https://www.facebook.com/180694276856608/

Psiholog Alina Beldianu, Bucureşti Sectorul 3 (2025)

30/06/2025

Ce au in comun pacienții cu tulburare de personalitate borderline sau cu trăsături de personalitate borderline, fie ele în dezvoltare sau pe deplin ‘instalate’?
De obicei o figura de atașament indisponibilă emoțional. Adesea o mamǎ narcisistǎ sau cu trăsături narcisice. Sau cu o altă tulburare psihicǎ, de comportament sau de personalitate. Această indisponibilitate emoțională poate lua forma unei mame preocupate excesiv de sine sau de relația în care se află, sau a unei mame care a abandonat relațional copilul.

Tulburarea de personalitate borderline este așadar legată de experiențe timpurii dificile, în special în relația cu figurile de atașament.

Dacǎ ar fi sǎ descriu simptomatologic această tuburare, din perspectiva clinicianului, ei bine, ea se caracterizează prin eforturi disperate de a evita abandonul (real sau imaginar), un model de relații interpersonale instabile și intense (alternând între idealizare și devalorizare), perturbări ale identității, impulsivitate în cel puțin două domenii (cheltuieli, s*x, abuz de substanțe, condus imprudent, mâncat compulsiv), comportamente, gesturi sau amenințări suicidare recurente sau automutilare, instabilitate afectivă marcată, impulsivitate, sentimente cronice de gol interior, furie intensă și inadecvată sau dificultăți în controlul furiei, și idei paranoide tranzitorii sau simptome disociative severe (cf. DSM-5 şi ICD-10).

La adolescenți, tulburarea de personalitate borderline se poate manifesta prin dificultăți școlare, relații conflictuale cu colegii și familia, comportamente compulsive, comportamente riscante și probleme cu imaginea de sine, adesea amplificate de presiunile specifice vârstei. Un diagnostic corect şi o intervenție terapeutică specializată şi abordarea timpurie a acestor probleme, conduce la rezultate pozitive pe termen lung.

Dacǎ ne uitǎm din perspectiva psihoterapeuticǎ, tulburarea de personalitate borderline, cm scriam puțin mai sus, este văzută ca o consecință a unor experiențe timpurii traumatice, unde lipsa de validare emoțională și nesiguranța atașamentului joacă rolul principal. Copiii care cresc cu o figură de atașament indisponibilă emoțional internalizează sentimente de nesiguranță, inutilitate și abandon, care ulterior se manifestă în dificultăți de reglare emoțională, relații interpersonale instabile și o imagine de sine fragilă.

Ce facem în terapie? Îi învățăm pe pacienți, fie ei mai mari sau mai mici, sǎ dezvolte mecanisme de adaptare sănătoase, sǎ îşi îmbunătățeascǎ abilitățile de relaționare și sǎ îşi construiascǎ o identitate mai stabilǎ.

Sursa foto: Pinterest

20/06/2025

Corpul nostru nu funcționează separat de psihic şi nici psihicul nostru nu funcționează în separare fațǎ de corp.
Ele funcționează într-o interdependență complexă şi ambele posedă o remarcabilă capacitate de regenerare, un proces susținut de mecanisme biologice și psihologice interconectate. Iar conceptul central al menținerii unui echilibru intern stabil se numește homeostazie.

Psihicul uman are capacitatea de a se regenera după traume, stres sau perioade dificile. Explorarea emoțiilor, procesarea experiențelor și dezvoltarea unor mecanisme de adaptare sănătoase sunt o parte dintre aspectele pe care le putem explora într-un proces terapeutic prin care sǎ oferim un cadru structurat de regenerare.
În acest proces, putem aborda conștientizarea prezentului și integrarea experiențelor fragmentate, pentru a înlesni apariția unui sentiment de întregire și acceptare de sine.

La nivel fizic, corpul se regenerează constant prin diviziunea celulară, repararea țesuturilor și procesele metabolice. Sistemul imunitar, de exemplu, protejează organismul împotriva agenților patogeni și ajută la vindecarea rănilor. Somnul, nutriția adecvată și exercițiile fizice susțin aceste procese, contribuind la refacerea resurselor fizice.

Studiile ne arată cǎ interdependența dintre regenerarea fizică și psihologică nu este un concept abstract, ci o realitate biologică și psihologică profund înrădăcinată. Sistemul nervos, sistemul endocrin și sistemul imunitar formează o rețea complexă de comunicare bidirecțională între corp și minte. Această interconexiune are implicații majore asupra capacității noastre de a ne regenera.

