Psiholog Adriana Barabulea

25/05/2026

Când ai aflat ce funcționează pentru tine, fă mai mult!

13/05/2026

„De ce-ul” care ne salvează vs. „De ce-ul” care ne blochează 🧠

De câte ori nu te-ai trezit prins într-o spirală de gânduri, căutând cu disperare răspunsul la întrebarea: „De ce mi se întâmplă asta?” sau „De ce nu pot fi altfel?”.

Deși pare un demers plin de bune intenții, studiile celebrei cercetătoare Susan Nolen-Hoeksema (2008) trag un semnal de alarmă: întrebarea „De ce?”, atunci când este adresată în mod repetitiv și pasiv, se transformă în ruminație. Ea nu este o introspecție sănătoasă, ci un „bruiaj” mental care ne blochează capacitatea de a găsi soluții și ne adâncește starea de neputință.

Cercetarea arată că acest tip de gândire acționează ca un magnet pentru amintirile negative, făcând viitorul să pară mult mai sumbru decât este în realitate.

Cum schimbăm placa?
În terapia strategică, învățăm că nu „cauza” istorică ne vindecă, ci înțelegerea modului în care problema funcționează acum.

Recunoaște capcana: Dacă după 5 minute de „analiză” te simți mai epuizat, ești în ruminație, nu în reflexie.

Schimbă întrebarea: În loc de „De ce?”, întreabă-te: „Cum pot face, chiar acum, un pas de doar 1% spre o stare mai bună?”.

„Ceea ce contează este modul în care problema se menține aici și acum.” — Giorgio Nardone.

Dacă ai înceta să mai sapi după rădăcini și ai începe pur și simplu să u*i planta, cm s-ar schimba ziua ta de mâine? 🌿

23/04/2026

Zgomotul fundalului și liniștea de acasă 🇷🇴

În ultima vreme, când deschidem televizorul sau feed-ul de știri, simțim cm anxietatea colectivă ne „vizitează” sufrageria. Inflație, schimbări politice, incertitudine. Atunci când această anxietate anticipatorie (mintea încearcă să rezolve probleme din viitor care încă nu s-au întâmplat) ne dă târcoale, este important să ne amintim că . asemenea oricărui moment, are un început, un parcurs și, inevitabil, un final.
Suntem într-un moment, nu într-un deznodământ. Istoria personală și colectivă e plină de astfel de „vârfuri” de incertitudine care, inevitabil, au trecut.

Ce putem face „aici și acum”?

Alocă-ți doar 15 minute pe zi pentru știri. În restul timpului, „închide ușa” lumii exterioare.

Dacă simți că grijile te urmăresc peste tot, încearcă ceva paradoxal: nu le mai evita. În fiecare zi, stabilește-ți un interval fix (de exemplu, 17:00 - 17:15) în care sarcina ta este să scrii pe o foaie toate scenariile negre care îți trec prin minte. Fă-o voluntar și riguros.

Dacă un gând de îngrijorare apare la ora 11:00 dimineața, spune-i: „Te-am observat, dar avem întâlnire la ora 17:00. Notez că ești aici și ne vedem atunci”.

În acest fel, transformi îngrijorarea dintr-un „invadator” într-o „sarcină programată”. Vei observa că, atunci când o forțezi să apară la comandă, își pierde din intensitatea spontană.

Cine devine stăpânul gândului tău atunci când tu ești cel care decide când să îi acorde atenție?

06/04/2026

Despre bariere care ne deschid ochii 🌸

Mulți dintre noi vedem drumul spre job ca pe o corvoadă, mai ales când te prinde bariera. Dar în ultima vreme, am ales să transform aceste minute de așteptare în cel mai frumos exercițiu de prezență.

Stau și privesc trenurile. Când trece un marfar, mă gândesc la logistica emoțiilor; câte pachete cu daruri de Iepuraș sunt acolo? Câte surprize vor ajunge la bunici sau la nepoți? 🎁

Când trece trenul de călători, mă pierd în privirile oamenilor de la fereastră. Mă întreb câți dintre ei merg spre o îmbrățișare caldă și câți poartă în bagaj griji pe care speră să le lase la destinație. Suntem cu toții în mișcare, fiecare cu universul lui.

