30/05/2025
Sistemul olfactiv, adica mirosul, are si el o importanta mare in functionarea noastra de zi cu zi, chiar daca, in terapiile senzoriale uneori e trecut pe planul doi.
Informatia este preluata de receptori de la nivelul nasului si transmisa prin intermediul unui nerv cranian numit nerv olfactiv, catre mai multe zone ale creierului, printre care amigdala, hipocampul si cortexul orbitofrontal.
In functie de unde se integreaza informatia despre miros, se pot genera diferite consecinte. Mirosul poate trezi emotii puternice, poate aduce instant in prim plan o amintire si chiar poate influenta socializarea. De asemenea, mirosul este un sistem senzorial pereche cu sisitemul gustativ. Daca suntem raciti si am ramas fara miros, nici mancarea nu mai are gust.
Copiii cu autism pot manifesta raspunsuri atipice la diverse mirosuri. Multi dintre ei prezinta de fapt hiporeactivitate olfactiva care se traduce printr-un comportament de mirosire a obiectelor, oamenilor sau a diverse produse chimice. Parintii considera ca daca al lor copil miroase atat de des lucruri, inseamna ca sistemul lor olfactiv functioneaza foarte bine. Dar realitatea este total opusa. Tocmai pentru ca nu idetifica adecvat mirosurile, au aceasta cautare de stimul.
In cazul altor copii, interpretarea mirosurilor este atipica fata de restul persoanelor. Ei gasesc interesante mirosurile respingatoare ( gunoi, transpiratie, solutii chimice), si nu suporta mirosuri placute ( mancare, parfum). Aceasta perceptie eronata poate fi si una din cauzele selectivitatii alimentare.
O parte din copiii cu autism nici nu stiu sa adulmece, actiune controlata atat de aria motorie a lobilor frontali, cat si de cerebel.
Se poate testa daca copilul stie sa adulmece si chiar daca interpreteaza diferit inputul olfactiv de la o nara la alta. In functie de rezultatele testarii, se poate decide cm sa stimulam acest sistem si cu ce tipuri de mirosuri.