Ce ține de fiecare dintre noi, este adoptarea unui stil de viață sănătos, gestionarea eficientă a stresului și implicarea în activități care aduc bucurie și sens pentru a crea circuite pozitive de feedback între corp și minte, care susțin regenerarea și reziliența.

Sursa foto: Pinterest

19/06/2025

Abuzul, în toate formele sale – fizic, emoțional, verbal, financiar, s*xual – lasă cicatrici adânci foarte greu de vindecat. Abuzul nu este doar despre violență fizică, ci este un model de comportament prin care o persoană încearcă să controleze și să domine o altă persoană.

Relațiile abuzive sunt insidioase, încep adesea subtil, cu gesturi aparent inofensive, care escaladează treptat. Victimele se pot simți confuze, izolate și prinse într-o capcană, incapabile să identifice abuzul sau să caute ajutor.

De ce este important să vorbim despre asta?
Pentru că tăcerea perpetuează abuzul. Pentru că fiecare dintre noi are un rol în a crea o societate în care abuzul nu este tolerat. Pentru că, dacă te afli într-o relație abuzivă, vreau să știi că nu ești singură și că există ajutor.

Las aici 10 indicii ale faptului cǎ te afli într-o relație abuzivǎ:

1. Partenerul încearcă să te îndepărteze de familie și prieteni, criticându-i sau interzicându-ți să te întâlnești cu ei.
2. Partenerul controlează strict banii, îți limitează accesul la resurse financiare sau te obligă să dai socoteală pentru fiecare cheltuială.
3. Te critică în mod constant, te umilește sau te face să te simți incompetentă, fǎrǎ valoare.
4. Este gelos în mod exagerat, te acuză de infidelitate fără motive întemeiate sau îți verifică telefonul și corespondența.
5. Are accese de furie necontrolată, țipă, înjură sau sparge obiecte.
6. Te amenință pe tine, pe cei dragi sau cu sinuciderea dacă încerci să pleci.
7. Te face responsabilă pentru comportamentul său abuziv, spunând că "l-ai provocat" sau că "l-ai obligat" să reacționeze așa.
8. Folosește tactici de manipulare, cm ar fi "gaslighting" (te face să îți pui la îndoială realitatea) sau "victim blaming" (te face responsabilă pentru abuzul său).
9. Violența Fizică (chiar și o singură dată): te lovește, te împinge, te trage de păr sau te rănește în orice fel.
10. Te forțează să faci s*x, te împiedică să folosești metode contraceptive sau te forțează să rămâi însărcinată.

Dacă recunoști aceste semne în relația ta, cere ajutor. Nu ești singură și meriți o viață fără abuz.

Ce poți face?

Vorbește cu cineva de încredere. Un prieten, un membru al familiei, un terapeut sau un consilier.

Caută ajutor profesional specializat. Un psihoterapeut specializat în traume relaționale te poate ajuta să înțelegi abuzul, să te vindeci și să construiești relații sănătoase.

Contactează o linie de asistență sau un ONG specializat în violența domestică. Există organizații care oferă suport gratuit și informații victimelor violenței domestice.

Contacteazǎ autoritățile (DGASPC şi Poliție), dar şi un avocat specializat în astfel de cazuri.

Ai dreptul la o viață sigură și fericită. Nu ești singură!🙏🩷

Te rog distribuie acest mesaj!

Sursa foto: Pinterest

03/05/2025

Am observat în campania electorală ce tocmai s-a încheiat, politicieni care, deși încă se aflau în competiție, se comportau ca și cm ar fi deja în funcție.

Cu ce avem de-a face în acest caz? Cu un fenomen complex cunoscut sub numele de "iluzia puterii".

La nivel psihologic, politicienii - şi ei oameni 🙂 - pot cădea victime ale supraestimării de sine, crezând că abilitățile lor sunt superioare oponenților, ceea ce îi face sǎ se creadă invincibili (Leary, M. R., & Tangney, J. P., 2012, Handbook of self and identity).

Această supraestimare poate fi alimentată de trăsături narcisiste sau de grandomanie, caracterizate printr-un sentiment exagerat al importanței de sine și o nevoie intensă de admirație.
În plus, odată ce un politician începe să creadă că va câștiga, acesta poate căuta informații care să-i confirme această credință și să ignore dovezile contrare - bias-ul de confirmare.

