Cabinet Neurologie Gabriela Mihailescu

26/06/2025

Pentru cei care nu au reusit să se conecteze în direct, dar doresc să asculte interviul oferit de mine și difuzat in 22 iunie 2025 realizat de dr. Daniela Rei Vișan în cadrul emisiunii REConCHILLIant, despre efectele benefice ale muzicii, Radio România Cultural ne oferă înregistrarea. Audiție plăcută!

Dr.Gabriela Mihăilescu medic primar neurolog, doctor în medicină

Duminică 22 iunie 2025 de la ora 18.00 vă propunem la Radio România Cultural o reîntâlnire cu doamna doctor Gabriela Mihăilescu medic primar neu

25/06/2025

Poveste de iubire

Așa cm am anunțat, în perioada 21-24 iunie am participat la cel de al 11-lea congres al Academiei Europene de Neurologie (EAN) care s-a desfășurat la Helsinki în Finlanda.

Ce a adus pandemia COVID-19 BUN, pe lângă MULTE lucruri RELE, asupra cărora mă voi apleca cu o altă ocazie? A adus varianta de congres HIBRID, respectiv, un congres la care poți participa atât prin prezență fizică, cât și online, din fața computerului personal de acasă sau de la cabinet. Am ales anul acesta varianta online, pentru că de-abia mă întorsesem de la Polul Nord via Oslo și Riga și nu aveam timpul necesar pentru a reveni în Peninsula Scandinavă.

Pacienții mă așteptau, familia și prietenii poate și mai mult. Așa că am ales să îmi amintesc cm era în pandemie, când petreceam pe scaunul de birou, în foarte multe zile peste 12 ore pe zi, de data aceasta fără stres, fără zile întregi de muncă în bine-cunoscutele costume anti COVID-19. Este atât de simplu să treci, printr-un simplu click, dintr-o sală în alta, să întrebi, să revezi oameni dragi pe care îi apreciezi.

Această participare online mi-a permis să mai ajut și câteva persoane care au acceptat să își adapteze programul și necesitățile în funcție de programul extrem de dens al congresului.

Și poate vă veți întreba ce legătură este între titlul acestei postări și toată această introducere. Vă explic imediat.

Înainte de a pleca în concediu am primit un telefon de la un domn, care mă găsise pe internet, și care mă ruga să îi consult soția.

Problema nu era numai faptul că urma să plec, ci și faptul că soția dumnealui nu putea fi adusă la cabinetul meu, având deficit motor al tuturor celor patru membre și fiind țintuită patului, ceea ce însemna să merg eu, într-o altă locație să o consult.

I-am spus că nu ofer consultații în afara cabinetului, dar cu toate acestea, vocea disperată din telefon a continuat să îmi expună cazul și să insiste. I-am oferit câteva recomandări, dar mai mult nu am putut face atunci.

La întoarcerea din concediu domnul m-a sunat din nou și m-a rugat să o ajut pe soția dumnealui, trecând peste toate regulile mele autoimpuse. Nu știu dacă m-a convins cazul neurologic al soției sale sau vocea și argumentele domnului care, evident, nu știa încotro să o mai ia. Și uite așa, după 10 ore de congres online, seara târziu, m-am întâlnit cu un domn necunoscut, pentru a merge, în afara Bucureștiului, să o consult pe soția dumnealui. Instinctul mi-a spus că nu e niciun risc și că poate voi putea ajuta, măcar puțin.

Povestea (anamneza) mi-a fost oferită pe drum, în mașină, cu multe amănunte, care evidențiau faptul că domnul a fost și era în continuare extrem de implicat în parcursul medical al soției sale, chiar dacă nu activa în domeniul medical. O poveste demnă de un scenariu de film, în care boala s-a furișat între ei când fiecare își găsise sufletul pereche, când se iubeau și se plimbau mână în mână, iar doamna se sprijinea, într-un mod nefiresc, de mâna partenerului, fără a recunoaște clar că avea o tulburare de echilibru nou instalată. De la această întâmplare au mai urmat multe altele, povestite cu patos, cu vocea tremurând și cu lacrimi în ochi, lacrimi care trebuiau înfrânate, pentru că domnul conducea și mașina în același timp și mai avea și responsabilitatea de a mă transporta pe mine. O serie de evenimente și situații nefericite au condus la tergiversarea și apoi la lipsa inițierii unui tratament specific, doamna acumulând, an după an, noi dizabilități – nepermise astăzi, într-o perioadă în care peste 20 de molecule noi au fost descoperite și aprobate pentru tratamentul acestei boli. Dizabilități cu complicații severe, depășite cu mult efort, cu afectarea severă a calității vieții ambilor parteneri. Doamna imobilizată la pat de mai mulți ani, domnul îngrijind-o de ani de zile și încercând din răsputeri să nu îi lipsească nimic – de la tratamente simptomatice până la orice activități care să transforme cele 24 de ore ale fiecărei zile, monotone și grele, în ore care să treacă ușor și plăcut. Doamna, o persoană foarte puternică, în ciuda bolii, este motorul, motivația de a merge mai departe, de a lupta, pentru amândoi. Domnul, un exemplu de empatie, dăruire, dragoste, sensibilitate.