Și în tot acest zgomot de șine, e liniștea mea. Iubesc diminețile de primăvară! Soarele blând, copacii înfloriți și starea de „nou” pe care mi-o dă acest anotimp.

Am realizat că sunt recunoscătoare pentru această barieră. Fără ea, aș fi trecut pe lângă primăvară fără să o salut. Tu ce alegi să vezi când ești „pus pe pauză”? 🌿☀️

02/04/2026

De ce te simți vinovat când încerci să ai grijă de tine? Despre „facturile” emoționale moștenite.

În cabinet, întâlnesc adesea un fenomen tăcut, oameni care, deși au viețile lor, se simt blocați într-un registru invizibil de datorii față de părinți. Analizând un colaj de experiențe clinice, observăm cm dinamica familiei se schimbă dramatic după pierderea unui membru (un frate sau o soră). „Copilul rămas” preia subit întreaga povară a așteptărilor părintești.
Iván Böszörmenyi-Nagy în cartea sa fundamentală, intitulată „Invisible Loyalties: Reciprocity in Intergenerational Family Therapy” (1973) în care descrie conceptul teoritic de ”loialitate invizibilă”, a explicat că în fiecare familie există o „contabilitate” a meritelor și datoriilor. Când un părinte spune „Acum totul îți rămâne ție, pentru că ea nu mai e”, el nu îți oferă un dar, ci îți prezintă o factură. Te simți obligat să „plătești” prin prezență totală și sacrificiu.

Gabor Maté în cartea „Corpul spune NU” subliniază că, atunci când ne reprimăm furia sau nevoia de spațiu pentru a nu-i dezamăgi pe părinți, sistemul nostru imunitar și digestiv reacționează. Acea durere de stomac sau tensiune constantă este semnalul de alarmă al corpului tău: încerci să „digeri” o intru*iune care îți încalcă granițele.

Alfred Adler a fost primul care a identificat că motorul principal al comportamentului uman nu este instinctul sexual (cum credea Freud), ci dorința de putere și sentimentul de superioritate ca formă de a compensa un complex de inferioritate. Adler sublinia că în spatele unei „nevoi de îngrijire” excesive se poate ascunde o dorință acută de control. Părinții care refuză ajutorul extern (îngrijitori, vecini) și cer exclusiv prezența copilului adult nu caută eficiență medicală, ci reconfirmarea puterii lor asupra vieții celuilalt.
Loialitatea față de părinți nu ar trebui să însemne trădarea propriului corp. Sănătatea ta nu este o monedă de schimb pentru o moștenire viitoare. 🛡️

26/03/2026

Problema ta nu este un „defect de fabricație”. Este un mesaj codificat. 🔍

În loc să te întrebi „Cum scapi de asta?”, întreabă-te:
👉 „Dacă această problemă ar fi o metaforă pentru călătoria sufletului meu, ce poveste ar spune?”

Uneori, obstacolul din fața ta este singura metodă prin care sufletul tău te poate forța să schimbi direcția.

Când găsești sensul, soluția apare de la sine, natural. 🧭✨

20/03/2026

„Ochelarii” prin care privim lumea
„Nu evenimentele în sine ne dor, ci modul în care ni le explicăm.” – Acesta este pilonul central al Terapiei Cognitiv-Comportamentale (CBT). 🧠✨

V-ați întrebat vreodată de ce doi oameni care trec prin aceeași experiență reacționează total diferit?

Exemplu concret: Să ne imaginăm că un prieten nu îți răspunde la mesaj timp de 5 ore.
📱 Interpretarea A: „Sigur e supărat pe mine. Am făcut eu ceva greșit.”
➡️ (Rezultat: Anxietate, vinovăție, hiper-analiză).
📱 Interpretarea B: „Probabil are o zi plină la job sau a uitat telefonul în mașină.”
➡️ (Rezultat: Calm, detașare, continui ziua normal).

Evenimentul este identic: un mesaj fără răspuns. Însă „realitatea” emoțională este construită de gândul automat care apare între eveniment și reacție.

Mesajul meu pentru voi astăzi: Emoțiile tale nu vin „din exterior”, ci din interpretarea ta interioară. Dacă înveți să îți identifici și să îți provoci aceste gânduri automate, vei vedea cm întreaga ta lume se schimbă.