Factorii sociali contribuie și ei la menținerea iluziei. În anturajul politicienilor, există colegi care induc o atmosferă de aprobare necondiționată, care poate consolida iluzia puterii și poate suprima opiniile critice (Janis, I. L., 1972, Victims of groupthink).

Dacǎ privim din perspectiva sociologică, comportamentul antemenționat este ca o oglindă deformată – politicienii își proiectează o imagine distorsionată asupra opiniei publice, o imagine care reflectă nu realitatea, ci o versiune idealizată a propriei lor potențiale victorii.
Imaginea creată poate fi seducătoare, atrăgând alegătorii care doresc să fie de partea câștigătoare, dar poate fi și înșelătoare, ascunzând problemele reale și perspectivele alternative.

Tipul acesta de comportament aduce cu sine o serie de implicații sociologice.
Printre care aş enumera legitimitatea, pentru cǎ acest comportament poate fi interpretat ca o încercare de a manipula opinia publică, sugerând că victoria este inevitabilă și, prin urmare, legitimă.
Dar şi deconectarea de realitate, prin care politicienii trăiesc în această iluzie şi riscă să se deconecteze de nevoile reale ale electoratului.

Și, ca de obicei, vin şi vǎ întreb: este etic ca politicienii să proiecteze o imagine de invincibilitate în timpul campaniilor electorale, posibil alimentată de trăsături narcisiste sau de grandomanie? Cum putem contracara efectele negative ale iluziei puterii asupra procesului democratic, asigurându-ne că noi, alegătorii, vedem dincolo de oglinzile deformate și votǎm în baza realității?

Sursa foto: Pinterest

08/04/2025

Ne zbatem adesea în labirintul minții, încercând să anticipăm, să controlăm, să ne protejăm de incertitudinea viitorului. Dar viața, în simplitatea ei profundă, ne șoptește o altă cale: calea încrederii.

Dincolo de raționalitate, dincolo de tiparele rigide, există o înțelepciune ancestrală, o forță subtilă care pulsează în ritmul naturii. Este înțelepciunea curgerii, a acceptării, a încrederii că viața știe mai bine decât noi, oamenii.

Înțelepciunea intrinsecă a vieții șoptește despre încrederea că, indiferent de ceea ce se întâmplă, vom găsi resursele necesare pentru a ne adapta, pentru a crește, pentru a evolua.
Suntem parte dintr-un univers inteligent și iubitor, care ne susține și ne ghidează la fiecare pas.

Mandala “Acasă”, realizatǎ de o clientǎ foarte dragǎ. 🙏🩷

08/04/2025

Te-ai întrebat vreodată de ce reacționezi mereu în același fel în anumite situații? Pentru cǎ eu m-am întrebat despre mine adeseori.
Răspunsul se aflǎ în hărțile tale mentale inconștiente – convingerile limitative pe care le-ai format de-a lungul vieții și care îți ghidează gândurile, emoțiile și comportamentele.
Aceste hărți mentale sunt ca niște "șabloane" interne care filtrează modul în care percepi lumea.
Ele se formează adesea în copilărie, pe baza experiențelor, a mesajelor primite de la familie și societate, și pot deveni convingeri limitative care te împiedică să-ți atingi potențialul.

Cum impactează ele homeostazia? Din perspectivă neuroștiințifică, convingerile de bază activează anumite căi neuronale, creând "autostrăzi" în creier. Cu cât folosești mai des aceste căi, cu atât devin mai puternice și mai greu de schimbat, perpetuând stări de stres, anxietate sau depresie și perturbând echilibrul chimic al creierului.

Hǎrțile mentale ce au la bazǎ convingeri limitative, pot duce la o stimă de sine scăzută, la relații dificile și la o viziune pesimistă asupra vieții, creând un cerc vicios în care te autosabotezi și atragi experiențe negative care îți confirmă convingerile.
În plus, epigenetica ne spune cǎ stresul cronic cauzat de aceste convingeri poate influența expresia genelor, crescând riscul de boli fizice și psihice, dar schimbarea acestor convingeri poate avea un impact pozitiv asupra sănătății tale la nivel celular.

Cum să începi? Fii atent la gândurile și emoțiile tale – ce tipare observi? Identifică convingerile limitative care stau la baza acestor tipare. Pune la îndoială aceste convingeri – sunt ele cu adevărat reale? Înlocuiește convingerile limitative cu convingeri pozitive și realiste.