Și, așa cm se întâmplă, au apărut și întrebările fără răspuns: De ce trebuia să apară această boală după ce cu greu fiecare dintre ei își întâlnise sufletul pereche și se iubeau de peste 20 de ani? De ce un om bun și iubit de toată lumea, citit, erudit, care nu a suferit de nicio boală până la instalarea acesteia, a trebuit să aibă această soartă? Dacă această boală i-ar despărți, cine ar mai fi EL fără EA? Cum să treacă o zi fără să nu o vadă, să nu îi vorbească, să nu o întrebe ce nevoi are, să nu o ajute cu ceva, cu orice...? Greu de răspuns la aceste întrebări, formulate printre lacrimi și cu disperare în glas. Nu am fost în stare să răspund decât cu banalul ”Asta e viața, cu bune și cu rele!”

Am ajuns înapoi acasă pe la ora 22. Întrebările fără răspuns am continuat să mi le pun mie. ”De ce oamenii nu apreciază ceea ce au BUN, de ce nu apreciază sănătatea, de ce sunt răi, nerecunoscători, egoiști? De ce iubirea nu e la fel de puternică în cazurile fericite, fără greutăți, fără boli? De ce sunt atât de rari oamenii minunați cm sunt cei doi protagoniști ai acestei povești adevărate? Cum ar arăta lumea dacă toți oamenii ar fi ca ei, dacă iubirea și respectul nu ar fi bagatelizate?” Poate știți dumneavoastră răspunsurile!

Intuiția mea se pare că nu m-a înșelat nici de data aceasta. Curajul de a pleca cu cineva necunoscut, în necunoscut, îl am și îl voi avea mereu, fiind controlat de intuiție. Curajul este una din trăsăturile mele de caracter, și cred că fără el, nu aș fi realizat multe lucruri în această viață.

Sunt bucuroasă dacă am putut ajuta, cu oricât de puțin, dar sunt la fel de bucuroasă că astfel mi s-a oferit oportunitatea de a cunoaște doi oameni minunați, de la care TOȚI avem de învățat!

Cu toate acestea, va rămâne valabilă în continuare regula mea, de a nu oferi consultații în afara cabinetului meu.

”Fericirea vieții tale depinde de calitatea gândurilor tale” Marcus Aurelius

Dr. Gabriela Mihăilescu – medic primar neurolog, doctor în medicină
Ilustrație – sursa Internet

20/06/2025

Oare ce mai este nou și nu am aflat eu încă, deși mă informez continuu, în domeniile neurologiei de care mă ocup cu pasiune: scleroza multiplă, boala Parkinson și alte tulburări de mișcare, accidente vasculare cerebrale, cefalee, miastenia gravis, sistem nervos vegetativ, neuro-imagistică, patologia coloanei vertebrale, demențe, ataxii, scleroză laterală amiotrofică etc ?

Sper să aflu de la cei mai renumiți specialiști pe plan internațional, participând în perioada 21-24 iunie 2025 la cel de al 11-lea Congres al Academiei Europene de Neurologie, care va avea loc la Helsinki (Finlanda). Programul este extrem de încărcat.

Voi posta, după congres, pe această pagină, cele mai interesante informații.

„Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu îmi e superior prin ceva. De aceea încerc să învăț câte ceva pe lângă fiecare.” — Sigmund Freud

Dr. Gabriela Mihăilescu – medic primar neurolog, doctor în medicină

12/06/2025

O modificare de ultimă oră....
Dialogul meu cu dr Daniela Rei Vișan la Radio România Cultural in cadrul emisiunii REConCHILLIant va putea fi ascultat duminică 22 iunie la ora 18:00.
Vă așteptăm cu drag.

