Psiholog Mihaiela Avramescu

02/08/2025

https://youtu.be/qqi_Urotv-M?si=QIqAnQJbLTr6CKgB

Sâmbătă, 2 august 2025, începând cu ora 12:00, Mihaela Avramescu, psiholog, va fi invitata Ramonei A. Dumitru, la emisiunea ”Dr.Psy”.Principalul subiect de d...

02/08/2025

Știați că oamenii care trăiesc astăzi sunt împărțiți pe generații? De la cei marcați de războaie mondiale până la copiii care cresc cu inteligență artificială, fiecare generație are trăsături proprii, formate de contextul istoric și tehnologic în care a trăit.
🕊️ Generația Silențioasă (1926–1945)
A trăit în umbra marilor războaie și a reconstrucției. Sunt discreți, muncitori și profund marcați de lipsuri și disciplină.
🧱 Baby Boomers (1946–1964)
S-au născut în epoca prosperității postbelice. Optimiști, stabili, obișnuiți cu ideea de carieră lungă într-un singur loc de muncă.
🧠 Generația X (1965–1979)
Adesea sceptici și independenți. Au crescut cu casete, telefoane fixe și au făcut trecerea la lumea digitală.
🌐 Millennials (1980–1994)
Generația internetului. Colaborativi, flexibili, caută sens și echilibru între viața personală și muncă.
🤳 Generația Z (1995–2009)
Nativi digital. Crescuți cu YouTube, rețele sociale și activism online. Autentici, rapizi în gândire și adaptabili.
🚀 Generația Alpha (2010–2024)
Multiconectați, autodidacți și crescuți cu realitate augmentată, aplicații educaționale și roboți de jucărie. Pentru ei, AI-ul e ceva normal.
🤖 Generația Beta (2025–2039)
Prima generație care va trăi într-o lume în care inteligența artificială și automatizarea vor fi complet integrate în viața de zi cu zi – de la școală și job, până la medicină și divertisment.

08/07/2025

Sistemul nervos al unei persoane crescute de un părinte hiperprotectiv şi anxios…

O astfel de persoană a crescut simţind că lumea e plină de pericole şi că trebuie să fie mereu precaută şi „cuminte” ca să fie în siguranţă.
A învățat că orice gest „nepotrivit” sau orice inițiativă spontană ar putea avea urmări catastrofale.
A fost nevoită să fie mereu prevăzătoare și atentă la reacțiile şi fricile părintelui, la reguli şi avertizări, la tot ce „s-ar putea întâmpla”.
A crescut cu sentimentul că siguranţa şi iubirea sunt condiționate de respectarea regulilor şi de îndeplinirea aşteptărilor şi dacă evită tot ce pare „riscant” sau „neprevăzut”.
A devenit adultul care simte că trebuie să dețină mereu controlul şi că a greşi sau a ieşi din tipare e periculos, care analizează totul căutând cea mai sigură cale de a acționa şi cel mai puțin riscant mod de a se purta.
Când lucrurile devin imprevizibile sau neclare, sistemul ei nervos se pregătește de luptă sau fugă. Dacă tensiunea şi incertitudinea durează prea mult şi nu există o ieşire clară, sistemul nervos trece într-o stare de „îngheț” şi retragere, ca formă de protecţie. E un sistem nervos care şi acum reacţionează după amprenta unei copilării dominate de anxietate şi de nevoia de a „face totul cm trebuie”.
Sistemul nervos al persoanelor cu un istoric de traume sau care suferă de stres cronic semnalează în mod constant pericol, chiar dacă mediul este unul sigur. Este ca și cm ar rămâne în poziția „pornit”.
Acesta este prețul pe care îl plăteşte un sistem nervos format într-un climat de anxietate şi control: chiar şi după ce pericolul a trecut, chiar şi după ce copilul a devenit adult, corpul şi mintea continuă să reacţioneze după acelaşi tipar. Partea bună este că, odată ce conştientizăm acest mecanism, avem şi puterea de a-l rescrie, căutând ajutor și practici care să ne ajute.

28/05/2025

,, Pe vremuri, s*xul era o taină. Nu o performanță.

Nu avea rubrici. Nu avea note. Nu se cronometra.
Nu era despre cât, cum, unde, în câte poziții și dacă „ai fost bun”.
Era o respirație comună. O împletire de frici și dorințe.
Era felul în care doi oameni, deși goi, se simțeau în siguranță.

