Psiholog Carmen Neagu

Psiholog Carmen Neagu Psiholog & Psihoterapeut
https://carmen-neagu.ro

Profesor
https://pecontpropriu.substack.com

Om
https://timpprimenit.substack.com

& consiliere psihologică individuală & familie & cuplu (în limba română şi limba engleză)
clinică şi vocațională
Management
MBSR
psiho-educație de procesare a pierderii/doliului
(w)alk Therapy în Parcul Crâng din Buzău

Există o parte din tine care stă încă ascunsă în întuneric, iar eu vreau să îi vorbesc cu blândețe. Nu ca s-o scot cu fo...
22/11/2025

Există o parte din tine care stă încă ascunsă în întuneric, iar eu vreau să îi vorbesc cu blândețe. Nu ca s-o scot cu forța la lumină, nu ca s-o grăbesc, nu ca să-i cer să se ridice înainte de a fi pregătită, ci ca să mă așez lângă ea, în liniștea caldă a pământului în care stă în siguranță. Pentru că există anotimpuri în care retragerea nu este eșec, ci instinct. În care corpul strânge totul spre interior: energia, amintirea, tandrețea, așa cm face o sămânță atunci când se strânge în sine înainte să viseze măcar la o pajiște verde.

A dispărea este uneori doar o formă de supraviețuire. Ai o parte ca asta în tine. Cu toții o avem. O parte care s-a ascuns în pământ ca să poată trăi. O parte care a învățat să rămână mică și tăcută pentru că lumea era zgomotoasă, sau ascuțită, sau prea iute în a lua ce nu i se cuvenea. O parte care s-a ascuns pentru că ascunderea era mai înțeleaptă decât expunerea. Și vreau ca ea să știe asta: nimic în natură nu rămâne îngropat pentru totdeauna. Sămânța nu își cere scuze pentru repausul ei. Bulbul nu se rușinează pentru iernarea lui îndelungată. Pădurea nu jelește lunile în care se lasă desfrunzită.

Întunericul nu este o pedeapsă. Este o pregătire. Iar dacă ești încă sub pământ, înseamnă că ești încă vie îndeajuns ca să răsari la vremea ta. Există o înțelepciune în întuneric pe care lumea strălucitoare o uită ușor. Pădurile știu asta. Semințele știu asta. Chiar și solul știe; cm cel mai bogat ospăț al lui se întâmplă acolo unde lumina nu ajunge, cm alchimia lentă a descompunerii devine chiar pământul care ține viitorul în rădăcini. Cultura noastră rareori onorează acest fel de cunoaștere. Ea laudă apariția și trece cu vederea tot ceea ce o face posibilă. Dar pământul își amintește.

O sămânță nu se trezește pentru că cineva bate în pământul de deasupra ei. Se trezește pentru că ceva din interior simte schimbarea condițiilor, ușoara încălzire, înmuierea solului, umezeala care invită o rădăcină minusculă să se ducă spre exterior. Există un timp păstrat în celulele ei, o inteligență străveche care recunoaște momentul în care începe să se formeze siguranța în jurul ei. Tu nu ești diferită. 🦉

Într-o dimineață, stăteam în meditație cu ceva anxietate. Practicam IFS de mult timp, făcusem multă muncă cu exilații în...
21/11/2025

Într-o dimineață, stăteam în meditație cu ceva anxietate. Practicam IFS de mult timp, făcusem multă muncă cu exilații în formarea mea. Cu toate astea, am observat că încă aveam un critic foarte activ. Teoria pe care o învățasem eu era că, dacă ne vindecăm exilații, protectorii își schimbă natural rolurile. Dar, deși făcusem multă muncă, criticul era tot acolo.

Așa că am intrat într-un dialog cu el. Criticul mi-a spus: „Nu ai vorbit niciodată cu mine direct. Ai vorbit mereu cu celelalte părți, dar cu mine nu. Eu sunt aici să mă asigur că nu slăbești ritmul și că ai succes.” Și mi-am dat seama că toate strategiile lui veneau din copilărie, din încercarea de a mă face responsabil, muncitor, ambițios. Am rămas în meditație cu partea asta și am ajuns la o înțelegere: „Poți să mă ajuți, dar să nu fii atât de dur?” Partea credea că duritatea era necesară pentru supraviețuire. Mă ajutase — trăgeam tare la antrenamente din frică să nu-mi pierd locul în echipă — dar strategia nu mai era potrivită.