04/06/2025

Dragi cititori ai acestei pagini

Vă informez că interviul pe care l-am oferit la Radio România Cultural dnei dr Daniela Rei Vișan pentru emisiunea REConCHILLiant a fost programat și va fi difuzat duminică 15 iunie 2025 la ora 18:00. Subiectele abordate sunt muzica, neurologia și scleroza multiplă. Audiție plăcută.

Dr. Gabriela Mihăilescu - medic primar neurolog, doctor în medicină.

02/06/2025

Aceasta va fi cea de a V-a și ultima postare din acest ciclu.

O voi prezenta pe Jacqueline du Pré – una dintre cele mai valoroase violonceliste din toate timpurile – diagnosticată cu scleroză multiplă (foto și link audio/video)

De asemenea v-am pregătit și o surpriză ce va urma după un nou răspuns la întrebarea:

CE ÎNSEAMNĂ MUZICA PENTRU MINE, O PERSOANĂ DIAGNOSTICATĂ CU SCLEROZĂ MULTIPLĂ?

Veți citi gândurile dragei mele AMM.

Apoi mă voi alătura și eu și vă voi împărtăși câteva gânduri prin prisma neurologului care am devenit și care, cu multă plăcere și dedicare continui să fiu.

Partea a-V-a

8. Muzica, pentru mine, AMM, o persoană diagnosticată cu scleroză multiplă este ca un portal... Îmi dă voie să visez ... să-mi imaginez, să fiu exact așa cm mi-aș fi dorit să fiu. Mă relaxează, îmi creează conexiuni, mă inspiră și mă determină!

Muzica este terapie în multe probleme, nu doar de sănătate. Cu atât mai mult pentru mine!
Prin muzică revin la mine. Mă detașez de tot ceea ce nu mă lasă să ”respir”!

Sfatul meu este, să cauți și tu o muzică bună și vei simți pe propria piele cm îți crește vibrația! Nu contează starea pe care o ai, muzica ți-o poate schimba! Good vibes!

CE ÎNSEAMNĂ MUZICA PENTRU MINE, UN NEUROLOG CARE SE OCUPĂ INTENS DE DOMENIUL SCLEROZEI MULTPLE?

Voi încerca să mă prezint ca simplu OM (pentru că și neurologii sunt oameni), fără să apelez la informații de specialitate din care să creez un mini-curs, cu care să vă plictisesc.

Am fost un copil, ca toți copiii, iubită de părinți și bunici. Nu am frați sau surori, deci atenția tuturor s-a focusat asupra mea. Bunicul meu matern era austriac, astfel încât de la 2-3 ani am început să învăț limba germană, prin cântece și jocuri. Cred că e cel mai bun mod de a învăța, fără efort, o limbă străină, indiferent cât ar fi ea de grea. Rețeta a funcționat, pentru că am urmat 12 ani, fără a face nicio oră de meditații la limba germană, la Liceul German din București și, după ce am învățat toate materiile în limba germană (pentru că în acele vremuri 1973-1985 profesorii știau foarte bine germana, fiind majoritatea etnici germani, așa se țineau cursurile) am susținut și bacalaureatul, la profilul matematică - fizică, nu numai în limba germană la toate materiile, ci și la limba și literatura germană, pe lângă examenul de limbă și literatură română.

Limba engleză tot cu cântece a început (știu și acum toate cântecele din filmul Sunetul Muzicii) și iată că mă folosesc astăzi și de limba engleză, poate chiar mai des decât de cea germană. Cu franceza nu a fost la fel, pentru că profesoara de franceză nu avea voce și nici înclinații muzicale, drept pentru care mi s-a părut mai dificilă, dar totuși m-am descurcat.