Astăzi?
S*xul e CV.
Te angajezi temporar în trupul cuiva, sperând la un contract pe perioadă nedeterminată.
Primești feedback. Note. Rating. Și, uneori, o amintire cu gust amar.

Barbatul iese de la „întâlnire” cu inima grea și stima sub nivelul mării.
„Prea rapid.” „Prea stângaci.” „Prea soft.”
Și nimeni nu se-ntreabă când a fost ultima dată când a fost atins fără să i se ceară să demonstreze ceva.

Femeia rămâne cu eticheta: „Rece.” „Pasivă.” „Frigidă.”
Sau mai rău... „Bună de pat, dar nu de suflet.”
„Bună de vorbit, dar nu de iubit.”
Sau, dimpotrivă, „prea sensibilă, prea intensă, prea greu de dus.”

Am uitat că o mângâiere poate repara.
Că o femeie are nevoie de blândețe, nu de trucuri.
Că un bărbat, dacă e văzut, dacă e cuprins fără presiune, poate deveni zmeu sau semizeu... nu pentru că face magie în pat, ci pentru că în sfârșit se simte iubit, nu analizat.

Ne iubim pe repede-înainte.
Pe fast-forward.
Pe bază de tutoriale și scene din filme pentru adulți, în care totul e lucios și umed și sărat, cu gust de mosc, dar nimic nu e adevărat.
Nu mai e timp de explorare.
Nu mai e loc pentru stângăcie.
Pentru un oftat. Pentru o oprire. Pentru un „hai doar să ne ținem în brațe azi și să ne sărutăm fără grabă”.

Dar știi ce e s*xul adevărat?
Nu când iese ca-n filme.
Ci când tremuri.
Când nu-ți mai recunoști corpul, dar ți se pare mai al tău ca niciodată.
Când te miri. Când plângi. Când râzi.
Când spui „te rog nu pleca” doar dintr-o privire.
Când taci… și celălalt te aude.

S*xul adevărat e rugăciune, nu spectacol.
E un act sacru, nu un show de talente.

Dar azi? Trăim cu impresia că trebuie să fim semizei în dormitor și roboți în viață.
Să nu cerem prea mult. Să nu fim vulnerabili. Să fim eficienți.
Să „dăm bine” la pat și să „fim ușor de iubit”. Să nu punem întrebări. Și cu atât mai mult să nu îndrăznim să avem "pretenții".

Și uite-așa, din dorința de a fi perfecți…
am uitat cm e să fim oameni.

Poate că n-avem nevoie de s*x mai bun.
Ci de oameni care să nu se sperie și care MĂCAR să vrea să rămână.
Care să ne țină strâns când ne dezbrăcăm de ego, nu doar de haine.
Care să nu fugă când ne văd lacrimile, fricile, cicatricile adânci și rănile grotești.

Poate că n-avem nevoie de poziții noi.
Ci de o poziție sinceră față de noi înșine:
„Te vreau. Cu tot. Chiar și când nu știi ce să faci cu mine.”

Pentru că la final, orgasmul dispare.
Dar atingerea adevărată… aia rămâne.

Ca o rugăciune spusă în tăcere, la pieptul cuiva care nu te cere perfect. Ci real.

Oh, ce romantică sunt!!! "


Sursă foto: Pinterest

19/05/2025

„Teoria calului mort

Este o metaforă satirică care reflectă modul în care unii oameni, instituții sau națiuni se confruntă cu probleme evidente care sunt imposibil de rezolvat, dar în loc să accepte realitatea, se agață și încearcă să le justifice.

Ideea centrală este clară: dacă descoperi că ești pe un cal mort, cel mai înțelept lucru de făcut este să cobori și să-l "abandonezi".

Cu toate acestea, în practică, se întâmplă adesea opusul. În loc de a abandona calul mort, se iau măsuri precum:

• Se cumperă o șa nouă pentru cal.
• Se îmbunătățește dieta calului, chiar dacă este mort.
• Schimbarea călărețului în loc să abordeze problema reală.
• Se concediază managerul de cai și se angajează pe același post altul nou, așteptând un rezultat diferit.
• Se organizează întâlniri pentru a discuta cm să creșteți viteza calului mort.
• Se crează comitete sau echipe de lucru pentru a analiza problema cailor morți din toate unghiurile. Aceste comitete lucrează luni de zile, pregătesc rapoarte și în cele din urmă concluzionează evident: calul este mort.
• Se justifică eforturile prin compararea calului cu alți cai morți similari, ajungând la concluzia că problema era lipsa de pregătire.
• Se propune cursuri de pregătire pentru cal, ceea ce presupune creșterea bugetului.
• Se redefinește conceptul de „mort” pentru a se convinge că calul mai are posibilități.