Apoi am început să fiu curios și cu alți oameni: „De unde a învățat protectorul tău să fie atât de dur?” În supervizare observam cm criticii erau ocoliți și se trecea direct la exilați. De multe ori ceream acestor critici să se retragă, deși aveau un rol major. Și mi-am dat seama că în terapia de familie nu aș face asta niciodată. Nu i-aș pune pe copii să fie vulnerabili dacă un părinte critic i-ar aștepta acasă cu reproșuri.

Așa că m-am întrebat de ce aș proceda diferit în munca internă. Și asta m-a făcut să explorez mai atent modul în care vorbim cu aceste părți și să le întreb unde au învățat strategiile pe care le folosesc.

That Wellness Podcast with Natalie Deering: Internal Family Systems (IFS) with a Twist: Befriending the Inner Critic with IFS - A Conversation with Chris Burris

Sunt psiholog și nu știu ce gândesc oamenii.Sunt psiholog și nu știu să vindec.Sunt psiholog și nu știu mereu ce să spun...
20/11/2025

Sunt psiholog și nu știu ce gândesc oamenii.
Sunt psiholog și nu știu să vindec.
Sunt psiholog și nu știu mereu ce să spun.
Sunt psiholog și nu știu cm arată „normalul”.

Sunt psiholog și nu știu cm e să trăiești o zi în corpul tău.
Sunt psiholog și nu știu cm se termină povestea.
Sunt psiholog și nu știu mereu dacă terapia ajută.

Când nu știu, întreb. Când presupun, verific. Când mă încarc, mă opresc.

▪️Educatorii ar trebui să-i învețe pe copii și adolescenți cm să primească scuze de la alții. Copiii răspund adesea la ...
19/11/2025

▪️Educatorii ar trebui să-i învețe pe copii și adolescenți cm să primească scuze de la alții. Copiii răspund adesea la o scuză spunând „Nu-i nimic”, ceea ce de multe ori nu este corect. De exemplu, dacă un elev lovește pe cineva și își cere scuze, scuzele nu fac ca lovitura să fie în regulă. Unii educatori îi învață pe tineri să spună „Îți accept scuzele”, dar, din experiența mea, copiii fac acest lucru ca răspuns automat, indiferent dacă sunt sau nu sinceri. În schimb, prefer să încurajez tinerii să fie sinceri, spunând lucruri precum „Nu mi-a plăcut ce ai făcut, dar apreciez scuzele tale” sau, pur și simplu, „Mulțumesc pentru scuze.▪️

Vine Pe cont propriu cu reducerea emoțiilor pozitive, cu ce trebuie să știi dacă vrei să îți duci copilul la psiholog, cu scuze verbale sau scrise, cu anumite calități și probleme relaționale, cu o petiție care a strâns 500 de semnături în două zile, cu o școală în terapie, cu reflecții plusate de o reuniune a profesorilor la 20 de ani de vechime în sistem și o poveste de supraviețuire care așteaptă să fie spusă.

Grupul terapeutic pare o adunare de oameni care vorbesc. De fapt, e mai mult de atât: e un organism viu, cu propriul rit...
18/11/2025

Grupul terapeutic pare o adunare de oameni care vorbesc. De fapt, e mai mult de atât: e un organism viu, cu propriul ritm, pauze și memorie.

Ce se întâmplă într-o oră și jumătate în spațiul grupului devine lumea așa cm ne trăim relațiile din afara lui. Modul în care tăcem, așteptăm, ne grăbim, ne retragem, întrebăm sau încercăm să convingem... toate apar. Uneori în forme subtile. Alteori, dureros de clare.

Un grup sănătos nu e un spațiu în care cineva încearcă, prin mecanisme bine învățate, ca să nu zic perverse, să schimbe mintea celuilalt. Nu ne convingem unii pe alții. Nu ne corectăm. Nu ne salvăm.

Ne așezăm, în schimb, în recunoașterea faptului că există o minte dincolo de a mea. Un fel de a simți lumea care nu îmi aparține.

Când cineva încearcă să preia puterea sau să manipuleze, grupul simte. Tensiunea se schimbă. Cuvintele se răresc. Un membru ia în brațe o pernă. Altul își încrucișează brațele. Plasa relațională din grup e sensibilă, inteligentă, adesea mai înțeleaptă decât noi înșine.