Pentru că mama și sora ei cântaseră la pian și aveam o pianină Bechstein în camera mea, părinții mei mi-au propus să o folosesc, ca să nu ocupe locul degeaba, și mi-au găsit-o pe Alexandra, profesoara de pian. Trebuie să recunosc că la început a fost distractiv, dar când a trebuit să repet la nesfârșit diferite piese de tehnică, precum Czerny și altele, răbdarea mea nu a fost pe măsura așteptărilor celor care sperau să devin cel puțin competitivă, dacă nu vreo stea. Ceea ce îmi plăcea cel mai mult era finalul fiecărei lecții de pian, când Alexandra, cânta diferite piese muzicale și îmi spunea câte o poveste (mereu alta) pe fundalul acela muzical. De dragul acestor povești m-am străduit destul de mult, dar la un moment dat, Alexandra s-a măritat cu un grec și a emigrat în Grecia. Am refuzat să mai continui cu altcineva...(dacă nu spunea povești?).

La Școala Germană se cânta mult. La orele de muzică, în tabere, la carnavaluri, de sărbători (știu mai multe cântece de Crăciun în germană decât în română). Am cântat la cor – vocea a II-a, am cântat puțin și solo (vezi foto din fața laboratorului de biologie din 1981 – acompaniată de colegul meu Tudor Jovin, care, întâmplător sau nu, a devenit tot neurolog, un renumit neurolog intervenționist în Statele Unite ale Americii).

Am mai scris pe undeva, și am și povestit, că în copilărie și chiar și în adolescență aș fi vrut să fiu ca Maria Callas. Ascultam cu nesaț opere înregistrate de Maria Callas pe discuri de vinil, împrumutate de la un coleg al mamei, pasionat de muzică de operă. Mi-am dat seama că nu am voce și nici talent pentru astfel de aspirații înalte, așa încât mi-am adaptat această dorință, și am transformat-o într-un hobby, fiind și astăzi o mare iubitoare de muzică de operă și balet și frecventând pentru diferite spectacole, cu mare bucurie, sala Operei Naționale din București, dar și alte săli de operă din lume (Paris, Berlin, München, Scala din Milano, Stockholm, Copenhaga, Sankt Petersburg, Bangkok, Mexico City etc) pentru a participa la spectacole. Alte săli au fost punctul de atracție principal pentru a le vizita în alte orașe din lume (Sydney, Buenos Aires, Viena etc).

În anul 1986 am fost pentru prima dată într-o țară străină pentru a-mi procura lentile de contact (aveam miopie mare și în România nu ajunseseră încă lentilele de contact). Am mers 2 săptămâni numai pe jos ca să economisesc banii pentru a-mi putea cumpăra o carte despre Maria Callas pe care o găsisem și limba engleză într-o librărie pe Rue de Rivoli. A fost singurul lucru pe care l-am cumpărat de la Paris, în afară de lentilele de contact, desigur.

Așadar, nu am devenit Maria Callas, ci primul medic din familia mea, pentru că asta am simțit eu că pot să fac și că mi-ar plăcea, chiar dacă aveam multe alte opțiuni. Așa cm limbile străine nu au devenit o meserie, ci un hobby care mă ajută enorm, atât profesional cât și pentru a socializa, fiind baza hobby-ului meu principal, și anume călătoriile, muzica este tot un hobby, chiar dacă o practic mai mult pasiv, respectiv ascultând-o. Nu mai cânt la pian, nu compun, nu scriu texte (deși scriu cu multă plăcere!), dar poate pot considera că există și un anumit grad de participare activă prin faptul că fredonez adesea sau prin simplul fapt că susțin artiștii, de fiecare dată când am ocazia, și asta pentru că îi apreciez foarte mult, pentru că ei fac ceea ce eu nu pot face.

Ascult diferite genuri muzicale, în funcție de starea de spirit, de activitatea pe care o desfășor la un anumit moment, de mediul în care sunt, de zona geografică, de anturaj. Îmi place dansul și am făcut și cursuri de balet în copilărie (... dar a emigrat și profesoara de balet...) și de dans de societate ca și adult. Mi se pare cel mai relaxant sport, deși efortul fizic depus este unul considerabil.
La schi, în Austria, îmi aleg acele pârtii (indiferent cât sunt de grele) care trec prin fața unor cabane unde știu că sunt formații care cântă live muzică tiroleză. Sunt cele mai agreabile și energizante pauze!

Iubesc muzica fado (portugheză) chiar dacă nu înțeleg textele. Îmi produce o stare de bine și de relaxare pe care cu greu o pot descrie. Dacă se asociază și cu gastronomie portugheză succesul este garantat. Din acest motiv am început să învăț și limba portugheză. Nu știu însă, dacă înțelegând textele, vraja va mai fi aceeași. Sincer, nu aș vrea să se risipească! Uneori asculți muzica pentru texte, alteori textele sunt neimportante, muzica fiind cea care îți atinge creierul și cele mai sensibile corzi ale sufletului.

