11/12/2025
Mamă, 40 de ani, prima ședință:
- ”fata a dezvoltat un soi de anxietate la teste. A început, cred, la grădiniță când nu voia să meargă. Am zis că e o situatie normală la un copil normal. Acum e clasa a treia și tot așa face, mai ales când are teste de dat.
- Singură își face tot felul de scenarii că nu vrea să ia note mici, comparativ - singură se compară cu toți ceilalți copii că ea vrea să fie cea mai bună. Tinde spre perfecțiune, deși nu îi cere nimeni asta.
- Dimineața plânge, în orice fază și la orice ce îi spun, plânge și mă destabilizează și pe mine. Bine, eu sunt adult, mă descurc mai bine decât ea cu asta, dar nu știu de ce plânge atat?
- Are și o anxietate de separare, mult timp nu voia să se separe și de mine.
- Și eu am fost o mamă supraprotectivă.
- Este o sensibilitate ieșită din comun.
- Nu e victima bullyingului, dar cu toate astea tot pe ea aceeași presiune pune în fiecare zi; eu mă lupt să o ridic din pat și să o trimit acolo (la școală).
- Frică, teamă, aș spune în loc de anxietate; anxietate a sugerat medicul pediatru, că am dus-o foarte des la analize medicale, ea facând așa.
- Mereu spune că dacă obține rezultate proaste simte că dezamăgește, deși nimeni nu îi spune nimic, nu îi cere nimic.
- Este și foarte competitivă: ”da` ce, eu sunt mai slabă decât Popescu?!”. Nu acceptă, zice: ”vreau să fiu eu” - e din dorința de a fi pe un piedestal unde a fost ridicată de familie. A fost un copil super alintat, căruia i s-au facut toate mofturile, dar nu e egoistă, e mai degrabă empatică, sensibilă...
- M-am dus cu căutările până la 9 luni când era în burtă și m-am dus și transgenerational, ca să caut să înțeleg.
- Îi e frică că dă nu-știu-ce test și nu vrea notă mică, zice: ”nu, că eu vreau să fac în continuare” sau că vrea să stea acasă cu mine.
- Cu ce vreau să mă aleg din ședință: cu ceva, cu niște metode prin care eu să reușesc să îi opresc starea respectivă când îi vine.”.
Împreună cu mama am identificat clar și suficient de bine două problematici și am explorat împreună ce anume a contribuit la situația care a apărut. Am identificat cele două situații care cer ajutor: neliniștea de performanță și anxietatea de separare.
Am identificat împreună exemple clare când, fără să vrea, prin faptul că pentru mama mereu era câte ceva de făcut în casă, fără să fie destul vreodată, fata a preluat mesajul ”Ca să ai de toate, ca să nu trec prin ce a trecut mama și să îmi fie mai ușor este nevoie să faci mereu câte ceva, când la una când la alta. Oricât aș face, nu e destul, deci trebuie să fac constant, eu învăț bine de la ei cm se fac lucrurile și cm se reușește în viață și o să fac ca mama și ca tata ca să reușesc și nu o să îi dezamăgesc. Cum eu mă pricep mai bine la învățătură, acolo voi pune eforturile mele.” Bineînțeles că un copil de 9 ani nu este conștient de toate acestea și nu le poate pune în cuvinte, dar mama singură a ”descifrat” misterul comportamentului fetei și, ca un veritabil Sherlock Holmes, a pus indiciile cap la cap, eu doar am ajutat să completeze puzzle-ul.
Copiii învață din ce văd la părinți: despre ce e vorba în viață și cm se reușește. Lucrurile acestea se predau și se preiau involuntar. Mintea copilului alchimizează de sine stătător și pune împreună ceea ce se poate schimba, darurile personale, ce vede în jur și, printr-un principiu de economie a resurselor, scurtează soluția și o aplică adliteram. Fără un părinte prezent, abia la maturitate, după ce se formează filtrele neuro, dacă are această ocazie, le poate sorta, re-gândi, re-alege.
Mai departe, am observat împreună o realitate care și-a pus amprenta: supraprotecția. Supraprotecția nu este doar ajutor și grijă, aceasta transmite alături, în subtil = ”nu te descurci”. Am stat lângă ea când ea a identificat exemple clare și nenumărate când s-a regăsit și s-a surprins pe sine predând fiicei Neîncrederea. Fata nu își simțea propriile simțuri, propria ființă, ca urmare, nu avea cm să nu se bazeze pe sine, avea nevoie de cineva care să o gestioneze și cine să fie mai potrivită decât mama? Scopul nu era să fie arătată cu degetul, ci să identifice exact punctul unde are nevoie să facă ceva diferit: răspunsul pe care îl oferă fetei sale de 9 ani.
Cu o maturitate peste medie, această mamă a declarat: ”pe undeva știam că de acolo pleacă, dar am sperat să nu fie așa, să fie ceva la nivelul ei, individual, să nu plece de la mine și de la supraprotecția pe care i-am oferit-o.”
În ședința viitoare vom explora cm este aici anxietatea de separare și ce poate face acum pentru a aduce ”update” și a veni la zi, potrivit vârstei de 9 ani.
Bineînțeles că asta nu este tot. Această mamă are mult de făcut de aici înainte, deci dedicarea ei continună. Am învățat-o despre ce înseamnă când copila se comportă așa și pe dincolo, când simte în corp lucruri puternice, copleșitoare și nu știe ce să facă cu ele și am ghidat-o să le gestioneze, să facă diferența între un plâns care are nevoie să fie oprit și unul care are nevoie să fie lăsat să se descarce. Și, exact așa cm am învățat la Formare, mama aceasta deja făcea ce era nevoie și ce era sănătos, doar că făcea o dată și gata, încerca altceva, căci se gândea că dacă a procedat o dată și nu s-a liniștit, nu e bine cm face.:)
Abia aștept să lucrez cu ea în următoarea ședință!
