Andreea Mereuță

Andreea Mereuță Psihologie
Coach și Trainer Independent Acreditat at Maxwell Leadership
Consiliere vocațională

Mult timp am crezut că amân pentru că „nu am chef”, „nu am timp” sau „nu e momentul potrivit”. Dar, sincer, de multe ori...
11/05/2026

Mult timp am crezut că amân pentru că „nu am chef”, „nu am timp” sau „nu e momentul potrivit”. Dar, sincer, de multe ori în spatele amânării era anxietatea.

Lucrul pe care îl amân cel mai des?
Activitățile de networking.

De fiecare dată înainte să merg, apare același dialog interior:
„Dacă mă simt ciudat?”
„Dacă nu mă integrez?”
„Dacă nu am nimic interesant de spus?”
„Dacă toți se cunosc între ei?”

Și totuși… de aproape fiecare dată când am mers, am plecat surprinsă. Pentru că exact în locurile pe care voiam să le evit am întâlnit oameni frumoși, calzi, autentici.
Oameni cu care am rămas în relație.
Oameni cu care am construit prietenii, colaborări sau conversații care au contat.

Anxietatea are tendința să ne facă să evităm experiențele noi.
Doar că evitarea îi confirmă creierului că „pericolul” a fost real.
Și cercul continuă.

Un lucru care m-a ajutat mult în perioada asta a fost neurofeedbackul dinamic NeurOptimal®. Nu în sensul că îți ia emoțiile sau te transformă peste noapte într-o persoană extrovertită. Ci în sensul că am observat mai mult calm în corp, mai puțină hiperactivare și mai multă flexibilitate în fața situațiilor care înainte mă consumau foarte mult.

Iar uneori, exact din spațiul de puțin mai multă liniște, reușești să spui „da” unor experiențe pe care înainte le-ai fi amânat.

Aud tot mai des: „AI o să ne ia joburile.”M-am întrebat și eu: pe al meu îl poate lua?Nu știu încă răspunsul complet. Da...
04/05/2026

Aud tot mai des: „AI o să ne ia joburile.”
M-am întrebat și eu: pe al meu îl poate lua?
Nu știu încă răspunsul complet. Dar știu sigur ceva: poți să primești informație de oriunde.
Schimbarea reală, însă, apare în relație. Și asta nu se descarcă, nu se automatizează și nu se grăbește.

De ce nu poate AI să înlocuiască un psihoterapeut?

Pentru că psihoterapia nu înseamnă doar răspunsuri corecte.
Înseamnă să stai cu cineva în momente în care nici el nu are răspunsuri.

Pentru că nu e doar despre „ce gândești”, ci despre cm simți în corp când spui acel lucru, despre pauze, ezitări, evitări – lucruri care se observă, nu doar se spun. Pentru că relația în sine este intervenția. Iar aici neuroștiința susține clar asta.

Daniel J. Siegel vorbește despre mindsight — capacitatea de a-ți înțelege propriile stări și pe ale celuilalt. Iar asta se dezvoltă în relație, nu în izolare. Asta înseamnă co-reglare. Nu e teorie abstractă – e biologie: ritm cardiac, respirație, nivel de activare.

Creierul se schimbă în relație.
Nu doar prin insight, ci prin experiență repetată de siguranță.

Pentru că uneori oamenii nu au nevoie de soluții rapide, ci de un spațiu în care să poată duce disconfortul fără să fugă de el.

Și poate cel mai important: pentru că schimbarea nu vine dintr-un răspuns bun, ci dintr-un proces trăit, pas cu pas, în siguranță.

AI poate fi un instrument util.
Dar nu poate oferi prezență reală, reglare emoțională în timp real și acea conexiune care, la nivel neurobiologic, chiar ne transformă.

Iar asta, cel puțin acum, nu se poate automatiza.

M-am întâlnit recent cu o cunoștință și, la un moment dat, m-a întrebat: “Cum e, Andreea, la tine la cabinet? Oamenii st...
28/04/2026

M-am întâlnit recent cu o cunoștință și, la un moment dat, m-a întrebat: “Cum e, Andreea, la tine la cabinet? Oamenii stau întinși pe canapea și îți spun problemele?”

