11/05/2026
Există, poate, o libertate mai profundă care decurge din acceptarea faptului că nu putem controla mediul exterior. Oricât de mult ne-am dori asta pentru a acoperi un gol, mai ales cu măsura anxietății generate de deficitul narcisic al primelor luni, pentru că, întreb:
Câți dintre noi am avut șansa lozului câștigător de a ne fi născut într-o familie în care mama nu numai să ne fi dorit cu ardoare, ca o expresie a iubirii ei pentru bărbatul din tatăl nostru, dar să se fi simțit și în siguranță să ni se dedice trup și suflet în primul an de viață?
Prin urmare, la vârsta adultă, în fața „incertitudinii inerente a universului” (Ellen Langer), ce anume putem învăța să modelăm cu adevărat, dacă nu:
– propriul nostru comportament,
– felul în care interpretăm realitatea,
– sensul pe care îl atribuim vieții, trecutului și relațiilor noastre?
Restul rămâne, într-o măsură mai mare sau mai mică, în afara puterii noastre.
Cu toate astea, Ellen Langer, profesor universitar la Harvard și psihologă, propune o perspectivă care nu invită la resemnare, ci la flexibilitate psihologică. Pentru a trăi mai liber într-o lume impredictibilă, spune ea, este necesar să recunoaștem că multe dintre regulile, etichetele și delimitările pe care le considerăm „naturale” sunt, de fapt, construcții umane. Iar ceea ce este construit de mintea umană poate fi și deconstruit și reconsiderat.
Poate că adevărata maturitate psihologică începe în momentul în care devenim capabili să suspendăm verdictul automat, etichetele, evaluările și să înlocuim certitudinea rigidă cu forme de curiozitate.
De pildă, am putea privi drept irațional gestul unei femei care păstrează în frigider ambalajul unor bomboane. Și totuși, dacă alegem să întrebăm înainte să judecăm, poate descoperim că acel ambalaj funcționează pentru ea ca un mic reper interior — o amintire discretă că, în ziua respectivă, și-a satisfăcut deja nevoia de dulce.
Adesea, ceea ce numim „straniu”, „irațional” sau „greșit” spune mai mult despre limitele perspectivei noastre perceptive, decât despre celălalt.
Poate că o minte cu adevărat liberă nu este cea care știe sigur, ci cea care poate rămâne deschisă posibilității de a vedea diferit.