Transformă-ți hărțile mentale și transformă-ți viața!

02/04/2025

Dragi părinți,

Continui seria postǎrilor despre relația cu adolescenții, nu doar ca specialist, ci și ca părinte care trece prin apele uneori furtunoase ale adolescenței alături de cei trei minunați de acasǎ.
Știu, dincolo de manuale și teorii, ce înseamnă nopți nedormite, discuții aprinse și acea senzație copleșitoare că nu mai știi încotro să te îndrepți. Am simțit și eu adeseori cm se clatină fundația pe care am construit-o cu grijă.

Adolescența este ca o furtună care mătură totul în cale, un vârtej de emoții, căutări și transformări. Copiii noștri se află într-o călătorie spre sine, iar noi, părinții, suntem chemați să fim faruri în ceață, dar şi ancore care să-i ținǎ stabili.

În cabinet, abordez această etapă delicată cu ajutorul psihoterapiei integrative, o metodă care îmbină diverse metode terapeutice pentru a răspunde nevoilor unice ale fiecărui adolescent. Imaginează-ți că suntem grădinari care cultivă o plantă fragilă: avem nevoie de soare, apă, pământ fertil și, mai ales, de răbdare. Psihoterapia integrativă oferă toate aceste elemente, adaptându-se constant la ritmul de creștere al fiecărui tânăr.

Această abordare nu se limitează doar la adolescent. Este o terapie sistemică, ceea ce înseamnă că recunoaștem importanța familiei în procesul de vindecare și creștere.
De aceea, încǎ de la prima discuție telefonicǎ pe care o avem, apoi de la prima întâlnire, vǎ invit și pe voi, părinții, să vă alăturați acestei călătorii. Nu pentru a da socoteală sau a fi judecați, ci pentru a înțelege mai bine dinamica familiei, pentru a învăța să comunicați eficient și pentru a vă oferi sprijin reciproc.

Munca cu sinele este un drum lung, un labirint cu multe cotituri și obstacole. Dar este și o călătorie plină de descoperiri și transformări. Vă încurajez să vă acordați timp pentru voi, să vă ascultați nevoile și să vă oferiți compasiune.
Jung spunea cǎ "nimeni nu poate vedea prin tine, trebuie să te vezi tu însuți." Şi din perspectiva mea, avea dreptate.

Sunt aici pentru a vă oferi sprijin, atât vouă, cât și copiilor voștri. Împreună, putem trece prin această etapă dificilă și putem construi relații mai puternice și mai sănătoase.

Cu căldură și înțelegere,
Alina

01/04/2025

Postare lungǎ. Subiect greu.
Vreau sǎ vǎ povestesc câte ceva despre umbrele pe care narcisismul matern îl lasǎ asupra fiicelor adolescente, tinere sau femei în devenire.

Narcisismul matern are multiple subtilități distructive şi lasă cicatrici adânci în sufletul tinerelor. Dincolo de manifestările evidente, se ascunde o formă insidioasă de neglijare: abandonul. Care poate fi emoțional sau fizic.
Abandonul emoțional se manifestă prin indisponibilitatea mamei de a răspunde nevoilor emoționale ale fiicei, prin invalidarea sentimentelor acesteia și prin crearea unui climat familial în care nevoile mamei primează constant. Adolescentele, aflate într-o perioadă de formare a identității, sunt deosebit de vulnerabile la efectele acestui tip de abandon.

Teoria atașamentului ne oferă o perspectivă interesantǎ asupra modului în care interacțiunile timpurii cu mama narcisistă pot perturba dezvoltarea emoțională a fiicei. Atunci când mama este inconsistentă, imprevizibilă sau chiar respingătoare, fiica dezvoltă un atașament insecurizant, fie anxios-preocupat (caracterizat prin teama de abandon și nevoia constantă de validare), fie evitant (manifestat prin dificultăți în a se apropia de ceilalți și prin suprimarea emoțiilor). Aceste tipuri de atașament influențează profund capacitatea fiicei de a forma relații sănătoase în viitor și de a-și regla emoțiile în mod eficient.