Îmi aleg vacanțele și călătoriile după multe criterii, dar unul este și muzica tradițională. Oriunde merg caut să particip la spectacole cu muzică și dansuri tradiționale, care îmi aduc multă bucurie și energie, care mă apropie de acei oameni și mă fac să mă simt bine oriunde aș fi.

Nu cred că aș putea fi – cu profesia pe care o am - așa plină de energie, cu zâmbetul pe buze, empatică, înțelegătoare, răbdătoare și atât de eficientă fără aceste hobby-uri. De aceea cred că toți oamenii au nevoie de hobby-uri, pe care să le adapteze, dacă la un anumit moment nu le mai pot urma așa cm au visat (și în niciun caz să nu le abandoneze!), și mai cred că muzica trebuie promovată pentru efectele ei benefice, și acest lucru încerc să îl fac cu tot ceea ce îmi stă în puteri!

Dr. Gabriela Mihăilescu – medic primar neurolog, doctor în medicină

Jacqueline du Pré & Daniel Barenboim https://www.youtube.com/watch?v=qokpAPozdkA
Bob Marley https://www.youtube.com/watch?v=mACqcZZwG0k
Chris de Burgh https://www.youtube.com/watch?v=T9Jcs45GhxU
Secvență din filmul ”Parfum de Femeie” https://www.youtube.com/watch?v=F2zTd_YwTvo
Mariza https://www.youtube.com/watch?v=B6hvPK2ze58
Juan Diego Florez https://www.youtube.com/watch?v=iIv_0Kj9Gfw

Ilustrații Foto 1981 Eu și Tudor Jovin, Jacqueline du Pré – sursa Internet

02/06/2025

CE ÎNSEAMNĂ MUZICA PENTRU MINE, O PERSOANĂ DIAGNOSTICATĂ CU SCLEROZĂ MULTIPLĂ?

Partea a IV-a

Voi continua seria postărilor cu textele primite de la persoane diagnosticate cu scleroză multiplă (SM).

Personalitatea muzicală internațională care poartă diagnosticul de SM, pe care o voi nominaliza astăzi este WALTER WILIAMS (foto, link audio) - solist și fondatorul formație R&B ”O’Jays”.

7. M.I.P alias (SM)INA ne-a scris o poveste, așa cm ne-a obișnuit deja, cu talent literar, cu sensibilitate și cu sinceritate.

SOLFEGIU cu SM
Eu mă voi prezenta în fața dumneavoastră dragi cititori astfel: sunt o persoana cu un nume dat la naștere și binecuvântat la botez, dar acum, după ce am fost diagnosticată cu scleroză multiplă (SM) sunt sub acoperire sub numele de SMINA - (SM)INA.

Și pentru că am deschis această emoție narată, prin cuvântul Naștere, vreau să vă spun că îmi amintesc încă de când eram în căsuța din pântec, muzica, cuvintele melodioase spuse de vocea mamei mele, cântecul de leagăn sau muzica ce o auzeam lipindu-mi ”floricica”(ceea ce urma sa fie o ureche în următoarele luni) de placentă și lichidul amniotic în care pluteam pe atunci (fie vorba între noi, lichidul acela era ceva gelatinos și lipicios, dar mă ajuta să plutesc ușor fără să mă lovesc și să aud sunetele din exterior, amplificat dar atât cât să nu mă sperie sau să mă deranjeze). Revenind la ”floricele”, pentru că erau două, ele mă ajutau să aud toate acele sunete care mă făceau să râd, să mă bucur, să dansez sau să adorm fericită, în siguranța cuibului meu.
Astfel, ca prin magie, când mă trezeam, simțeam că am mai crescut un pic și sunt mult mai viguroasă, mai vioaie. Așa am înțeles că în următoarele luni va trebui să părăsesc căsuța care oricum, îmi rămăsese mică și că, sunetele ordonate, armonioase, m-au ajutat să cresc repede, astfel încât eram foarte curioasă cine scoate acele sunete feerice, magice din afara burticii mamei!

