Este despre felul în care am trăit până aici — despre prezența noastră în viață, în iubire, în familie și în propriul corp.

Este important cm îmbătrânim, pentru că în felul în care o facem se citește întreaga poveste a vieții noastre.
Se vede dacă am trăit conștient sau doar am alergat dintr-o zi în alta.
Dacă am știut să ne oprim, să respirăm, să ne ascultăm.
Dacă am avut curajul să mergem mai departe chiar și atunci când nu mai era drum, când părea că totul se prăbușește în jur.

Se vede dacă ne-am atins scopurile, dar mai ales cm am trăit în timp ce le urmăream.
Dacă am rămas vii pe dinăuntru, sensibili, deschiși, sau ne-am pierdut pe drum, fără să ne dăm seama.

Mai departe de ceea ce am vrut să avem — o casă, o carieră, o familie — rămâne întrebarea:
ne-am îngrijit de ceea ce am avut?

Ne-am îngrijit de familia pe care am construit-o?
Am fost cu adevărat acolo, în iubire, în grijă, în prezență?
Sau, uneori, am rămas din obișnuință, lăsând zilele să treacă peste noi, fără să mai simțim cu adevărat?

Cu toții purtăm în noi promisiuni de odinioară — unele împlinite, altele risipite în timp.
Unde s-a dus energia cu care am pornit la drum?
Ce s-a întâmplat cu visurile acelea pe care le-am clădit cu atâta pasiune și credință?
Unde s-au oprit? Și ce s-a pierdut odată cu ele?

Uneori plecăm din povești fără să privim înapoi.
Din furie, din oboseală, din neputință.
Și ne convingem că e mai ușor așa — să închidem ușa, să nu mai simțim, să mergem mai departe.

Dar viața are felul ei de a ne chema înapoi.
Nu ca să ne pedepsească, ci ca să ne amintească ce am lăsat neterminat.
Ce s-a născut din absențele noastre. Ce a rămas neînchis.

Pentru că, dincolo de ani, rămân urmele:
neîncheierile, vinovățiile tăcute, relațiile părăsite fără cuvânt, promisiunile care n-au fost onorate.
Toate acestea trăiesc mai departe în noi — cerând, la un moment dat, să fie privite, asumate și duse la capăt cu inimă împăcată.

____________

📎Tu ce ai lăsat neînchis?

Ce parte din tine așteaptă încă să fie văzută, recunoscută, adusă la pace?

Care este locul în care, încă eviți să privești? Unde nu vrei să privești, de teamă că ai putea simți prea mult?

Unde te temi să recunoști că ai fost absent — și ce s-ar schimba dacă ai privi?

Ce parte din tine încă trăiește în tăcerea unei plecări vechi? Pe cine ai lăsat în urmă fără o privire de încheiere?

Raluca Moisescu
Psiholog și Psihoterapeut

30/10/2025

CÂND IUBIREA NU VEDE, CI PROIECTEAZĂ – DESPRE DIFERENȚA DINTRE ILUZIE ȘI PREZENȚĂ

Uneori, nu iubim omul din fața noastră.
Iubim imaginea pe care mintea noastră o creează despre el — o versiune plină de potențial, care ar putea, dacă ar vrea, să devină ceea ce visăm noi.

Dar această iubire nu e întotdeauna iubire.
E dorință de completare, o încercare de a vindeca prin celălalt ceea ce n-am primit cândva.
Este iubirea inconștientă, iubirea care proiectează.

Când spunem „văd potențialul din el/ea”, de fapt vedem reflexia propriei noastre conștiințe – ceea ce am face noi, cm am iubi noi, cât am putea transforma dacă am fi în locul lor.
De aceea, relațiile bazate pe proiecții ne lasă adesea epuizați: investim în fantezie, nu în realitate.

