Psiholog Olga Ghițac

06/03/2026

Uneori, cand un copil traieste o durere prea mare, creierul lui gaseste o modalitate de a-l proteja. O parte din el merge mai departe si invata sa functioneze, dar o alta parte ramane acolo, exact in momentul in care s-a produs trauma. In psihoterapie se creeaza, treptat, un spatiu sigur in care acel copil interior poate simti ca nu mai este singur si poate incepe sa lase durerea sa fie vazuta si inteleasa.

04/03/2026

Atunci când ești epuizat mental, creierul tău percepe orice sunet ca pe o întrerupere majoră. În loc să ignore detaliile inutile, mintea ta le analizează pe toate, ceea ce te lasă fără energie. Este o stare de suprasolicitare care poate fi reglată prin metode biologice.

Folosind BrainMap, vedem exact cm reacționează creierul tău la stimulii din jur. Prin Neurofeedback, antrenăm circuitele neuronale să ignore distragerile și să păstreze focusul acolo unde ai tu nevoie.

Programează o sesiune de consultanță gratuită și hai să descoperim cm poți să îți recapeți stăpânirea asupra propriei atenții.

04/03/2026

Din pacate, din experienta mea de peste 12 ani cu oamenii in terapie, n-am vazut pe nimeni sa renasca bland.

Majoritatea au nevoie de ceva cutremurator, fie ca este o boala, fie ca este o despartire, fie ca raman fara serviciu. Este nevoie de ceva care sa te aduca la tine, sa te scuture suficient de mult cat sa-ti cada mastile, ca sa poti sa redevi cine esti tu cu adevarat.

Am notat pe 22 aprilie 2020 si am sa pun aici randurile din jurnalul meu:
” Ziua cand am coborat din rai.

Stiam ca va veni, dar in fiecare zi ziceam: nu pot sa ma gandesc acum, traiesc, respir, simt, ma bucur. Poate ca am sa revin din nou acolo de unde am plecat, dar nu azi.

Si, intr-o zi, ceea ce ma temeam s-a intamplat.
Am revenit inapoi de unde plecasem si totul era mult mai greu de acceptat. Eram in intuneric si imi facusem bula mea de lumina, slaba, dar totusi lumina. Ma obisnuisem si cu mirosul greu de hoit. Era o realitate pe care o vedeam in jurul meu si la altii.

Cand a venit (a fost o persoana care mi-a deschis usa catre lumina si m-a ridicat), m-am speriat tare, tare.

Nu am putut sa ma bucur total. Stiam ca nu pot sta in aer mereu, ca trebuie sa revin acolo, in intuneric, si de acolo sa invat sa zbor.

Dar, da, pana la patruzeci si sapte de ani nu am vazut multi oameni zburand si m-am hotarat sa ma bucur de ce mi se intampla. Stiam ca, cu cat stateam mai mult in aer, cu atat, la revenire, durerea va fi mai mare, agonia mai grea, mirosul mai puternic.

Azi m-a lasat sa cad. Este rau? Este bine? S-ar fi intamplat oricum, candva. Dar nu sunt pregatita. Si acum, ca stiu ca exista rai, imi este mult mai greu, dar mai stiu si ca trebuie sa mor ca sa ajung acolo.

Si acum, in lumea asta muribunda in care invatasem sa traiesc pe pilot automat (ma refer la trecut, inainte sa invat sa zbor), invatasem sa respir incet, fara sa trag mult aer in piept, si sa ma uit cu ochii mijiti, ca sa nu simt si sa nu vad mirosul de hoit din jurul meu.

Cand am zburat si am vazut cat de minunat este in aer, revenirea in starea mea de dinainte a fost infioratoare: vedeam totul cu pupilele larg deschise si simteam totul cu narile larg deschise.

Nu stiu daca atunci am crezut ca mor de-a dreptul sau daca am simtit ca eram deja moarta, dar socul a fost coplesitor.

De la agonie la extaz, de la extaz la agonie.

Ce fac acum cu cadavrele astea din jurul meu? Ma invatasem cu ele, inainte sa zbor.
Incepusem sa le accept, dar acum mi-e mult mai greu. Acum stiu ca exista rai si mirosul lor este mult mai puternic si intunericul mult mai greu. Ce ma fac? Acum nu mai pot sa tin ochii mijiti si nici sa respir incet. Ce ma fac? Miroase din nou a hoit.