În această inteligență colectivă, învățăm ce înseamnă cu adevărat relația. Și poate cea mai fină formă de cunoaștere.

Dacă rezonezi cu această postare, te invit la grupul terapeutic pe care îl țin vinerea, de la 18:30, în Buzău. Scrie-mi dacă vrei să te alături.

Povestea lui Ann este inspirată dintr-un articol publicat în Frontiers in the Psychotherapy of Trauma & Dissociation, sc...
17/11/2025

Povestea lui Ann este inspirată dintr-un articol publicat în Frontiers in the Psychotherapy of Trauma & Dissociation, scris de psiholoaga Sandra Baita. Este un text valoros pentru oricine lucrează cu trauma la copii și arată cât de mult contează siguranța reală înainte de orice tehnică.

„Pe vremea scrisorilor, oamenii scriau doar când aveau ceva cu adevărat important de spus. Nu trimiteau primul gând care...
16/11/2025

„Pe vremea scrisorilor, oamenii scriau doar când aveau ceva cu adevărat important de spus. Nu trimiteau primul gând care le venea în minte; se opreau, reflectau, căutau forma potrivită. Așteptau un răspuns la fel de atent. Cei mai mulți scriau și primeau doar câteva scrisori pe lună și nu simțeau nicio presiune să răspundă imediat. Azi, primesc zeci de e-mailuri pe zi, de la oameni care se așteaptă la un răspuns prompt. Am crezut că ne-am economisit timpul, dar de fapt am învârtit roata vieții de zece ori mai repede și ne-am făcut zilele mai neliniștite și mai agitate.”

🪁Zboară un Timp Primenit cu o lege de fier a istoriei, cu o scrisoare deschisă și o fermitate Pe cont propriu, cu emoții deschise la TIM!D în compania unei cărți bune recomandate de Laura, cu povești Sub cerul Buzăului, cu o căutare a Cătinelul din noi, cu rememorarea amintirilor care scad inflamația și cu întrebarea Ralucăi: Tu ce vezi?

Duminică în tihnă!

Când auzi un „influencer” din zona de terapie vorbind cu certitudine despre soluția la problemele tale, ține minte asta....
15/11/2025

Când auzi un „influencer” din zona de terapie vorbind cu certitudine despre soluția la problemele tale, ține minte asta.

Cum știi dacă faci pentru a fi pe placul celorlalți sau dacă este despre a face pe cineva drag să se simtă bine?După Res...
14/11/2025

Cum știi dacă faci pentru a fi pe placul celorlalți sau dacă este despre a face pe cineva drag să se simtă bine?
După Resentiment.

Dacă după ce ai avut grijă de confortul cuiva, rămâi cu un nod în piept, aceste e semnul că nu a fost grijă adevărată. A fost „să nu supăr”.

Iar asta nu e un defect de caracter — e felul în care sistemul nervos a învățat cândva să supraviețuiască.
Când am trăit cu ideea că liniștea celorlalți înseamnă siguranță pentru noi, reflexul de a ne mula după nevoile altora devine automat. O strategie de evitare a conflictului, a rușinii, a pierderii.

Și atunci spunem „da” cu un gol interior și ne punem nevoile la păstrare ca să nu tulburăm apele.

Partea care doare cel mai mult?
Tocmai acest fel de a ne adapta rupe, în timp, relația pe care vrem să o protejăm.

Relațiile reale au nevoie de un corp care se simte suficient de în siguranță ca să spună adevărul. Să zică „nu” fără să se prăbușească. Să țină o limită fără să fie inundat de vină sau teamă.

Reglarea îți oferă exact această libertate: pauza dintre impulsul de a spune „da” ca să fie bine și alegerea conștientă care vine din tine, nu din teamă.

Sunt invitată la evenimente unde se așteaptă de la mine să dau „pașii clari”, „metodele sigure”, „rețetele psihologului”...
13/11/2025

Sunt invitată la evenimente unde se așteaptă de la mine să dau „pașii clari”, „metodele sigure”, „rețetele psihologului” despre cm să trăim mai bine, cm să gestionăm emoțiile, cm să ne purtăm în relații.

Și, de fiecare dată, simt aceeași neliniște interioară: nu despre asta pot eu vorbi cu adevărat.