Importanța fundamentală a relației mamă-fiică în formarea identității și a stimei de sine este un aspect important al discuției noastre. Mama narcisistă, preocupată în mod obsesiv de propria imagine și de propriile nevoi, nu reușește să ofere fiicei un spațiu sigur și empatic în care aceasta să-și exploreze și să-și dezvolte un sine autentic. În schimb, fiica este adesea forțată să-și construiască un "sine fals", un rol adaptativ menit să satisfacă nevoile mamei și să evite criticile sau respingerea. Dinamica de putere inegală și rolurile rigide impuse fiicei (cum ar fi "copilul de aur", idealizat și folosit pentru a satisface vanitatea mamei, sau "țapul ispășitor", blamat pentru toate problemele familiei) contribuie la distorsionarea percepției de sine și la interiorizarea unui sentiment profund de inadecvare.

În plan clinic, fiicele mamelor narcisiste prezintă adesea o serie de simptome comune, printre care anxietatea, depresia, stima de sine scăzută, dificultățile în stabilirea limitelor și tendința de a se sacrifica pentru ceilalți. Aceste simptome pot fi considerate mecanisme de adaptare disfuncționale la traumele din copilărie, strategii de supraviețuire menite să facă față unui mediu familial toxic și imprevizibil.

Pe lângă abandonul emoțional subtil, dar profund, descris anterior, unele fiice ale mamelor narcisiste se confruntă și cu abandonul fizic, adesea cauzat de plecarea mamei în străinătate pentru a munci sau din alte motive. Această plecare, oricât de justificată ar părea din punct de vedere economic sau social, lasă un gol imens în viața fiicei, accentuând sentimentele de nesiguranță, de respingere și de abandon.

În aceste situații, fiica este adesea lăsată în grija tatălui sau a altor rude, care, deși bine intenționate, nu pot compensa absența mamei și nu pot oferi suportul emoțional specific de care are nevoie o adolescentă. În unele cazuri complexe, dacǎ persoana la care fiica rǎmâne este, la rândul său, este absentǎ emoțional sau incapabilǎ să înțeleagă nevoile fiicei, aceasta se poate simți complet izolată și neînțeleasă.

Impactul combinat al abandonului emoțional și fizic poate fi devastator. Fiica se poate simți nedemnă de iubire, incapabilă să aibă încredere în ceilalți și predispusă la anxietate, depresie și alte probleme de sănătate mintală. În plus, absența mamei poate exacerba tendința de a dezvolta tulburări de personalitate, ca mecanism de adaptare disfuncțional la traumele din copilărie. Fiica poate încerca să compenseze lipsa de afecțiune și de atenție prin comportamente dramatice, prin căutarea constantă de validare externă sau prin adoptarea unor roluri rigide în relații.

Dintre aceste tulburǎri, sunt de menționat cele din cluster-ul B (DSM 5), cm ar fi tulburarea histrionică (caracterizată prin nevoia excesivă de atenție și dramatism emoțional), tulburarea borderline (manifestată prin instabilitate emoțională, impulsivitate și teama intensă de abandon), tulburarea narcisistă (caracterizată prin grandiozitate, lipsă de empatie și nevoia de admirație) sau tulburarea antisocială (manifestată prin disprețul față de reguli și drepturile celorlalți). Predispoziția genetică, temperamentul individual și experiențele traumatice suplimentare pot contribui, de asemenea, la dezvoltarea acestor tulburări.

Intervenția terapeuticǎ timpurie poate ajuta şi preveni esențial impactul devastator al narcisismului matern.

Fiicele mamelor narcisiste au nevoie de ajutor specializat pentru a procesa traumele din copilărie, pentru a-și reconstrui stima de sine, pentru a deveni empați educați și pentru a-și dezvolta un sine autentic.

01/04/2025

Unul dintre adolescenții noştri a trecut recent printr-un tantrum. Nu este un moment plǎcut, dar este un moment în care este nevoie sǎ rǎmâi prezent.
Furia, trântitul ușilor și retragerea în sine sunt semnale ale unei furtuni interioare.

Cum putem răspunde cu înțelepciune?

Furia este un văl ce ascunde emoții mai profunde: tristețe, teamă, neputință, ruşine. În loc să reacționezi cu fricǎ sau iritare, poți alege să respiri adânc şi sǎ asculți empatic, permițându-ți să auzi dincolo de cuvinte, să simți durerea din spatele furiei.

Stabileşte limite ferme, amintindu-ți că eşti un ghid, nu un dictator. Oferǎ spațiu, înțelegând nevoia de introspecție și liniște. Fii prezent, cu inima deschisă, conectat la corpul tǎu şi la senzațiile tale, pentru a putea oferi sprijin atunci când adolescentul este pregătit să se reconecteze.