M-a surprins întrebarea.
Și m-a făcut să realizez ceva: până atunci chiar credeam că se știe, în linii mari, cm se lucrează în psihoterapie. Mai ales la câtă informație avem astăzi la dispoziție.

Dar nu e chiar așa.

Imaginea cu canapeaua sau divanul vine din psihanaliză, încă din vremea lui Sigmund Freud. Pacientul stătea întins, iar terapeutul, de obicei în spate, asculta și interpreta. Era o abordare specifică acelei perioade și acelui tip de terapie.

Doar că psihoterapia nu înseamnă un singur lucru.

În psihoterapia cognitiv-comportamentală, unde lucrez eu, lucrurile arată diferit.
Stăm față în față. Vorbim. Punem întrebări. Clarificăm. Lucrăm pe situații concrete din viața ta.

Nu este despre a sta pasiv și a povesti la nesfârșit.
Este un proces activ, în care înțelegi cm funcționează gândurile tale, emoțiile și comportamentele și, mai important, ce poți face diferit.

Nu sunt persoana care știe mai bine decât tine ce ți se întâmplă. Lucrăm împreună, într-un mod clar și adaptat ritmului tău.

Am scris asta pentru că, uneori, ideile pe care le avem despre psihoterapie ne pot ține pe loc mai mult decât credem.

Dacă te-ai gândit la psihoterapie, dar nu știai la ce să te aștepți, poate acum e puțin mai clar.

Astăzi este Ziua Internațională a cărții.Pentru mine, cărțile nu au fost doar cărți. Au fost prieteni, profesori, refugi...
23/04/2026

Astăzi este Ziua Internațională a cărții.

Pentru mine, cărțile nu au fost doar cărți. Au fost prieteni, profesori, refugiu — uneori toate în același timp.

În copilărie, am avut destule discuții cu ai mei pe tema cititului. Și aveau dreptate: nu citeam. Sau, mai exact, nu citeam ce trebuia. Listele de la școală mi se păreau greoaie, departe de mine, greu de dus până la capăt. Nu le înțelegeam rostul.

Dar citeam.

Pe ascuns.
Din biblioteca de acasă.
Alegeam cărțile care mă chemau — cele cu subiecte care îmi stârneau curiozitatea, care aveau viață în ele, care mă prindeau fără să simt că „trebuie”.

Acolo cred că a început, de fapt, relația mea cu cititul. Nu din obligație, ci din întâlnire.

Mai târziu, unul dintre cele mai simple și, în același timp, puternice lucruri pe care le-am trăit a fost libertatea de a-mi cumpăra singură cărți din salariu. A fost mai mult decât un gest — a fost o formă de autonomie, de alegere, de apropiere de mine.

Astăzi citesc altfel. Înțeleg altfel. Dar păstrez același criteriu: să aibă sens pentru mine, să mă miște puțin, să fie nouă (ador mirosul de carte nouă).

Poate că relația cu cititul nu se construiește din liste obligatorii, ci din libertatea de a descoperi.

Tu ce relație ai cu cărțile acum?

Am scris postarea aceasta pornind de la ce aud în mod repetat în cabinet, în lucrul cu tineri adulți:„Ești anxios.”„Ai A...
21/04/2026

Am scris postarea aceasta pornind de la ce aud în mod repetat în cabinet, în lucrul cu tineri adulți:
„Ești anxios.”
„Ai ADHD.”
„Ești depresivă.”
“Ești bipolar.”

Spuse de oameni importanți (profesori, colegi, rude, prieteni) ajung ușor să devină felul în care te vezi.

Și aici apare riscul: confundăm ce trăim cu cine suntem.

În ultima perioadă, folosim tot mai des termeni din psihologia clinică ca etichete rapide pentru orice: oboseală, lipsă de focus, emoții intense.

Dar un diagnostic nu e o părere. Se pune de către un psiholog clinician sau medic psihiatru, în urma unei evaluări reale.

Nu de prieteni.
Nu de internet.