Așa am intrat eu în această lume complexă și mult mai zgomotoasă decât o percepusem eu până atunci (știți voi unde... în căsuța din burtica mamei). Dar astfel am cunoscut-o pe prima mea solistă, pe care am recunoscut-o după glas, prin cântecele fredonate, care însoțite de mângâierile ei calde îmi transmiteau o energie și o stare de bine, și anume, pe MAMI, cea care mi-a sădit în minte și în suflet, plăcerea și bucuria de a asculta muzica, care îmi schimba atunci starea de nervozitate sau durerea produsă de colici, de erupția unor dințișori, măsele sau când m-a mușcat de mânuță surioara mea mai mare cu 2 ani.

Trebuie să înțelegeți că de altfel, eram o dulceață de fetiță, pufoasă și care a venit să îi fure o mare parte din atenție... Cum să nu mă muște? Și eu m-aș fi mușcat în locul ei.

Timpul a trecut, am frecventat toate formele de educație și învățământ cm erau la acea vreme: creșă, cămin, grădiniță, toate la program săptămânal, adică ne luau părinții acasă sâmbăta după amiaza și luni reveneam la locul de socializare intensivă. Aici am cunoscut și învățat foarte multe câtecele, poezii, cu alte cuvinte, bucuria cântecului și a muzici a continuat sub o altă formă.

Apoi la școala primara am fost selectata la Corul Național din Școală, la vocea a-III-a, deci o altă formă de cunoaștere și de exprimare a muzicii.

Sora mea, cea care m-a mușcat de mânuță când eram mică, a absolvit Școala Populară de Arta secția CANTO, la clasa dnei MIHAELA RUNCEANU. Vă imaginați ce repetiții făcea acasă, încălzirea plus faptul că ea cânta puternic... Îmi plăcea și o imitam și eu, în altă cameră evident, pentru că nu riscam să mă muște și de cealaltă mâna...(Zâmbet)

În principiu, muzica a făcut mereu parte din viața mea, dar nu conștientizam, așa ca acum acest lucru, ca fiind ceva benefic, fiindcă nici când ești sănătos și alergi de ți se încing bascheții, sari garduri, sari coarda, vezi cu ușurință numerele de înmatriculare ale autoturismelor de la etajul 3 în mișcare, joci volei, baschet etc, îți spui că este absolut natural și firesc... pentru totdeauna!

Însă viața mi-a dovedit contrariul. Ceva mai târziu, la vârsta de 38-39 de ani, când eram la apogeul carierei, al pregătirii mele, îmi crescusem singură și băiatul care avea atunci 18ani, începusem și o nouă viață de cuplu, cu actualul meu soț, Doru, când toate se așezaseră în locurile prevăzute și proiectate în mintea mea, a apărut SURPRIZA nedorită, neprevăzută, scleroza multipla .

Acest diagnostic mi-a dat viața peste cap, la modul ,,așa și acum ce trebuie sa fac?”

În regulă, viața iți dă provocări, dar tu trebuie să găsești soluția provocării, ca la orice ghicitoare. A fost mult căutată soluția printre specialiștii neurologi, pe internet ca fiecare, cauți ce ai pierdut și sub preșul de la ușă, în speranța că vei găsi ceea ce cauți pentru a reveni la normalitate și la viața de care te bucurai până să fie și a 4-a ”persoană” din viața noastră, care era o nevăzută, necunoscută, enigmatică și incomodă la acel moment.

Cu fiecare zi ce trecea, eram mai stresata și contrariată de situația mea, la job, într-o companie mare, lucrurile se răvășeau, se dădeau foarte mulți angajați afară... deci și acolo era un factor presant. Apoi a urmat o perioada de doi ani plini de... lupte, între spitalizări pentru exacerbările bolii (pusee) și procesul intentat de mine companiei la care am lucrat. Stres, stres, altceva nu îmi mai amintesc din perioada aceea.

Mai apoi, stând acasă, printre joburi de scurta durată, căsnicie, șomaj... începusem să mă împac oarecum cu starea mea și prezența SM-ului în corpul și în viața mea.

Târam piciorul drept și am crezut că asta este tot. Eram irascibilă, anxioasă, depresivă, dar încercam să maschez totul pe cat posibil.
Apoi m-am adresat medicului specialist pentru a controla stările acestea ce mă tulburau. SM-ul dându-mi însă și mai multe bătăi de cap, inclusiv insomnii.