Lecția învățată:

Această teorie evidențiază cât de mulți oameni și organizații preferă să nege realitatea și să piardă timp, resurse și eforturi pe soluții inutile, în loc să accepte problema de la început și să ia decizii mai inteligente și mai eficiente."

Sursa : net

18/05/2025

Fă din fiecare zi o capodoperă!

04/05/2025

Deepak Chopra in vol. Efectul Umbrei :
„Marele psiholog elveţian C.G. Jung afirmă că umbra noastră este persoana cu care nu dorim să ne identificăm. Ea poate fi regăsită în acel membru al familiei noastre pe care îl judecăm cel mai tare, în oficialul al cărui comportament îl condamnăm sau în vedeta care ne face să clătinam din cap cu dezgust. Dacă înţelegem corect acest mecanism, ajungem la concluzia uimitoare că umbra noastră reprezintă tot ceea ce ne enervează, ne indispune, ne umple de groază sau de dezgust la alţi oameni sau la noi înşine. Pe de altă parte, ea reprezintă tot ceea ce încercăm să ascundem de cei pe care îi iubim şi tot ce nu dorim ca alţi oameni să afle despre noi.
Umbra noastră este alcătuită din gânduri, emoţii şi impulsuri pe care le considerăm prea dureroase, prea stânjenitoare sau prea dizgraţioase pentru a le accepta. De aceea, în loc să le privim în faţă, noi preferăm să le reprimăm, ascunzându-le în hăţişurile psihicului nostru, astfel încât să nu mai simţim povara ruşinii pe care ne-o transmit. Poetul şi autorul Robert Bly descrie umbra ca pe un sac invizibil pe care fiecare dintre noi îl purtăm în spate. Pe măsură ce creştem, noi introducem în el toate aspectele fiinţei noastre care nu par acceptabile pentru familia şi pentru prietenii noştri. Bly crede că noi ne petrecem primele decenii de viaţă umplând acest sac, şi tot restul vieţii încercând să găsim ce am ascuns în el.
Umbra noastră, cu regulile ei retorice şi ipocrite pe care nu le vom putea respecta niciodată, ne face să îi înălţăm în slavă pe unii şi să îi demonizăm pe alţii. Totul a început cu profesorul care ne-a spus că suntem proşti, cu bătăuşul şcolii care ne-a chinuit sau cu prima noastră iubire care ne-a abandonat. Cu toţii avem amintiri reprimate şi ascunse în psihicul nostru, momente în care ne-am simţit ruşinaţi. De-a lungul timpului, aceste emoţii se scufundă în umbră. Tot aici, se află temerile noastre neexprimate, ruşinea care ne umple de oroare şi vinovăţia insuportabilă. Este vorba de emoţii din trecutul nostru pe care am preferat să le evităm, pentru a nu le privi în faţă. Nucleul umbrei poate fi un moment definitoriu sau o acumulare de-a lungul foarte multor ani de negare. Pe măsură ce umbra începe să fie din ce în ce mai bine definită, noi pierdem accesul la una din părţile fundamentale ale naturii noastre reale. Măreţia, compasiunea şi autenticitatea noastră sunt îngropate în adâncuri, sub acele părţi ale fiinţei noastre de care ne-am deconectat. În timp, umbra capătă un control din ce în ce mai mare asupra noastră. Ea ne poate amăgi, convingându-ne că suntem nevrednici, incapabili, de neiubit sau stupizi şi că nu merităm să fim superstarul propriei noastre vieţi.”

01/12/2024

Ultima modă în terapie 😁

31/10/2024

Cum să îi explici soacrei că dezordinea din casă este din vina fiului ei 🤭😇

07/10/2024

Învățați-vă copii cm să răspundă la bullying

27/05/2024

27/05/2024

,,Remarcându-se-n cerneală,
Psihologul obosit
A aflat întâia oară
Că şi el s-a ţăcănit..."
epigramă de Ileana Nana Filip

LA MULȚI ANI TUTUROR ,,ȚĂCĂNIȚILOR"!