29/04/2026
De ce spunem „Sunt bine” când nu suntem?🤔
La întrebarea “ cm ești “ “ ce faci “ cm te simți “ , primim de multe ori răspunsul “ sunt bine “ .
De multe ori chiar noi dăm acest răspuns …
👀Observa-ți corpul în timpul acestui răspuns . Cat de în acord este el cu ceea ce ai verbalizat ? Ce înseamnă “ binele” asta atât de ușor lansat pe gura?
De ce spun “ bine “ când în interiorul meu e furtuna ? ⛈️
Încă din copilărie, învățăm cât spațiu avem pentru emoțiile noastre. Dacă tristețea a fost negată , și liniștirea acesteia grăbită ( “ nu ai de ce să fii trist …. Nu mai plânge , las ca trece “ ) , dacă furia a fost criticată ( ce înseamnă țipetele astea , de ce ești nesimțit ) dacă vulnerabilitatea a fost întâmpinată cu respingere sau minimalizare ( de ce plângi , ești copil mare acum , asta e motiv de plâns ) sau preluată și oglindită greșit , mai degrabă ca armă decât ca normalizare ( dacă nu te oprești din plâns o să plâng și eu să vezi cm e , dacă mai țipi îți dau una de nu te vezi , de ce o superi pe mama … nu vezi cat de obosită sunt deja ?
Aoleu copile eu nu mai pot cu tine așa ) , sistemul nostru nervos învață să se protejeze.
Astfel apare tendința de a comprima trăirea și de a oferi în exterior o variantă „acceptabilă” a noastră.
Învățăm deci “ să fim bine” în ochii celorlalți . Să fim puternici , curajoși , de neatins .
🧠Din perspectivă psihodinamică, vorbim despre mecanisme de apărare – negare, raționalizare, minimalizare. Ele nu sunt greșite. Dimpotrivă, au rolul de a menține echilibrul psihic atunci când emoțiile sunt prea intense sau prea greu de susținut singuri.
Din perspectiva teoriei polivagale, atunci când nu ne simțim în siguranță relațional, corpul poate intra în moduri de protecție: fie hiperactivare (agitație, anxietate), fie închidere emoțională. „Sunt bine” poate fi expresia acestei închideri — o formă de conservare a energiei și de evitare a expunerii.
Doar că emoțiile neexprimate nu dispar.
Ele rămân în corp: în umeri încordați, în maxilar strâns, în oboseală cronică sau într-o neliniște fără nume. Corpul ajunge să poarte ceea ce vocea nu spune.
🎭În terapie, nu dăm jos masca brusc. O privim cu respect. Pentru că ea a avut un rol: a protejat, a ajutat la supraviețuire emoțională. Abia când apare suficientă siguranță, persoana poate începe să diferențieze între „a funcționa” și „a fi în contact cu sine”.
Vulnerabilitatea nu înseamnă dramatizare și nici slăbiciune.
Înseamnă capacitatea de a rămâne prezent cu propria trăire, fără a o ascunde și fără a fi copleșit de ea. Înseamnă integrare.
Masca poate rămâne uneori necesară în spațiul social.
Dar este esențial să existe măcar un loc — interior sau relațional — în care să nu fie nevoie de ea.
Acolo începe autenticitatea.
Acolo începe vindecarea.
Cu viața la terapie,
Costache Elizabeta – psihoterapeut
📞 0765 222 508
🌐 www.elizabeta-psiholog.ro