Amintește-ți, relația cu adolescentul este un dar. Abordarea cu empatie și înțelegere pentru a-l ajuta sǎ se coregleze, poate transforma momentele de conflict în oportunități de creștere.

Foto: TheartofDita.nl

30/03/2025

Pentru că săptămâna aceasta am întâlnit în cabinet o situație delicată, voi continua postǎrile despre realția cu adolescenții şi revin cu alte câteva idei ce merită a fi luate în considerare de părinții adolescenților.

Haideți să vorbim despre progresul terapeutic.

Dragă părinte, știu că ești nerăbdător să vezi schimbări la adolescentul tău, odată cu începerea procesului terapeutic.
Dar progresul în terapie nu e mereu liniar, ci mai degrabă este ca o spirală – pare că ne învârtim în loc, dar de fapt urcăm.

💫Ce înseamnă, de fapt, progresul terapeutic? Înseamnă că adolescentul începe să înțeleagă emoțiile și comportamentele sale, devine mai conștient de tiparele negative și de impactul lor, învață strategii noi de a face față stresului și emoțiilor dificile și, cel mai important, începe să aplice aceste strategii în viața de zi cu zi, cu rezultate pozitive.

💫Când apare acest progres? Depinde de fiecare adolescent, de problemele cu care se confruntă și, mai ales, de relația cu terapeutul. Uneori, vedem progrese mici, dar constante, alteori avem parte de revelații bruște. De exemplu, adolescentul poate începe să vorbească mai deschis despre sentimentele sale, să gestioneze conflictele cu mai multă calm, să aibă mai multă încredere în sine sau să se implice în activități care îi fac plăcere.

💫Relația terapeutică este esențială! Un adolescent care se simte în siguranță și înțeles de terapeut va fi mai dispus să se deschidă și să lucreze la problemele sale. Fără o relație terapeutică solidă, progresul e mult mai dificil.

🩷Te invit să fii răbdător și să-ți susții adolescentul! Fii dispus ca tu să schimbi anumite convingeri limitative! Fii flexibil și deschis la indicațiile și recomandările pe care le primești în cadrul sesiunilor de consiliere parentală!

Chiar dacă nu vezi schimbări imediate, procesul terapeutic are un impact profund pe termen lung. 🙏🩷

29/03/2025

Dragǎ părinte,

Înțeleg şi ştiu că adolescența poate fi o perioadă tumultoasă, plină de provocări și incertitudini, atât pentru tineri, cât și pentru tine. Responsabilitǎțile pe care le ai acasǎ şi la serviciu, pot fi de multe ori copleşitoare şi poți simți uneori cǎ nu lemai faci fațǎ. Dincolo de munca mea, sunt pǎrinte pentru 3 (trei) adolescenți ce au trecut şi trec prin diverse faze şi etape.

Vreau sǎ abordez o problemă delicată, dar importantǎ: importanța continuității procesului terapeutic pentru adolescenți.

Înțeleg perfect că, uneori, poate părea că terapia nu dă rezultatele așteptate sau că progresele sunt lente. Poate că observi o îmbunătățire temporară și eşti tentat să întrerupi procesul. Sau poate rezultatele mult aşteptate nu au apǎrut încǎ.
Te rog să te gândeşti la terapie ca la o călătorie, nu ca la o destinație. Este un proces complex, care necesită timp, răbdare și angajament.

Întreruperea prematură a terapiei poate avea consecințe negative. Gândeşte-te la ea ca la o carte bună: nu o lăsăm la jumătate, nu-i așa?
La fel, terapia, odată începută, are nevoie de continuitate pentru a-și atinge potențialul maxim.