Dar, într-o zi, când stăteam la calculator și mă jucam Solitare mi-am zis: ce ar fi să caut muzică? Să mai uit de nemulțumirile și îngrijorările mele! Îmi puneam muzică, încercam toate genurile, pentru a vedea care mă poate scoate din starea aceasta. Mi-am făcut o rutina din a asculta muzică și chiar mai și dansam singură sau cu soțul meu. Mi-am dat seama ca MUZICA îmi umple mintea, partea din creier ocupată cu tristețe, și încet, încet îmi elimină starea de supărare profundă, îmi face foarte bine, atât fizic, în ceea ce privește mișcarea, cât și psihic, pentru o stare de bine mentală, pozitivă.

Zilnic ascultam melodii atât clasice, cât și muzică ușoară românească de alta dată, folk, muzică vindecătoare reprodusa la diverse instrumente muzicale precum acordeon, vioară, pian sau cântecul păsărilor, fado, André Rieu (este adoratul meu), Julio Iglesias... și lista poate continua.

Cu timpul, analizând impactul muzicii asupra stării mele psiho-emoționale și fizice, am realizat că muzica face parte din mine, din pachetul meu genetic, ce m-a însoțit de la naștere și pe care l-am recunoscut mai târziu și la colegii mei se suferință, pacienți diagnosticați cu SM. Am remarcat cât de ușor reacționează la muzică prin atenția și implicarea lor, cântând sau legănându-se, dansând – cei care mai pot și așa cm mai pot, ceea ce înseamnă că avem încă ceva în comun. Poate sensibilitatea la sunetele armonioase ale muzicii, ca la o terapie de bună dispoziție, poate apropierea de interiorul nostru vibrațional.

Cred ca îmi place muzica piano, vals, tango, disco, folk. Cea de camera îmi aduce aminte de regretatul IOSIF SAVA, muzica simfonică, dar în cantități mici/medii, muzical-uri. La operetă și la concerte instrumentale mergeam mereu ca mama în adolescență, dar îmi plac mai puțin manelele din ultimi 35 de ani și până în pragul hard rock, pentru ca aveam destule vertijuri și fără să mai dau din cap.

Părerea mea este că avem ritmul în noi, iar lichidele pe care le conținem în creier și în corp reacționează la primele vibrații ce sunt auzite prin urechi (chiar și în curs de formare – respectiv ”floricele”), deci noi conținem și muzica.

Mie, muzica de calitate și preferată de mine (nu de jale sau trista) îmi produce o stare ușor euforică, îmi transmite trăiri, dincolo de realitatea în care mă aflu la momentul dat. Așadar recomand MUZICA, ca și prevenție tuturor oamenilor mari și mici, florilor, animalelor și tuturor vietăților.

Muzica nu are contraindicații sau efecte secundare, ci dimpotrivă, efectul său profilactic, dar și curativ este demonstrat! Ea ne face bine tuturor, sănătoși sau bolnavi!

Sunt ferm convinsă, că și în sălile unde se discută organizarea strategiilor militare de război, o muzică bine aleasă, pe fundal, care să transmită emoția și dorința vieții, ar dezamorsa dorința războinică și nemiloasă care ar genera morți, victime nevinovate prin războaie planificate și ar milita pentru PACE, în favoarea vieții și a cercetărilor pentru bolile existente incurabile de pe planeta.

Cam asta vă împărtășește sufletul și creiereul meu,
cu drag SMINA – (SM)INA

Beyoncé and Walter Williams (O’Jays) https://www.youtube.com/watch?v=-o1GCF5Xthc
Walter Wiliams in The O’Jays https://www.youtube.com/watch?v=Y3AfLY7zWpk
André Rieu & Anthony Hopkins https://www.youtube.com/watch?v=M57Fi19vcSI

Ilustrații - sursa Internet

01/06/2025

CE ÎNSEAMNĂ MUZICA PENTRU MINE, O PERSOANĂ DIAGNOSTICATĂ CU SCLEROZĂ MULTIPLĂ?

Partea a-III-a

La mulți ani tuturor copiilor! Astăzi 1 iunie este ziua lor!

Astăzi voi continua postările cu poveștile scrise de 2 mame diagnosticate cu scleroză multiplă. Două femei puternice care și-au văzut visul împlinit și care, în ciuda oricăror probleme de sănătate iși îndeplinesc cu mult succes rolul de mame.

