28/04/2026
Astăzi vreau să vă scriu despre terapia miofuncțională — un subiect mai puțin cunoscut, dar extrem de important pentru dezvoltarea copiilor.
Terapia miofuncțională se ocupă cu modul în care copilul respiră, înghite și își folosește limba și mușchii feței. Lucruri aparent mici, dar care pot influența vorbirea, poziția dinților și chiar calitatea somnului.
De ce e important să fim atenți?
Pentru că unele semne sunt ușor de trecut cu vederea:
• respirația pe gură
• gura deschisă frecvent
• dificultăți de pronunție
• înghițire incorectă
• sforăit sau somn agitat
Acestea nu sunt doar etape ale copilăriei. De multe ori, ele indică dezechilibre care nu dispar de la sine.
Un aspect esențial: terapia miofuncțională NU înseamnă doar exerciții.
Este un proces care funcționează cel mai bine atunci când există colaborare între specialiști: logoped, ortodont, medic ORL — fiecare contribuind la o imagine completă și la un plan corect de intervenție.
🤍 Cu cât intervenția este mai timpurie și mai bine coordonată, cu atât șansele de corectare sunt mai mari.
Dacă ai întrebări sau nelămuriri, cere o evaluare. Uneori, lucrurile mici fac cea mai mare diferență în dezvoltarea unui copil ❤️