Tu ce „ochelari” porți astăzi? Unii care caută dovezi că ești respins sau unii care caută soluții? 👇

03/03/2026

„Copilul de rezervă” ,o dinamică tăcută a suferinței

În practica terapeutică, întâlnesc adesea un scenariu dureros: adultul care, deși își trăiește propria viață, poartă pe umeri povara invizibilă a unui frate sau a unei surori care nu mai este.

Atunci când un părinte nu reușește să proceseze pierderea unui copil, apare riscul ca doliul să se transforme în asprime și resentiment îndreptat către copilul supraviețuitor. În loc ca dragostea să se multiplice pentru cel rămas, ea devine o formă de condiționare.

Părintele începe să compare realitatea (copilul viu, cu defecte, limite și nevoi proprii) cu o proiecție idealizată a celui plecat. Rezultatul? O ostilitate mocnită care îi transmite celui rămas un mesaj crunt: „Nu ești suficient. Nu poți umple golul.”

Ca terapeuți, lucrăm cu acești „supraviețuitori” pentru a-i ajuta să înțeleagă:

Nu ești responsabil pentru singurătatea sau nefericirea părinților tăi.

Nu poți și nu trebuie să fii „doi oameni în unul”.

Vindecarea părintelui este responsabilitatea părintelui, nu datoria ta de fiu sau fiică.

A-ți pune limite în fața acestei presiuni nu este un act de trădare, ci unul de sănătate mintală. Onorăm amintirea celor plecați trăind autentic, nu lăsându-ne sufocați de o vinovăție care nu ne aparține.

26/02/2026

26/02/2026

E joi și ești bine așa cm ești. ✨

Spre finalul săptămânii, mulți dintre noi simțim o oboseală care nu e doar fizică, ci și emoțională. Poate ai avut o săptămână în care ai ascultat pe toată lumea, ai rezolvat problemele altora sau ai încercat să ții toate „mingile” în aer.

Vreau să-ți spun ceva ce le reamintesc des celor care vin în cabinetul meu: E în regulă să te simți epuizat(ă). Nu ești o mașinărie, ești un om cu nevoi, cu limite și cu o inimă care obosește uneori. ❤️

Astăzi, nu te mai forța să bifezi tot de pe listă. Joi este despre a-ți oferi permisiunea să fii, pur și simplu.

Ai făcut destul pentru ceilalți? Acum e timpul tău.

Te simți copleșit(ă)? E un semn că ai nevoie de blândețe, nu de mai multă presiune.

În seara aceasta, alege să faci un singur lucru care te liniștește pe TINE. Fără nicio vinovăție. O baie caldă, o discuție cu cineva drag sau 15 minute de liniște absolută.

Tu cm te simți astăzi? Scrie-mi un gând în comentarii, uneori e suficient să știm că nu suntem singuri în oboseala noastră. 👇

24/02/2026

Te simți „invizibil” deși dai tot ce ai mai bun? Citeste asta. ❤️

În cabinet, aud des această poveste: „Depun tot efortul la muncă, sunt acolo pentru prieteni, fac lucrurile ca la carte, dar parcă aplauzele merg mereu la altcineva. Merită să mai fiu un om bun?”

Răspunsul este un „DA” hotărât, dar cu o schimbare de perspectivă.

Imaginează-ți succesul ca pe un munte impunător (cum era Etna pentru antici). Muntele nu face eforturi să fie văzut, el pur și simplu ESTE mare.
Iată ce le spun celor care simt că munca lor e în „umbră”:
✅ Gloria e ca umbra ta: Dacă alergi după ea, fuge de tine. Dacă mergi înainte, spre valorile tale, ea vine după tine fără să o rogi.
✅ Invidia e doar un nor: Uneori, oamenii din jur pun un paravan în fața ta pentru că lumina ta îi orbește. Dar norii trec întotdeauna.
✅ Fă binele pentru liniștea TA, nu pentru validarea LOR: Dacă ești bun doar pentru „mulțumesc”, ești la mâna lor. Dacă ești bun pentru că așa ești tu împăcat, ești liber.

Nu te mai uita la „scorul” de pe margine. Concentrează-te pe omul care devii în timp ce nimeni nu se uită. Aceea este adevărata ta mărire.

👇 Tu pentru ce lucru bun făcut azi nu ai primit nicio laudă? Scrie-l aici, eu te „văd” și te felicit!

(imagine realizată cu AI)