Mi-a trecut un gand prin cap: oare incepusem sa miros si eu? De-aia puteam sa duc realitatea asta si ma obisnuisem cu ea? Incepusem sa putrezesc si eu? Doamne, cat de greu e, cat de mult!

03/03/2026

02/03/2026

„Am savurat fiecare cuvant rostit de dna Olga, e ca un pansament pentru suflet." - Oana

„Multumesc, Olga, pentru o seara cu sens! Imi era tare dor, ai o energie MAGICA, esti numai suflet si dai multa iubire mai departe. Abia astept intalnirile urmatoare, pentru ca tot ce faci cu noi si pentru noi ne ajuta foarte mult." - Cristina

„Olga are harul si darul ca, atunci cand vorbeste despre ea, tu sa simti ca este despre tine... eu asa patesc de fiecare data." - Anca

Acestea sunt cateva mesaje primite d**a prima intalnire din programul „De la frica la dragostea de viata".

Pe data de 5 voi sustine a doua intalnire, care va fi despre „Dialogul cu templul meu", o meditatie de imagerie dirijata in care coboram atentia din mintea analitica in profunzimea corpului.

Vom parcurge impreuna o relaxare musculara progresiva si respiratie constienta, o vizualizare blanda zona cu zona, fara a judeca tensiunile, doar recunoscandu-le.

Vom merge spre locul care cere cel mai mult atentie si ii vom adresa o singura intrebare: „Ce vrei sa imi spui prin aceasta durere?" Apoi vom lasa un timp de liniste in care senzatiile, imaginile si emotiile sunt libere sa apara.

Vom incheia cu exercitiul de scriere „Scrisoarea de reconciliere", in care recunoastem efortul corpului, facem loc iertarii si ne angajam sa il privim ca pe un aliat.

La final, o avem invitata pe
Psychosomatic Healing - Rodica Kikos – Terapeut in psihosomatica si psihoterapeut in formare in neuropsihologie care integrez psihosomatica si neuropsihologia pentru a face vizibila legatura dintre emotii si manifestarile fizice – si pentru a gasi impreuna cai reale de vindecare.

𝐴𝑡𝑒𝑙𝑖𝑒𝑟𝑢𝑙 𝑠𝑒 𝑎𝑑𝑟𝑒𝑠𝑒𝑎𝑧𝑎 𝑝𝑎𝑐𝑖𝑒𝑛𝑡𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑜𝑛𝑐𝑜𝑙𝑜𝑔𝑖𝑐𝑖, 𝑎𝑝𝑎𝑟𝑡𝑖𝑛𝑎𝑡𝑜𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟, 𝑓𝑎𝑚𝑖𝑙𝑖𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑠𝑖 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑜𝑛𝑎𝑙𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑚𝑒𝑑𝑖𝑐𝑎𝑙 𝑑𝑎𝑟 𝑠𝑖 𝑎𝑙𝑡𝑜𝑟 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑜𝑎𝑛𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑠𝑖𝑚𝑡 𝑛𝑒𝑣𝑜𝑖𝑎 𝑢𝑛𝑢𝑖 𝑠𝑝𝑎𝑡𝑖𝑢 𝑠𝑖𝑔𝑢𝑟 𝑑𝑒 𝑟𝑒𝑓𝑙𝑒𝑐𝑡𝑖𝑒 𝑠𝑖 𝑑𝑖𝑎𝑙𝑜𝑔.

📍 Detalii si inscrieri: Pentru a rezerva un loc, va rugam sa apelati sau sa trimiteti un mesaj la numarul +40 733 920 552 – Asociatia Sursa.
Va astept in numar cat mai mare! 🤍

01/03/2026

Ghiocelul este dovada vie că fragilitatea și forța pot coexista. El nu luptă cu iarna, ci își găsește resursele să străpungă pământul înghețat pentru a căuta lumina. La fel este și psihicul nostru: oricât de lungă sau grea a fost ”iarna” interioară, avem mereu capacitatea de a renaște. O primăvară cu blândețe și încredere în propriile resurse! 🤍❤️

28/02/2026

Rugaciunea este si un act spiritual, dar si unul biologic.

Fiecare gand naste o emotie, iar fiecare emotie declanseaza o reactie chimica in corp. Cand traim in frica, tensiune sau revolta, organismul produce cortizol si adrenalina – hormoni ai stresului care, in timp, ne dezechilibreaza.