Adevărata iubire nu idealizează.
Ea acceptă.
Și, atunci când e nevoie, dă drumul.
Pentru că iubirea matură nu caută să schimbe sau să salveze.
Ea onorează adevărul dintre doi oameni – chiar și atunci când acel adevăr înseamnă sfârșit.

⸻

💠 Din perspectiva terapiei IFS (Internal Family Systems)

În terapia părților, vorbim despre felul în care exilații – părțile noastre rănite, pline de dor și lipsă – caută în ceilalți ceea ce nu au primit în trecut: siguranță, prezență, validare.
Când iubirea pornește din aceste părți, ea idealizează și speră.
Dar când iubim din Sinele conștient, iubirea devine clară, blândă și liberă.
Nu mai căutăm reparație, ci conexiune.

⸻

🪞 Despre proiecție și oglindire

În psihologie, proiecția este mecanismul prin care atribuim altcuiva ceea ce nu putem încă recunoaște în noi.
În iubire, acest mecanism creează iluzia că celălalt ne poate salva, completa sau defini.
Dar fiecare proiecție e o invitație subtilă către întoarcerea la noi înșine — acolo unde se află, de fapt, sursa propriei iubiri.

⸻

💫 Claritatea care eliberează

Să iubești conștient înseamnă să alegi claritatea în locul speranței, realitatea în locul fanteziei și prezența în locul proiecției.
Să vezi omul din fața ta fără să-l transformi în visul tău.
Și să știi că uneori iubirea reală se exprimă nu prin a rămâne, ci prin a da drumul în pace.

Dacă recunoști acest tip de iubire în povestea ta, nu e un eșec.
Este o etapă firească a creșterii sufletului și a maturizării emoționale.
Poți învăța să te întorci către tine, să-ți vindeci proiecțiile și să descoperi iubirea ca prezență — nu ca speranță.

⸻

🌿 Întrebări pentru reflecție:
• Ai trăit vreodată o iubire care era mai mult proiecție decât prezență?
• Ce parte din tine spera ca acea persoană să devină „altfel”?
• Cum s-ar transforma iubirea ta dacă ai privi relația prin ochii Sinelui tău conștient?

⸻

🌿 Cum s-ar transforma iubirea ta dacă ai privi relația prin ochii Sinelui tău conștient?
Cine/ce este acest Sine conștient?
Cine este acea parte din tine care poate vedea cu atâta claritate, care poate iubi fără frică și fără să se piardă în celălalt?

Dacă aceste rânduri ți-au atins ceva în interior, e posibil ca o parte din tine să fie pregătită să privească altfel iubirea.
Terapia te poate ajuta să-ți întâlnești Sinele conștient — acea instanță interioară care aduce în relații calm, claritate și prezență.

14/10/2025

Cum arată vindecarea:

Vindecarea nu e spectaculoasă.
Nu e momentul în care sari de bucurie, ci acela în care:
•nu mai simți nevoia să explici totul tuturor
•tăcerea nu mai doare
•nu mai ai nevoie să ai mereu dreptate
•spui “nu” fără vină
•poți privi o amintire dureroasă fără să se strângă stomacul
•ești mai blând cu tine, chiar și când greșești
• dispare nevoia de a “ține” totul sub control
•corpul nu mai e mereu în alertă; apare senzația de a fi acasă în tine.

Vindecarea se simte, uneori, ca o liniște blândă după o furtună lungă.

Psiholog Raluca Elena Moisescu

12/02/2026

05/02/2026

01/02/2026

30/01/2026

27/01/2026

23/01/2026

21/01/2026

02/11/2025

02/11/2025

31/10/2025

30/10/2025

14/10/2025

Address

Opening Hours

Website

Alerts

Contact The Practice

Shortcuts

Share

Category

Monday	10:00 - 20:00
Tuesday	09:00 - 20:00
Wednesday	09:00 - 20:00
Thursday	09:00 - 20:00
Friday	09:00 - 20:00
Saturday	10:00 - 15:00