E util să cauți o evaluare și, dacă este cazul, un diagnostic atunci când:

– ceea ce simți persistă în timp, nu este doar o reacție de moment
– începe să îți afecteze funcționarea zilnică (muncă, relații, decizii)
– simți că resursele tale obișnuite nu mai sunt suficiente pentru a face față

În aceste situații, clarificarea într-un cadru profesionist poate aduce direcție și sprijin real.

În rest, ai grijă ce etichete preiei.

Nu ești „ADHD”.
Nu ești „depresiv”.

Ești un om care trece prin ceva și poate învăța să se înțeleagă.

👉 Dacă te-ai regăsit în postare, scrie-mi în privat. Poate fi un prim pas spre mai multă claritate.

Paște fericit 🙏Un gând simplu pentru zilele care vin: hai să ne dăm voie să ne lăsăm în pace.În noaptea de Înviere și în...
11/04/2026

Paște fericit 🙏

Un gând simplu pentru zilele care vin: hai să ne dăm voie să ne lăsăm în pace.
În noaptea de Înviere și în ziua de Paște, să nu mai alergăm, să nu mai demonstrăm, să nu mai bifăm, să nu mai scrollăm.

Să stăm.
Să fim.

Să ne bucurăm de oamenii pe care îi vedem mai rar decât ne-am dori, de conversații fără grabă, de liniștea dintre cuvinte.
Să ne așezăm la masă și să gustăm cu adevărat din ce am pregătit — nu doar mâncarea, ci și momentul.

Și, măcar pentru o zi, să lăsăm tehnologia să se odihnească.
Îi oferim oricum suficient din timpul nostru.

Paște liniștit, cu prezență și sens 🤗

Azi e Dragobetele.Și nu pentru toată lumea e cu fluturași. Pentru unii e ziua în care se apasă niște butoane vechi.Te ui...
24/02/2026

Azi e Dragobetele.

Și nu pentru toată lumea e cu fluturași. Pentru unii e ziua în care se apasă niște butoane vechi.

Te uiți pe Instagram și apare gândul:
„Eu unde sunt în povestea asta?”

Poate e schema de abandon.
Poate e puțin FOMO.
Poate e doar nevoia de conexiune care azi se simte mai tare.

Dar ce vezi sunt highlight-uri, nu relații.
Iar „e ceva în neregulă cu mine” nu e realitate. E interpretare.

Așa că azi încearcă altă întrebare:
„De ce am nevoie, de fapt?”

Poate nu de o relație perfectă.
Poate doar de un pic mai multă blândețe cu tine.

Atât.

Am un nou hobby și mă face surprinzător de fericită: LEGO BotanicalsCând mintea mea începe să facă „overthinking cardio”...
20/02/2026

Am un nou hobby și mă face surprinzător de fericită: LEGO Botanicals

Când mintea mea începe să facă „overthinking cardio”, nu negociez cu gândurile.
Pun mâna pe piese. La propriu.

Mic. Verde. Roz. Click. Click. 🌿

În TCC știm că starea se schimbă prin comportament.
Așa că aleg ceva cu structură, pași clari și… satisfacție instant.

Motricitate fină = focus.
Focus = mai puțină ruminație.

Și dintr-odată, din 100 de gânduri rămâne doar:
„Unde vine piesa asta?”

Corpul lucrează.
Mintea se liniștește.

Tu ce faci când ai nevoie să te reglezi?

Aseară am fost la concert Zaz. De ea am auzit prima dată la cursul de franceză, când am primit temă să ascult muzică și ...
30/01/2026

Aseară am fost la concert Zaz. De ea am auzit prima dată la cursul de franceză, când am primit temă să ascult muzică și să învăț versuri. Dar aseară nu a mai fost deloc despre limbă. A fost despre felul în care un om stă pe scenă.

Am văzut simplitate. Bucuria de a munci — pentru că, până la urmă, ea era la job. Am văzut o femeie prezentă, conectată cu publicul, cu bandul ei, cu respirația momentului. Fără măști, fără demonstrații inutile, fără nevoia de a impresiona. Doar autenticitate, joacă, plăcerea de a fi acolo și de a face ce știe.