In schimb, atunci cand ne rugam dintr-o stare de bucurie, recunostinta si incredere, corpul incepe sa elibereze dopamina si endorfine. Aceste substante sustin echilibrul, regenerarea si starea de bine.

Starea din care te rogi conteaza.
Cand rugaciunea devine un spatiu de iubire si pace, corpul raspunde. Se linisteste. Se vindeca.

27/02/2026

Buna dimineata 😁

26/02/2026

Desi stiam, ca idee, ca omul se poate schimba la orice varsta, mi-a fost greu sa accept ca si eu pot. Am trait cu un sentiment al datoriei foarte puternic. Mult timp, aproape totul a trecut prin filtrul responsabilitatii: ce mai am de facut, ce nu trebuie uitat, ce urmeaza. Relaxarea sau bucuria veneau abia d**a.

Si, de multe ori, nici nu mai apucau sa vina, pentru ca deja aparea urmatorul lucru de rezolvat. Ani de zile am avut atelier de rochii de mireasa. Erau momente in care o rochie iesea exact cm trebuia, iar mireasa era fericita, emotionata, voia poze, voia sa stea in starea aceea.

Eu, in schimb, ma retrageam deja in mintea mea: urmatoarea proba, urmatoarea lucrare, ce mai e de terminat. Nici nu apucam bine sa simt ca am facut ceva bun, ca deveneam responsabila pentru pasul urmator. Functionam aproape exclusiv din datorie si din anticiparea a ceea ce mai trebuie facut.

De multe ori, am „invidiat” oamenii care adormeau la televizor. Eu incheiam totul inainte: opreste, verifica, pune la punct, apoi culca-te. Daca auzeam ploaia pe acoperis, primul gand era la rufele de afara. Chiar si cand nu era cazul. O vigilenta continua, ca si cm mereu mai era ceva ce depinde de mine si nu trebuia sa-mi scape din vedere.

De vreo saptamana fac ceva ce n-am facut niciodata: imi permit. Ajung acasa, mai strang cate ceva si, daca mi se face somn la 8 seara, dorm. Ma trezesc la 9, ma uit la un film, adorm iar. Fara sentimentul ca trisez. Fara ideea ca neglijez ceva.

Continui sa-mi fac treaba la fel de bine, imi respect responsabilitatile, dar fara tensiunea aceea continua. Nu mai iau totul atat de incordat, atat de grav.

Un an de zile mi-am repetat o afirmatie: „Ma distrez in timp ce ating obiectivele.” O spuneam, dar nu o traiam. Acum simt ca incep s-o traiesc in lucruri simple, de zi cu zi. Nu s-a schimbat nimic spectaculos in exterior. Lucrez, imi fac lucrurile, imi respect angajamentele.

Diferenta este ca nu mai sunt doar in datorie.

Exista si usurinta, si pauza, si un fel de a face lucrurile fara presiunea permanenta ca totul depinde de mine in fiecare clipa.

Schimbarea asta ma face sa ma simt mai libera, pentru ca nu mai duc totul ca pe o obligatie continua.

25/02/2026

Ieri am primit in dar o carte. Nu orice carte, ci „Dincolo de mine”, impachetata cu grija, in hartie eleganta, insotita de o scrisoare scrisa de autoare, Antonia Ceausu, de jurnalul „Dincolo de ceilalti” si de o sacosa de panza imprimata cu mesajul „Si din lacrimi cresc flori”, parfumata delicat. Un dar coerent, cu sens, in care pana si titlurile par sa se continue unul pe celalalt: Dincolo de mine, Dincolo de ceilalti, si din lacrimi cresc flori.

M-am simtit importanta si profund bucuroasa primindu-l. Si am realizat inca o data cat de mult am evoluat. A fost o vreme in care nu stiam sa primesc. Primul meu gand, cand primeam ceva, era cm sa intorc darul, cm sa nu raman datoare. Am lucrat mult cu mine in aceasta zona, iar azi pot pur si simplu sa primesc, sa ma bucur si sa spun multumesc.

Multumesc din inima, Antonia Ceausu, pentru acest dar. Voi citi cu drag „Dincolo de mine”, voi scrie in jurnalul „Dincolo de ceilalti” si voi purta sacosa cu bucurie. Sunt gesturi care patrund in suflet si raman.

24/02/2026