Dintre vedetele internaționale diagnosticate cu scleroză multiplă astăzi mă voi opri la solista și compozitoarea R&B TAMIA HILL (foto și link audio)

5. C.E.C mama a două fete și fericită bunică, ne împărtășește câteva gânduri.

Încă din cele mai vechi timpuri muzica a existat, a fost prezentă în toate momentele vieții oamenilor, este considerată un liant al societății.

Beneficiile muzicii sunt nenumărate pentru o societate. Este o modalitate de a liniști suflete îndurerate, de a limpezi mințile, de a elibera energii pozitive.

De-a lungul timpului s-a adeverit faptul că muzica are remedii și pentru sănătatea oamenilor, așa că se știe că, din punct de vedere neurologic, muzica ajută.

Muzica ne poate modifica cu ușurință starea de spirit, prin ea se pot transmite diferite emoții, ni se pot schimba sentimente, ne poate face să vedem cele mai frumoase momente ale vieții.

Uneori se întâmplă ca boala, boala noastră cu 1000 de fete, SM-ul, să își facă simțită prezența mai mult decât trebuie și, în acele momente, caut alinarea și în muzică. O simplă melodie îmi schimbă starea, îmi alină sufletul, este ca un pansament pe o rană.

Boala este nedreaptă, nu ține cont de nimeni și de nimic atunci când vine. Însă totuși, sunt fericită că s-a instalat pe partea non-dominantă a corpului meu (stânga) și mi-a lăsat partea mea “bună”. Așa că pot să mai șofez și, la volanul mașinuței mele, ascultând o melodie frumoasă, mi se schimba toată starea. Mă simt eu, eu cea care eram odată, mă simt plină de viață, iar boala parcă nici nu o mai am, și totul vine numai de la o melodie, ce îmi unge sufletul.

Muzică este totul, pornind de la ciripitul păsărilor, la foșnetul frunzelor copacilor, la zgomotele valurilor unei mării furioase, la zgomotul unui tunet asurzitor până la cele mai fine sunete ale instrumentelor muzicale. Ascultând toate acestea, simt muzica și emoțiile pe care ea le emană.

6 F.D.Ț mama unei fetițe adorabile descrie muzica și dansul astfel:

”Prin dans, muzica a fost mereu parte din viața mea. Muzica a fost arta care m-a însoțit și în tot procesul de integrare a diagnosticului de Scleroză Multiplă.

În prima perioadă după diagnostic, deși nu eram conștientă de gradul de negare al bolii (pentru că nici nu mă afecta foarte tare-fizic, și, credeam eu, nici emoțional), prin muzică reușeam să îmi mențin stilul de viață de până atunci. Rămânând activă, continuând să dansez, inclusiv acoperindu-mi la propriu urechile cu căștile cu muzică ritmată, pentru a nu fi nevoită să îmi ascult gândurile, grijile, când observam că nu mai pot merge la fel de repede. Și da, pentru acea perioadă, de asta am avut nevoie. Asta a funcționat.

Muzica a fost pentru omenire, un panaceu emoțional dintotdeauna.

Fie pentru artiști, compozitori, care își exprimau durerea creând, fie pentru noi, ceilalți, care ascultăm aceste creații. Muzica are acest minunat efect de a se acorda la emoțiile oamenilor, de a le reflecta și a le scoate la suprafață. Nu este neobișnuit ca atunci când suntem triști - și conștienți de asta, ascultăm mai degrabă muzică mai lentă. Nu mai cred - cm făceam o dată, când o asociam cu negarea, că dimpotrivă, muzica mai tristă - „mă face tristă”. Este un proces natural, o nevoie pe care o am, de a face pace cu ceea ce simt.

Mi-a luat mulți ani să învăț asta – și multe diplome în psihologie! Dar recunosc acum în mod autentic, puterea minunată pe care o are muzica în viața mea, dacă o folosesc așa cm am nevoie, în aici și acum.”

Tamia Hill https://www.youtube.com/watch?v=53BUsaPohbU
Shania Twain https://www.youtube.com/watch?v=EurBTpG5bR8
Bobby Mc Ferrin https://www.youtube.com/watch?v=d-diB65scQU
François Feldman https://www.youtube.com/watch?v=0JT5lA34LrQ

Ilustrații - sursa Internet