Și m-am gândit cât de rar ne permitem asta: să fim pur și simplu în ceea ce facem, fără presiunea de a dovedi, de a performa, de a fi „mai mult”.
Tu când ai simțit ultima dată bucuria simplă de a-ți face munca și de a fi, cu adevărat, prezent(ă) în ea?

Ps. Poza nu este de la concert, este surprins un moment în care muncesc cu bucurie și fără presiune 🤗

Este duminică. Poate te gândești la zilele care urmează și la faptul că începi activitatea profesională. Poate simți dej...
04/01/2026

Este duminică. Poate te gândești la zilele care urmează și la faptul că începi activitatea profesională. Poate simți deja o ușoară strângere în corp sau gânduri de genul „nu sunt pregătit/ă” ori „aș mai avea nevoie de pauză”. Dacă apar astfel de gânduri, nu înseamnă că este ceva în neregulă cu tine. Înseamnă doar că mintea ta încearcă să te protejeze după o perioadă de odihnă.

Nu e nevoie să te forțezi să fii entuziast/ă. Este suficient să fii prezent/ă și blând/ă cu tine, exact așa cm ești azi.

Două exerciții simple care pot liniști anxietatea:

1. Separă gândul de realitate (2 minute)
Ia o foaie sau spune în minte:
– Gândul meu este: „O să fie greu / nu fac față / nu sunt pregătit/ă.”
– Realitatea este: „Este doar prima zi. Nu trebuie să rezolv totul acum.”
Repetă de câteva ori. Doar această separare reduce presiunea.

2. Respirația care aduce corpul în prezent (1–2 minute)
Inspiră pe nas numărând până la 4.
Expiră lent pe gură numărând până la 6.
Spune-ți în gând: „Acum sunt în siguranță. Este doar duminică.”
Fă 5–6 respirații.

Duminica nu este despre a te pregăti perfect pentru mâine, ci despre a-ți da voie să te liniștești puțin. Pe 7 ne revedem la cabinet, pas cu pas, în ritmul care ți se potrivește acum.

De Crăciun, am ales să iau o pauză de la telefon, 4 zile. Nu ca un gest radical, ci ca o formă de grijă față de mine. Si...
28/12/2025

De Crăciun, am ales să iau o pauză de la telefon, 4 zile. Nu ca un gest radical, ci ca o formă de grijă față de mine. Simțeam nevoia de liniște, de spațiu, de câteva zile în care notificările să nu mai decidă ritmul meu.

În aceste patru zile am mers mult — în jur de 18.000 de pași pe zi. Am citit. Am stat. Pur și simplu. Și, poate cel mai important, am fost atentă la ce simt și la ce gândesc, fără să mă grăbesc să schimb sau să corectez ceva.

Și atunci am observat ceva important: în unele zone din viața mea am funcționat pe pilot automat. Am făcut lucruri pentru că „așa se face”, pentru că așa am învățat, pentru că părea logic sau eficient — fără să mă mai opresc să mă întreb dacă mi se potrivește, dacă îmi face bine, dacă mai este valabil pentru mine acum.

Când încetinești, apar întrebări simple, dar incomode:
De ce fac asta?
Ce nevoie încerc să acopăr?
Este o alegere sau un obicei vechi care merge mai departe din inerție?

Nu au venit toate răspunsurile. Și e în regulă. A venit însă claritatea că uneori nu e nevoie să faci mai mult, ci să faci mai conștient. Să te oprești suficient cât să te auzi.

Înainte de Anul Nou, în ultima zi a anului, am un ritual mic, dar important pentru mine: îmi fac lista cu lucrurile bune din 2025. Nu ca să idealizez anul, ci ca să-mi amintesc ce a mers, ce am dus, ce am învățat și ce resurse am avut, chiar și atunci când nu a fost ușor.

Mulțumesc pentru mesaj, urări, că te-ai gândit la mine 🤗

Address

Bucureşti Sectorul 2

Opening Hours

Monday 09:00 - 17:00
Tuesday 09:00 - 17:00
Wednesday 09:00 - 17:00
Thursday 09:00 - 17:00
Friday 09:00 - 17:00

Telephone

+40726084619

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Andreea Mereuță posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Andreea Mereuță:

Share

Category