
24/09/2025
Azi am vrut să fac antrenamentul și m-am răzgândit. Gândul a venit imediat: „Nu am chef, e prea mult chiar și să stau aici”. Un lucru atât de simplu părea greu. Am pregătit aparatul, m-am așezat pe scaun și, după câteva secunde, am spus: „Nu fac”. M-am ridicat și am ieșit din cabinet.
Dar aici a fost momentul-cheie. Din perspectiva CBT, nu faptul că am ieșit contează cel mai mult, ci felul în care am ales să gestionez gândul automat. Am observat că mintea mea îmi spunea: „Nu are rost, nu ai stare”. În loc să mă critic, am pus gândul sub semnul întrebării:
• Este adevărat că nu pot?
• Ce s-ar întâmpla dacă aș face antrenamentul demo?
• Cum m-aș simți după, în comparație cu acum?
Am realizat că nu lipsa de chef mă oprea, ci dialogul interior. Așa am transformat momentul de renunțare într-un exercițiu de conștientizare. Am câștigat o lecție: chiar și atunci când nu duc antrenamentul la capăt, pot obține beneficii dacă reușesc să-mi privesc gândurile ca pe ipoteze, nu ca pe adevăruri absolute.
A băut apă și am intrat din nou în cabinet. De data asta, am ales să nu mă mai opresc la primul „nu am chef”. Mi-am spus: „Fac doar puțin, și văd cm mă simt”. Rezultatul? Am rămas până la final și am ieșit cu stare bună și o victorie.
Uneori diferența dintre renunțare și reușită este doar un gând pe care alegi să-l gestionezi altfel. 🤗