🌱Terapia nu este o soluție rapidă, ci un proces de învățare și dezvoltare. Întreruperea ei prematură poate anula progresele deja făcute sau aflate în dezvoltare și poate face ca adolescentul să revină la vechile obiceiuri sau tipare de gândire.
🌱Terapia se bazează pe alianța terapeuticǎ, o relație de încredere între terapeut și adolescent. Acest tip de relație se clǎdeşte în timp. Întreruperea terapiei poate rupe această relație și poate face mai dificilă reluarea ei în viitor.
🌱Adolescența este o perioadă de schimbări majore, iar problemele cu care se confruntă tinerii pot fi complexe și profunde. Terapia oferă un spațiu sigur pentru a explora aceste probleme și a dezvolta strategii de adaptare sănătoase. Întreruperea terapiei poate lăsa aceste probleme nerezolvate.
🌱Terapia nu se limitează la rezolvarea problemelor imediate, ci ajută adolescentul să dezvolte abilități de viață importante, cm ar fi gestionarea emoțiilor, comunicarea eficientă și luarea deciziilor cu responsabilitate. Aceste abilități sunt esențiale pentru o viață cu sens.
🌱 Terapia adolescentului este importantǎ, dar nu este suficientă. Adolescenții nu trăiesc într-un vid; ei sunt parte a unui sistem familial complex. Consilierea parentală, desfășurată în paralel cu terapia adolescentului, poate aduce beneficii semnificative pentru întreaga familie.

Te încurajez să discuți deschis cu adolescentul tǎu despre asta. Iar cu terapeutul acestuia, discutǎ despre orice îngrijorări sau întrebări ai. Împreună, puteți evalua progresele, ajusta planul de tratament și lua decizii informate cu privire la continuarea terapiei.

Sursa foto: Pinterest

24/03/2025

Din experiența proprie în online, împǎrtǎşesc câteva gânduri. Sunt curioasǎ cm se vede acest subiect de la voi.

Social media a fost concepută ca un spațiu al conectării, al schimburilor de idei și al dialogului. Însă, din păcate, a devenit adesea un teren minat, unde inteligența, respectul și opiniile diferite de ale majorității sunt nu doar contestate, ci și atacate cu vehemență.

De ce se întâmplă asta și care sunt consecințele?

🧠 În primul rând, inteligența poate fi percepută ca o amenințare. Într-o lume în care informația este accesibilă tuturor, dar capacitatea de a o analiza critic și de a trage concluzii pertinente rămâne o abilitate destul de rară, cei care o posedă pot fi văzuți cu suspiciune. Inteligența este adesea confundată cu aroganța, iar cei care își exprimă ideile într-un mod articulat și argumentat riscă să fie etichetați drept "atotștiutori" sau "superiori".

🫵 Respectul, o valoare fundamentală în orice interacțiune umană, pare să fie o raritate în mediul online. Anonimatul și distanța fizică îi fac pe mulți să uite de politețe și empatie, transformând dezbaterile în atacuri personale. Respectul este adesea confundat cu slăbiciunea, iar cei care încearcă să mențină un ton civilizat sunt considerați naivi sau incapabili să se apere.

🗣️ Opiniile diferite ar trebui să fie o sursă de îmbogățire și de progres, dar în social media devin adesea un câmp de luptă. De ce? Pentru că oamenii tind să se înconjoare de cei care gândesc la fel ca ei, creând "camere de ecou" în care opiniile contrare sunt respinse cu vehemență. Dezbaterile se transformă rapid în atacuri personale, iar cei care îndrăznesc să aibă o opinie diferită sunt etichetați, insultați și chiar amenințați.

🤬 Hate-ul se propagă rapid în social media datorită mecanismelor de amplificare a emoțiilor negative. Algoritmii platformelor tind să favorizeze conținutul care generează reacții puternice, indiferent dacă acestea sunt pozitive sau negative. Astfel, comentariile agresive și mesajele pline de ură ajung să fie văzute de un număr mare de persoane, creând un climat toxic și intimidant.

🌱 Repercusiunile hate-ului online pot fi devastatoare, mai ales pentru cei care iau totul personal. Stima de sine, încrederea în sine și chiar sănătatea mentală pot fi afectate de avalanșa de critici și insulte. Cazurile de depresie, anxietate și chiar suicid legate de bullying-ul online sunt din ce în ce mai frecvente.

Sǎ ne amintim că în spatele fiecărui profil online se află o persoană cu sentimente și emoții. Dialogul constructiv, respectul reciproc și toleranța față de opiniile diferite au nevoie sǎ fie mai mult promovate. În același timp, este important să ne protejăm sănătatea mintalǎ, să ne distanțăm de conținutul toxic și să căutăm sprijin atunci când avem nevoie.

Sursa foto: Pinterest

Psiholog Alina Beldianu

30/06/2025

20/06/2025

19/06/2025

03/05/2025

08/04/2025

08/04/2025

02/04/2025

01/04/2025

01/04/2025

30/03/2025

29/03/2025

24/03/2025

Address

Telephone

Website

Alerts

Contact The Practice

Shortcuts

Share

Category