Nu cred în formule care se potrivesc tuturor. Nu cred în îndemnul acela care vine de sus în jos, ca și cm cineva ar putea ști ce e mai potrivit pentru viața ta, fără să fi trăit măcar o zi în pielea ta. Și nici nu cred că avem nevoie de încă o voce care ne spune ce „ar trebui” să facem, într-o lume în care oricum suntem obosiți de atâtea rețete.

Ceea ce pot eu oferi este altceva.
Un fel de așezare la aceeași masă.
Un fel de „hai să vedem ce e viu aici, în tine”.

Prefer să vorbesc din ce am trăit eu, din ce m-a învățat propria mea umanitate. Prefer să pun în cuvinte lucrurile pe care mulți ani nu am știut cm să le numesc: frica, confuzia, rușinea, dorul de un ritm mai omenesc, nevoia de a ne simți întregi chiar și atunci când nu ne iese.

Asta știu să fac.
Să creez un spațiu în care oamenii nu se simt evaluați, ci înțeleși. În care nu dau soluții rapide, ci limpezesc împreună cu ceilalți ce se întâmplă înăuntru.

Unii numesc asta „nu dai suficiente sfaturi”. Eu îi spun adevăr.
Adevărul e că nu sunt o autoritate pusă pe scenă, ci un om care a ales să își pună experiența la lucru.

De asta, când accept să vorbesc undeva, vin cu povestea mea, cu felul în care privesc lumea și psihologia, cu întrebări mai bune — nu cu rețete.

Pentru că nu vreau să spun oamenilor cm să trăiască. Vreau doar să le fac loc să se vadă mai clar.

„Adolescentul trebuie să se lovească de ceva care este ferm. Dacă iubirea nu poate fi fermă pentru că se teme de conseci...
12/11/2025

„Adolescentul trebuie să se lovească de ceva care este ferm. Dacă iubirea nu poate fi fermă pentru că se teme de consecințe, atunci o boală poate fi fermă, o dizabilitate, pușcăria poate fi fermă, iar mormântul definitiv. Un părinte care fuge de autoritate și nu reușește să își ajute copilul să înțeleagă, încă de mic, că viața se desfășoară între niște limite, care îi sunt benefice și în situații punctuale, dar și pe termen lung, crește un copil la mare risc.”

Vine Pe cont propriu cu un parenting confuz, cu efectele emoționale și relaționale care se infiltrează în structura școlii, cu o exersare pentru a deveni mai puternici, cu o pajiște și o figură parentală ideală, cu o petiție care a strâns 500 de semnături în două zile, cu o școală toxică și o școală în terapie, cu reflecții plusate de o reuniune a profesorilor la 20 de ani de vechime în sistem și o poveste de supraviețuire care așteaptă să fie spusă.

Nu avem nicio idee ce ne va aduce următoarea secundă din viața noastră. De cele mai multe ori folosim o formă de disocie...
11/11/2025

Nu avem nicio idee ce ne va aduce următoarea secundă din viața noastră. De cele mai multe ori folosim o formă de disociere ca să ne protejăm de recunoașterea acestui fapt. Când apare o criză, ea ne amintește cât de fragilă este existența noastră. A înfrunta acest lucru ne ajută să conștientizăm cât de vulnerabili suntem și, în același timp, să ne oferim o stare de ancorare clipă de clipă, în conștiința prezentului. A învăța să primim această conștiință a vulnerabilității noastre face parte din înțelepciunea corpului. Suntem ceea ce Gendlin numește „ființe tremurătoare”.

Address

Bulevardul Unirii, Nr. 11
Buzau
120266

Opening Hours

Monday 10:00 - 19:00
Tuesday 13:00 - 19:00
Wednesday 10:00 - 19:00
Thursday 10:00 - 19:00
Friday 10:00 - 17:00

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Psiholog Carmen Neagu posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram

Category

On a mission

It all started with me trying to save the teenagers I was teaching English to. At the time I really believed that attending the Faculty of Psychology would help me save them. Now that I have graduated, I am closer to them by listening to their stories and acknowledging their within power of saving themselves. I am ceaselessly thanking all my students whom I have guided in 15 years of teaching, especially for the willingness they have shown in accepting my challenges and for the confidence they have invested me with by confessing me their thoughts. At the same time, I thank them for the meaning they have given me all throughout the road of finding my mission.